Elena Maria Șorban Cronica muzicală on-line     HOME
...LA SECUI
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 22 februarie 2013)
Totdeauna am ceva de învățat la concertele și spectacolele-lecție. De aceea, m-am dus și la manifestarea organizată de Opera Maghiară clujeană, la sfârșit de ianuarie, fără a avea însă intenția de a face o cronică. Acum, date fiind evenimentele referitoare la Ținutul Secuiesc, am considerat că am ceva de spus. Despre lecția compozitorului Kodály, autorul muzicii piesei Székely fonó, „Șezătoare la secui” (1924-1932), dar și despre lecția realizatorilor acestui spectacol, astăzi.

imagine din spectacolKodály începe piesa cu un „preludiu la unison”. Cel enescian, din Suita nr.1 de orchestră (1903), probabil nu era cunoscut confratelui maghiar. Este însă aceeași simțire și exprimare artistică: esențializare a liniștii prin monodie (descopăr că expresia „cântec monodic” ar fi pleonastică...). La Kodály, mai bine zis, preludiul orchestral crește din unison. Din polifonia corzilor, trece la cântecul acompaniat. La cântecul Femeii, la cântecul Bărbatului. La cântecul unui nou cuplu, al tinerilor uniți prin nuntă. Cântecul statorniciei, mai presus de despărțirea temporară dintre Femeie și Bărbat (cu tentațiile de moment ale Pețitorului sau intrigile Puricelui). Peren, cântecul de iubire pentru acasă.

Am mai văzut „Șezătoarea la secui” – cu vreun sfert de veac în urmă... Ceea ce m-a mirat acum au fost costumele gri-palide (mă așteptam la roșul costumelor populare secuiești). Pe parcursul spectacplului, am înțeles că realizatorii au vrut un spectacol de tip clasic – generalizator. Cu un mesaj universal – în spiritul originalului, care menține anonimatul personajelor, dar și o proiecție în mit.

imagine din spectacol Realizarea este un întreg limpede, cu detalii atent elaborate. Muzica este fluentă, curată, datorită conducerii dirijorale a lui Szabolcs Kulcsár (debut), care a asigurat și pregătirea corului. Componenta de spectacol are ingrediente de la sublim la comic (cu elemente alăturate postmodernist: o „scenă a balconului”, costume renascentiste, călușei de bâlci), aduse în echilibru de regia lui Attila Demény – beneficiind de scenografia de Margit Witlinger, costumele de Csaga Salat Zakariás, mișcarea scenică prin contribuția lui Anikó Juhász. Accentul libretului este pus, de această versiune, asupra femeii – ca Penelopă modernă –, prin contribuția dramaturgică a lui András Visky și István Rónai. Cântăreții, care au găsit – rară virtute – culorile vocale potrivite genului, fără a exagera nici înspre folclor, nici înspre operă, sunt: Orsolya Veress, Márton Fülöp, Adorján Pataki (debut), Barbara Balázs, Mária Mányoki, Árpád Sándor. Bine alese explicațiile intercalate în spectacol, susținute de Áron Kosztin.

Referitor la actualitatea știrilor din ultimele săptămâni, cu problema steagului secuiesc și valul stârnit de acesta: observațiile și interpretările tendențioase sunt un real pericol. Experiența războaielor mondiale și a conflictelor etnice ne atenționează că ar trebui să luăm seama nu la «români» sau «unguri», ci la oameni buni și răi, din toate neamurile. Știind că oamenii nu sunt unii buni și alții răi, ci fiecare, mai puțin bun sau mai puțin rău, în funcție de ceea ce își cultivă în suflet. Să lăsăm Ținutul Secuiesc, așa cum este el, fără a-l polua de politicianism. Eticul și etnicul nu ar trebui viciate prin naționalism de joasă speță. Ar fi mai bine să ne îngrijim ca Ținutul Secuiesc să fie așa cum este de la natură, așa cum îl percep artiștii: edenic.

imagine din spectacol Satul – în definirea lui Blaga, spațiul veșniciei. Șezătoarea – îmbinarea muncii cu reflecția asupra vieții. Emblematicul obicei a fost adus pe scena lirică și de Tiberiu Brediceanu, în piesa de teatru muzical „La șezătoare. Icoană de la țară” (1908). Brediceanu și Kodály – biografii având puncte de interes comune, nepuse în valoare... Brediceanu și Kodály, exponenții aducerii valorilor tradiționale în atenția modernității.

Lecțiile importante se relevă ca fiind alegorice și anticipative. Așa este și cea care reunește pe Kodály și pe realizatorii acestui spectacol. „Șezătoarea la secui” (cu un istoric care cuprinde Scala din Milano și Londra, cântată chiar de artiștii clujeni la Expoziția Mondială de la Hanovra) ar merita să fie programată la București – ca demonstrație despre înțelepțirea prin artă.




* Fotografii de Péter Szabadi.
Pentru mărirea unei poze, faceţi CLICK pe poză.
Copyright: cIMeC 2013