Constanţa CRISTESCU Cronica muzicală on-line     HOME
Expoziţie documentară în Festivalul Internaţional George Enescu
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 15 septembrie 2009)
Expoziţia Enescu (afiş).JPG Intitulată Istoria unei capodopere: Sonata a III-a pentru pian şi vioară „în caracter popular românesc”, op. 25 de George Enescu, expoziţia documentară organizată de Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti în Aula Palatului Cantacuzino în perioada 5-23 septembrie oferă publicului itinerariul documentar al zămislirii şi intrării în circuitul interpretativ naţional şi internaţional al partiturii legendare. Expoziţia este realizată de muzeografa Cristina Andrei împreună cu graficianul Aurelian Popovici, având consultant prestigios pe enescologa Clemansa Liliana Firca.

Documentele expuse provin din Arhiva Muzeului Naţional „George Enescu”, din Biblioteca Academiei Române, din Fondul documentar al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi din colecţiile particulare ale muzicologilor Clemansa Firca şi Viorel Cosma.

Tematica expoziţiei este structurată pe capitole mari ce însumează câteva serii de panouri ce concentrează documente de partituri manuscrise, tipărituri cu însemnări olografe ale Maestrului Enescu, partituri tipărite în ediţii reprezentative calitativ adnotate de compozitor, tipărituri finite, segmente de cronici, interviuri, corespondenţă, afişe, fotografii, coperte discografice. Fondul sobru, reprezentat de partitura sau documentul ce sugerează ideea centrală a fiecărui panou, completează cu maximă economie de spaţiu cadrul afectat segmentului tematic din cronologia capodoperei enesciene.

Tematica formulată în titlu este dezvoltată în următoarele secţiuni, astfel:

1) Etapa gestaţiei componistice este surprinsă documentar de la intenţia compoziţiei mărturisită într-o scrisoare adresată muzicologului francez Marc Pincherle (1935), la citatul folcloric lăutăresc – studiu notat de compozitor, apoi de la schiţe de compoziţie în stil românesc premergătoare Opus-ului 25, la schiţe ale lucrării propriu-zise în caracter popular românesc, până la forma finală. Fotografii ale locurilor de creaţie, de interpretare şi de depozitare a unora dintre documentele creaţiei vin să completeze istoria în imagini a capodoperei violonistice enesciene. Manuscrisul finit etalează dedicaţia către violonistul Franz Kneisel, despre care Enescu se referă într-un interviu acordat în anul 1927 ziarului Politica. Prima ediţie a partiturii tipărită în 1933 de Enoch conţine corecturi efectuate cu minuţiozitate de Maestru pe ştima de vioară, fiind însoţită de scrisoarea sa către editorii Enoch cu recomandări de corectură (1928, 1931). Urmează ediţia românească publicată de ESPLA în 1957.

2) Etapa primelor audiţii româneşti şi europene este ilustrată printr-o cronică referitoare la prima audiţie absolută a Sonatei la Oradea (16 ianuarie 1927) în interpretarea Maestrului în colaborare cu Nicolae Caravia la pian, apoi prin alte extrase de cronici din presa vremii şi prin afişul primei audiţii la Ateneul Român, în Bucureşti (29 ianuarie 1927), urmat de un autograf muzical enescian reprezentând incipitul Sonatei. Afişe de recitaluri la Paris ale lui Enescu acompaniat de Nicolae caravia şi Alfred Cortot, apoi Festivalul „Enescu” organizat de Societatea Triton, fotografii din concerte, corespondenţă despre Sonata enesciană, cronici de concerte, completează imaginea ariei de interpretare europeană a sonatei în prime audiţii.

3) Sonata enesciană în repertoriul lui Iehudi Menuhin cuprinde trei panouri ce ilustrează concertele din S.U.A. (New York, San Francisco şi Oakland – 1935), din Australia (Sidney – 1935) şi din Europa (Paris şi Londra – 1936). Se adaugă o corespondenţă Iehudi Menuhin către Enescu, forografii diverse între care documentul interpretării Sonatei de către fraţii Yehudi şi Hephzibah la Salle Pleyel, în 1936.

4) Interpretări enesciene pe scene româneşti şi internaţionale în companii celebre sunt ilustrate prin afişe, fotografii documentare şi extrase de cronici. Îl vedem pe Enescu la Geneva alături de Clara Haskil, iar la Paris în compania lui Céliny Chailley-Richez, apoi pe continetul american alături de Sanford Schlussel la Cambridge şi Toronto (1938), iar la New York în 1947.

5) Sonata în repertoriul interpreţilor Valentin şi Ştefan Gheorghiu, apoi în interpretări celebre ale unor muzicieni ca Isaac Stern (vioară) şi Alexander Zakin (pian), Eugen Sârbu (vioară) şi Hedy Salquin (pian), Şerban Lupu (vioară) şi Lory Walfisch (pian) în cadrul festivalurilor de la Lucerna (1981) şi de la Gstaad-Festivalul Menuhin (1988), este însoţită de o impresionantă documentaţie muzicologică: extrase de programe Radio şi Televiziune, fotografii, numeroase extrase din presă semnate de personalităţi contemporane, extrase din studii postume.

6) Prezenţa Sonatei în discografia mondială istorică şi contemporană încheie itinerariul concertistic al nemuritoarei capodopere enesciene. Coperte de disc imortalizează versiuni interpretative inegalabile ale lui Yehudi Menuhin şi Hepzibach Menuhin, ale Lui George Enescu şi Céliny Chailley-Richez, Christian Ferras şi Pierre Barbizet, Isaac Stern şi Alexander Rakin, Ida Haendel şi Vladimir Ashkenazy, apoi Enescu şi Lipatti, fraţii Ştefan şi Valentin Gheorghiu, Peter Csaba şi Arto Satukangas, Mariana şi Mihail Sârbu. Cronici de disc în presă, relatări ale lui Menuhin despre capodopera enesciană, toate vin să contureze o imagine a unui drum componistic şi interpretativ fascinant.

Concepţia ştiinţifică a expoziţiei se reflectă în rigoarea selecţiei şi a combinării documentaţiei ilustrative a fiecărei etape parcurse din istoria capodoperei enesciene şi în aranjamentul aerat, în ciuda concentraţiei documentare pe fiecare panou. O discretă ambientare sonoră cu segmente din interpretarea Sonatei pentru pian şi vioară „�n caracter popular rom�nesc”, op.25 de George Enescu însoţeşte publicul interesat în vizionarea interesantei expoziţii muzicale.

Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009