Cronica muzicală on-line | |
Toamna Muzicală Clujeană 2017. Delicii camerale oferite de Cvartetul Transilvan, Cvartetul Arcadia și invitații lor (Elena Maria Șorban, muzicolog – 2 noiembrie 2017)
Cvartetul pentru coarde, în fa major, de Ravel (1903): o minunată raritate în programele de la noi, pusă în valoare de Cvartetul Transilvan – Gabriel Croitoru, Nicușor Silaghi, Marius Suărășan, Vasile Jucan. Modalismul visător și energiile cinetice transmit parcă, sugestii literare, cu ecouri din Poe și anticipări ale lui Proust. (Ce temă generoasă de cercetare ar oferi lecturile compozitorilor!...) În prima parte, unisonul viorii prime și al violoncelului îmbrățișează ocrotitor vocile mediane. Centrul de greutate și de rezistență: finalul Vif et agité, cu sinteze și deschideri, dinamizate fără efort de membrii Cvartetului. În Concertul pentru vioară, pian și cvartet de coarde, în re major, op.21 (1891), de Ernest Chausson, Simina Croitoru (vioară) și Mihai Ungureanu (pian) transfigurează discursul de ansamblu. Siciliana curge hiperromantic, iar finalul Très animé are o virtuozitate rar întâlnită, prin efectele sale reconfortante. Cvartetul Transilvan și pianistul Mihai Ungureanu aduc roadele experienței de peste un sfert de veac pe scenă; Simina Croitoru arată viitorul strălucit al violonisticii, deja convingător prezent. Cvintetul cu două violoncele, în Do major, D. 956, de Schubert (1828), deschide recitalul Cvartetului Arcadia, alături de violoncelista Diana Ligeti. Un recital aniversar: primul deceniu de activitate a Arcadiei! Muzica de Schubert ne duce la confluența dintre Sturm un Drang și romantism. Ansamblul recreează viu bogăția coloristică: sugestii de chitară în prima mișcare, de posthorn exuberant în Scherzo. Menuet, ceardaș și ländler fuzionează în finalul încheiat de Schubert, în mod surprinzător, cu o apogiatură frigică. Aceeași cadență pe care o reîntâlnim în Octetul pentru coarde de Enescu (1900), la fel ca și pendularea major-minor, ca liant între cei doi autori, tineri pe atunci. Și ralentiurile (în accepțiunea cinematografică a termenului) sunt procedee dramaturgice comune ale celor două lucrări. Cantilenele enesciene sună acum ca și vocale, iar jocurile dinamice sunt flexibile și originale – sub arcușurile Anei Török, lui Răsvan Dumitru, Traian Boală, Zsolt Török și ale invitaților Sebastian Tegzeșiu, Vlad Răceu, Marcel Cameniță, Diana Ligeti. Este muzica de cameră exclusivistă? Iată că nu: am ajuns ca interpreții noștri să ofere atracția care umple sălile de concert, și acasă! |