Cronica muzicală on-line |
|||
Mariana Nicolesco şi noua generaţie belcantistă
(Costin Popa – 17 noiembrie 2009)
Se pare că Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess”, coordonat de regizoarea Anda Tăbăcaru-Hogea, a devenit propulsorul primei scene lirice naţionale, sub ale cărei auspicii fiinţează. Iată, în trimestrul ultim din 2009 şi-a propus nu mai puţin de trei premiere, în timp ce Opera „mare” una singură. Ce-i drept, eforturile sunt diferite. Totuşi... nu pe de-a-ntregul.
Chiar dacă la Studio reprezentările sunt de mici dimensiuni, semi-scenice sau concertante, plasate în foyere, cu acompaniament de pian, să pregăteşti titluri ultra-pretenţioase ca Gemma di Vergy (sau Parisina d’Este a aceluiaşi Donizetti, la finele stagiunii trecute) nu e la îndemâna oricui. Într-adevăr, Studioul a luat iniţiativa să dezvolte un proiect ambiţios în domeniul „operelor rare”. Cvasi-necunoscutele Le cantatrici villane (Valentino Fioravanti) şi La Canterina (Joseph Haydn) au fost deja pe afiş. Aurelia... di Vergy, un star în ascensiune Aurelia Florian este acum un star în ascensiune. Bine ar fi ca şi alte nume de tineri să i se alăture în acest select cerc, pur belcantist, un club de artă care, sub îndrumarea Marianei Nicolesco, s-ar putea extinde şi către romantismul verdian, spre pildă. Pentru rolul Tamas, a fost ales Bogdan Mihai, un specialist al ţesăturilor vocale înalte, cântăreţ inteligent cu bună înţelegere a esenţelor frazei muzicale donizettiene, derulate cu frumoasă linie de cânt. Chiar dacă nu are strălucirea de sunet a sopranei, abilitatea execuţiei agilităţilor şi – cum spuneam – extensia vocii definesc forţele tânărului tenor. Şi el se află la începutul unei cariere notabile şi primele afirmări internaţionale au început să sosească. Partenerii Aureliei Florian şi ai lui Bogdan Mihai, excelenţi integraţi exigenţelor de stil, au fost baritonul Dorin Mara (Contele di Vergy), negurosul bas Horia Sandu (Guido) şi mezzosoprana Sidonia Nica (frumoasă voce în rolul Idei di Gréville). La pian, Ioana Maxim a urmărit cântăreţii cu atenţie şi rareori a greşit. A asigurat tempii corecţi (formidabil de furtunos a fost cel al cvartetului din partea a doua a concertului, unul din momentele de vârf), optimi pentru un discurs melodic fluent şi plastic. La Canterina Dacă Gemma di Vergy (primă audiţie absolută la Teatro alla Scala în 1834, deci acum exact 175 de ani) ne-a introdus în istoria Franţei de secol XV, cu tot cortegiul de întâmplări sângeroase izvorâte din rivalităţi, iubire şi gelozie, iată că La Canterina, prin care teatrul liric bucureştean a marcat bicentenarul Joseph Haydn, ne-a prilejuit întâlnirea cu o operă-divertisment, cu subiect gen commedia dell’arte: delicioase episoade din lumea cântăreţilor, impresarilor, profesorilor de canto, totul pigmentat de eternele insistenţe ale bărbaţilor pentru obţinerea favorurilor unei dive. O muzică poate nu întotdeauna congruentă – din punct de vedere al alcătuirii consistente a dramaturgiei – spectacolului liric şi, când afirm acest lucru mă gândesc la abundenţa recitativelor în detrimentul ariilor şi ansamblurilor. Până la un punct. În minunatul cvartet Allegro di molto de la sfârşitul primului act, ca şi în cel final Moderato-Presto, pana lui Haydn, maestrul clasicismului vienez, se simte. Reprezentarea partiturilor rare este un notabil succes al Operei Naţionale Bucureşti, o realizare de palmares! Până la sfârşitul anului urmează, la Studio, reluările cu Gemma di Vergy (2 decembrie) şi La Canterina (28 decembrie), alături de premiera Amadeus (15 decembrie). Între timp, pe scena mare, noua producţie cu Hänsel şi Gretel de Humperdinck (11 decembrie). De văzut şi revăzut! |
Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009