CONFIRMĂRI, SURPRIZE, PERSPECTIVE
O ediţie cu mai puţine manifestări decât cele din anii dinaintea pandemiei a reafirmat principiul antic non multa, sed multum – de această dată, cu genericul festivalier Musica – natura – harmonia.
Confirmări
încadrez aici (în ordinea apariţiilor pe scenă), formaţiile Kájoni Consort (România), cu programul „Era di Maggio – Artă lirică de dragoste şi muzică instrumentală din secolele XVI–XVIII” , Carmina Renascentia (România), cu „Flori în muzică – Simbolistica florală în melodiile europene din secolele XVI–XVII” , respectiv Musica Historica (Ungaria), cu recitalul „Aşteaptă-mă, pasăre – Arta lirică de dragoste din Ungaria în secolul XVII” , prin care cuvântul poetic şi muzica au atins sufletele.
Surprize (plăcute sau nu)
Ansamblul francez Obsidienne, cu programul intitulat „Grădina deliciilor: Paradis şi infern – Frumuseţile şi distrugerile Pământului” a fost o prezenţă diferită faţă de a altor formaţii, din ediţiile anterioare ale Festivalului (îndeobşte, având o atitudine con clamor), prin fineţe şi nuanţata coloristică-pastel a interpretării repertoriului din secolele XIV-XVI. Un singur exemplu: versiunea cu adevărat plutitoare a celebrului rondeau intens cromatic Fumeux fume, al enigmaticului reprezentant din Ars subtilior, Solage.
Ansamblul Sempre (România) – aflat la acest Festival pentru prima oară – a pus accentul pe inedit, virtuozitate şi stil, în programul Baroque Unknown. Am făcut cunoştinţă de reprezentări muzicale ale naturii, ale unor compozitori care l-au urmat pe Vivaldi, precum Gregor Joseph Werner sau Nicolas Chédeville. Deşi în prim-plan s-au situat soliştii-violonişti, „partea leului” a revenit celor patru susţinători de continuo – cu o sonoritate plină, generoasă – şi, în special, clavecinistei Raluca Enea.
Ansamblul de muzică turcă tradiţională Çanlar (Ungaria) a prezentat programul intitulat „Muzica de ceremonie a dervişilor rotitori, în mod bayati maqam” cu o sonorizare care, pentru mine, de această dată, a avut efectul de a anihila intimitatea şi a distruge stilul.
Filmul documentar Crafting Recorders – The von Huene Workshop, Inc. („Atelierul von Huene, constructori de flaute drepte”) a înfăţişat activitatea laborioasă complexă care precede generarea muzicii la acest tip de instrumente.
Confirmări surprinzătoare
în această categorie, includ aspecte care necesită explicaţia prealabilă că nu întotdeauna reîntâlnirile au efect de surpriză – ca în cazurile următoare, pe care le voi consemna tot în ordinea apariţiilor din ediţia 2022 a Festivalului.
Programele adiacente – excursii culturale tematice, dansuri renascentiste pentru public, degustare de vinuri, ziua copiilor – au fost apreciate.
Clavecinista Cipriana Smărăndescu a revenit la Miercurea Ciuc cu un recital de piese predominant de tip improvizatoric (preludii), program din care s-au reliefat piesele de caracter, îndeosebi Le Vertigo (1746) de Pancrace Royer.
Schola Gregoriana Siculeni a făcut dovada a ce înseamnă roadele muncii constante pentru cultura vocală de calitate şi adecvarea stilistică – într-un program bine construit pe coordonatele temporale ale anului liturgic. Dirijorul András Ványolos este o personalitate bogat înzestrată şi antrenată în muzica veche şi dansul istoric, care, mai presus de toate, educă în spiritul valorilor, de la vârste fragede, pe membrii comunităţii rurale în care a ales să trăiască.
Ansamblul Concerto Spiralis, înfiinţat în 2012, de tineri instrumentişti din Ungaria şi România, este o formaţie prea puţin vehiculată în ţară, în raport cu valoarea sa. Folosind instrumente de epocă (unii dintre membri, chiar mai multe, cum ar fi dulcian, cornetto, cello da spalla), competenţele lor tehnice şi stilistice sunt însoţite de pasiunea transmisă publicului, care i-a ovaţionat îndelung – de această dată, într-un amplu program de 12 piese, de la Monteverdi la Stradella, intitulat „Simfoniile pădurilor”.
Antonio Vivaldi a fost celebrat în programul La Pastorella al ansamblului Codex (România), prin patru concerte şi o triosonată. Perechea timbrală flaut – fagot („Pasărea” şi „Ursul”, în prezentarea inspirată făcută muzicii) ar putea cuceri audienţa oricărui concert educativ! Binecunoscuta partitură La Notte (versiunea cu flaut şi fagot) a răsunat în două variante mai rar cântate, cea numai cu flaut şi orchestră (RV 439), respectiv fagot solo şi orchestră (RV 501). Membrilor obişnuiţi ai formaţiei li s-au alăturat (îmbogăţire coloristică, cu valoare de coeficient-surpriză) fagotistul Gerwald Maximilian Braisch, Orsolya Ványolos (la clavecin) şi Zsombor Filip (arciliuto).
Flauto Dolce (România), alături de invitaţii Gábor Hegyi (trompetă) şi acelaşi Gerwald Maximilian Braisch (fagot), a excelat în programul Musica, natura, amore – încheiat cu o arie bisericească – solistă: soprana Mihaela Maxim –, de cantorul-compozitor transilvan Johann Sartorius cel Tânăr (1712-1787).
Programul Orchestrei Baroce a Festivalului (România) a avut un titlu-motto adecvat esteticii iluministe, a muzicii ca reprezentare: „Ceea ce se îndepărtează de natură nu ne mai mişcă” (Rousseau). Interpretări sugestive şi omogene au fost datorate conducerii artistice a violonistei Ulrike Titze (Germania), precum şi abnegaţiei fiecărui membru al ansamblului. Au prins viaţă binecunoscute pagini, de la Purcell la Gluck, precum şi autori nemaiîntâlniţi la noi: Jean-Féry Rebel (1666-1747) şi Christoph Nichelmann (1717-1762), care ar merita să fie exploraţi şi cu prilejuri viitoare.
Organistul Erich Türk (România), în matineul intitulat „Cucul, păstorii şi furtuna” (desfăşurat pe instrumentul din biserica catolică din satul Frumoasa – despre care aş fi dorit să ni se comunice informaţii istorice) şi-a confirmat calităţile. El a surprins auditoriul cu o piesă care precede, prin conţinutul declarat, Simfonia „Pastorala” de Beethoven: „Bucuria păstorilor întreruptă de o furtună – o povestire muzicală pentru orgă” (1794), cu efecte de reprezentare a zgomotelor, realizate abil de interpret, care a intervenit adecvat şi în reproporţionarea piesei, potrivit dramaturgiei.
Ansamblul Hortus Musicus (Estonia), pe care nu îl uitasem, de la incandescenta sa prezenţă aici, din 2009 (cronică la adresa: cimec.ro/Muzica/Cronici/ElenaSorban4.html), a revenit, de această dată, cu un repertoriu din jurul anului 1600, cu titlul „Momente muzicale de referinţă ale Europei”. Concertul de acum a avut o amprentă… contemporaneizată, adică a amalgamat în muzica veche, elemente pregnante de jazz şi latino, care au entuziasmat publicul, însă care, după opinia mea, au fost exagerate. în final, li s-a adăugat excelentul Cor de cameră Lux Aurumque, din Miercurea Ciuc, dirijor András Ványolos, care a dat glas unor compoziţii religioase de Arvo Pärt.
Perspective şi propuneri
Universitatea de Vară asigură accesul la cultivarea muzicii vechi pentru tinerii în formare – peste 60, la această ediţie (unii, la mai multe instrumente). Elevul cu voce de contratenor Ábel Mihály este, desigur, un nume despre care vom mai auzi! Am remarcat şi pe compozitorii de muzică contemporană Cornelia Zambila (evoluând la vioară barocă, percuţie, ansamblu) şi Juan Albarracín (înscris la clavecin), pentru care acest cadru va aduce, cu siguranţă, perspective fertile.
O noutate semnificativă este iniţierea, din acest an, a activităţilor muzicale pentru preşcolari, coordonate de Rebeka Ádám, care au lărgit obişnuita ofertă adresată celor mici, în „Ziua copiilor”.
La propuneri, consider că însuşirea coregrafică de bază a dansurilor de epocă alemanda, curanta, sarabanda, giga şi a menuetului (practicate de toţi instrumentiştii) este un obiectiv principal pentru viitoarele ediţii. De asemenea, ar fi binevenită sublinierea conţinuturilor musica transylvanica – prezente dintotdeauna în intenţiile organizatorilor, dar care nu sunt suficient receptate în manifestările lor neexplicitate.
Fotografii la adresa:https://www.facebook.com/Csikszeredai.Regizene.Fesztival/photos/