Cronica muzicală on-line |
|
Cezar Ouatu de la Eurovision la Händel
(Costin Popa – 22 martie 2013) Pentru repunerea în drepturi a muzicii pe care tânărul a studiat-o la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, binevenită și inspirată a fost programarea la Sala Radio a unui program Händel. Trecând peste reclama inerentă, artistul s-a înfățișat în fața publicului, cu curaj, într-un repertoriu extrem de pretențios, tipic pentru glasul de contratenor, extras din vocalitatea barocă de secol XVIII, în care tehnica și interpretarea sunt menite să renască în fața auditoriului un stil vechi, referențial, indubitabilă sursă de studiu și aplicație pentru covârșitoarea majoritate a cântăreților de operă ce abordează orice teritoriu componistic. De la baroc este extrasă seva belcantistă cu nuanțările ei extreme, de la baroc se învață modelarea vocii, utilă pentru adresările romantice, pentru replicile din verism și nu numai. Precum odinioară cântăreții castrați, astăzi contratenorii, cu emisia lor specifică și largile lor capabilități expresive, restituie aceste comori, readuc parfumul de epocă, fac școală. Să nu teoretizez prea mult și să notez ariile „Rompo i lacci” (barocul ornamentat, la el acasă în „Flavio”), „Venti, turbini” (spectaculoase fiorituri în „Rinaldo”) sau „Vorrei vendicarmi” (virtuozitate extremă și acută în „Alcina”). Omogenitatea de glas este mare și schimbările de registre se fac domol și fluid. Rememorez acum aria „Aure, deh, per pietà” („Giulio Cesare”) în care a etalat frumoase sunete grave, alături de o frazare minunată, impregnată cu multă sensibilitate. Este ceea ce înseamnă exact un „lamento” („Pena tiranna” din „Amadigi di Gaula”), expunere duioasă ca în „Stille amare” („Tolomeo”) la care ajunge după un recitativ vehement („Inumano frate”). Eleganța în cânt apare la tot pasul, servește note acute („Verdi prati” din „Alcina”) iar accentele strecurate în vârtejul ornamenticii („Dover, giustizia, amor” din „Ariodante”), desăvârșesc bravura. Așa a fost la Sala Radio. Până la următorul recital baroc, pumnii strânși pentru Cezar – The Voice și a sa melodie deloc... händeliană „It’s My Life”! |