GEORG RUZITSKA REDESCOPERIT LA CLUJ
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 6 martie 2013)

Contemporan cu Rossini, compunând în stil haydnian – cam aceasta este caracterizarea autorului originar din Viena, stabilit la Cluj, Georg Ruzitska. Se datorează moștenirii spirituale a muzicologului Francisc László, prin discipolii săi: muzicologul István Németh, respectiv tânărul regens chori al Parohiei Romano-Catolice centrale, din biserica-emblemă a cetății, István Potyó, de a fi repus în viața de concert pe acela care s-a stabilit la Cluj timp de cinci decenii (din 1819), marcând viața muzicală a orașului, îndeosebi după numirea sa ca director al Conservatorului local (1835).

Concertele din decembrie 2012 au fost ultimele din cele de nu mai puțin de 37 pe care dl Potyó le-a organizat, pe teme din cercetarea sa doctorală, referitoare la misele compozitorilor transilvăneni Anton Hubatschek (1763-1813, activ la Sibiu), Georg Ruzitska (1789?-1869, activ la Cluj), Bertha Brukenthal (1846-1908, creatoare care a stat la Sibiu doar șapte ani, iar după decesul soțului, a revenit la Viena).

Referitor la Georg Ruzitska, este interesant de reținut că, împreună cu frații săi, Franz (în serviciu la Iași, apoi București) și Wenzel (la București), generația sa, dintr-o familie vieneză de origine cehă, și-a desfășurat activitatea în Principatele Românești.

Faptul că cercetările asupra miselor au fost integrate în preocupările pentru toată creația lui Georg Ruzitska este dovedit prin recitalul de orgă, al cărui repertoriu a fost încredințat de către István Potyó, reputatului organist Erich Türk. Florilegiul de 11 piese (databile în 1824, respectiv, 1847-9, destinate orgii nou construite, la Biserica Ordinului Piarist), dominat de genul fugii, a fost logic organizat, uneori pe dipticuri relaționate prin tonalitate. Surprinzătoare a fost versiunea transcrisă (1849) de Ruzitska, pentru orgă, a celebrului Adagio beethovenian din „Sonata lunii” – dovadă a unei receptivități creatoare aparte, chiar în contextul epocii sale. Merită menționată dotarea tehnică a recitalului, prin care am urmărit și vizual, în direct, arta interpretativă a lui Erich Türk, plasat la balconul domului gotic. Din punct de vedere muzicologic și interpretativ, cred că ar fi interesantă o paralelă între aceste piese transilvane și creația organistică a lui Mendelssohn-Bartholdy...

Muzica din concertul vocal-simfonic ne-a introdus în stilul – în pofida multiplelor influențe, totuși personal – al compozitorului, prin Simfonia în re minor (1836), cu o parte I Allegro appassionato, cu aluzii la Don Giovanni, urmat de un Andante amintind de „Cântecele fără cuvinte” de Mendelssohn-Bartholdy, un scherzo cu sugestii neoclasice și un final dominat de „motivul Destinului”.

Mult mai conservativ este stilul miselor lui Georg Ruzitska, așa cum a reieșit din audiția Misei a doua, în Re major – cântată acum în același ambient sacru, ca și la mijlocul secolului al XIX-lea. Fugile din încheierea părților Gloria și Credo ne-au reamintit de preocuparea constantă a compozitorului pentru a-și cultiva măiestria în această scriitură. Corul și orchestra „Sfânta Cecilia” din Parohia Sf. Mihail au făcut dovada îmbinării entuziasmului cu profesionalismul în realizarea artistică bine pusă la punct.

Susținerea publică a tezei de doctorat menționate a deslușit impresionanta cantitate și calitățile credibile ale muncii desfășurate de István Potyó. Pornind de la Hronicul muzicii românești de Octavian Lazăr Cosma, tânărul cercetător a lucrat în arhive din Cluj, Sibiu, Budapesta și a reconstituit (uneori chiar din știme) șapte mise transilvane, de Anton Hubatschek, Georg Ruzitska, Bertha Brukenthal, având de luat problematice decizii concrete în a asigura autenticitatea restituirilor sale, corelate cu punerea pieselor în circulație – deopotrivă în viața bisericească și de concert. Apetența pentru documentare a tânărului dirijor Potyó se trage de la primul său maestru, regretatul Prof. dr. Francisc László, adăugându-i-se preocupările pentru teoretizare estetică, îndrumate de Prof. dr. Ștefan Angi. Sperăm să beneficiem de editarea unor monografii ale sale, dar și ale respectivelor partituri.

Peste câteva săptămâni, la sfârșit de ianuarie 2013, portretul Georg Ruzitska a fost întregit cu un concert cameral, realizat de Societatea Clujeană – din inițiativa pianistului Zoltán Horváth. Am reascultat „Fantezia-preludiu” în La major și Prélude pathétique, în re minor, în versiunea organistică a inițiatorului manifestării – consolidându-ne impresia unei necesare comparații Ruzitska – Mendelssohn. Trei dintre miniaturalele poloneze pianistice au fost redate cu sensibilitate de Edith Horváth. Pianistei i s-a alăturat apoi, flautista Viola Csiszér, interpretând „Fantezia-potpuriu”, în mi minor, op. 17 (nedatată) – o culminație impresionantă de virtuozitate expresivă. Din opera „Alonso sau căile destinului” au răsunat uvertura (transcripție la 4 mâini) și aria Bellei, având ca solistă pe soprana Iolanda Covacinschi. Cvintetul de coarde op. 20 (1932, rev. 1869) a arătat conținutul substanțial al discursului lui Ruzitska, printr-o piesă care oricând poate sta alături repertoriului romantic consacrat – după cum a relevat interpretarea dată de Melinda Béres, Ágnes Zsigmond (viori), Erzsébet Király și Lilla Fodor (viole), Gyula Ortenszky (violoncel).

Recitalul a fost un valoros concert explicativ, al cărui avizat conferențiar a fost muzicologul István Németh, absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, cercetător științific al Institutului de Muzicologie din Budapesta – autor al catalogului de creație Georg Ruzitska. Iată deci, că domeniul beneficiază deja de o concurență colegială stimulativă!...

De menționat că cele trei manifestări s-au bucurat de un interes deosebit al publicului numeros, format din muzicieni și melomani – ceea ce justifică demersurile laborioase, pentru restituirea artistică a valorilor istorice autohtone.