Cronica muzicală on-line | |
Lisabona: comedie muzicală de Marcos Portugal (1762-1830)
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 10 aprilie 2012)
Aniversarea a 250 de ani de la nașterea contemporanului portughez al clasicilor vienezi a prilejuit în capitala lusitană, intensificarea interpretării muzicale și cercetării creației sale. Activ deopotrivă în Portugalia și Italia și din Rusia până în Brazilia, Marcos Antonio da Fonseca Portugal a lăsat posterității o simfonie, muzică vocal-simfonică religioasă și aproape 50 de opere – între care „Nunta lui Figaro” (pe alt libret; Veneția, 1799). Jorge Martins (Pieroto),
Jose
Lourenço
(Dom Fabio), Raquel Luís (Dona Flora), Luis Rodrigues (O barão), Ana Paula Russo (Rosina) - Foto Alfredo Rocha / Teatro Nacional de São Carlos Un libret bazat pe quiproquo: coșarul își schimbă identitatea cu marchizul, ambii având astfel, prilejul unor experimentări sentimental-erotice neașteptate. Dramaturgia este condusă pe tiparul baroc, cu două soprane și doi baritoni. Muzica mimează naivitatea prin predominanța lui Do major asupra lui Sol, Fa și Si bemol major, iar alertețea ei vine prin mijloace ritmico-metrice, cu efecte comice ale jocurilor de tempo și dicție. Consemnez impresii sumare, dat fiind ineditul piesei. O montare – de Pedro Wilson – afirmând că albul și negrul (decorul și costumele) converg în cenușiul corpului uman (cele două personaje principale masculine, în pijamale-salopete), cu surpriza unui felcer dentist, ca un vraci exotic. O echipă vocal-actoricească tânără, cu apreciabila virtute a omogenității la un nivel calitativ superior: Ana Paula Russo, Raquel Luís, José Lourenço, Jorge Martins, Tiago Matos, Luís Rodrigues. O interpretare coordonată dirijoral de Ricardo Bernardes, în care Orchestra Simfonică Portugheză apare ca un ansamblu mai puțin adecvat pentru redarea spiritului de epocă, galant-clasic, lipsindu-i subtilități delicat-ludice. Dar grație soliștilor vocali foarte buni, se obțin rezultatele dorite. Evenimentul a avut loc în „Salonul nobil” al Teatrului Național Saõ Carlos, edificiu inaugurat ca nouă reședință a artei lirice lusitane, în 1793. Păcat că în acest ambient de epocă, regizorul a optat pentru decoruri modulare, incongruente, de materiale plastice. Și mai regretabil: instituția de operă nu mai are, de câțiva ani, un ansamblu permanent, ci supraviețuiește prin producții ocazionale... Dar care, totuși, atrag și entuziasmează publicul. Sperăm, pentru îmbogățirea imaginii asupra clasicismului muzical european, ca noile ediții – finalizate sau în lucru – ale creațiilor lui Marcos Portugal să trezească interesul muzicienilor români. |