Daniela CARAMAN, muzicolog Cronica muzicală on-line     HOME
Remember Ionel Perlea
(Daniela Caraman Fotea, 30 martie 2009)
Mihail Jora, Teodor Rogalski, Alfred Alessandrescu au fost marile forțe artistice care au modelat Orchestra simfonică Radio la începuturile ei. Ce șansă! Susținută pe parcurs prin aportul altor personalități. Două dintre ele, care aveau să-și reverbereze arta și în internațional – Ionel Perlea și Constantin Silvestri.

Invitat la pupitrul Orchestrei Radio imediat după înlăturarea lui Mihail Jora (se petrecea în 1933), afirmat de mai bine de șase ani în Germania, la Viena – Ionel Perlea. Itinera și Filarmonica bucureșteană, Operele din București și Cluj. Se simțea în largul său în Studioul postului național. Fără a beneficia de angajament permanent – nici nu și-a manifestat de altfel dorința, a dominat la Radio stagiuni întregi: avea și peste 11 concerte pe sezon. Și în anii războiului și-a împărțit bagheta prioritar, cu Rogalski și Alfred Alessandrescu. 1944 avea să încheie sezonul radiofonic al lui Ionel Perlea dar și pe cel românesc. La începutul verii părăsea țara; în Germania ori pe scenele teatrelor lirice ale Europei va construi o carieră de celebritate.

Pentru Orchestra Radio, prezența lui a însemnat enorm. Rafinat, instruit, cultivat, a cizelat formația pe un repertoriu extins, de la Bach la Richard Strauss, pentru care avea o preferință aparte; în citirea și memorarea partiturilor putea fi comparat doar cu George Enescu. Putea dirija fără repetiții (dacă instrumentiștii îi ofereau spontan ceea ce dorea) și fără partitură. După concerte ori spectacole era purtat pe brațe, în triumf! Ostil virtuozismului și de o rară modestie și-a interpretat la pupitrul Orchestrei Radio, confrații: Filip Lazăr – Muzica pentru Radio, pe Andricu, Drăgoi, Castaldi, Rogalski, Enescu, Alfred Alessandrescu, el însuși fiind aureolat cu premiul de compoziție George Enescu încă din 1927.

Anul 1969 a marcat revenirea în țară; sub directoratul lui Petre Brâncuși. Nu a dirijat, a oficiat la pupitrul orchestrei Radio, unul dintre cele mai emoționante momente din istoria formației; conducând discursul muzical doar cu o mână; suferise o paralizie a membrului drept...

Iată consemnarea lui Eugen Pricope, la repetiție: „...era o liniște stranie... venise... un omuleț cu fața suptă, obrazul brăzdat, profil de medalie. Privirile oarecum imobile ți se păreau ba de gheață, ba de o căldură duhovnicească. Ridică mâna stângă cu o bucurie blândă! Sunetul se materializează. Dirijorul fredonează discret, cu instrumentele. Glasul devine expresia complementară a unui zbucium. Atitudine de ascet, de martir coborât parcă din pictura primitivă gotică... Cu palma deschisă potolește urcușul punctat al viorilor prime, veghează să nu se producă exagerări; mai mult ascultă decât tactează, invitând la cumpăt și înțelepciune. Era o liniște de oficiere cu nenumărați ministranți... Zâmbește oamenilor care l-au ascultat, l-au ajutat. Reașează marea de sunete pe întinderea de orizont liniștit din care se va ivi scena morții Isoldei...”

„Orchestra a depășit așteptările mele; sunt fericit că am fost în București”, declara Ionel Perlea. „Nădăjduim că se va mai întoarce”, scria Cella Delevrancea. A plecat însă definitiv doar un an mai târziu, în 1970. I se cinstește memoria prin Festivalul internațional care se desfășoară în proximitatea localității unde s-a născut – modesta comună ialomițeană Ograda. În fiecare an, se reaprinde acolo flacăra celui care poate fi numit un „cavaler al spiritului”. Prezența sa la pupitrul orchestrei Radio a fost, cred, cel mai dramatic moment din istoria ansamblului.

Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009