Festivalul de Muzică Veche, Miercurea Ciuc, 2014 (2)
MUZICĂ DIN PERIOADA BAROCĂ
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 23 iulie 2014)

Alături de ceea ce denumim ca „muzică barocă”, practica muzicală a secolelor XVII-XVIII mai include muzici de origine semicultă, de factură melodică acompaniată, având conținuturi de dans sau cu text literar și destinație accesibilă. Cronicile mele despre Festivalul de Muzică Veche 2014 vor consemna, pe de o parte, muzica barocă, pe de altă parte, muzica semicultă a aceleiași perioade istorice. Stratul repertorial al muzicii culte moderne din secolul al XVIII-lea (stilul galant și stilul sensibil) îl voi trata parțial aici, parțial într-o cronică separată.

Ansamblul baroc „Transilvania” – Zoltán Majó (flaute), Mátyás Bartha (vioară), Ciprian Câmpean (violoncel baroc) și Erich Türk (clavecin) a prezentat un program care reflectă tocmai această pluralitate baroc – galant – sensibil din muzica franceză. Structurile pluripartite de Boismortier (Quattrième Ballet de Village en Trio, 1734), Philidor (Sonata pentru flaut drept, 1712), Marais (Triosonata a V-a, Mi major, 1692) înlănțuiesc caractere moderne (dansuri și rondeau-uri) și încheie savant, prin câte o ciaconă, fugă sau pasacalie. Alteori, modernitatea este atotcuprinzătoare (Couperin, Suita a II-a pentru clavecin, 1717; Leclair, Triosonata a VIII-a, 1728). Culmea modernității: Francoeur, Sonata a VI-a, în sol minor, pentru vioară și continuo, 1730 – o piesă exemplară pentru stilul sensibil, al cărei arsenal expresiv adaugă efecte instrumentale de zgomote. Interpreții parcurg acest caleidoscop cu eleganță naturală – iar succesul este superlativ.

Aceeași pluristratificare baroc – galant – sensibil a continuat, pe parcursul aceleiași seri din Festival (vineri, 11 iulie), datorită Orchestrei Baroce a Festivalului. Programul este încadrat de Lully (Suita „Burghezul gentilom”) și Rameau (Chaconne din opera „Indiile galante”) – ambele lucrări fiind marcate de exotismul conținutului dramatic (intenții ilustrative turcești, respectiv, amerindiene), prilejuind etalarea unui impresionant compartiment de percuții (mânuit de opt persoane), susținut cu bravură de elevii cursului Universității de Vară de Muzică Veche, clasa Roland Kasza. Sonorități dinspre medieval sau înspre „Simfonia jucăriilor” atribuită lui Leopold Mozart contrazic rigorile încadrărilor stilistice, pledând pentru continuitatea muzicii, parte constantă a divertismentului cotidian.

În centrul programului, o suită de Johann Friedrich Fasch (1688-1758) arată asimilarea modei franceze de viața de curte germană, apoi suita Les éléments (1737) de Jean-Féry Rebel (1666-1747) îmi sugerează că binecunoscuta reprezentare a haosului a lui Joseph Haydn, din oratoriul „Creațiunea”, are un valoros precedent. Orchestra Barocă a Festivalului, creată și condusă de violonista germană Ulrike Titze, s-a autodepășit. Mai presus de acuratețe și virtuozitate, ansamblul întruchipează un ideal al concordiei artistice, în care se reunesc artiști de talie mondială (flautistul Jean-Christophe Frisch, Ulrike și Guido Titze, la vioară și oboi baroc), elita instrumentiștilor locali (flautistul Ignác Csaba Filip, clavecinistul Paul Cristian), artiști la început de carieră europeană (ca Dóra Király la fagot) și, de data aceasta, cei mai tineri și valoroși aspiranți (nominalizez, dintre percuționiști, pe Julika Ádám și Ákos Sudár).

Ziua de vineri a Festivalului a supralicitat puterile tuturor, întrucât concertele au început la ora 14 cu producția finală a cursanților Universității de Vară (despre care voi consemna câteva observații într-o scriere aparte), urmată nemijlocit de trei manifestări succesive, până la miezul nopții. Chiar și puterile de atenție ale cronicarului sunt estompate la recitalul nocturn...

Flautistul Benedek Csalog, lautistul Sam Chapman și clavecinista Mária Fülöp ne reîntorc în zonele de intimitate ale muzicii franceze din perioada cuprinsă aproximativ între 1700-1750. Eleganța ghirlandelor melodice, reunirea lăutei sau a teorbei cu clavecinul, subtilitățile de registrație, volutele ornamentale improvizate sunt admirabile, dar după 10 ore de muzică, ascultătorul le contopește într-o fericită oboseală...

...Periplul baroc continuă în a treia zi a Festivalului de la Miercurea Ciuc, sâmbătă. Pe fundalul de jocuri și voie bună al „Zilei copiilor”, în curtea castelului Mikó apar opt fete cu tricouri roșii, inscripționate „Tibia”. Încep binecunoscutul Concert de Vivaldi, pentru flaut, în sol minor, La Notte. Cascadele flautului solist se amestecă cu râsetele copiilor mici, sunetele molcome ale corzilor cu vocile care spun povești, iar basul continuu cu zdrăngănitul săbiilor. Cam așa va fi fost și pe vremea lui Vivaldi, supranumit „preotul roșcat”, atunci când era profesor de muzică la orfelinatul venețian Ospedale della Pietà... Aici, acum, s-ar fi putut face un adevărat concert educativ, pe această muzică programatică...

Muzica are totuși câștig de cauză: tot mai mulți spectatori părăsesc tarabele de activități manuale și se așează să asculte muzica. Aflăm că „Tibia” este formația de muzică veche a Liceului de Muzică din Szombathely (Ungaria), de la clasa de muzică de cameră a profesorului Antal Békefi, susținut exemplar de artista clavecinistă și profesoara Julianna Berecki. Ce idee grozavă de a integra în programul curent al elevilor, muzica veche – demnă de urmat și la liceele noastre de specialitate!

Reascult concertul, după patru zile, în Sala Radio Cluj, unde este înregistrat de redactorul muzical Judit Benkő. Și a doua oară, superlativele se confirmă. În plus, se cântă Largo din Concertul de clavecin, în fa minor, de Bach; solistă: eleva Ráhel Paulik – o certitudine a generației tinere. Nu credeam ca o formație școlară să poată interpreta literatura muzicală a barocului, la modul ideal!

Seara, la Miercurea Ciuc, ne este prezentată muzica semicultă, care a evoluat concomitent cu barocul muzical, sub genericul: „Sălașul muzelor – muzică transilvăneană din secolul al XVII-lea”. Ansamblul Musica Historica din Budapesta, condus de cercetătorul-filolog István Rumen Csörsz (un virtuoz al tuturor instrumentelor vechi) se alătură bardului ungar Tamás Kiss Kobzos. Răsună rugăciuni, bocete, epitafuri, cântece țărănești, patriotice și voivodale, dansuri, muzică maghiară, țigănească (din Codex Caioni), muzică turcească – piese culese din izvoare scrise, aranjate într-o dramaturgie dinamică, la fel ca viața însăși. Întreaga realizare pledează pentru ideea că acești interpreți sunt continuatorii de astăzi ai unei tradiții neîntrerupte de secole.

Concertul de duminică seara, condus de Jean-Christophe Frisch, a adunat muzicieni francezi și locali în cadrul proiectului denumit Balkan Baroque Band. Soprana Cyrille Gerstenhaber a demonstrat, cu o dicție desăvârșită, rolul expresiv al afectelor în a vivifica ariile de curte, recitativele lui Lully (Armide) și ariile de Rameau (Les Indes galantes). În calitate de solist, Frisch a excelat la flautul său baroc, într-un concert de Pierre-Gabriel Buffardin (1690-1768), al cărui Andante median m-a dus cu gândul la literatura utopiilor politice din acele vremuri, cu idealurile sale de frumusețe și înțelepciune... Ideea deloc utopică a lui Jean-Christophe Frisch s-a concretizat în reunirea violoniștilor Mircea Ionescu și László Kovács, a violistului Csaba Adorján, violoncelistului Zsombor Lázár, a contrabasistului Árpád Szögyör și a clavecinistului Erich Türk, în realizarea creatoare, vie, a sintezei dintre tradițiile noastre populare și libertatea bine reglată a barocului francez.

Muzica autohtonă și barocul francez, cele două linii de forță ale ediției 2014 ar merita continuate și la edițiile viitoare ale Festivalului de Muzică Veche, pentru a fi consolidate.


* FOTOGRAFII de Gyula Ádám