Daniela CARAMAN, muzicolog Cronica muzicală on-line     HOME
ARTA LUI MANDEAL
(Daniela Caraman Fotea, 10 septembrie 2007)
Nici o fărâmă de artă nu poate atinge zona spirituală în care înflorește muzica... Mi-am amintit cuvintele Celei Delavrancea aseară, pregătindu-mă să ascult programul de la Ateneu. În contextul concertelor pe care le-am numit frumoasele nopții, Orchestra de Cameră a Filarmonicii „George Enescu” urma să prezinte sub bagheta lui Cristian Mandeal ARTA FUGII („Kunst der Fuge”), de Johann Sebastian Bach; instrumentația – Erich Bergel.

Există o doză de risc în demers, o ambiție în transformarea actului inerpretării (și orchestrația se subînțelege) într-unul de compoziție, pentru a dobândi mult râvnita comunicare. Explic, citându-l pe distinsul muzicolog Jean-Jacques Nattiez, oaspete al Simpozionului internațional de muzicologie (salutară, ideea invitării domniei sale în România): „Interpretul construiește opera muzicală pornind de la partitură. Cel ce o receptează procedează la fel, de o manieră mai abstractă, la nivelul strategiilor de percepție, pornind de la ce aude”. Scopul? regăsirea prin interpretare a universului, a sentimentelor și intențiilor sale. „Comunicarea – afirmă D. Nattiez, – ...este de fapt coincidența mai mult sau mai puțin hazardată a trei universuri: al compozitorului, al interpretului și al ascultătorului. În fiecare etapă existând construcție”. La Bach se reînnoiește exercițiul, de secole: creația bachiană, nu este doar o sinteză artistică a stilurilor muzicale care se încrucișau la începutul secolului al XVIII-lea, ci și o încununare a evoluției muzicii polifonice (un moment de vârf al epocii Barocului). Interpretarea cere virtuozitate în exces, fără a neglija sensibilitatea și fidelitatea față de tradiție: coralul protestant, cu linii melodice provenite din creația populară, baza limbajului muzical bachian; această rădăcină constituind suportul, ingredientul expresivității și în cazul lucrării programate aseară, compoziție enigmatică, cu limbaj translucid, în pofida aspectului ei aparent abstract. Sunt detalii decriptate de muzicianul Mandeal, care le pune în valoare cu subtilitate pe parcursul interpretării – muncă sistematică de parcurgere a formei atotcuprinzătoare de artă polifonică. Îi simt convingerea de a fi descoperit pentru această „muzică absolută” – cum o numește axiomatic Dl. Petre Codreanu, maniera potrivită a comunicării, îndemnat de propriul temperament, de filosofia sa.

Mandeal are o autoritate simplă; arta lui este atât de naturală în expresia ei, încât nu te mai gândești la analize; primești cu recunoștință transfuzia de emoție, dar identifici – grație explorării punctuale, personalizând actul interpretativ, și canoanele – patru, și fugile – perechi, a doua din fiecare reproducând-o pe prima în „oglindă”... Dialoguri celeste! Orchestra le urmează cu bucuria și respectul unei oficieri a artei sonore.

Reconstrucția este una dintre marile bucurii ale omului. Cristian Mandeal, muzicienii săi au oferit-o și prin armonia concepției, folosită nu doar ca utilitate ci ca frumusețe a exprimării, pentru a surprinde și cuceri ascultătorul.

S-a petrecut memorabil aseară o ridicare în sferele înalte ale gândirii, o disciplinare interioară, o viețuire filosofică a existenței; (poate) fără să știi, (poate) fără să vrei, o LĂRGIRE A VIZIUNII SPIRITUALE.

Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2007