Compozitorul Tudor Jarda – aniversat la 90 de ani de la naștere (1)
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 29 octombrie 2012)

Probabil că nu există cor românesc, pentru care creația lui Tudor Jarda (1922-2007) să nu fie de reper. Și nici muzician, din generația celor care l-au cunoscut, care să nu îi fi apreciat excepționalele calități de compozitor, profesor și om – fructificate prin muncă și cu autentică modestie.

Parcurgând mediul online, se observă multitudinea manifestărilor omagiale au avut loc în acest an, în care se aniversează 90 de ani de la nașterea sa. Ele au fost încununate de un adevărat festival Jarda (5-21 octombrie), organizat de Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, patronat de Administrația Fondului Cultural Național.

Având 14 instituții partenere, amplul proiect – director: Tiberiu Groza, manager: Mircea Cîmpeanu – a inclus concerte, recitaluri, lansare de carte, expoziție, un spectacol de muzică populară și ușoară.

Am urmărit două dintre acestea: recitalul de lieduri și coruri de Tudor Jarda, respectiv concertul extraordinar al soliștilor, corului și orchestrei Operei Naționale Române clujene.

Liedurile de Jarda au ca surse preferate, poeziile lui Lucian Blaga și Octavian Goga. Memoria mea afectivă păstrează fiorii primelor audiții ale unora dintre ele, interpretate de maeștrii de acum două-trei decenii, precum Edith Simon sau Gheorghe Roșu. Atunci, ca și acum, liedurile de Tudor Jarda impresionează prin îmbinarea dintre firesc și filosofic a raportării muzicale la cuvântul poetic. În actualul recital, piesele au avut interpretări sugestive, oferite de mezzosoprana Iulia Merca și de baritonul Cristian Hodrea, reprezentanții generației în floarea vârstei, formate de Academia de Muzică „G. Dima”. Acompaniamentul a fost susținut cu forță expresivă de tânăra Mira Gavriș, o certitudine prin atașamentul său pentru creația componistică românească. Sunetele pianului au ilustrat strălucirea stelelor, clopotele de colind, picurii de lumină, liniștea razelor de lună, pribegia omenească – așa cum le-a imaginat Tudor Jarda însuși.

Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, dirijat de Cornel Groza, a cântat din Psalmii puși pe muzică de Jarda, cu o asemenea intensitate a trăirii, încât ne simțeam într-o catedrală. Trei dintre corurile pe versuri de Blaga ne-au arătat aspectele de modernism, integrate în limbajul compozitorului (precum cenușa reprezentată de clustere). Programul s-a încheiat cu prelucrări populare, cu verva inegalabilă a lui Jarda – interpretate pe măsură.

Am avut parte de cuvântul emoționat și emoționant al fiului compozitorului, care a reliefat participarea tatălui său, în timpul tinereții sale de student, la cursurile universitare de filosofie ale lui Lucian Blaga.

„Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioșilor” – proclamă Psalmul 1, glăsuit în cântarea corală a lui Jarda. „Durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd” – scria Blaga, în poezia „Veniți după mine, tovarăși”. Cred că aceste afirmații portretizează, totodată – din perspectiva anilor tulburi în care a știut să fie el însuși și să creeze valori autentice – pe cel care le-a reverberat în muzica sa: compozitorul Tudor Jarda.