 |
Cronica muzicală on-line  |
|||||||
|
Opereta în Olimp, instituțiile în infern
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 7 iunie 2010)
Folosește și cronologia în a formula judecăți estetice – la ultima premieră clujeană, unii credeau că Offenbach imită stilul lui Johann Strauss. De înțeles, eventual, fiindcă pe scena noastră, Liliacul s-a cântat de decenii, iar Offenbach a lipsit după perioada interbelică, deci îl receptează ca ulterior... Precizând că Orfeu în infern (1858) este modelul, iar operetele lui J. Strauss (din 1868 încolo; Liliacul, în 1874) sunt replici, cronica recentei premiere poate începe. Alegerea piesei este cât se poate de potrivită, prin calitățile muzicale ale partiturii, prin actualitatea atitudinii parodice, prin mesajul subiectului. Care meloman nu are în urechi, pe buze și, mai ales, în suflet, cantilenele și dansurile lui Offenbach? Așa că a le auzi pe viu este deja o motivație intensă pentru a merge la operă. Atitudinea parodică oferă delicii suplimentare. Offenbach îl reia pe Gluck, prin aria „Am pierdut-o pe Euridice”, cu seninătatea lui Do major – revalorizată de la echilibrul clasic originar, la nepăsarea modernă, fățarnică. Cancanul din final (ortografia normativă românească a cuvântului, nerespectată de materialele promovate de instituție, ca și a originalului francez, este fără cratimă, care apare numai în engleză) devine emblematic. Merită să zăbovim asupra acestui dans – recreat aici, de coregrafia semnată de Roland Podar –, printr-o precizare din „Ghidul plăcerilor Parisului” unde se scria, în anul 1898, că „elasticitatea cu care [dansatoarele] își lansează picioarele în aer ne lasă să presupunem o suplețe morală cel puțin egală”. Iar în dogoarea dansului, cine mai are „răceala” să observe semnalul de alarmă al compozitorului și al libretiștilor, emis deja cu circa șase decenii înainte de legiferarea divorțului, că femeile despărțite de soț sunt periclitate să ajungă – așa ca Euridice –, de la un iubit la altul, în postura de bacante, adică să se lase duse de alcool sau prostituție?! Eminescu avea o atitudine similară: „Tu îmi pari ca o bacantă”..., iar Caragiale ironiza ipostaza bacantei, de „cameleon-femeie”. Poate că acum, când societatea resimte consecințele acestui fenomen, devenit masiv, al degringoladei femeilor îmbătrânite singure, să reușim să conștientizăm adevărul, cântând și râzând de (propriile) iluzii – împreună cu perenele personaje ale operetei. Muzica însăși este persiflată, cu instrumentele ei: vioara este personaj (întruchipat la vedere, cu un ton violonistic superb, de concertmaestrul Răsvan Dumitru), corpul Euridicei este violoncel, maltratat de loviturile lui Orfeu, apoi ea devine prizonieră în lada unui pian de plastic transparent, al lui Pluto... Melodiile curg, chiar dacă uneori, ritmul se desincronizează, vocile strălucesc sau sunt mai estompate, dar frumosul învinge în impresia de ansamblu – datorată lui Adrian Morar, aflat la pupitrul dirijoral, sopranelor Cristina Simionescu (Euridice; invitată de la Opera din Iași), Daniela Mureșan-Chișbora (Diana), Ștefania Barz (Venus), Eliza Zaharia (Cupidon), Corina Pășteanu (Minerva), Rodica Balteș (Iunona), mezzosopranelor Anca Aluaș (Opinia Publică), Alexandra Hordoan (Morfeu), tenorilor Cristian Mogoșan (Orfeu), Sorin Lupu (Pluto), în rolurile de bariton, lui Marius Chioreanu (Jupiter), Radu Pintea (John Styx).
Scenic, un mixtum compositum ironic și, totodată armonios, bine condus de regia semnată de Mihaela Bogdan. Publicul reacționează adesea prin cascade de râs (de exemplu, când Pluto, travestit în păstor, se joacă cu un mielușel, ca Mr. Bean cu ursulețul de pluș). Prin costumele zeițelor din Olimp, în pseudo-inocența albului, cu tentă copilărească, cu aluzii exotice (costume cu pantaloni, în care tunica susținută de un cerc, devine pretext pentru elemente de mișcare din vocabularul gimnasticii ritmice), realizatorii, împreună cu scenograful Valentin Codoiu, potențează linia parodică, în mod extrem de reușit. Știm că nu numai instituția căsătoriei a ajuns în infern, ci mai toate instituțiile. Așa și opera, în general, iar opera clujeană, în particular. Aluzii intercalate (în scena de revoltă a zeilor) la „25%” și la „greva de luni” continuă spiritul parodic al originalului, îndreptându-l, cu măsura bunului-simț estetic, înspre realitatea imediată. Bine că esteticul mai are capacitatea de a regla conflictele dintre sindicat și conducerea instituției, așa că premiera s-a ținut, făcându-ne să râdem și să ne simțim bine. Nu a fost deloc criză de public, care a umplut sala și a reacționat intens. La premieră, interpreții au fost pe diferite nivele. În Olimp merită să ia loc regizoarea, scenograful, tenorii (cu excepția interpretului lui Mercur, Paul Onaga), interpreții rolurilor de bariton. De asemenea, colectivul coral condus de Valentin Popean, pianiștii care au asigurat pregătirea muzicală – Adela Bihari, Lucian Dușa, Péter Kolcsár – și sopranele „secundare”, în frunte cu Venus, precum și autoarea bogatului program de sală, muzicolog Dorina Mican Tudoroiu. Dirijorul, orchestranții și soprana principală rămân, deocamdată (fiindcă oricine poate avea zile proaste), în seama Opiniei Publice. Nu a personajului respectiv, ci în seama fiecărui spectator care va veni la reprezentațiile următoare, unde vor putea să își confirme sau infirme calitățile. Mai este anunțată și o a doua distribuție – astfel încât, având în vedere agreabilul muzical și scenic, sunt suficiente motive să revedem piesa, de repetate ori. Dar Opinia Publică, ca personaj...? Substitut al corului antic, ea este aici, motorul acțiunii, element-cheie, purtător al moralei aparente, echivoce. Versiunea tinerei interprete Anca Aluaș ne-o prezintă deopotrivă de convingătoare, da capo al fine, de la declamația melodramatică exemplară, până la dansul de cancan, prin calitățile vocale și prezența scenică – situând-o așadar, potrivit misiunii sale alegorice, la înălțime. Este în firea lucrurilor, ca spectacolele să fie, de fiecare dată, diferite, iar acest Orfeu în infern – cu părțile vorbite în românește, iar cele cântate, în originalul francez – are toate șansele să crească. * Autorul fotografiilor: Nicu CHERCIU. |
||||||||
