CVARTETUL ARCADIA PLUS SOPRANĂ: ENESCU, JANÁČEK, RESPIGHI
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 30 mai 2012)

Cvartetul Arcadia, format din interpreții Ana Török – vioară, Răsvan Dumitru – vioară, Traian Boală – violă, Zsolt Török – violoncel: un ansamblu care părea non plus ultra. Și iată că se poate și mai mult de atât, prin inspirata colaborare cu soprana Mihaela Maxim.

După premiul I, recent obținut la un prestigios concurs pentru cvartete de coarde, la Londra, Arcadia deschide noi orizonturi expresive, prin abordarea unui repertoriu cu voce solistă. Recitalul clujean din 21 mai 2012 a început cu cele Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908) de Enescu, în aranjamentul cvartetistic al compozitorului Adrian Pop. Ar merita să ne aplecăm asupra meșteșugului cu care „firul” pianistic enescian este „despicat în patru” și nuanțat de actualul maestru al componisticii clujene – în spiritul acelei practici nobile prin care validitatea unei opere poate fi confirmată și prin reînveșmântările sale timbrale. În sala Muzeului de Artă clujean, sonoritățile instrumentale au fost supradimensionate de rezonanța ambientală, însă vocea Mihaelei Maxim, datorită obișnuinței sale cu scena de operă, nu a avut nici o problemă de adaptare a volumului pentru a se reliefa. Totuși, nu trebuie uitat că poetul renascentist vine din lumea discretă a sonorităților de lăută... Versiunea de cvartet va rămâne, cu siguranță, o piesă de rezistență a ansamblului și se va putea cizela dinamic până la stadiul în care mirabila coerență a acestor interpreți ne va uimi și prin adecvarea lor la miniatural.

Cvartetul de coarde nr.2, Scrisori intime de Leoš Janáček a fost interpretat cu atâta fervoare, încât oftatul care s-a auzit din public la final a părut să exprime eliberarea din pătrunzătoarea tensiune – și desigur, admirație. Nu știu să se mai fi prezentat acest opus în viața noastră de concert; de fapt, Janáček este arareori cântat în România. Probabil și din cauza încărcăturii sale expresive și a dificultăților tehnice implicite. Cvartetul audiat este exprimarea directă a pasiunii amoroase extraconjugale, de decenii, concretizate în circa 730 de epistole scrise de compozitor, încununate prin acest opus muzical, din anul morții sale, 1928. Efectele de ruptură a mișcărilor dansante (din părțile a doua și a patra) sunt copleșitoare, ca și ecourile cantabile (părțile a treia și a patra) măcinate de obsesii. Discursul de maximă intensitate dramatică se încheie sfâșiat de tremoli și spulberat în pizzicati...

Il Tramonto pentru mezzosoprană și cvartet de coarde (1914) de Ottorino Respighi a răsunat ca o sinteză după „teza” neoclasică enesciană și „antiteza” tensionată a Cvartetului de Janáček. Este o compoziție inspirată de personalitatea și vocea muzei compozitorului, soția sa Elsa Respighi. „Apusul soarelui” (sfârșitul unui tânăr îndrăgostit) evocat de poetul romantic Shelley (în versiune italiană) se desfășoară pe un traiect de recitativ – arioso – cvasi operă veristă – șoaptă cântată – strigăt – lamento – împăcare, pe care soprana Mihaela Maxim îl parcurge cu sensibilitate și inteligență. „Arcadienii” sporesc elocvența sopranei și a lor proprie, prin acest domeniu repertorial cu valențe neașteptate.

Un concert unitar stilistic, bine construit prin gradația ascendent–descendentă de expresie, care a dovedit nivelul superlativ al Cvartetului Arcadia, inepuizabil în a-și îmbogăți repertoriul și a-l prezenta creator.