FIŞA TEHNICĂ CIDOC NR. 2

Această pagină este versiunea Web a Foii Tehnice realizată de Grupul de Lucru şi Servicii CIDOC, "Etichetarea şi marcarea obiectelor de muzeu ". Este una din paginile despre standardele folosite de muzee pregătită de Comitetul Internaţional pentru Documentare al Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM - CIDOC).

"Responsabilitatea profesională impune existenţa unei documentaţii complete şi adecvate cu privire la toate obiectele acceptate temporar sau permanent de către muzeu pentru a putea determina provenienţa, natura şi starea obiectelor, cât şi modul cel mai oportun de a le îngriji". (Codul de etică profesională ICOM, 1990, p. 31, nr. 6.2).

Fişele tehnice CIDOC sunt făcute pentru a răspândi, sub o formă simplă, informaţii asupra aspectelor documentării muzeale. Această fişă tehnică tratează metodele folosite la etichetarea şi marcarea obiectelor cu numărul lor de inventar sau de catalog. Nu s-a căzut de acord întotdeauna asupra metodelor de aplicare a numărului pe obiect nu sunt suficient lămurite. Oricum, există câteva reguli general acceptate de către toţi muzeografii. Deoarece această fişă tehnică nu poate da decât informaţii sumare, ea se încheie cu enumerarea altor lucrări legate de subiect.

• Numerele (de ex., numărul de inventar sau catalog) reprezintă legătura dintre obiecte şi documentele legate de acestea. De aceea, ele trebuie ataşate fizic sau aplicate pe obiect.
• Atunci când un obiect aparţine unei colecţii sau devine parte a unei colecţii, primeşte un număr de catalog. Pentru aplicarea numărului pe obiect trebuie folosită o metodă sigură, ceea ce înseamnă că metoda trebuie să prezinte siguranţă pentru obiect şi în acelaşi timp numărul să nu poată fi scos accidental.
• Dacă unui obiect i se pune un număr temporar (de ex., un număr de împrumut), se pot folosi etichete ataşate.
• Etichetarea şi marcarea obiectelor trebuie făcute într-un mod consecvent, de către specialişti. Trebuie alocat suficient timp pentru examinarea obiectului, pentru curăţirea suprafeţei, folosind o metodă corespunzătoare, şi pentru aplicarea numărului.
• Când există dubii cu privire la metoda cea mai indicată, trebuie consultat un restaurator. Trebuie subliniat că nici o metodă nu poate fi considerată sută la sută sigură şi că unele din produsele şi metodele folosite cel mai des nu au fost testate sistematic.
• Numărul trebuie aplicat fără să se provoace stricăciuni obiectului. In acelaşi timp este necesar să existe posibilitatea ca numărul să poată fi îndepărtat fără probleme, deşi din motive de siguranţă muzeele preferă să folosească un semn permanent.
• Numărul trebuie să poată fi uşor de localizat fără să fie nevoie să fie mişcat prea mult obiectul şi în acelaşi timp fără să acopere vreo parte a obiectului care trebuie etalată sau fotografiată.
• Deşi fiecare tip de obiect necesită o metodă anume de numerotare, se recomandă ca numărul de metode şi materiale folosite să fie cât mai restrâns posibil.
• Când un obiect este făcut din mai multe materiale (de ex., tablouri, uniforme, mobilă), numărul trebuie aplicat în cel mai sigur loc, având în vedere metoda folosită.
• Când un obiect are mai multe componente care se pot dezmembra sau separa, fiecare componentă trebuie numerotată. Acelaşi lucru e valabil pentru fragmentele dintr-un obiect spart.
• Fiecare muzeu trebuie să-şi stabilească regulile de numerotare (inclusiv pentru forma numărului) într-un raport care să fie pus la dispoziţia tuturor salariaţilor interesaţi.

Să nu:

* îndepărtaţi numerele vechi, deoarece acestea pot oferi informaţii despre istoria obiectului. Dacă acest lucru nu se poate evita, vechiul (vechile) număr (numere) trebuie înregistrate în documente.

• Pe cât posibil, numerele trebuie aplicate în acelaşi loc pe obiectele de acelaşi tip pentru a evita mânuirea lor inutilă. Obiectele fragile sau grele nu trebuie să fie ridicate pentru a li se găsi numărul. Obiectele voluminoase trebuie numerotate în mai multe locuri sau să aibă etichete ataşate temporare când nu se află expuse. Dacă un obiect este păstrat într-o cutie sau împachetat, numărul trebuie înscris şi pe ambalaj.
• Numărul trebuie pus într-un loc unde să nu afecteze prea mult aspectul obiectului. De exemplu, n-ar trebui să eclipseze legenda sau orice alt semn caracteristic al obiectului.
• Obiectele mici pun probleme specifice de numerotare. Anumitor obiecte li se poate aplica numai o parte anume a numărului. Atunci când unui obiect nu i se poate aplica numărul în nici un fel, respectivul număr trebuie aplicat pe ambalajul obiectului, deşi aceasta nu este o soluţie deloc sigură.
• Pentru a evita scoaterea numărului în mod accidental, acesta nu trebuie aplicat pe suprafeţe fizic nesigure sau pe componente uzate sau deteriorate.

Să nu:

* numerotaţi obiectele voluminoase, grele sau fragile pe bază.

• Atunci când se aplică un număr unui obiect, metodele şi materialele folosite nu trebuie să prezinte nici un risc de vătămare definitivă a obiectului.
• Trebuie asigurată reversibilitatea pe termen lung, iar numărul în sine trebuie să fie rezistent. Deşi folosirea etichetelor ataşate este metoda cea mai puţin deranjantă pentru obiect, marcarea directă a obiectului, atunci când este posibilă, este un proces mai sigur.
• Numărul trebuie să se poată citi uşor. De obicei se folosesc caractere de culoare albă pe un fond închis. Caracterele de culoare roşie pot fi considerate o alternativă pentru ambele tipuri de fonduri.
• Pentru a spori siguranţa legăturii dintre obiect şi documentele sale, se recomandă includerea numărului în unele din fotografiile obiectului.

Pentru a marca obiectul, trebuie folosite metode specifice, în funcţie de aspectele fizice ale obiectului:

• Pe suprafeţe tari, neporoase, numărul trebuie scris în cerneală pentru desen (solubilă în apă, neacidă) sau vopsea acrilică. Un strat de lac acrilic se poate aplica pe suprafaţa curată, cât şi în partea de sus pentru a proteja numărul. (Exemple: sticlă, vaae smălţuite, metal).
• Pe suprafeţe tari, poroase, trebuie aplicată aceeaşi metodă. Oricum, suprafaţa curată trebuie protejată întotdeauna de un strat de lac acrilic înainte de scrierea numărului. (Exemple: lemn, teracotă, os).
• Pe produsele din hârtie, numărul trebuie marcat uşor cu un creion moale. (Exemple: tipărituri, fotografii, cărţi).
• Pe textile, etichetele de pânză numerotate dinainte trebuie cusute pe obiect folosind un ac fin şi aţă potrivită. (Exemple: costume, dantelă, rogojini).
• Suprafeţele vopsite sau lăcuite, ca de altfel şi cele din plastic, trebuie mânuite cu o grijă deosebită, deoarece s-ar putea să fie sensibile la materialele folosite de obicei la numerotarea obiectelor.

Să nu:

• ardeţi sau zgâriaţi numerele pe lemn sau metal
• fixaţi o plăcuţă de metal pe lemn
• folosiţi ştampile sau cerneală pe produsele din hârtie
• folosiţi cerneală sau vopsea pe textile
• aplicaţi etichete adezive (inclusiv coduri de bare) fără peliculă de protecţie, indiferent de material
• folosiţi etichete ataşate cu margine de metal sau sârmă
• folosiţi ca strat de bază produse care iniţial sunt destinate unor scopuri şi materiale total diferite, în special când compoziţia produsului nu e clară (de ex., lichid de corectat, ojă de unghii).

CIDOC Fact Sheet 1, Registration step by step: when an object enters the museum,
(Fişa tehnică CIDOC nr. 1, Un obiect intră în muzeu: etape succesive de catalogare), 1993, tratează înregistrarea obiectelor în colecţii.

D. H. Dudley, I. B. Wilkinson, Museum Registration Methods (Metode de înregistrare în muzeu), Washington D.C., 1979 (a 3-a ed.)

MDA Outreach Fact Sheets (Fişele tehnice MDA ) (nr. 16-31). Cambridge: MDA (aduse regulat la zi).

Traducere în limba română: Doina Cornaciu
Pregătire pentru web: Călin Gligorea
Versiune Web în limba română: CIMEC, Bucureşti, Ian. 1997