Institutul de Memorie Culturala

Cercetarile etnografice începute de Muzeul de Etnografie Săsească "Emil Sigerus" în satele săseşti depopulate de pe Valea Hârtibaciului, reprezintă unul din obiectivele prioritare ale etnologiei de urgenţă din Transilvania. In acelasi timp, rezultatele obţinute completează ampla documentaţie ştiinţifică referitoare la patrimoniul săsesc de arhitectură din Transilvania. În acest an, proiectul este finanţat de către Ministerul Culturii şi Cultelor, în cadrul Programului “ Anul European al Dialogului Intercultural 2008’.

Programul nostru de cercetare început din anul 2001 a avut ca punct de plecare fenomenul de depopulare a satului săsesc transilvănean, mai ales dupa 1989, ca urmare a emigrării masive în Germania, fenomen care are consecinţe dramatice asupra păstrării identităţii etnoculturale a zonei.

Pierderea rapidă a sursei orale (în acest moment în aceste sate se mai află cel mult 10 persoane de etnie germană, excepţie făcând Alţâna, unde numărul acestora depăşeşte 70), face dificilă pentru specialişti reconstituirea culturii tradiţionale a satului săsesc transilvănean.

În câteva rânduri rezumăm pe scurt aspectul tematic al proiectului care a inclus:

- Identificarea şi promovarea păstrătorilor autentici de tradiţie, poate ultimii din aceste sate, precum şi a fenomenelor de cultură populară (obiceiuri şi tradiţii) pe cale de dispariţie şi a cadrelor istoric şi social, din cele 10 localităţi de pe Valea Hârtibaciului

- repertorierea vieţii rurale din comunitatea săsească actuală, precum şi a sistemului de reprezentare specific satului săsesc transilvănean (aşezare, biserici fortificate, gospodărie, tip de locuinţă, ocupaţii, meşteşuguri, costum, obiceiuri, norme comunitare);

- identificarea şi procurarea de piese importante pentru colecţiile noaste (au fost donate un număr de 11 piese port-textile şi ceramică din localităţile Brădeni şi Merghindeal). Prin acest lucru s-a dorit salvarea acestora de la dispariţie şi conservarea lor ca mărturii în colecţiile noastre, ca un model de civilizaţie aproape dispărut.

organizearea unui focus-grup în comuna Alţâna, în vederea conştientizării tinerilor şi a forurilor locale asupra valorilor culturale inestimabile de care zona Văii Hârtibaciului, încă mai dispune. În cadrul acestei manifestări au fost prezentate, în şcoala din localitate, de către echipa de proiect, aspecte importante din cadrul cercetării, fapt ce a trezit interesul tinerilor şi dorinţa lor de a vizita o colecţie particulară, a unui tânăr din localitate, Ştefan Vaida, care deţine la cei 24 de ani, 600 de piese, reprezentând valori ale multiculturalităţii transilvane.

Cercetările întreprinse au recuperat un bogat si inestimabil material documentar privind istoria orală a fiecărei comunităţi săseşti, obţinându-se un fond sistematic compus din înregistrări audio şi video, fişe de teren şi fotografii documentare. Toate acestea vor completa baza de date electronică a muzeului şi vor contribui la utilizarea lor in scopuri ş tiiniţice.

Cele 10 localităţi denumite „puncte albe”, necunoscute de echipa de proiect au devenit pe parcursul celor 3 luni, adevărate „câmpuri de cercetare”, fiind descoperite atât aspecte negative, cât şi pozitive ale comunităţii.

Dacă unele sate mai păstrează şi conservă arhitectura de odinioară, cum este cazul localităţilor: Roşia, Chirpăr, Hosman, Alţâna, Vurpăr, Merghindeal, nu acelaşi lucru se întâmplă cu celelalte: Daia, Nou, Marpod şi Nocrich unde specificul săsesc al satelor încetul cu încetul va dispărea. Acele case cu arhitectura tradiţională, unde locuinţa, grajdurile, şura şi şopronul nu sunt unite sub acelaşi acoperiş, ci înconjoară, după obiceiul francon, curtea prin clădiri distincte, sunt dărâmate sau suferă modificări majore: schimbarea tâmplăriei de lemn cu PVC, vopsirea faţadelor cu culori stridente şi zidirea unor geamuri care mutilează aspectul clădirii sau ridicarea unor etaje superioare peste vechea casă săsească.

Singurele edificii rămase, care amintesc de ţinutul saşilor, sunt bisericile cu turn, împrejmuite de ziduri de apărare, ridicate în secolele XIII-XIV, alături de care se află vechea şcoală şi curtea parohială cu grădina de copaci bătrâni.

Dar şi acestea în unele localităţi se degradează într-un ritm foarte alert, datorită indiferenţei localnicilor care mărturisesc „noi suntem ortodoxi şi nu ne interesează biserica saşilor”. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu bisericile saşilor din zona Bistriţei, care au fost preluate de parohiile reformate şi ortodoxe, păstrând altarul iniţial şi tot interiorul.

Principalul obiectiv al acestui proiect a fost repertorierea şi protejarea de la dispariţie a acestor identităţi etnoculturale, a saşilor transilvăneni, mai ales că Muzeul de Etnografie Săsească “Emil Sigerus” deţine în colecţiile sale peste 8.000 de piese de ceramică, port, textile, broderii şi mobilier pictat, care în fiecare an sunt valorificate în expoziţii temporare vizitate de sute de turişti români şi străini.