Muzeul Viticulturii si Pomiculturii, Golesti - Arges

Complexul Muzeal Golești




pagina oficială a muzeului http://muzeulgolesti.ro
prezentarea muzeului pe http://ghidulmuzeelor.cimec.ro

          Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești - Argeș este al treilea muzeu ca reprezentare și importanță națională și întâiul dedicat ocupațiilor poporului român.

Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești
          Rațiunea organizării acestui muzeu la Golești derivă din importanța viticulturii și pomiculturii pe teritoriul județului Argeș. Fructele și strugurii au fost folosiți ca hrană din cele mai vechi timpuri. Arheologii, care au început în ultimul timp să se preocupe de începuturile cultivării viței de vie și pomilor fructiferi, consideră că, pe baza rezultatelor reieșite din săpături, locuitorii comunităților neolitice au cultivat pomii fructiferi și viță de vie pe lângă casele lor. În așezarea neolitică de la Radovanu s-au găsit dovezi despre folosirea fructelor de nuc, alun, corn, măceș și prun sau corcoduș. Alunele carbonizate, descoperite în stațiunea neolitică de la Pietrele, județul Giurgiu, dovedesc folosirea fructelor pe o arie mai largă. Locuitorii comunităților neolitice de tip Cucuteni au fost printre primii cultivatori ai viței de vie.
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești
          Săpăturile arheologice au scos la iveală urme de boabe de struguri din specia Vitis-vinifera pe o serie de vase. Cercetările arheologice de la Teiu, județul Argeș, dovedesc întrebuințarea coardelor de viță de vie la fixarea snopilor de stuf ce acopereau locuințele. Epoca geto-dacică cunoaște o lărgire a suprafețelor cultivate cu vită de vie. Imbogățirea aristocrației geto-dacice, contactul ei cu coloniile grecești de la Marea Neagră i-au permis să folosească vinurile mai dulci grecești, iar apoi pe cele romane. Numeroase amfore grecești cu vin, provenite din Rhodos, Sinope și Cnidos, ajungeau până la Dunăre, și mai apoi, folosind principalele cursuri de apă (Prutul, Siretul, Ialomița, Dâmbovița, Argeșul, Oltul și Jiul) ajungeau până în interiorul țării.
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești
          Ele au fost găsite în stațiunile geto-dacice de la Poiana, Popești, Runcul, Baia de Fier, Bunești-Averești, Lunca Ciurei. Pentru consumarea lichidelor, inclusiv a vinului, pe lângă cornurile de vită, pe lângă cănile geto-dacice, ca cele de la Bunești-Averești (sec. IV-II î.e.n.), aristocrația folosea paharele de lux grecești, ca cele găsite la Enisala, Murighiol, Poiana și Bunești-Averești. După modelul amforelor grecești, olarii autohtoni au confecționat amfore de tip local, ca cele descoperite la: Zimnicea, Stoenești - Argeș și Popești - Ilfov. Primele unelte folosite la tăiatul și ingrijitul viței de vie și pomilor fructiferi au fost din piatră. În acest sens cităm toporul-săpăligă, folosit de locuitorii gumelnițeni de la Teiu, și cuțitele curbe de piatră, utilizate în partea centrală a Moldovei. Mai târziu apar cosoarele de fier, ca cele descoperite la: Jariștea - Vrancea, Dumitreștii Vechi - Vaslui, Coșna, Floreni - Suceava, Târgu Trotuș, Căbești și Burdusaci - Bacău. Muzeul Olteniei și Muzeul Județean Vâlcea dispun de cosoare geto-dacice găsite în săpăturile arheologice de pe teritoriul Olteniei. Atelierul de fierărie de la Grădiștea-Muncelului lucra și cosoare pentru vie. Unelte folosite la pomicultură au mai fost descoperite la: Ferigile - Vâlcea, Ieșelnița - Mehedinți, Grădiștea - Brăila, Vlădiceasca - Călărași, Popești Novaci - Giurgiu, Conțești - Argeș, Piatra Craivii - Alba, Tășnad Bihor și Conțești - Hunedoara
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești
          Folosirea vinului la geto-daci este amintită și în lucrările scriitorilor antici. Diodor din Sicilia, referindu-se la ospățul dat de Dromihete în cinstea prizonierului său, Lisimah, arată că macedonenilor li s-a turnat vin în cupe de argint și aur, iar el și tovarășii săi îl consumau în pahare de corn și lemn. Strabon arată că pe vremea lui Burebista cultivarea viței de vie și consumul vinului erau așa de răspindite la geto-daci, încât marele rege, sfătuit de Deceneu, le-a poruncit "să taie vița de vie și să trăiască fără vin". Toți istoricii care s-au referit la această informație au găsit-o însă exagerată, considerând că vița de vie a fost și mai departe cultivată.
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești
          Cultivarea viței de vie și a pomilor fructiferi a cunoscut o dezvoltare deosebită în epoca romană. Numele pomilor fructiferi și ale principalelor soiuri (măr, păr, cais, piersic, nuc, gutui, prun, alun etc.) sunt de origine latină. În legătură cu viticultura, semnalăm că, pe lângă numele de: strugure, butuc și curpen, provenind din limba dacă, se adaugă termenii latini: viță, vie, lăuruscă, must, vin, vinaț, călcător, bețiv, a îmbăta, poamă etc. Rolul romanilor în dezvoltarea viticulturii și pomiculturii credem a fi constat în: mărirea suprafețelor cultivate, introducerea de noi soiuri de viță de vie și pomi fructiferi, introducerea unor unelte și instalații mai perfecționate (vasele de lemn tronconice pentru călcatul strugurilor și marile teascuri cu bârnă orizontală și șurub). Locul important al viticulturii în Dacia romană rezultă și din unele emisiuni monetare. Pe medalia emisă de Traian, în 112 e.n., principalele bogății ale Daciei sunt reprezentate de un strugure și un spic de grâu. Aceleași reprezentări (spicele de grâu și ciorchinii de struguri) apar și pe emisiunea împăratului Decius (249-251). Din epoca romană s-au păstrat numeroase altare votive închinate divinităților protectoare ale viticulturii (numai în Oltenia sunt 60 de asemenea reprezentări) și nenumărate amfore de proveniență greco-romană și locală.
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești
          Un necunoscut din Sucidava (Celei) lasă 2 iugăre de vie pentru îngrijirea mormântului său, iar sarcofagul lui Aelius Iulianus este așezat între "tufișuri de viță". Pe un fragment de basorelief de la Bucavicior-Dolj este reprezentat Silvanus ținând în mână un cosor, iar pe stelele funerare de la Sucidava și Romula apar vița de vie și strugurii. Din tăblițele cerate găsite în Munții Apuseni rezultă că la ceremonii se foloseau două feluri de vin: - merum - mai scump (probabil din import) și vinum - mai ieftin, produs autohton. Cu toate că pentru perioada migrațiilor popoarelor avem știri mai puține, unii istorici români consideră că-n această epocă viticultura și pomicultura constituiau ocupații principale ale strămoșilor noștri. În evul mediu, numeroase documente atestă dezvoltarea viticulturii și pomiculturii. Calitățile și renumele vinurilor românești sunt remarcate atât de numeroși călători străini, cât și de unii învățați români, ca Dimitrie Cantemir. Nevoile interne și solicitările externe au determinat creșterea continuă a suprafețelor cultivate. Proprietarii de vii și pomi erau atât domnii, boierii și mănăstirile, cât și țăranii liberi sau iobagi. Numai îintre 1038 și 1261, în zona Aradului, întâlnim 18 localități viticole. La 1038 sunt amintite vii și vieri lângă Ineu, iar în 1131 sunt atestate 10 vii și 22 viticultori la Galașa, 11 vii și 21 viticultori la Pâncota, 3 vii și 21 viticultori la Ineu și 14 vii cu 212 viticultori la Măderat. Primele vii din Moldova sunt atestate la anul 1372, iar în Țara Românească la 1388, pentru Pitești și Râmnicu Vâlcea.
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii, Golești

          O nouă dovadă despre dezvoltarea viticulturii în evul mediu o constituie existența vinăriciului, o dare ce se cuvenea domnului țării, din care o anumită parte era cedată mănăstirilor, bisericilor și mitropolei. Aproape toți domnii români dăruiau sau întăreau vechile danii. Domnii, în afara vinăriciului, mai dăruiau unor mănăstiri anumite cantități de vin. Dăm, în acest sens, doar câteva exemple: la 8 ianuarie 1408 Mircea cel Bătrân dăruia 10 butoaie de vin mănăstirii Cozia, iar în 1409 câte 2 butii de vin anual mănăstirii Strugalea. În 1464 Radu cel Frumos dăruia câte 2 butoaie de vin mănăstirilor Tismana și Vodița, iar în 1497 tot el dăruia 300 vedre de vin din județele Gorj și Mehedinți mănăstirii Tismana și 200 vedre vin din vinăriciul domnesc de la Râmnic mănăstirii Govora.

          În epoca modernă și, mai ales, după Unirea Principatelor, viticultura s-a extins continuu, de la 190 582 pogoane cu vii în 1865 și 199 754 în 1868, la 300 000 pogoane în 1884. A crescut progresiv, exceptând variațiile provocate de accidentele climatice, și producția de vin: 4 343 275 vedre în 1865, 13 824 714 vedre în 1866 și 11 714 073 vedre în 1868. Muntenia și Oltenia produceau în a doua jumătate a veacului trecut mai mult decât Moldova. Dăm un singur exemplu: în 1866 Moldova producea 3 543 714 vedre vin, iar Muntenia și Oltenia 10 280 790 vedre. Pe județe, ca să ne referim tot la anul 1866, cele mai mari producătoare erau: Dolj (3891 753 vedre), Ilfov (1 620473 vedre), Romanați (825 285 vedre), Mehedinți (764 805 vedre), Gorj (596 583 vedre), din Muntenia și Oltenia, și: Fălciu (689831 vedre), Tecuci (462 860 vedre), Covurlui (462 840 vedre), Tutova (405 300 vedre) și Iași (383 904 vedre), din Moldova.

          Ravagiile filoxerei, care s-au manifestat în România mai ales între anii 1898-1906, au dus la micșorarea suprafețelor viilor vechi până la 48810 ha. Filoxera a lovit în primul rând pe țăranii mici producători, care n-au mai putut să-și refacă viile. O oarecare stabilizare a suprafețelor cultivate va avea loc abia în anii 1928-1930. Se ajunsese la aproximativ 270 000 ha cultivate cu viță de vie. După filoxeră se observă o scădere a viilor în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș și o creștere a lor în Moldova. În vechiul Regat principalele județe producătoare sunt: Putna, Vâlcea, Râmnicu Sărat, Prahova, Buzău, Teleorman, Dolj, Tecuci, Tulcea, Romanați, Mehedinți și Iași.

          După filoxeră nu s-au mai refăcut viile din județele de câmpie, cele mai lovite fiind Doljul și Ilfovul. Ca și în restul țării, în Argeș cultivarea viței de vie și a pomilor fructiferi a fost surprinsă încă din neolitic. Cele mai vechi dovezi ale celor două ocupații au fost găsite la locuitorii gumelnițeni de la Teiu, la geții de la Cetățeni și în necropola hallstattiană de la Curtea de Argeș. Odată cu primele documente scrise ale evului mediu, referitoare la Argeș, sunt amintite și viile. Actul din 20 mai 1388 vorbește de vii la Călinești și Ștefănești, în podgoria musceleană a Argeșului. Importanța viticolă a satelor din Muscel reiese și din faptul că, începând din secolul al XV-lea, chiar și domnia, alături de mănăstiri, boieri și țărani, avea vii în această parte a țării. Radu cel Frumos deținea vii la Topoloveni, atestate documentar la 28 octombrie 1464. Pătrașcu cel Bun întărea, la 23 mai 1557, mănăstirii Glavacioc vinăriciul domnesc și boieresc de la Topoloveni. La 4 aprilie 1523, Radu de la Afumați întărea mănăstirii Argeș: sate, bălți, mori, țigani și vii din mai multe sate, înclusiv din Ștefănești. La rândul său, Gavril Movilă dăruia mănăstirii Nucet, la 20 august 1618, vinăriciul din dealul Topolovenilor, și, la 20 ianuarie 1620, întărea mănăstirii Argeș ocina și viile ce le cumpărase Radu Șerban de la sătețnii din Golești cu 12 700 aspri. În veacurile următoare și alți domni, mai cu seamă Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu, se interesau de dezvoltarea viticulturii în satele de lângă Pitești.

          C. Brâncoveanu dispunea de vii, pivnițe și foișoare la Valea Mare - Ștefănești. El venea la cules în fiecare toamnă, fiind găzduit uneori, la Golești, de spătarul Radu Golescu, care se preocupa și de acoperirea cu șindrilă a pivnițelor și foișoarelor domnești de la Valea Mare. Calitatea vinurilor din Argeș a fost lăudată și de călătorii străini. La mijlocul veacului al XVII-lea, Paul de Alep susține că au fost primiți la Golești "cu mare cinste și ospătați cu o masă domnească", apreciind, după vizita la Pitești, că: "aici se face un vin dulce și este cel mai bun din toate vinurile făcute în Tara Românească".

          În afara domniei, a boierilor, a mănăstirilor și a țăranilor din zonă, în podgoria musceleană mai aveau vii, menționate documentar încă din veacul al XVI-lea, orășenii și târgoveții din Câmpulung. Pe locurile în care în veacurile trecute au fost atestate numeroase vii, pe colinele dintre Pitești și Găiești, cuprinzând mai ales comunele Ștefănești, Călinești și Leordeni, s-a dezvoltat astăzi o viticultură modernă, ce dispune și de o mare stațiune de vinificație. Casele Goleștilor, ridicate în comuna Ștefănești, sunt legate de fenomene și evenimente de importanță majoră din istoria țării noastre: începutul și sfârșitul luptei împotriva regimului turco-fanariot, revoluția de la 1821, condusă de Tudor din Vladimirii Gorjului, revoluția română de la 1848-1849, unirea Moldovei cu Țara Românească și formarea statului național român modern. Aici s-a organizat, în anul 1943, un muzeu al Renașterii României Moderne, iar în 1958 întregul spatiu a fost destinat dezvoltării muzeului. După această dată, are loc o dezvoltare rapidă a instituției. Se fac eforturi mari pentru constituirea patrimoniului muzeal și pentru valorificarea lui expozițională. În anul 1962 se deschide expoziția de bază privind etnografia și arta populară a regiunii Argeș, iar în anul următor este inaugurată secția pedagogică dedicată Școlii Slobode Obștești, deschisă de Constantin Golescu la 1 mai 1826, și beneficiind de profesori iluștri ca Aaron Florian și Ion Heliade Rădulescu.

          Muzeul viticulturii și pomiculturii din România. cuprinde două mari sectoare, care reprezintă totodată și două moduri de rezolvare expozițională:
  1. Un sector în aer liber, care înfățișează civilizația țărănească de la mijlocul veacului al XIX-lea din principalele zone viticole și pomicole ale țării.
  2. Sectorul pavilionar, menit să prezinte, prin obiecte autentice și elemente auxiliare specifice, istoria viticulturii și pomiculturii de pe teritoriul țării noastre din cele mai îndepărtate veacuri până în zilele noastre, incluzând, evident, și perspectivele de dezvoltare ale celor două ocupații.
 

Text și imagini furnizate de Muzeul Golești. Web: Cornelia Constantin.
Scanare imagini: Paula Jercan. Actualizare: 27 septembrie 2000.