|
Soluţii interpretative
la un subiect de Doctorat
(Grigore Constantinescu, 4 iunie 2006)
Mihaela Agachi este un nume important în solistica vocală
concertantă contemporană. Fiecare recital este o demonstraţie,
pentru că reprezintă o anume problemă de repertoriu
şi interpretare, cu soluţii personale exemplare.
Activitatea scenică a acestei apreciate artiste vocale şi-a
subliniat evoluţia spre lumea liedului, chiar dacă,
aşa cum am observat în recentul concert de la Ateneul
Român, în compania pianistei Verona Maier, Mihaela Agachi
a păstrat simpatia şi pentru repertoriul teatral. Argumentul
afişului era incitant, deoarece, având în vedere
finalizarea doctoranturii, interpreta dorea să revadă
în concert şi unele modele muzicale abordate scenic,
în relaţia voce feminină gravă - travesti.
Desigur, în acelaşi domeniu intră şi Liederkeriss
op.39 de Robert Schumann, versiune muzicală a unor versuri
de Eichendorf, în care travestiul era doar simbolic, vocea
feminină reprezentând Poetul ca inspirator al Compozitorului.
Linie elegantă a rostirii, echilibru dinamic, culoare modulant
expresivă a vocii, suita celor 12 lieduri impresionează
mai ales prin calitatea redării într-o manieră
caracteristic concertantă specifică romantismului. Un
dialog bine echilibrat voce-pian oferă impresia elitară
a acestei abordări. Verona Maier este o parteneră de
înaltă clasă, capabilă să creeze condiţiile
performanţei de calitate. Mai spectaculoasă ca prezenţă
interpretativă prin diversitate stilistică, demonstraţia
de personaje-travesti din repertoriul liric a propus o suită
de eroi, poeţi, adolescenţi, îndrăgostiţi
sau pitoreşti, altfel spus Xerses, Orfeu, Cherubino, Tancredi,
Orsini, Orlofski. În versiunile sale, specificul stilistic
şi relaţionarea actoricească uneau ofertele partiturilor
respective, împlinind demonstraţia dorită de interpretă.
O seară aparte, o idee interesantă şi, bineînţeles,
o reîntâlnire cu o artistă care ştie să
iubească arta cântului, descoperind mereu peisajele
sentimentale pe traseul propriilor căutări ale idealului
existenţial care îi este caracteristic.
|