MINUNEA „ICOANELOR” CÂNTĂTOARE, PENTRU SUFLETELE ÎN CONVERTIRE
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 5 noiembrie 2010)

Renumitul interpret de muzică populară tradițională românească Ioan Bocșa, profesor universitar doctor al Academiei de Muzică «G. Dima», desfășoară un program de concerte pentru persoane defavorizate, în cadrul unui proiect derulat de Fundația Culturală TerrArmonia Alba-Iulia, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Itinerariul de suflet a cuprins Penitenciarul Aiud, Căminul de Vârstnici Alba Iulia, Penitenciarul Gherla și secția acestuia de la Cluj-Napoca. Am însoțit ansamblul la secțiile din cele două orașe de pe Someș și m-am minunat deopotrivă de spectacolul scenic și cel oferit de public – ambele, autentice, emoționante.

Programul Ansamblului «Icoane» a inclus piese rituale și piese solistice, de joc, din varii regiuni folclorice românești. Cântecul nașilor de nuntă (al găinii) și înstrăinarea provocată de cătănie au polarizat zonele expresive din program, între exuberant și interiorizare, fiind redate la fel de convingător. Din programul solistic, aplauzele cele mai multe au revenit Mihaelei Balașcă, al cărei cântec de joc din Moldova a atras admirația prin virtuozitatea debitului verbal alert. Am remarcat-o pe Teodora Zărnescu, o voce caldă, consistentă, cu ornamente firesc integrate în linia melodică a cântecului său de dor, din Alba. Punctul culminant a fost oferit de Iona Bocșa însuși – a cărui voce impresionează, de fiecare dată, prin elocventă noblețe și care acum și-a întregit mesajul adresându-se celor prezenți, cu profunde cuvinte de suflet. În încercarea de a înțelege, am aflat o analogie între acest interpret muzical, cu arta tradițională însăși, ale cărei concretizări în variante exprimă modele perene – prin același fel de raporturi dintre aparențe și esență, între mișcări emoționale și constanță. Din perspectivă complementară, în plan uman, aparenta impasibilitate (a sa, ori și a altor semeni) protejează vulnerabilitatea dată de veritabila compasiune...

Ca dovadă, ideile consemnate de auditori, dintre care iată câteva.
„Ați venit într-adevăr, să ne aduceți aceea oază de lumină și de bucurie, cum v-a fost intenția. În toate aceste zile anoste, fără număr și culoare, azi am simțit, după mult timp, bucuria aceea de a fi român și a păstra tot ce este tradiție românească. Costumele populare pe care le-am văzut, și tot ceea ce am auzit, m-au făcut să uit pentru puțin timp locul în care mă aflu. Gândul spus la început și la sfârșit «vă așteptăm afară cu sufletul deschis» îmi dă putere să privesc înainte și să sper că există oameni care știu că ajungând aici nu îți pierzi demnitatea și nu încetezi să fii om. Vă mulțumesc și că din existența dumneavoastră, o fărâmă ne-ați dăruit-o, aici, nouă”.
„O oază de liniște în negura vremii. Au fost aproape de oameni, de noi, de cei răi cu sufletul (desigur nu este așa! – E.Ș.), cu gândul și cântecul... Ne-au bucurat sufletele în clipele grele de cumpănă și am simțit din nou căldura cântecului românesc. Pentru aceste clipe minunate, un simplu mulțumim din suflet!”.
„Sunt nespus de impresionată, am plâns tot timpul spectacolului. Pentru mine și familia mea, domnul Bocșa reprezintă un mare artist și o mare personalitate. Avem înregistrările cu dânsul, nu lipsește din casa noastră nici de Paști, nici de Crăciun. Mulțumim cadrelor din Penitenciar care au avut asemenea gânduri, de a-l aduce pe domnul Bocșa în mijlocul nostru" – gânduri ale publicului feminin.

Programul de la Gherla a urcat pe scenă și interpreți aflați, momentan, în stare privativă de libertate. Nu este voie sa consemnăm numele lor. Radu și Ioan au voci cu personalitate, la care nu ar trebui mult lucrat pentru desăvârșirea tehnică, iar Alexandru, cu un timbru tenoral remarcabil, sună deja format. Leontin și Claudiu își stăpânesc cu măiestrie, instrumentele de suflat.

O suită de piese de trio transilvan – cu aportul profesionist al formației alcătuite din Ovidiu Barteș (vioară), Traian Covrig (braci), Zeno Zanc (contră), care au fost și acompaniatori ai pieselor solistice – a oferit un plus de culoare.

De la Gherla, dintre gândurile scrise de bărbați:
„În puținele rânduri pe care doresc să vi le scriu, vreu din suflet să vă mulțumesc, pentru prezența domniei dumnevoastră, însoțit de frumosul grup de studenți. Cu sinceritate vă spun că pe durata spectacolului, am fost cu sufletul alături de dumneavoastră și de tot ce ne-ați oferit”.
„.... păcat că vremea nu a ținut cu noi, dar așa cum a fost timpul pe parcursul acestui spectacol, am mai lăsat și noi grijile și gândurile, simțindu-ne bine”.
„ ... ne-au descrețit frunțile, ne-au adus multă bucurie în sufletele noastre și totodată ne-au îmbărbătat, pe noi deținuții, cât și pe întreg personalul de aici din Penitenciarul Gherla. Cu mult respect și dragoste pentru muzica populară, eu, dețitut, condamnat la detenție pe viață”.

Deși cele două spectacole s-au transmis și ar fi putut fi urmărite comod, datorită televiziunii cu circuit închis, cei mai mulți au preferat să stea în picioare sau chiar să înfrunte ploaia (la Gherla), pentru a participa la eveniment. Pentru mine, care am urmărit și spectacolul uman oferit de spectatorii înșiși, acesta a fost la fel de intens și neobișnuit de emoționant. Am văzut oamenii dansând spontan, legănându-se a dor... am văzut femei ținându-se de mână sau după gât, ca expresie a bucurării dimpreună... am văzut adolescenți fascinați de ceea ce nu cunoșteau și le mișca sufletul... Iar vocația umană de a fi profesor este cale spre înălțimi. Convingerea cu care profesorul este urmat în promovarea valorilor adevărate, bune, frumoase de discipoli – cu exemplaritatea acestui Ansamblu – stă mărturie că vocația este împlinită.

La penitenciarul Gherla, «Icoanelor» le-a fost dăruită o icoană pictată de locuitorii așezământului. Cred că nu se putea afla ceva mai impresionant!...