Cronica muzicalĂ on-line | ||||||||||
Festivalul de Muzică Veche, Timișoara, 2011(IV)
ORCHESTRA BAROCĂ A FESTIVALULUI (Elena Maria Șorban, muzicolog – 30 iunie 2011)
Aflat la a șasea ediție, Festivalul timișorean 2011 și cursurile care îl însoțesc, de trei ani încoace, au adus la viață acum, Orchestra barocă a Festivalului. Membrii săi provin din formațiile Ausonia și La Follia, alături de participanții din Serbia și România, la cursurile de interpretare barocă. Realizarea denotă puterea de muncă a tuturor și în special, energia fără limite a violonistei Mira Glodeanu, conducătoarea orchestrei. Concertul Orchestrei baroce a fost, totodată, o anume sinteză finală a tot ceea ce s-a petrecut în decursul săptămânii 12-18 iunie. Două concerti grossi de Haendel, Op.3 nr.4, Fa major și Op.6 nr.1 în Sol major, au fost pilonii unui amplu edificiu sonor, în centrul căruia s-a aflat Suita orchestrală Sollicitudo de Muffat (intercalată cu un Adagio cameral de Corelli), ale cărei dansuri ne-au plasat în relaxarea specifică stilului galant.
Clavecinistul Frédérick Haas, ca solist al Concertului BWV 1052, în re minor, de J. S. Bach, a oferit un al doilea tur de forță al său (după concertul cu Ausonia), cu o virtuozitate spectaculoasă. Partea mediană, având un discurs intrinsec tensionat de multitudinea de saltus duriusculus și sincopatio, în sol minor, ar fi putut fi compensată cu un final Allegro lejer, însă de această dată, Concertul a fost încheiat vehement și percutant... Mi-am amintit de comparația făcută de bizantinologul Ion Minoiu, în conferința sa din cadrul Festivalului, între cultura muzicală bizantină și cea apuseană și am reflectat asupra faptului că interpretarea muzicii apusene ar putea fi mai contemplativă, pentru a oferi auditorilor, liniște interioară... Finis coronat opus este ideea potrivită pentru concertul final al ediției a șasea, 2011, a Festivalului de muzică veche din Timișoara. Recapitulându-i cuprinsul, evident că cel mai important este aspectul său propulsor, prin cursurile de interpretare a muzicii baroce, susținute de violonista Mira Glodeanu, de flautista Dorothea Seel, clavecinistul Frédérick Haas, contrabasistul James Munro, lautistul Thomas Boysen. Concertele au fost susținute de organiștii bucureșteni Dan Racoveanu și Fernanda Romila (la patru mâini și patru picioare), ansamblurile La Follia Timișoara, Austrian Baroque Company, Ausonia, de Dorothea Seel la flaut traversier și Barbara Adamczyk la clavecin, de Orchestra barocă a Festivalului. Conferințe de muzică gregoriană (Elena Șorban) și bizantină (Ion Minoiu), precum și un atelier de instrumente de suflat (Rudolf Tutz) au întregit Festivalul, destinat deopotrivă muzicienilor și publicului meloman, care l-a apreciat din plin. * Pentru mărirea unei poze, faceţi CLICK pe poză. |