Festival „Toamna muzicală clujeană” 2012
BIANCA ȘI REMUS MANOLEANU: RECITALUL DE CRISTAL
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 25 octombrie 2012)

Nu aș fi crezut să am o perspectivă atât de limpede asupra muzicii din prima jumătate a secolului XX, cum a fost cea oferită de recitalul de lied, intitulat „George Enescu și generația sa” – în cadrul prestigiosului Festival „Toamna muzicală clujeană”, ajuns la a 46-a ediție.

Soprana Bianca Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu au alcătuit un recital Enescu – Bartók – Stravinski – Ravel – Webern – Hindemith – Berg – Prokofiev – din nou, Enescu, program cu valoare antologică. Au fost incluse două piese inedite, din manuscrise ale Muzeului Național „George Enescu”: Dédicace și Pensée perdue, prima dintre ele, având, surprinzător pentru compozitorul român, factură de melodramă (declamație poetică, acompaniată instrumental). Cea mai uimitoare a fost, pentru mine, constatarea – oferită de genul de lied – a unității muzicale a acestei epoci, pe care o știm catalogată cu varii etichete de „neoclasicism”, „impresionism”, „expresionism”, „școli naționale”: probabil că, la vremea decantărilor, aceste clasificări vor fi absorbite de un termen stilistic generic.

Recitalul mi-a sugerat o analogie cu o expresie a scriitorului grec Odysseas Elytis: „Toate frunțile libere, iar ca sentiment, un cristal”. Poezia – eliberatoare a frunților de compozitori, în curgerea cuvintelor cântate, cuprinse de albia largă a unui modernism postromantic. Versurile – în franceză, germană, maghiară, rusă – au fost inspirat redate spre lectură, în traducere românească, în programul de sală.

Vocea sopranei Bianca Manoleanu: un cristal, reflectând lumina marilor compozitori. Pianul lui Remus Manoleanu – precum o bază de roci a cristalului, irizată de culori timbrale flautate (Enescu), de harpă și clopote (Bartók), joc de clopoței (Stravinski), flașnetă (Webern).

În „Cântecele fără cuvinte” de Prokofiev, vocalizele au fost lirice sau virtuoze, iar suportul pianistic a avut consistență cvasi-orchestrală.

Este semnificativ de menționat că la această seară de aleasă cultură, a participat un public format, cam trei sferturi, din tineri (la 20-30 de ani) – în contradicție cu clișeele de dezinteres față de valoare, aplicate generației postdecembriste. Iar reacțiile au fost elocvente: finaluri de piese fie în tăceri contemplative, fie cu ecouri retezate de aplauze intense.