Elena Maria Șorban Cronica muzicală on-line     HOME
Compozitorul Tudor Jarda – aniversat la 90 de ani de la naștere (2)
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 30 octombrie 2012)
Tudor JARDAScriam, în precedenta cronică, despre manifestările Tudor Jarda Jarda (5-21 octombrie), organizate de Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj – director de program: Tiberiu Groza, manager: Mircea Cîmpeanu – patronate de Administraţia Fondului Cultural Naţional. În încheierea acestora, concertul Operei Române îşi merită atributul de „extraordinar”: prin selecţia de conţinut, prin calitatea interpretării, prin atitudinea publicului. Programul a aşezat creaţia lui Jarda în continuitatea înaintaşilor, selectând pagini reprezentative din creaţia lui Tiberiu Brediceanu („La seceriş”), Gheorghe Dumitrescu („Ion Vodă cel Cumplit”), Filaret Barbu („Ana Lugojana”), Sabin Drăgoi („Năpasta”), Gherase Dendrino („Lăsaţi-mă să cânt”), Paul Constantinescu („Pană Lesnea Rusalim”). Am regăsit aici, de fapt, pagini din viaţa insituţiei înseşi – care reprezintă deja, premierele mai multor decenii decât cele pe care le puteam parcurge, noi, cei de astăzi, la vremea lor.

Paginile tensionate au adus cele mai mari aplauze pentru baritonii Lucian Petrean şi Florin Sâmpelean. Tânărul tenor Ştefan Korch a făcut dovada calităţilor sale lirice remarcabile. Sopranele Lucia Bulucz, Daniela Mureşan Chişbora (cu apreciabilă dezinvoltură), Simona Buhac (atenţie la claritatea rostirii) au întregit spectacolul, în mod agreabil. Partea a doua a consistentei seri a fost dedicată creaţiei celui omagiat. Am audiat fragmente din operele „Neamul Şoimăreştilor” şi „Dreptul la viaţă”, precum şi din baletul cu cor „Luceafărul de ziuă”. Şi în cazul acestora, majoritatea celor prezenţi le-am audiat acum pentru prima oară, întrucât premierele lor au fost cu patru-şase decenii în urmă. Personal, asistasem la premiera „Înger şi demon” – dedicată lui Eminescu – şi regret de a nu fi beneficiat, cu actualul prilej, de lirismul acestei capodopere...

Concert la OperăDupă program, am meditat la consideraţiile muzicologului Octavian Lazăr Cosma, din monografia dedicată Operei Române – referitoare la viaţa creaţiilor lui Jarda pe această nobilă scenă, al cărei director a fost. Am reîntâlnit interpreţi cu fior dramatic: baritonul Cristian Hodrea (boierul Stroe) şi basul Petre Burcă (Moş Chirilă) din „Neamul Şoimăreştilor”; l-am cunoscut pe baritonul Horaţiu Ruşti în ipostaza de energic solist vocal, în baletul „Luceafărul de ziuă”. Şi, mai ales, am admirat forţa corului şi a orchestrei Operei Române.

Aflaţi în prim-planul scenei, muzicienii din orchestră s-au autodepăşit, atât în delicatele secţiuni camerale, cât şi în plenitudinea secţiunilor tutti. Corul – având ca maestru pe Corneliu Felecan – a dovedit flexibilitate, putere, dicţie în redarea unor sonorităţi de taină sau vehemenţă, stăpânite ritualic. „Partea leului” a revenit dirijorului Cristian Sandu – ale cărui apariţii asigură, după cum ne-am convins deja, certitudinea unor realizări bine puse la punct. Viziunea scenică a regizorului Emil Strugaru a asigurat concertului un joc de scenă de bun gust şi un fundal sugestiv. În partea a doua, am revăzut filmări cu maestrul Jarda, alături de artiştii Operei clujene şi scene coregrafice din baletul „Luceafărul de ziuă” – a căror redare în ralanti a avut funcţii evocatoare, de „a fost odată”… Desigur că programul a avut o tentă de a selecta pagini de popularitate şi largă accesibilitate. Într-un cadru mai exigent, ar fi de dorit punerea în paralel a creaţiei scenice a lui Jarda cu cea a unor contemporani ai săi, precum Sigismund Toduţă, Cornel Ţăranu, Valentin Timaru. Câteva sugestii de perspectivă apropiată: reluarea acestui concert omagial ar putea fi, oricând, binevenită, iar „Neamul Şoimăreştilor” este un titlu de operă propice de a fi pus în scenă, în beneficiul elevilor, inclusiv din perspectiva formării viitorului public de operă. În pregătirea centenarului (2022), desigur se poate avea în vedere redactarea catalogului componistic Tudor Jarda, precum şi – îndeosebi – difuzarea mai largă a muzicii sale, prin înregistrări de referinţă, dintre care unele s-au făcut deja la Academia de Muzică „Gh. Dima”. Dacă liedurile şi corurile sunt accesibile deja, prin ediţii, în schimb programarea marilor opusuri este anevoioasă. Lucrările simfonice, vocal-simfonice, scenice de Tudor Jarda merită să fie puse în circulaţia vieţii muzicale atât prin înregistrări, cât şi pe viu.


Sursa foto:casajarda.com
Copyright: cIMeC 2012