FESTIVALUL MOZART 2010 – ultimele trei concerte
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 17 decembrie 2010)

Robert D. Levin – pianist și muzicolog, profesor al Universității Harvard, somitate a stilului clasic, datorită inclusiv faptului de a întregi lucrări incomplete din moștenirea documentară bachiană și mozartiană, dar și prin calitățile sale de pianist-imporvizator – a revenit la Festivalul clujean a patra oară, din 1994 încoace. Levin a propus, și de această dată, o lucrare aparte: versiunea reîntregită de el a partidei solo din Konzertsatz în Sol major, despre care reprezentanții Internationale Stiftung Mozarteum, în urma cercetărilor stilistice, au afirmat că aparține „cu maximă probabilitate”, copilului Mozart, lucrare consemnată în așa-numitul „Caiet de note muzicale al lui Nannerl”. Interpretată acum (după Salzburg și San Francisco) în compania violoniștilor Cvartetului de coarde „Arcadia”, alături de contrabasistul Robert György, partea de concert pentru pian a relevat o motricitate continuă, pe care ritornelele adăugate în acompaniament nu au întrerupt-o. Piesa a fost precedată de o sonată bistrofică, în Sol major, din aceeași sursă documentară, originalul conținând numai prima strofă a formei, căreia Levin i-a completat în mod firesc, strofa consecventă.

Robert D. Levin și Cvartetul ARCADIA

Serenada mozartiană

Filarmonica TRANSILVANIA, Robert D. Levin și Mihail Agafiței

Cvartetul de coarde în Sol major, KV 156 (134b), unde Menuetul galant din partea a III-a are un Trio în sol minor, reprezentând „stilul sensibil”, ne-a purtat spre tonalitatea-emblemă a actualei ediții a Festivalului. Dualitatea stil galant – stil sensibil, manifestă și în primele două părți ale aceleiași creații (Sol major – mi minor) este o provocare pe care nu orice interpreți o rezolvă în mod adecvat, astfel încât Cvartetul „Arcadia” a făcut acum încă o dovadă nu numai a calităților sale de muzicalitate, ci și de cultură stilistică.

Cvartetul „Arcadia” și pianistul Robert D. Levin s-au reunit apoi pentru a interpreta două lucrări camerale mozartiene cu pian: Cvartetul cu pian, în sol minor, KV 478 și Cvartetul cu pian, în Mi bemol major, KV 493. Tinerii instrumentiști, violoniștii Ana Török și Răzvan Dumitru (fiecare în una dintre piese), violistul Traian Boală și violoncelistul Zsolt Török au fost parteneri pe măsură ai reputatului interpret mozartian, cu care s-au pregătit intens, oferind, cu o zi înainte, și o incitantă repetiție generală cu public, din care am avut cu toții de învățat, mai ales despre corelațiile dintre tonalități și expresie și despre articulațiile muzicale. O dovadă convingătoare că sensibilitatea și conștiența sunt complementare în actul interpretativ muzical!

Penultimul recital al Festivalului a fost inițiat cu două prime audiții absolute, epitafuri pentru muzicologul Ferenc László (1937-2010), inițiatorul Societății Române Mozart: L.F. Emlékezete [Amintirea lui L.F.], „pentru flaut și sunete nevăzute” de László Vidovsky și In memoriam László Ferenc, pentru pian, de György Kurtág. Oare ce stranie coincidență a făcut ca ambele partituri să pornească de la bitonul do-re...? Vita brevis – au afirmat parcă, ambele mesaje, redate de flautista Boroka Pöllnitz, respectiv, de pianista Adriana Bera, cea care, în calitate de președintă a SRM, continuă cu devotament, să ne promoveze idealul mozartian.

Continuarea serii a fost un omagiu implicit, prin Serenada în Si bemol major, KV 361/370a – una dintre lucrările preferate ale profesorului de muzică de cameră Ferenc László, cel care afirma că meseria de dascăl este cea mai frumoasă meserie... Cele 12 instrumente de suflat și un contrabas, coordonate dirijoral de Mihaela Cesa-Goje, au avut un parcurs în care virtuozitatea individuală și sonoritatea de ansamblu s-au îmbinat optim. Scriitura specifică de Harmoniemusik, în care ansamblul de suflători, la modă cam în perioada ~1770~1830, pentru manifestări în aer liber, a răsunat în toată acuratețea și splendoarea sa. Ar fi de dorit să ascultăm și alte piese din epocă, într-un concert mai amplu, cu această tipologie timbrală mai puțin cunoscută publicului nostru, cu nimic mai prejos decât cea camerală de coarde.

Simfonicul de încheiere al Festivalului Mozart 2010 a prezentat publicului din sala arhiplină a Casei de Cultură a Studenților, două piese romantice de inspirație mozartiană: Suita Mozartiana de Ceaikovski, respectiv Variațiuni și fugă pe o temă de Mozart (1915), de Reger. Orchestra Filarmonicii „Transilvania” a ajuns la apogeul capacităților sale, sub bagheta dirijorului Mihail Agafița (Republica Modova). Cele două partituri în care Mozart apare în calitate de subiect al programatismului romantic mi-au sugerat ideea de suprapunere creatoare (un fel de autoportrete „ca Mozart”) valabilă și pentru solistul serii, pianistul american Robert D. Levin. În Concertul pentru pian și orchestră, în Mi bemol major, KV 482, de Mozart, partea I a avut o tensiune sporită, partea a II-a a evidențiat dialogul pianistic cu același tip de scriitură pentru suflători Harmoniemusik (ca și în recitalul din seara anterioară), iar finalul (un rondo Allegro cu o intercalare Andantino, în care suflătorii se reliefează din nou) a avut caracter de sinteză. Inserturile de virtuozitate și cadența lui Levin au fost deosebit de concentrate.

A XX-a ediție a Festivalului Mozart s-a distins prin bogăția stilistică a programelor – între Barocul timpuriu și Romantismul târziu, aduse la numitor comun de Mozart însuși –, păstrând standardul interpretativ înalt cu care ne-a obișnuit, pe parcursul celor două decenii.


* FOTO: Alexandra Făgărășan (primele două) și Ovidiu Barbu (a treia). Pentru mărirea unei poze, daţi CLICK pe poză.