Mozart - confesiuni sentimentale şi nu numai...
(Grigore Constantinescu, 4 mai 2006)

Am început să ne obişnuim a asculta zilnic muzică de Mozart. Poate, pentru anii ce vin, va fi o problemă trecerea de la "zilnic" la... "uneori". Dar, fără a anticipa un astfel de viitor, merită marcată prezenţa a doi muzicieni ajunşi acum la etapa maturităţii afirmate - violonistul Rudolf Fatyol, pianistul Remus Manoleanu - care s-au întîlnit cu noi la Ateneul Român, pe teme şi subiecte mozartiene. Era vorba de sonatele-duo vieneze, cele ce au urmat, ca experienţă acumulată, partiturilor mannheimeze. O muzică ce are din nou prilejul de a supune audiţiei paradoxul armoniei fireşti între unitate şi diversitate. Limbajul acestor lucrări, realizate de compozitor în preajma marilor sale capodopere lirice şi simfonice, este consecvent acelaşi din perspectivă a stilului, structurii formale şi tehnicii. Totuşi, fiecare pagină are altceva de comunicat, "altcum" ascultătorului. Se adaugă relaţia subtilă între un pian concertant care este acompaniat de o vioară solistă, formulă ce deschide genului de sonată-duo a secolului următor perspectiva modernităţii. Cei doi muziceni cîntă împreună de multă vreme, chiar la Ateneu au mai fost invitaţi pentru asemenea recitaluri camerale. În tonul lor de conversaţie, legile antantei mozartiene se află în largul lor, respectate fără manierism. Iată deci o serată în care, ca în fiecare zi a anului aniversar, soarele muzicii, altfel spus muzica lui Mozart, ne-a luminat sufletul. Nouă şi, totodată, celor care i-au interpretat opera componistică, în comuniune cu melomanii.