Istoria Romanului

(Etajul muzeului)


Prima sală de la etaj este destinată prezentării începuturilor orașului Roman, prin expunerea unor materiale descoperite la cele două cetăți - cetatea de lemn și pământ - și Cetatea Nouă a Romanului - cea de piatră.

Primele 6 vitrine ale acestei săli adăpostesc numeroase urme materiale descoperite la această cetate, din care se remarcă o frumoasă ceramică cenușie, lucrată la roată și decorată, prin ștampilare, cu motive de semne gotice, fiind atribuită unei populații săsești sau unei garnizoane ce apăra cetatea, de origine săsească. De remarcat este faptul că orașul Roman deține cea mai bogată gamă de asemenea piese, din toată țara și chiar dintr-o mare zonă a Europei. În expoziție este prezentat cel mai frumos exemplar din această categorie, fiind vorba de o cană, destul de mare, cu gura trilobată și decorată cu motive deja amintite.

Ceea ce este interesant și singular totodată, este faptul că cercetările efectuate în împrejurimile Romanului au dus la descoperirea a numeroase vase de acest tip, este adevărat că decorul diferă, dar destul de puțin, forma este însă identică, unele chiar în cuptoare de ars ceramică, ceea ce demonstrează că erau confecționate în zonă. Cele mai multe au fost descoperite la Traian, Brad și Tămășeni. Unele exemplare sunt și din pastă roșie - cărămizie.

Tot din sec. XIV și începutul celui următor sunt prezentate în expoziție și alte frumoase materiale descoperite în Roman și diferite împrejurimi, dintre care se remarcă un frumos cercel de argint , de influență bizantină, descoperit la Săbăoani, unicat în cultura medievală a Moldovei, ceramică, obiecte de podoabă, unelte și teracotă, care demonstrează un nivel destul de ridicat al populației din această zonă, dacă ne gândim că aceste sobe erau făcute în locuințe de tip bordei, în așezări rurale.

O prezentare generoasă a documentelor care vorbesc de participarea romascanilor la cele mai importante evenimente ale sfârșitului de secol al XIX-lea printre care, realizarea Unirii din 1859 , la care Romanul, prin Comitetul Unionist dar și prin prezența unor personalități care susțineau actul Unirii, și-a adus o mare contribuție. Sunt marcate, printre altele, câteva embleme ale acestei lupte, cum ar fi, Stejarul Unirii, Piața Unirii, unde s-a dansat hora la 1859, cele câteva personalități legate de această luptă din Roman - V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, Ion Ștefănescu-Românu, Alecu Russo, Ion Vasile Levărdă, Costin Brăiescu, Dimitrie Matcas, Ion Ionescu de la Brad etc.

.Cele câteva obiecte originale legate de activitatea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, ca de pildă, un scaun cu emblema familiei, unități de măsură din acea vreme, diverse alte obiecte, vin să întregească imaginea despre lupta pentru Unire.


[Expozitia de baza] [Arheologie] [Asezarea de la Brad] [Introducere]