Festivalul CLUJ MODERN – ediția X, 2013 – cronica aforistică 6
Concertul de închidere – Filarmonica „Transilvania”
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 18 aprilie 2013)

Festivalul Cluj Modern 2013 a însumat cinci concerte, două cursuri de măiestrie componistică – susținute de Violeta Dinescu (Germania) și Fabio de Sanctis de Benedictis (Italia) –, un spectacol de operă și balet, un simpozion de muzicologie. Pe parcurs, dintre oaspeți, violonistul Alexandru Gavrilovici, scenografa Liliana Moraru, membrii Trioului „Contraste”: Ion Bogdan Ștefănescu, Sorin Petrescu și Doru Roman s-au întâlnit cu discipolii Școlii doctorale „Sigismund Toduță".

Programul fiecărei seri a fost amplu și consistent – peste două ore, fiindcă, desigur, echipa formată din compozitorii Cornel Țăranu (director fondator) și Adrian Pop (director artistic) a avut de făcut o selecție dificilă în noianul pieselor de calitate. A fost un program foarte dens și echilibrat, care a cuprins pe mai toți compozitorii clujeni reprezentativi, mulți autori semnificativi de la București, dar și nume de referință ale componisticii europene. Sunt greu de împlinit toate gusturile și pretențiile – în ceea ce mă privește, aș fi fost curioasă și asupra noii generații de compozitori moldoveni (deopotrivă, din Iași și Chișinău)...

Simfonicul Filarmonicii a cuprins nu mai puțin de patru lucrări orchestrale de anvergură, în primă audiție – sub bagheta excelentului dirijor-muzicolog francez Alain Pâris – , precum și cea mai vârstnică lucrare modernă a ediției festivaliere: Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră (1917) de Prokofiev, având ca fenomenal solist pe tânărul Ilian Gârneț (Republica Moldova – care, de asemenea, a susținut un valoros curs de măiestrie interpretativă, pe parcursul Festivalului). Având o structură neobișnuită, cu o parte I lirică, Andantino și o parte mediană Scherzo – Vivacissimo de extremă virtuozitate, Concertul nr.1 parcurge un final cu momente ironice (contrast între imponderabila vioară și tuba greoaie) și dansante, încheindu-se prin velocitate violonistică nemaiauzită – așa după cum l-a redat Ilian Gârneț, amintindu-ne adevăratul conținut a ceea ce înseamnă „pe de rost”: știind și comunicând rosturile – mesajul partiturii. Calitățile sale au fost confirmate de bisul cu Sonata nr.3 pentru vioară solo de Ysaÿe, dedicată lui George Enescu (1923) – în care am întâlnit tot ce înseamnă violonistică, prin caractere bachiene, paganiniene, moderne.

Toate lucrările simfonice au folosit un aparat orchestral mare, cu o atenție sporită acordată alămurilor și percuției. Prima audiție de Cornel Țăranu – Hetero(sym)phonia – a fost consecventă pe linia stilistică a autorului (în pofida așteptărilor sugerate de titlu, privind o muzică lină, lineară) – reamintindu-mi Simfonia „Memorial”, audiată la precedenta ediție Cluj Modern. Și reamintindu-mi – prin conținut și structură – de acele „Noduri și semne” ale lui Nichita Stănescu: „Gemea și urla și mârâia / cu gât de lebădă întins”... Conținut eterogen, structură simfonică – așa cum suntem și noi, astăzi, mulți și de multe feluri, împreună-trăitori.

Frenesia 2 (2012) de Dan Dediu se deslușește prin etimologie: frenetic provine de la phren (gr., minte, rațiune), desemnând o stare mintală ardentă. Dintre secțiuni, am admirat îndeosebi pe cea mediană, cu elemente pregnante de fanfară rurală, acoperită treptat de tutti – căreia i-aș pune titlul „la fanfare engloutie”... O piesă profundă – în pofida aparenței sale agreabile – care reușește să redea acel specific românesc, concentrat în expresia „râsu’-plânsu’”. Îmi pare că Nichita Stănescu este omniprezent în „necuvintele” muzicii noastre de azi: „Ah, râsu' plânsu' / ah, râsu' plânsu' / mă bufnește când spun / secundei vechi putrezind în secunda / de-acum”...

Clocks III (2010) de Doina Rotaru: un halucinant parcurs simfonic, între zone pulsatile și de reverie, cu o trăire intensă a imaginativului. Un posibil moto al parcursului piesei – (tot) din Nichita Stănescu: „Eu sunt timpul ce sare / dintr-un ceas care se cristalizează”...

Frenesia 2 de Dan Dediu și Clocks III de Doina Rotaru au fost, probabil, piesele cele mai aplaudate ale Festivalului 2013 – denotând că publicul nostru și-a format capacitățile perceptive ale noilor valori muzicale.

Métaboles (1964) de Henri Dutilleux – o fascinantă desfășurare de suprafețe sonore în mișcare, mai ales prin zonele de tranziție – o piesă ce pare cu măcar patru decenii mai... tânără, a încheiat apoteotic o ediție de superlativă calitate a Festivalului Cluj Modern.

__________

Fonoteca Academiei de Muzică „G. Dima” păstrează înregistrările video complete ale Festivalului.
Online, înregistrări video din spectacol (fragmente; autor Mihai Bacalu), la adresa
http://oradecluj.oradestiri.ro/concert-simfonic-franco-roman-de-mare-efect-in-finalul-festivalului-de-muzica-contemporana-cluj-modern/cultural/2013/04/13/