Elena SORBAN - cronici muzicale

Formația alcătuită din trei interpreți aduce în atenția publicului instrumentele din familia flautului drept – Michael Oman (Austria) – și cea a corzilor ciupite: chitară barocă, lăută, colascione, teorbă – Daniel Oman (Austria) și Thomas Boysen (Norvegia).

Programul a inclus mai ales piese din prima jumătate a secolului al XVII-lea, în care sunt evidente originaluri de cântec, prelucrate cvasi-improvizatoric, solicitând tehnică de maximă virtuozitate. Cu câteva excepții, au fost piese din barocul timpuriu englez și iberic. Piesele de John Adson, Robert Johnson (colaborator al lui Shakespeare), Matthew Locke sau de predecesori anonimi ai lui Purcell își abstractizează conținutul în receptarea din zilele noastre, pierzându-și raportările la cântecele, piesele de dans și de teatru ale epocii, rămânând, dacă interpretarea este autentică – așa cum a fost cazul acum – surse de delectare pur muzicală.

Repertoriul iberic al perioadei a adus piese caracteristice de variațiuni pe bas ostinat, în care virtuozitatea strânsă în chingile tiparului prestabilit generează tensiuni puternice ale discursului, cu mare efect la public.

Piesele de lăutistul-compozitor Johann Hieronymus Kapsberger (c. 1580-1651) au prilejuit întâlnirea cu o lăută cu gât lung, populară în epocă, numită colascione, la care tehnica extrem de nuanțată a degetelor (fără plectru) a realizat efecte clare de melodie autoacompaniată, de mare expresivitate.

Succesul recitalului s-a concretizat prin două piese oferite ca bis, de Diego Ortiz (contemporan cu lautistul de origine brașoveană Valentin Greff Bakfark, din secolul al XVI-lea, pe care l-am fi dorit prezent în repertoriul serii) și Salomone Rossi. În ultima piesă, am admirat efectele de spațializare sonoră ale interpreților, într-o factură arareori întâlnită: heterofonia armonică.

	Cronica muzicală on-line
Festivalul de Muzică Veche, Timișoara, 2011 (I) AUSTRIAN BAROQUE COMPANY (Elena Maria Șorban, muzicolog – 27 iunie 2011) Formația alcătuită din trei interpreți aduce în atenția publicului instrumentele din familia flautului drept – Michael Oman (Austria) – și cea a corzilor ciupite: chitară barocă, lăută, colascione, teorbă – Daniel Oman (Austria) și Thomas Boysen (Norvegia). Programul a inclus mai ales piese din prima jumătate a secolului al XVII-lea, în care sunt evidente originaluri de cântec, prelucrate cvasi-improvizatoric, solicitând tehnică de maximă virtuozitate. Cu câteva excepții, au fost piese din barocul timpuriu englez și iberic. Piesele de John Adson, Robert Johnson (colaborator al lui Shakespeare), Matthew Locke sau de predecesori anonimi ai lui Purcell își abstractizează conținutul în receptarea din zilele noastre, pierzându-și raportările la cântecele, piesele de dans și de teatru ale epocii, rămânând, dacă interpretarea este autentică – așa cum a fost cazul acum – surse de delectare pur muzicală. Repertoriul iberic al perioadei a adus piese caracteristice de variațiuni pe bas ostinat, în care virtuozitatea strânsă în chingile tiparului prestabilit generează tensiuni puternice ale discursului, cu mare efect la public. Piesele de lăutistul-compozitor Johann Hieronymus Kapsberger (c. 1580-1651) au prilejuit întâlnirea cu o lăută cu gât lung, populară în epocă, numită colascione, la care tehnica extrem de nuanțată a degetelor (fără plectru) a realizat efecte clare de melodie autoacompaniată, de mare expresivitate. Succesul recitalului s-a concretizat prin două piese oferite ca bis, de Diego Ortiz (contemporan cu lautistul de origine brașoveană Valentin Greff Bakfark, din secolul al XVI-lea, pe care l-am fi dorit prezent în repertoriul serii) și Salomone Rossi. În ultima piesă, am admirat efectele de spațializare sonoră ale interpreților, într-o factură arareori întâlnită: heterofonia armonică.