Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc 2012 (VII)
Concertele ansamblurilor Musica Historica și Trei parale: muzici urbane vechi
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 16 iulie 2012)

Desigur că o diferență de vârstă de mai bine de un deceniu și jumătate contează mult în experiența artistică a unei formații muzicale. Musica Historica din Budapesta datează din 1988, iar Trei parale din București are consemnată (pe pagina de internet proprie) cea mai timpurie producție în anul 2003. Oricum, între artiști nu se fac comparații. Ideea prezentei asocieri provine de la faptul că ambele formații au ales în ediția 2012 a Festivalului de Muzică Veche, o tematică similară și exprimă, totodată, sugestia ca ele să prezinte – poate tot aici, la un prilej viitor – un recital comun, în care să alterneze piesele și, poate, să cânte câteva dansuri împreună.

De această dată, Musica Historica, oaspete constant al manifestării, a avut un repertoriu cu tematica „Muzica din cetățile, conacurile și orașele Ungariei secolelor XVI-XVII” (vineri, 13 iulie), iar Trei parale a debutat în Festivalul harghitean cu o selecție de „Cântări urbane din secolul al XIX-lea” (sâmbătă, 14 iulie 2012). Diferența de două secole nu este esențială, în acest caz, întrucât profilurile sociale ale celor două zone temporale sunt similare – diferența fiind dată de vârsta consemnărilor documentare ale repertoriilor respective. Și din punct de vedere literar, mijlocul secolului al XVII-lea maghiar și perioada din prima jumătate a secolului al XIX-lea românesc prezintă similitudini ale liricilor naționale.

Autenticitatea documentară este calitate primordială în interpretarea muzicii vechi. Din acest punct de vedere, ambele formații – sub conducerea filologului-muzician István Rumen Csörsz, respectiv a etnomuzicologului Florin Iordan – corespund celor mai înalte exigențe. La Musica Historica, a predominat colecția lui Daniel Speer, intitulată Musikalisch-Türkischer Eulen-Spiegel (1688), iar Trei parale a recurs mai ales la Spitalul amorului de Anton Pann (1850).

Coloristica timbrală este una dintre calitățile importante, imprimate de interpreți. Doar că sonorizarea electro-acustică poate strica multe. Muzicienii din Trei parale s-au adaptat pe parcurs, ieșind din zona microfoanelor, însă apare un mare semnal de alarmă: prea mulți decibeli aduc a muzică de consum, iar dacă înaintașii se făceau auziți fără ajutoare de amplificare, atunci și folosirea acestora, astăzi, se cere să fie discretă, pentru a nu strica naturalețea audiției. Dacă numărul de instrumente este limitat (la Trei parale: două cobze, câteva fluiere și membranofone), apare riscul monotoniei, iar diversitatea se cere obținută prin nuanțarea tehnicilor de atac. Materialele instrumentelor trebuiesc alese cu grijă, fiindcă aliajele metalice ale corzilor și materialele plastice din membranofone se aud strident, ca niște corpuri străine. Pentru ansamblul Trei parale, modul de atac al corzilor de cobză ar putea fi mult nuanțat spre zonele de lirism, de intimitate, iar drâmba ar fi o opțiune accesibilă de diversificare timbrală. La Musica Historica, alături de vreo 20 de intrumente, aproape toată lumea cântă și cu vocea – la Trei parale, poeziile atribuite personajelor feminine ar fi fost de dorit să le auzim cu Beatrice Iordan, care acum mânuiește o lăută. Pentru mine, cel mai frumos din recitalul românesc a sunat vocea lui Daniel Pop – cu timbru baritonal bogat în armonice, naturală, cu inflexiuni sugestive, potrivite textului, ornamentare rafinată și dicție desăvârșită.

Cu (exces? de) zel dăscălicesc, mă simt datoare să îndrum pe muzicienii din Trei parale spre o intonație diversificată prin microtonii, spre o ritmică mai suplă (nu numai în piesele rubato, ci chiar în cântecele dansante) și, îndeosebi, spre îmbogățirea facturilor instrumentale.

Ambele ansambluri au fost apreciate de publicul celor două seri – cam câte 5-600 de suflete –, la superlativ. O idee salutară a fost invitarea în recitalul formației Musica Historica a percuționiștilor de la Universitatea de Vară, o inițiativă ocazională care merită să devină constantă, pentru a stimula pe interpreții în formare prin incandescența marilor concerte. Ansamblul Trei parale (București) umple un gol în viața noastră muzicală, acela al prezentării culturii urbane românești – cu devotament și rigoare. Cred că ar fi benefic să concerteze, câteodată, alături de colegi din Flauto dolce (Cluj; care promovează nu numai repertoriul renascentist, ci și cântece de lume) sau Codex (Brașov) sau Musica Historica (Budapesta) – pentru a câștiga dezinvoltură, culoare, libertate de expresie.

* Fotografii de Gyula Ádám. Pentru mărirea unei poze, faceţi CLICK pe poză.