 |
Cronica muzicală on-line  |
|
Cluj-Napoca: Un pian pentru muzeu (Elena Maria Șorban, muzicolog – 26 iunie 2018) 
Silvia Sbârciu
(Foto Emil Costruț) Mărturisesc că pianul în sine m-a impresionat mai puțin decât interpreta: deși am ascultat-o de mai multe ori, ea oferă ceva neașteptat cu fiecare prilej. Formată în școala pianistică clujeană, cu profesoarele Monica Noveanu, apoi Ninuca Oșanu-Pop, cizelată la cursuri prestigioase de pe toate meridianele, de la Moscova la New York, Silvia Sbârciu, cadru didactic al Academiei de Muzică clujene, se află pe culmile maturității sale artistice. Instrumentul inaugurat are sonorități masive, adecvate unor săli cu mii de locuri; probabil că ele vor mai putea fi reglate prin intervențiile unui acordor priceput. Programul romantic al recitalului – Liszt, Schubert, Schumann – a fost debordant. Alături de cantabilitatea intensă și nuanțată, Silvia Sbârciu știe să sugereze la pian căldura vocii, bogăția de armonice a clopotelor, avântul dansului – creând convingător, dramaturgii ale întregului. Kreisleriana de Schumann a impresionat prin îmbinarea dintre narativ și reflexiv, elocință și velocitate, monumentalitate și grație ludică, prin conducerea deopotrivă emoțională și rațională a planurilor multiple. Publicul de toate vârstele din sala arhiplină a reacționat entuziasmat. Bisurile au fost doar două – „Arabesca” de Schumann și un lied de Richard Strauss în versiunea pianistică a lui Max Reger –, dată fiind căldura caniculară din sala care, iată, ar avea nevoie și de aer condiționat. De această dată, surpriza oferită de recitalul pianistei Silvia Sbârciu a fost, pars pro toto, completitudinea romantică. |
|