Misa este serviciul liturgic principal al creștinismului apusean – fixat, pe parcursul secolelor, la cinci părți care reiau textele constante pe parcursul anului bisericesc: Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus, Agnus Dei. Mai recent, ele se cântă și ca piese în sala de concert.

Un proiect special al Bisericii Negre, al comunității evanghelice luterane din Brașov, a marcat aniversarea a 500 de ani (1517-2017) de la începutul Reformei protestante, printr-o creație încredințată la cinci compozitori, cu toții legați de spațiul sașilor transilvani, dar având diferite etnii și confesiuni creștine – marcând unitatea prin diversitate -, proiect intitulat Credo in unum Deum. Am participat la acest concert mulțumită transmiterii sale online, în direct (înregistrarea poate fi urmărită pe pagina de facebook a Bisericii Negre).

Colaborarea exemplară a corurilor „Bach” (Brașov) și „Lux aurumque” (Miercurea Ciuc) și a unor coriști sosiți din diferite localități transilvane a fost coordonată dirijoral în mod eficient de Steffen Schlandt, cantorul Bisericii Negre și autorul întregului proiect, care s-a bucurat de finanțarea Primăriei Brașov. Lecturile și meditațiile biblice prezidate de episcopul Reinhard Guib au accentuat ideea unității interconfesionale.

Ceea ce a funcționat optim a fost relaționarea celor cinci părți, deși compuse de cinci autori diferiți. Kyrie eleison („Doamne, miluiește”), de Zoltán Szalay, a deschis misa prin citat de monodie medievală, gradată ascendent până la ansamblu coral mixt a cappella, cu pagini înaripate de armonii inedite, cântate în maghiară, încheind secțiunea cu o expresivă sinteză. Vocile soliștilor András și Orsolya Ványolos au desăvârșit puritatea plutirii.

Preamărirea Domnului, prin Gloria în limba germană (Ehre sei Gott), de Steffen Schlandt – soliștii (cu voci academice: Cristina Radu, Carmen Topciu, Răzvan Săraru, Dan Popescu) și corul fiind însoțiți de orgă (Amalia Goje), timpani și conga (János Kertész) – mi-a sugerat pe alocuri, exuberanța celebrei Missa Criolla de argentinianul Ariel Ramírez, de această dată, integrând alături de dans, așa cum făcuse însuși Bach, coralul protestant – răsunând triumfător și cald, cu asumare lirică.

Credo (afirmând unitatea centrală a credinței, prin alegerea limbii latine) a fost realizat componistic în mod concentrat, de Heinz Acker, folosind bine proporționat soliștii vocali, corul, orga și timpanii. Într-un context care îmbină concizia cu limbajul mistic evocând armoniile lui Olivier Messiaen, am apreciat tulburătoarea paralelă muzical-reflexivă propusă de autor între momentele de text referitoare la moarte: judicare vivos et mortuos și expecto resurrectionem mortuorum. Alte opțiuni creative notabile sunt laitmotivul Credo, precum și integrarea exclamației alleluia, în secțiunea referitoare la Spiritul Sfânt și Biserică.

Sugestii de taină au fost transmise muzical în ultimele secțiuni. Sanctus („Sfânt”) de Șerban Marcu se bazează pe alternanța dintre meditație (o preafrumoasă introducere de orgă, continuată coral, cu armonii care evocă scriitura ultimilor ani ai lui Franz Liszt), inocență (în secțiunea „Binecuvântat” și reliefată de vocea pură a sopranei solo Gabriela Schlandt) și exuberanță, cu ritmuri asimetrice de dans („Plin e cerul și pământul”; „Osana”).

În secțiunea finală a Misei, Lamb of God, compozitoarea Brita Falch-Leutert, transmite ideea de dematerializare – prin ison, moduri orientale, ritmuri statice. Fiind nedumerită cum de autoarea (de origine norvegiană, stabilită ca organistă la Sibiu) mi se pare cea mai apropiată de tradiția orientală, reprezentată de Paul Constantinescu, aflu că demersul ei a integrat tradiții melodice creștine ale armenilor... Isonul a continuat, susținând rugăciunea Domnului, rostită alături de public.

Într-un pandant peste secole, concertul a fost încadrat de două momente provenind din surse documentare brașovene: cinci piese din colecția reformatorului transilvan Johannes Honterus (ansamblul „Canzonetta”; piese pe care aș fi dorit să le ascult acompaniate de un instrumentar medieval, nu cu cel al pedagogiei Orff) respectiv, de o melodie din Cartea de cântări de la Brașov, alcătuită în deceniile din jurul anului 1700.

*

Ziua Internațională a Muzicii (1 octombrie) a fost celebrată la Opera Națională clujeană tot printr-o misă, de această dată, de compozitorul galez contemporan Karl Jenkins – o primă audiție românească. În această lucrare, aria religioasă este mult lărgită, fiind citată și chemarea la rugăciune musulmană, iar textul literar depășește misa (din care sunt puse pe note numai secțiunile Kyrie, Sanctus, Agnus Dei), integrând citate din Mahābhārata, Psalmi, Cartea Apocalipsei, lirica europeană și asiatică cultă modernă. Titlul The Armed Man pornește de la cântecul laic medieval francez L’homme armé, citat și prelucrat ca refren, pe parcurs.

Analogii muzicale posibile cu Carl Orff și Benjamin Britten încadrează Misa de Jenkins (datând din anul 2000) în șirul lucrărilor vocal-simfonice postmoderne de largă adresabilitate, trezind interesul publicului clujean, care a umplut sala.

Corul și Orchestra Operei Naționale Române clujene, alături de ansamblul invitat, Côr Caerdydd din Cardiff, pregătit de Gwawr Owen, au fost la înălțimea solicitărilor. Dirijorul serii, Flavius Filip, a optat pentru câteva omiteri de reprize și pentru tempouri prudente (aspecte certificate și prin comparațiile cu alte înregistrări). Rodajul piesei ar putea aduce avântul necesar și reliefarea mai contrastantă a secțiunilor de dans în raport cu cele de marș, predominante în piesă. Momente lirice de emoționantă expresivitate au creat soliștii vocali Diana Țugui (soprană), Viktória Cormoș (mezzosoprană), Cristian Mogoșan (tenor), Sebastian Balaj (bas-bariton), membri ai Corului de copii „Junior Vip”, muezinul Refi Erghiun (invitat), violoncelista Diana Canteșanu. Compartimentele instrumentelor de alamă merită aprecieri pentru efortul susținut cu rezultate aproape impecabile.

Spectacolul a importat componenta vizuală britanică asociată muzicii lui Jenkins, un montaj ilustrativ (bazat pe scene și imagini istorice din războaiele ultimului veac), realizat de producătorul Hefin Owen. Un montaj exemplar prin consensul cu sintaxa muzicală, însă care prin intensitatea emoțională și dinamism distrage atenția și impietează psihic reacția catartică. Deși nu agreez sonorizarea concertelor de muzică cultă, deoarece vocile academice și orchestra nu ar trebui să aibă nevoie de amplificare, de data aceasta apreciez că sonorizarea a avut calitatea de a nu deranja prin volum și disproporții.

O misă este cel puțin contemplație, reflecție, cizelare a interiorului sufletesc propriu – dacă nu acceptăm valoarea ei de comunicare transcendentală. O misă este o ocazie de comuniune și afirmare a unității, așa cum au înțeles organizatorii celor două evenimente culturale. O misă nu este un prilej de afirmare a unor controverse (cei care au protestat la Cluj ar fi putut să o facă afară, înainte sau după concert, iar respectul pentru Imnul țării înseamnă, în primul rând, să nu fie intonat fals).

Ca piese muzicale și prin interpretare, ambele mise audiate au avut puterea artistică de a ne ridica spiritual. Un detaliu: ambele se încheie nu triumfal, ci discret, pierzându-se cu umilință, în tăcere… ieșind din timp și intrând în veșnicie…

Misele Credo in unum Deum și The Armed Man merită să fie reluate!

* Fotografii de Béla Benedek (Brașov), respectiv Nicu Cherciu (Cluj-Napoca).