eng

Irina Oberländer-Târnoveanu

Acreditarea muzeelor
Whiple Museum of Science Oxford - entrance

Whiple Museum of Science Oxford - interior

Whiple Museum of Science Oxford - Registration Certificate

MLA  UK Accreditation Schem - Homepage

American Association of Museums - Accreditation Homepage

USA Northwest Museum Accredited

SA Whatcom Museum Proud of Beig Accredited

Legături:

Muzee şi Colecţii din România
ghidulmuzeelor.cimec.ro

Registrele experţilor şi specialiştilor în patrimoniul cultural naţional, acreditaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor
experti.cimec.ro

ORDIN nr. 2057 din 5 februarie 2007 pentru aprobarea Criteriilor şi normelor de acreditare a muzeelor şi a colecţiilor publice
Normele

Irina Oberländer-Târnoveanu

Acreditarea muzeelor

(versiune pdf)

Articol publicat în Revista Muzeelor nr. 2, 2005. Republicare digitală 2010.

       Legea muzeelor şi colecţiilor publice nr. 311/2003 prevede că funcţionarea muzeelor şi colecţiilor publice din România este condiţionată de acreditarea acestora (art. 17, 1). 1
       Această prevedere nu se aplică doar muzeelor şi colecţiilor publice care se vor înfiinţa după apariţia legii, ci tuturor instituţiilor existente. În România există în momentul de faţă circa 770 de muzee, secţii muzeale şi colecţii publice 2. Ce rost ar avea acreditarea tuturor muzeelor în funcţiune? Să fie doar o simplă formalitate, un nou episod birocratic pe care trebuie să-l parcurgem oftând, inventând nişte condiţii de acreditare cât mai simple, pe care să le poată îndeplini toată lumea?        Crede cineva că nu va fi acreditat vreunul din muzeele existente?        De fapt, ce se doreşte prin acreditare? Acreditarea ar trebui să aibă rolul de a verifica şi certifica faptul că o instituţie de patrimoniu îndeplineşte condiţiile minimale acceptabile pentru a pune în practică definiţia muzeului sau colecţiei publice:

- muzeu - instituţia publică de cultură, aflată în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreării, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător.
- colecţie - ansamblul de bunuri culturale şi naturale, constituit în mod sistematic şi coerent de către persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept privat. (Legea 311/2003, art. 2, a, b)

       Prin urmare, instituţia pentru care se solicită acreditarea trebuie să probeze că poate asigura păstrarea şi conservarea colecţiilor, că oferă servicii publice de calitate şi că are un management muzeal la standarde acceptate. Îndeplinirea acestor cerinţe trebuie probată periodic şi după acreditare, prin trimiterea unor rapoarte anuale de către muzeu şi prin inspectare periodică de către specialişti desemnaţi.
Criteriile şi normele metodologice de acreditare trebuiau să fie elaborate în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, adică pe la începutul toamnei 2003. Nu le avem nici azi (iunie 2005). Poate ne inspirăm de la alţii.
       Cum se face acreditarea muzeelor în alte ţări ? Acreditarea muzeelor la nivel naţional nu există în multe ţări. De fapt, nu există în majoritatea. Înfiinţarea şi desfiinţarea muzeelor se face la iniţiativa unor universităţi, companii, instituţii, fundaţii, autorităţi centrale, regionale sau locale. Există însă o largă recunoaştere a recomandărilor ICOM 3 şi există, de asemenea, asociaţii profesionale care veghează la respectarea unor standarde corespunzătoare pentru muzee 4. Am analizat cum se face acreditarea în două ţări cu tradiţie recunoscută în domeniu: Marea Britanie şi Statele Unite.

1. Acreditarea muzeelor în Marea Britanie
       Marea Britanie a fost prima ţară din Europa care a instituit un sistem de acreditare voluntară a muzeelor şi galeriilor, în 1988, intitulat Museum Registration Scheme 5. Obiectivele principale au fost:
• de a încuraja toate muzeele şi galeriile să atingă un standard minimal acceptat în managementul muzeal, îngrijirea colecţiilor şi serviciile pentru public;
• de a întări încrederea în muzee ca păstrătoare ale patrimoniului nostru comun şi manageri ai resurselor publice;
• de a asigura o bază etică împărtăşită de toate organismele implicate în păstrarea patrimoniului care răspund definiţiei de „muzeu".
       Importanţa definirii standardelor minimale pentru operarea muzeelor şi evaluarea performanţei lor în raport cu aceste standarde a fost recunoscută în lumea muzeelor britanice încă de la începutul anilor 80 ai secolului XX. Comisia Muzeelor şi Galeriilor din Anglia (Museums and Galleries Commission - MGC) a acceptat să urmărească realizarea acestui plan împreună cu Asociaţia Muzeelor şi Comitetul Consiliilor Muzeelor Regionale. Deciziile asupra aplicării sunt luate de un grup de profesionişti cu prestigiu recunoscut, care lucrează voluntar în Comitetul de Acreditare. Criteriile de acreditare sunt revizuite periodic, pentru a fi perfecţionate şi adaptate evoluţiilor din domeniu (revizuiri mai importante au fost în 1995 şi 2003). Acreditarea muzeelor după un set de standarde este cea mai inovativă şi mai influentă dezvoltare muzeală în ultimii 50 de ani. Este un indicator de performanţă al instituţiilor muzeale. Principalii beneficiari ai acreditării muzeelor sunt cetăţenii, care au astfel încrederea că vor primi servicii de calitate, acces la colecţiile păstrate de muzeu şi o garanţie că donaţiile lor către muzee vor beneficia de păstrare corespunzătoare.

1.1. Procesul acreditării muzeelor britanice
       Muzeele nu sunt obligate să se acrediteze. Totuşi, 90 % dintre muzeele din Marea Britanie s-au acreditat voluntar. De la introducerea acreditării voluntare a muzeelor, peste 1850 de instituţii au fost acreditate (din cele 2000 de muzee estimate). Un succes deosebit ! Din aprilie 2002, programul Resource a înlocuit funcţiile MGC şi este responsabil pentru menţinerea standardelor muzeelor acreditate, inclusiv dezvoltarea acestor standarde şi promovarea inovării şi schimbării. Pentru că nimic nu poate rămâne bătut în cuie într-o lume în continuă şi rapidă schimbare. Riscul ca un set de norme să devină la un moment dat o frână în calea evoluţiei este mare şi de aceea este necesară o regândire periodică.
       Acreditarea poate fi provizorie, adică acordată pe o anume perioadă de timp, dacă muzeul care a solicitat acreditarea nu îndeplineşte toate condiţiile. Astfel, instituţia beneficiază de o amânare, în timpul căreia poate să-şi rezolve problemele. Acreditarea deplină nu este nici ea pentru totdeauna. Situaţia muzeelor acreditate este monitorizată în timp. Muzeele acreditate trebuie să completeze un formular de auto-evaluare anual (Annual Information Return), pentru a exista asigurarea că îşi păstrează standardele. Pentru muzeele cu acreditare provizorie, raportul anual este un prilej de a demonstra că au progresat în îndeplinirea standardelor pentru acreditarea deplină. Muzeelor care nu dovedesc că se menţin la standardele pentru care au fost acreditate li se poate retrage oricând acreditarea, prin retrogradare la statutul de acreditare provizorie sau chiar ridicarea acreditării. Aceasta se face întotdeauna pe baza unei analize atente a Comitetului de Acreditare şi se comunică în scris, cu toate argumentele. Se întreţine o evidenţă publică a muzeelor acreditate permanent sau provizoriu. Lista muzeelor acreditate este publicată şi pe Internet.
       Principalele beneficii ale acreditării sunt că ea atestă calitatea activităţii unui muzeu, este un prilej de a se depista deficienţele existente, dar şi de a demonstra finanţatorilor instituţiei, publici sau privaţi, că aceasta îndeplineşte standardele la nivel naţional. Doar muzeele acreditate pot primi granturi pentru proiecte de la programul Resource, de la Loteria Naţională şi de la alte programe şi fundaţii, ceea ce constituie un stimulent important.
       Muzeele acreditate primesc un certificat de acreditare (Registration Certificate), de obicei expus la loc de cinste în holul de intrare al muzeului. Am admirat un astfel de certificat în micul Muzeu al Ştiinţei din Oxford, muzeu cu doar două încăperi, aflate la etajul 1 al clădirii colegiului, dar fascinant prin calitatea colecţiilor şi prin ingeniozitatea prezentării (Fig. 1). Muzeul era nu numai acreditat, dar beneficia şi de o recunoaştere suplimentară, fiind certificat ca deţinător al unor colecţii de valoare deosebită.
       Prin sistemul de asistenţă între muzeele mari şi mici, acreditarea a fost un proces benefic în cooperarea între muzee. Într-adevăr, în Anglia orice instituţie care îndeplineşte definiţia ICOM a muzeului poate să solicite acreditarea, de la muzee naţionale până la muzee săteşti, întreţinute de voluntari şi amatori. Instituţia nici măcar nu este obligată să aibă cuvântul „muzeu" în titlul ei.
       Condiţiile de acreditare sunt bazate pe definiţia muzeului, pe regulamente şi recomandări utilizate de mai multă vreme. Există cerinţe suplimentare, mai severe, pentru acreditarea muzeelor naţionale. Pentru a fi acreditat, un muzeu trebuie să îndeplinească următoarele criterii minimale:
• să aibă un statut (scris) corespunzător;
• să formuleze un scop clar al instituţiei, o politică, o strategie;
• să fie condus pe baza unor planuri;
• să asigure un nivel acceptabil de conservare a colecţiilor;
• să ofere servicii pentru public corespunzătoare naturii, mărimii şi localizării muzeului;
• să asigure un acces permanent pentru public la recomandări muzeale profesionale (chiar dacă nu are personal propriu de specialitate permanent şi lucrează cu experţi colaboratori din afara instituţiei);
• să deţină o bază financiară acceptabilă şi
• să îndeplinească toate cerinţele legale, urbanistice şi de securitate.
       Chiar dacă multe muzee britanice îndeplineau de multă vreme standardele minimale, acreditarea le-a dat ocazia să-şi formuleze în scris politicile muzeale.
       Solicitarea acreditării se face de către muzeu, în scris, prin completarea unui formular tip (Registration Application Form). Dacă instituţia are mai multe muzee subordonate, se completează un formular pentru fiecare muzeu în parte. Formularele completate trebuie să fie returnate la cel mult şase luni după ce au fost cerute de la Consiliului Muzeal Regional, care le verifică. Dacă sunt complete, acesta le trimite Comitetului de Acreditare, păstrând o copie. Informaţia transmisă este confidenţială. Instituţia parcurge patru etape în procesul de acreditare:
1. Autoevaluare - prin completarea unui chestionar amănunţit;
2. Acces gratuit la recomandări din partea unor specialişti pentru îndeplinirea criteriilor şi formularea în scris a politicilor muzeului;
3. Evaluare de către colegii din Comitetul de Acreditare, numiţi pe baza recomandărilor asociaţiilor muzeale dintre profesionişti cu mare experienţă şi prestigiu. Pot fi cooptaţi şi alţi specialişti, pentru domenii anume care necesită expertiză, în funcţie de profilul muzeului solicitant.
4. Rezultatul evaluării poate fi:
• Acreditarea deplină - când muzeul îndeplineşte toate criteriile;
• Acreditare provizorie - când muzeul îndeplineşte doar o parte dintre criterii dar dovedeşte dorinţă şi determinare să rezolve într-un timp scurt problemele care nu satisfac standardele;
• Respingere - când muzeul nu îndeplineşte standardele. Muzeele respinse pot face apel la un Comitet de Apel în termen de şase luni după ce li s-a comunicat în scris respingerea.
În unele cazuri, acreditarea poate fi amânată dacă se consideră că nu sunt destule elemente pentru a lua o decizie. Procesul de acreditare durează mai multă vreme, nu este deloc formal şi se face temeinic.

1.2. Condiţii pentru acreditarea muzeelor britanice
       Acreditarea se face pe baza unui ghid care precizează toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un muzeu pentru a fi acreditat. Acestea sunt, în linii mari, grupate pe opt capitole, corespunzătoare principalelor faţete ale unei instituţii muzeale considerate esenţiale: 1. Muzeul ca instituţie; 2. Managementul muzeal; 3. Accesul la expertiza profesională; 4. Politica de achiziţii; 5. Documentarea; 6. Îngrijirea colecţiilor; 7. Faţa publică a muzeului; 8. Managementul financiar. Să vedem, selectiv, care ar fi principalele criteriile pentru fiecare capitol:

1. Muzeul - Criterii pentru acreditare:
Să corespundă definiţiei ICOM a muzeului. În cazul când muzeul are în titlu cuvântul „naţional", trebuie să dovedească îndeplinirea condiţiilor pentru un muzeu naţional, aşa cum au fost ele prevăzute de Comisia Muzeelor şi Galeriilor.
Doar instituţiile care au o organizare, conducere şi scopuri definite pe termen lung pot fi admise în programul de acreditare. Muzeele şi colecţiile private nu pot fi acreditate dacă nu au o organizare instituţională.
Colecţiile trebuie să fie permanente, indiferent pe ce cale se fac achiziţiile.
Să existe o evidenţă ştiinţifică a colecţiilor şi obligaţia de a întreţine inventare.
O parte semnificativă din exponate să fie accesibile publicului şi muzeul să fie deschis un număr rezonabil de ore pentru accesul publicului.
Să existe preocupare de interpretare a colecţiilor prin cercetare, publicare şi programe educaţionale.
Exponatele să fie autentice şi să aibă o consistenţă materială.
În muzeu să existe informaţie asociată bunurilor culturale din colecţii privind originea, semnificaţia, istoria obiectului sau specimenului şi modul cum a ajuns în muzeu.
Muzeul să facă un serviciu public, ceea ce înseamnă să nu aibă profit şi să nu distribuie dividende din venituri.

2. Managementul muzeal - Cerinţe de acreditare:
Să existe act de înfiinţare şi statut.
Să facă dovada că sunt asigurate condiţii pentru păstrarea colecţiilor pe termen lung pentru beneficiul publicului, că bunurile nu sunt supuse vânzării sau împrumutului pentru profit.
Să aibă o structură organizatorică pentru managementul muzeului.
Să existe o declaraţie privind scopurile instituţiei şi politica de achiziţii.
Să beneficieze de asistenţă profesională corespunzătoare în politica şi practica muzeului.

3. Accesul la expertiză profesională - Cerinţe de acreditare:
Să aibă personal adecvat pentru îndeplinirea activităţilor muzeului (management, îngrijirea colecţiilor, servicii pentru public, securitate), plătit sau voluntar, cu contract permanent sau temporar.
Să asigure acces la asistenţă profesională muzeală permanentă.
Să asigure acces la asistenţă profesională pentru conservare permanentă.

4. Politica de achiziţii - Cerinţe de acreditare:
Să considere colecţiile ca bunuri din domeniul public.
Să formuleze o politică scrisă de achiziţii şi de scoatere din inventar, revizuită la fiecare 5 ani, care să asigure că un muzeu acreditat este un păstrător pe termen lung al colecţiilor din domeniul public. Documentul trebuie să cuprindă: aria geografică şi temporală a bunurilor ce urmează să fie achiziţionate de muzeu; criterii, subiecte şi teme de achiziţie; limitări cauzate de spaţiu, personal sau alte condiţii care ar putea duce la o conservare necorespunzătoare a bunurilor.
Să dovedească preocupare pentru verificarea proprietăţii bunurilor oferite spre achiziţie astfel încât să nu se achiziţioneze bunuri care provin din trafic ilicit, jefuirea altor ţări, din situri arheologice sau săpături ilegale şi neştiinţifice sau, în cazul specimenelor naturale, care nu încalcă legi sau convenţii naţionale şi internaţionale privind speciile rare sau protejate.

5. Documentarea - Criterii de acreditare:
Să întreţină o evidenţă ştiinţifică acceptabilă a colecţiilor şi să aibă un inventar.
Să se preocupe ca, într-o perioadă de timp rezonabilă, să fie eliminate rămânerile în urmă în evidenţa analitică a bunurilor, dacă acestea există.
În privinţa documentării, orice muzeu trebuie să îndeplinească standardele de evidenţă stabilite la nivel naţional (prin Spectrum: The UK Museum Documentation Standard), cum ar fi:
a. Fiecare obiect care intră în muzeu trebuie să fie înregistrat, indiferent că este adus pentru identificare, împrumutat sau propus pentru achiziţie (înregistrări de intrare şi de ieşire).
b. Înregistrarea pe fişe a locului de păstrare şi a mişcării obiectelor.
c. Inventar al bunurilor, pe hârtie sau informatizat, care să atribuie numere de inventar unice pentru bunuri şi să cuprindă suficiente date de identificare şi de gestiune.
d. Existenţa obligatorie a unei copii de siguranţă a registrului de inventar, care se păstrează în alt loc. Dacă inventarul este pe calculator, se păstrează o copie de siguranţă electronică şi o copie pe un mediu alternativ (hârtie, microfilm), care să întrunească criteriile de calitate pentru arhivare a documentelor (de exemplu, calitatea hârtiei).
e. Toate obiectele trebuie marcate sau etichetate cu numărul lor unic de inventar, fără deteriorarea obiectului.
f. Sistem de regăsire a informaţiilor: fiecare muzeu trebuie să întreţină indexuri ale colecţiilor, baze de date sau alte facilităţi de regăsire a informaţiilor pe criterii altele decât numărul de inventar.
g. Înregistrarea împrumuturilor: fiecare împrumut trebuie înregistrat şi verificat periodic.
h. Muzeul trebuie să pună la punct un plan de documentare a colecţiilor, cu termene precise, şi să prevadă mijloacele umane şi materiale adecvate pentru realizarea lui. Muzeele trebuie să tindă spre îndeplinirea standardelor de documentare a colecţiilor, în pofida restricţiilor care există uneori în ceea ce priveşte personalul sau resursele.

6. Îngrijirea colecţiilor (conservare şi securitate) - Criterii de acreditare:
Muzeul să aibă prevăzute măsuri de asigurare a securităţii colecţiilor.
Să se facă evaluarea periodică a stării colecţiilor şi controlul mediului ambiant (temperatura, lumina, umiditatea, poluanţi, evaluarea periodică a stării clădirii, controlul dăunătorilor).
Să se înregistreze în scris măsurile de conservare şi tratamentele efectuate.
Să existe un plan de conservare pentru toate problemele care trebuie să fie rezolvate.
Să existe un plan de asigurare a securităţii pentru foc, furt, vandalism, inundaţii, alte dezastre şi de prevenire şi limitare a efectelor acestora. Manualul va conţine planul clădirii, sarcinile şi răspunderile, condiţiile de evacuare a colecţiilor.
Să asigure paza şi controlul accesului la colecţii.

7. Faţa publică a muzeului - Criterii de acreditare:
7.1 Să aibă un program de vizitare adecvat, ca număr de ore şi perioadă de deschidere, corespunzător locului şi profilului muzeului.
7.2 Să ofere servicii pentru public, în funcţie de mărimea si specificul muzeului.
7.3 Să ofere facilităţi minimale pentru vizitatori: toalete, răcoritoare, parcare, acces pentru persoane cu dizabilităţi, curăţenie, amabilitate, confort şi siguranţă pentru vizitatori.
7.4 Să aibă expunere permanentă.
7.5 Să organizeze expoziţii temporare.
7.6 Să ofere diverse modalităţi de interpretare: ghidaj, filme, demonstraţii, reconstituiri, publicare de cataloage, ghiduri etc.
7.7 Să asigure facilităţi de studiere a colecţiilor pentru public şi de depozitare deschisă, accesibilă.
7.8 Să se preocupe de cercetare.
7.9 Să ofere programe şi servicii educaţionale pentru diverse grupuri de public, diverse categorii de vârstă etc.

8. Managementul financiar - Criterii de acreditare:
8.1 Să aibă bugete de venituri şi cheltuieli cel puţin pe ultimii doi ani.
8.2. Să existe o politică de alcătuire a bugetului care să acopere toate funcţiile specifice muzeului.
8.3 Să asigure securitate pe termen lung pentru clădirile muzeului.

1.3. Criterii pentru muzee naţionale

       Muzeele „naţionale" sunt finanţate de guvern şi statutul lor este stabilit, ca atare, prin legislaţie. Dar şi alte muzee îşi atribuie titlul de "naţional" pentru a sublinia un rol proeminent într-un anume domeniu de patrimoniu sau subiect specific (cum se practică şi la noi). Este şi un element de atracţie suplimentar pentru vizitatori. Se consideră că un muzeu naţional trebuie să fie cu mult mai sus decât standardele minimale pentru a justifica acest titlu, respectiv:
• Un muzeu care aspiră la titlul de naţional sau echivalent trebuie să aibă o politică şi practică de a colecta bunuri reprezentative la nivel naţional şi de importanţă deosebită, împreună cu informaţia asociată acestora, iar colecţiile să fie gestionate corespunzător.
• Trebuie să aibă deja o colecţie reprezentativă constituită şi să expună pentru public o selecţie reprezentativă pentru toată gama de subiecte pe care îşi propune să le acopere.
• Are un corp profesional propriu care poate oferi expertiză, recomandări şi consultanţă privind toată gama de piese din colecţii şi pentru toate subiectele acoperite de profilul muzeului, atât publicului, cât şi altor muzee sau autorităţi centrale sau locale.
• Oferă posibilităţi de studiu şi de cercetare pentru public.
• Oferă servicii de calitate corespunzătoare pentru vizitatori.

       Aceste criterii se aplică şi muzeelor care utilizează alte titluri din aceeaşi categorie de reprezentativitate cu termenul de naţional: internaţional, mondial, Europa, european, Marea Britanie, britanic, Anglia, englez, imperial, regal etc.

1.4. Ce categorii de instituţii nu sunt eligibile pentru acreditare ca muzee?

       Următoarele categorii de instituţii din Marea Britanie nu sunt, în principiu, eligibile pentru acreditare ca muzee:
• centrele de ştiinţă şi planetariile;
• siturile naturale sau arheologice, clădirile şi siturile istorice sau industriale care nu au o colecţie muzeală asociată;
• instituţii care expun specimene vii: acvarii, grădini zoologice şi botanice;
• bibliotecile şi birourile de înregistrare;
• spaţiile pentru expoziţii temporare;
• centrele de evidenţe biologice şi de mediu;
• centrele de evidenţă a siturilor şi monumentelor arheologice;
• arhivele de filme, fotografice sau audio.

       Chiar dacă nu întră în programul de acreditare, instituţiile din aceste categorii pot primi fonduri ca şi muzeele acreditate dacă fac servicii ce ţin de sfera muzeelor. De asemenea pot primi granturi şi subvenţii instituţii de pregătire a personalului, de conservare, de cercetare şi de evidenţă de reputaţie recunoscută şi care oferă servicii apropiate de cele ale muzeelor.

2. Acreditarea muzeelor în Statele Unite


       În Statele Unite acreditarea muzeelor este chiar mai veche decât în Marea Britanie şi poartă specificul muzeografiei americane, oarecum diferită de cea europeană. Primul muzeu a fost acreditat în iunie 1971 6. Este un proces voluntar, sub egida Asociaţiei Americane a Muzeelor (American Association of Museums - AAM). Acreditarea are semnificaţia de recunoaştere a excelenţei în îndeplinirea celor mai bune standarde profesionale pentru muzee. Peste 750 de muzee au fost acreditate. Acreditarea se face de către o Comisie de Acreditare (Accreditation Commission). Muzeele care vor să fie acreditate plătesc o taxă de înscriere de circa $ 400, menită să acopere costurile de evaluare. Toate muzeele participante în programul de acreditare plătesc o taxă anuală de participare. De asemenea, costurile vizitelor de evaluare şi al întocmirii analizelor şi completării documentelor sunt suportate de muzeul care a solicita acreditarea.
       Majoritatea muzeelor care au intrat în programul de acreditare (75%) sunt muzee singulare, dar există şi complexe muzeale care mai multe secţii, filiale, rezervaţii şi alte componente, în aceeaşi localitate sau în locuri diferite.
       Acreditarea se bazează pe două procese complementare: auto-evaluare, în raport cu nişte criterii riguroase, şi evaluarea colegilor. Auto-evaluarea durează circa un an din momentul înscrierii în programul de evaluare. Muzeul trebuie să completeze un chestionar de auto-evaluare, care poate fi de 50 de pagini sau mai mult. Pentru fiecare filială a muzeului se completează un chestionar separat.
       După depunerea chestionarelor, Comisia de Acreditare evaluează documentele şi, în cazul în care acestea sunt concludente, decide o aprobare provizorie (interim approval). Urmează obligatoriu vizitarea muzeului şi a tuturor filialelor sale de către un Comitet de Experţi, format din doi - trei membri, desemnat să evalueze muzeul. Dacă există dificultăţi de a efectua vizitele din cauza existenţei a mai mult de şapte filiale, foarte dispersate teritorial, aflate la distanţe mari unele de altele, se poate conveni asupra vizitării filialelor prin sondaj, la alegerea comisiei, cu notificare prealabilă. Pentru filialele care nu pot fi vizitate, comisia poate solicita documentare vizuală (filme video, fotografii suplimentare), iar personalul acestora poate fi intervievat telefonic şi invitat la sediul central al complexului muzeal pentru discuţii cu membrii comitetului de evaluare. Orice filială nouă, apărută ulterior acordării acreditării, va fi obligatoriu vizitată de către Comitetul de Experţi.

2.1. Condiţii minimale de acreditare a muzeelor americane
Pentru a fi acreditat, un muzeu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
2.1.1. Condiţii legate de definiţia muzeului
• să fie o instituţie non-profit, organizată legal, ca parte a unei organizaţii non-profit sau parte a unei instituţii non-profit sau a unei entităţi administrative;
• să aibă colecţii şi o expunere permanentă;
• să îndeplinească în esenţă un rol educaţional;
• să aibă o declaraţie de misiune exprimată formal;
• să existe cel puţin o persoană din personal plătită cu normă completă, care să aibă experienţă şi cunoştinţe muzeale, delegată cu autoritate;
• să aibă alocate resurse financiare suficiente pentru a desfăşura activitatea muzeală permanent;
• să prezinte programe organizate cu regularitate, pe baza unui plan, să utilizeze şi să interpreteze obiecte pentru public conform standardelor acceptate;
• să urmeze un program adecvat de documentare, conservare şi punere în valoare a colecţiilor şi/sau a bunurilor tangibile;
• să deruleze un program adecvat de întreţinere şi prezentare a exponatelor.
2.1.2. Condiţii privind activitatea muzeului:
• să fie deschis pentru public de cel puţin 2 ani;
• să fie deschis pentru public cel puţin 1000 de ore pe an;
• să aibă un buget de activitate anual adecvat (de cel puţin $ 25.000);
• să fi inventariat cel puţin 80 % din colecţie;
• să poată demonstra că întruneşte caracteristicile unui muzeu acreditabil 7.
       Procesul de acreditare durează în medie trei ani pentru un muzeu şi este foarte riguros. Aceeaşi evaluare riguroasă se face la fiecare 10 ani. În Statele Unite pot fi acreditate de AAM şi acvarii, planetarii, grădini zoologice, centre de ştiinţă şi interpretare, situri istorice, instituţii fără colecţii proprii, dar care expun obiecte pentru public.
       Nu există un set propriu-zis de criterii. Muzeele nu sunt acreditate după reguli fixe, egale pentru toate. Se recunoaşte marea varietate a instituţiilor muzeale americane din punct de vedere al domeniului, mărimii, resurselor financiare, umane etc. De aceea AAM a redactat un ghid general şi un set de caracteristici pentru un muzeu acreditabil.        Fiecare muzeu este evaluat ca un unicat, în contextul lui specific, din punct de vedere al îndeplinirii misiunii pe care şi-a propus-o şi al utilizării resurselor la standarde profesionale cât mai înalte.
       Se cer, între altele, o serie de documente care să însoţească chestionarul de auto-evaluare: exemple din inventar, fişe ştiinţifice, fişe de conservare, de activităţi educative, lista expoziţiilor şi publicaţiilor pe ultimii 5 ani, bugetele de venituri şi cheltuieli, organigrama şi statul de funcţiuni, rapoarte anuale, rapoarte de audit, plan de urgenţă pentru evacuarea personalului, vizitatorilor şi colecţiilor, fotografii din toate spaţiile interioare şi exterioare ale muzeului, de la expoziţii temporare şi programe educaţionale, documentul de adoptare a codului etic pentru muzee, planurile spaţiilor etc.
       Acreditarea se face în primul rând în beneficiul publicului, pentru ridicarea calităţii instituţiilor muzeale şi recunoaşterea rolului lor în societate.

3. Ce învăţăminte tragem pentru metodologia de acreditare a muzeelor din România ?

       În baza de date a muzeelor şi colecţiilor întreţinută de CIMEC sunt înregistrate peste 770 de instituţii. Conform legii 311/2003, am făcut acreditarea obligatorie pentru funcţionarea unui muzeu sau unei colecţii publice, indiferent de forma de proprietate. Ar rezulta, deci, că toate muzeele sau colecţiile care nu sunt acreditate trebuie să fie închise? Este bine ? Depinde, de la caz la caz. Un muzeu cu piese de patrimoniu importante, care nu dispune de condiţii de conservare, pază şi documentare, poate ar trebui închis şi piesele preluate în custodie de o altă instituţie. Un muzeu sătesc, care expune în două camere piese de port local, ţesături şi ceramică, donaţii ale localnicilor, cu valoare preponderent de istorie locală, trebuie mai degrabă ajutat să îşi asigure un minimum de condiţii decât închis. Pagubele educaţionale şi identitare pentru comunitatea respectivă ar fi mai mari decât cele asupra unor bunuri de valoare culturală locală.
       Decizia de acreditare sau neacreditare a unui muzeu trebuie luată relativ repede, pentru a le aduce în „legalitate". Până la decizia de acreditare sau neacreditare, toate muzeele şi colecţiile trebuie să primească, din oficiu, o acreditare provizorie. Trebuie să ne punem câteva întrebări:
1. Este bine că am instituit acreditarea obligatorie ? În ţările unde se practică acreditarea, aceasta este voluntară. Muzeele sunt stimulate să-şi ridice standardele calitative pentru a primi acreditarea la propria solicitare, pentru că aceasta le oferă un statut de prestigiu, le dă acces la fonduri din programe, le creşte numărul de vizitatori şi sponsorizările, donaţiile etc. De ce să nu luăm acest exemplu ?
2. Trebuie să facem din acreditare un proces rapid şi, inevitabil, formal ? Cui ar folosi ? Am văzut că peste tot acreditarea implică nişte etape, nişte verificări, nişte fonduri, iar procesul se poate întinde pe o perioadă de la 1 la 5 ani pentru un singur muzeu. Există apoi un sistem de monitorizare sever şi permanent, cu raportări, inspecţii. Suntem pregătiţi pentru aşa ceva ?
       Există o mare tentaţie să acredităm dintr-un foc, aproape din oficiu, toate muzeele naţionale, regionale, judeţene şi orăşeneşti. Dar ne furăm singuri căciula ! În perspectiva integrării europene, ne facem de râs "acreditând" situaţia existentă şi punând multe din muzeele noastre, la care se vede cu ochiul liber că sunt sub standardele profesionale acceptabile, pe acelaşi nivel cu muzee - de la noi sau din alte ţări - care fac mari şi vizibile eforturi să-şi ridice calitatea îngrijirii patrimoniului şi a serviciilor pentru public.

4. Câteva propuneri şi concluzii

1. Să elaborăm o metodologie de acreditare şi criterii simple, riguroase şi clare, pe baza experienţei ţărilor cu tradiţie în această problemă.
2. Să înfiinţăm un organism profesional dedicat pentru acreditare, format din câţiva specialişti de prestigiu profesional şi moral impecabil (pot fi şi pensionari), care să facă rapoarte pentru acreditare şi propuneri Comisiei Naţionale a Muzeelor. Acreditarea trebuie văzută ca un proces permanent de impunere şi menţinere a unor standarde calitative pentru muzee. Mă gândesc la un Comitet de Acreditare permanent, restrâns, eficient, format din 3 - 5 persoane cu un prestigiu profesional şi moral inatacabil (eventual, nu din muzee). Acest Comitet de Acreditare să analizeze solicitările de acreditare, să inspecteze instituţiile şi să ofere asistenţă şi consultanţă pentru muzeele interesate. Costurile de funcţionare ale acestui organism pot fi împărţite între Ministerul Culturii şi Cultelor şi muzeele solicitante (care pot suporta, de exemplu, costurile de deplasare ale experţilor).
3. Mă gândesc, de asemenea, la invitarea unor consultanţi din străinătate, care au fost activi în ICOM sau în muzee străine şi asociaţii muzeale recunoscute. Experienţa şi obiectivitatea lor în evaluarea unui muzeu românesc ne-ar fi de un real folos, iar costurile nu ar fi prea mari, dat fiind că mulţi dintre ei nu ar solicita remunerare pentru munca lor, ci doar asigurarea cheltuielilor de călătorie.
3. Să se acorde acreditare provizorie pentru toate muzeele care solicită aceasta şi care dovedesc îndeplinirea unor criterii minimale, prin completarea unui chestionar de auto-evaluare, însoţit de copii documente demonstrative cum ar fi: Actul de înfiinţare, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, Statul de Funcţiuni, planul clădirii, imagini din expoziţii şi depozite, Planul de prevenire şi limitare a efectelor dezastrelor, exemple din inventar, exemple de fişe analitice de evidenţă, Programul de manifestări ştiinţifice şi culturale din ultimii doi ani, Lista publicaţiilor proprii pe ultimii cinci ani etc. Acreditarea permanentă se poate obţine după inspecţii la instituţie şi trebuie monitorizată prin rapoarte anuale şi verificări periodice.
4. Acreditarea ar trebui să fie un proces voluntar, stimulativ, care să aducă reale avantaje muzeelor care fac efortul să obţină acreditarea pe merit, de exemplu restricţii de participare la concursuri de proiecte pentru Fondul Cultural, la Premiile Patrimoniului şi alte limitări care să facă acreditarea permanentă dorită cu ardoare.
5. Acreditarea să fie un prilej de auto-analiză, analiză a colegilor şi de ridicare a calităţii muzeelor în toate privinţele. Acreditarea deplină a muzeelor trebuie văzută ca un proces în timp, pe mai mulţi ani, şi nu ca o acţiune de bifat cât mai repede şi oricum.
6. Muzeele propuse pentru acreditare trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute şi muzeelor din străinătate:
• statut;
• plan strategic de dezvoltare şi achiziţii;
• plan în caz de dezastre;
• plan de evidenţă;
• evidenţa ştiinţifică a patrimoniului (inclusiv fotografii);
• conservare, securitate, pază;
• servicii pentru public;
• expoziţii şi publicaţii pe ultimii 5 ani;
• structura corespunzătoare a personalului de specialitate;
• etc.

       Ştim bine că avem muzee fără depozite salubre, fără evidenţă ştiinţifică, fără activităţi educaţionale, fără nici un efort de ridicare a standardelor. Legea muzeelor şi colecţiilor publice, cu modificările pe care le va suferi, trebuie să fie un motor pentru progresul acestui domeniu, care să privească spre viitor, spre ceea ce trebui să devină muzeele noastre.

1.Textul complet al legii poate fi consultată pe Internet la adresa: http://www.cimec.ro/Muzee/lege/index.htm
2. Baza naţională de date a muzeelor şi colecţiilor publice, actualizată periodic de către CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, poate fi consultată la adresa: http://www.cimec.ro/scripts/Muzee/sel.asp
3. Consiliul Internaţional al Muzeelor, http://www.icom.org
4. Un studiu privind standardele acceptate în diverse ţări a fost făcut de Consiliul Britanic pentru Muzee, Biblioteci şi Arhive (MLA) în 2002, vezi Timothy Mason and Jane Weeks, From Australia to Zanzibar. Museum Standard Schemes Overseas. A Research Project for Resource: the Council for Museums, Libraries and Archives, 2002, http://www.mla.gov.uk/action/accreditation/accreditation_overseas.asp
5. The Accreditation Scheme for Museums in the United Kingdom, MLA, 2005, http://www.mla.gov.uk/action/accreditation/00accreditation.asp
6. Informaţii generale despre acreditarea muzeelor americane la http://www.mla.gov.uk/
7. AAM, Report on Museum Systems and the AAM Accreditation Program, http://www.aam-us.org/programs/accreditation/musesys.cfm, 2001.

 

 

Profile