Daniela CARAMAN, muzicolog Cronica muzicală on-line     HOME
ORCHESTRELE "MICI"! (2)
(Daniela Caraman Fotea, 1 octombrie 2009)
Dintre toate formaţiile muzicale ale Radiodifuziunii străjuite în decenii de mari nume ale culturii naţionale, despre una singură se poate că şi-a impregnat numele mentorului ei în istorie şi existenţă. Este orchestra de muzică uşoară – cizelată, condusă spre marile performanţe de SILE DINICU.

Vreme îndelungată – 60 de ani, Orchestra de muzică uşoară s-a impregnat în cotidian prin difuzarea creaţiei de gen, oferta naţională fiind covârşitoare şi penetrantă. Orchestra a înregistrat şi prezentat în show-uri, concerte, creaţiile tuturor compozitorilor români de muzică uşoară sub bagheta inegalabilului – iată, după atâţia ani de la dispariţie, a maestrului SILE DINICU; compozitor, orchestrator, pianist, dirijor, mentor al tinerimii. Pot spune că orchestra de muzică uşoară s-a confundat cu numele Maestrului. De ce nu-i poartă numele studioul 6 în care şi-a desfăşurat activitatea peste 30 de ani? Mai ales că în acest an Sile Dinicu ar fi împlinit 90 de ani... Acolo, în studioul 6 s-au depănat istorii vesele sau triste, vieţi de muzicieni. Acolo s-a constituit un repertoriu prin care muzica românească – cea necomandată – s-a dovedit a fi o fiică bună a Euterpei. Orchestra a fost o colecţie de virtuozi, instrumentişti cu care s-ar fi lăudat meridianele.

Vacarmul cultural dominant de mai bine de 17 ani în contextul divertismentului, cu rezultantă, o „generaţie veselă şi spălată pe creier”, cum spune Horia Patapievici. Acceptarea unui flux acultural, îngăduinţa faţă de comportamente artistice (?) alternative, dominate de kitsch şi cumetrii de show-bizz „năşite” de play-back, au condus la dezafectarea muzicii uşoare tradiţionale, pierderea identităţii de ethos, chiar de limbaj, la diluarea răspunderii faţă de cultura pe care artistul trebuie/ar trebui să o reprezinte şi fără de care, intrarea în indiferent ce spaţiu geo-politic-atistic nu are semnificaţie, nici consecinţe de luat în considerare. Identificarea valorii angajează un proces afectiv cu solicitarea sentimentului, a intuiţiei emoţionale. Valabile mai ales în muzică. Dacă sentimentul estetic nu vibrează, avem de-a face cu ceea ce numea Nicolae Kirculescu „muzică pentru picioare”, altfel spus, fitnes sexual pe post de muzică – sintagme acoperind vastul, dominantul repertoiu de discotecă. Poţi oare vorbi de valoare acolo unde maneaua ţine loc de imn??

În această situaţie în care vechea formulă a Orchestrei de muzică uşoară nu mai avea obiectul activităţii – genul muzical a fost trimis în uitare iar reprezentanţii, creatorii au plecat unul cîte unul dintre noi, intervine acea strategie a Omului manager-lieder: Domnul Nicolae Costin – ani buni Directorul formaţiilor muzicale ale Radioului: ideea a fost aceea a transformării orchestrei în Big Band-ul Radio, cu accent pe repertoriul jazz-istic, artă sonoră perenă, cu istorie în derulare. Ca atare, o formulă viabilă.

Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009