cIMeC Homepage

Obiceiuri tradiționale de iarnă - Sf. Andrei


Sf. Andrei

Caracterizată printr-o complexitate deosebită a actelor rituale legate de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în căsnicie, sărbătoarea Sf. Andrei este răspândită pe întreg teritoriul țării.
Începutul sezonului rece, al frigului și întunericului, precum și activitatea tot mai accentuată a lupilor, sunt semne ale haosului care precede venirea Anului Nou. Această zi este una propice pentru acte divinatorii și vrăji de ursită, previziuni meteorologice, la fel ca la sărbătorile mari care marchează un început.
Figura centrală a acestei sărbători este Sântandrei, o divinitate precreștină, personificare a lupului, peste care creștinismul a suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României. Sântandrei a preluat astfel numele și data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie).

 

 

 

Foto: Icoană pe lemn, Apostolul Andrei, Copyright: Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" - BUCUREŞTI
Din Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural National

 

I. Sf. Andrei în calendarul popular – Sântandrei, Cap-de-Iarnă

 

Satntandrei-Cap-de-IarnaZiua Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Terminarea timpului autumnal este serbat la 30 noiembrie, cu unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, Ajunul Sf. Andrei. Este momentul în care, după credințele populare, se pogoară pe pământ sfinții patroni ai lupilor, Petru și Andrei, și se dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și de lupi.
Punctând un început, această noapte este una puternic marcată de sacru, astfel explicându-se manifestările specifice acestei sărbători: coborârea spiritelor morților precum și luptele nocturne ale strigoilor și strigoaicelor care fură mana laptelui și a câmpului. Remediile cele mai eficiente pentru a contracara acțiunea acestor spirite neliniștite erau: sarea, macul, cânepa și usturoiul.

1. Ajunul Sf. Andrei (29 noiembrie) - Noaptea strigoilor

 

Tradiții și obiceiuri:

 

Noaptea strigoilor

 

În cultura tradițională românească spiritele defuncților se manifestă printre cei vii în perioada marcată de zilele de ajun a două sărbători mari: Sf. Gheorghe (22 aprilie) și Sf. Dumitru (25 octombrie). Perioada de maximă activitate este în ajunul Sf. Andrei (29 noiembrie) moment care marchează și începutul sezonului rece.

 

Noaptea strigoilor

În această noapte spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie la hotare, răspântii de drumuri și prin alte locuri necurate, folosindu-se de limbile de meliță și coasele furate din gospodăriile oamenilor. Duelurile lor durează până la cântatul cocoșilor, când spațiul se purifică și strigoii se întorc la locul lor.
Unii strigoii pot ataca oamenii, sugând sângele celor care nu au grijă să ungă cu usturoi cercevelele ferestrelor, ușa și hornul. Pentru a fi protejați, oamenii se ungeau cu usturoi și pe corp sau pe frunte, în piept, pe spate și pe la încheieturi.

 

 

 

 

 


Strigoi

În mentalul comunităţii tradiţionale există mai multe tipuri de fiinţe mitologice denumite cu termenul de "strigoi". Aceştia provin, pe de o parte, din oameni predestinaţi (strigoii vii sau predestinați) iar, pe de altă parte, din morţi cu un comportament postfunerar aberant (strigoi morți sau strigoi prin accident). O categorie aparte o constituie pricolicii, strigoi caracterizaţi de capacitatea de a se metamorfoza în animale.
În societatea tradițională strigoii sunt temuți deoarece ei acționează ca inamici ai fertilității, afectând belșugul culturilor agricole și aducând boli atât animalelor din gospodărie cât și oamenilor.

 

Strigoi vii pot fi:

• copii concepuţi la sărbători mari sau în zilele de ajun;
• copii născuţi din mame care au făcut farmece sau au furat în timpul sarcinii;
• copii ai căror părinţi care au fost veri sau fraţi,
• copii lepădaţi sau abandonaţi, nebotezaţi sau nelegitimi,
• copii născuţi prin tufe;
• copii înţărcaţi care sug din nou, fără ştirea mamei, sau care plâng în timpul sarcinii;
• cel de-al 7-lea sau cel de-al 12-lea copil de acelaşi sex;
• fraţi născuţi în aceeaşi lună.

Semne de recunoaștere a strigoilor vii:

• persoane care se nasc cu capul acoperit de placentă ("căiţă"), pe care o mănâncă la naştere;
• persoane care au coadă (o vertebră în plus);
• persoane care deoache;
• cei care dorm afară în noaptea de Sf. Andrei;
• cei care au nasul roşu;
• cei cu chelie în creştetul capului;
• cei care nu mănâncă usturoi şi ceapă;
• cei care se feresc de tămâie.

Acțiune:


Cele două nopți din an în care manifestările strigoilor vii ating pragul maxim sunt ajunul Sf. Andrei (29/30 noiembrie) și ajunul Sf. Gheorghe (22/23 aprilie). În ajunul Sf. Andrei, strigoii își părăsesc în somn corpul și ies din casă pe ușă sau pe horn. Se rostogolesc de trei ori pentru a se întrupa într-un animal (lup, câine, pisică, porc, berbec, găina, broască), apoi încalecă pe melițe, butoaie, cozi de mătură și merg la locuri necurate (între hotare, răspântii de drumuri, poieni din păduri) unde se întâlnesc cu strigoii morți. Acolo redevin oameni și se bat cu limbile de meliță până când iese învingător unul din ei, care le va fi conducător un an de zile.
În ajunul Sângiorzului strigoii își părăsesc din nou trupurile și merg să fure mana holdelor, laptele vitelor, să strice taurii, să lege sau să ia puterea bărbaților.
Pentru a se proteja de acțiunile nefaste ale strigoilor oamenii se ungeau cu mujdei de usturoi, ascundeau melițele, întorceau vasele cu gura în jos, produceau zgomote, aprindeau focuri peste noapte și păzeau cu atenție vitele.

Strigoi morți pot fi:

• copii morţi nebotezaţi;
• unii oameni care au fost răi în timpul vieţii;
• cei care au murit de moarte anormală;
• bolnavi sau morţi nepăziţi peste sau pe sub care a trecut vreun animal;
• morţi cărora li s-a furat legătura.

Acțiune:

Strigoii morți revin printre cei vii, în special printre rudele apropiate, provocând boli la oameni sau animale și uneori chiar moartea acestora. Strigoii morți pot influența și fenomenele meteorologice, aducând grindină, ploi sau secetă sau foc.
În cazul în care se bănuia prezența unui strigoi în comunitate (boli cu cauze necunoscute, secetă sau ploaie excesive) se proceda la anihilarea acestuia prin practici speciale de destrigoire. Acestea se realizau cu ajutorul unor obiecte şi substanţe speciale: pietricele, făcăleţ, măceş, rogojină, usturoi, cuie, ouă clocite, busuioc, vin, tămâie, cuie de fier, nisip, utilizate în diferite moduri.

Copiii morți nebotezați, denumiți moroi, au o acțiune mai restrânsă, de regulă ei se arată noaptea goi şi cer îmbrăcăminte, plâng la ivitul lunii pe cer, lovesc în geamurile casei părinţilor lor şi se cer botezaţi. Uneori moroii pot veni să sugă laptele femeilor cu copil mic, sau strică construcţiile ridicate pe locul mormântului lor, dar nu sunt capabili de acţiuni malefice majore, ca restul strigoilor.
Riturile reparatorii care vizează liniştirea moroilor includ efectuarea unui botez postfunerar (cu aghiasmă mare de la Iordan, luată din şapte biserici), îndeplinit de mamă sau de o altă persoană, care cunoaşte locul unde este îngropat copilul. Botezul se face în ziua de Bobotează iar moroiului i se dă numele de Ion sau Ioana.

Pricolici pot fi:

• al treilea sau al nouălea copil nelegitim;
• copii născuți din a treia generație de fată nemăritată;
• copii vânduți de mici necuratului;
• copii cu energie debordantă;
• mortul ieşit din groapă, în chip de lup sau de câine.

Acțiune:

Pricolicii sunt caracterizați de capacitatea de a se transforma în animale (lup sau câine), voluntar sau involuntar (în timpul somnului). Aceștia pot seca fântânile, iau mana animalelor sau sperie copiii. Regimul de activitate predilect este cel nocturn iar perioada de maximă activitate este Postul Paştelui.

 


 

 

 

 

 

 

• Păzitul usturoiului


Pazitul-usturoiuluiÎn noaptea de 29 noiembrie se organiza "păzitul usturoiului", o noapte de veghe în care tinerii petreceau și mâncau, având în centrul mesei câteva căpățâni de usturoi înconjurate de tămâie și resturi de la lumânările de Paști, aprinse. Dimineața, pe lumina zilei, tinerii ieșeau în curtea casei unde usturoiul era jucat în mijlocul horei, apoi era împărțit între participanți. Usturoiul privegheat, uneori dus la biserică și sfințit, se păstra la icoană, fiind folosit peste an în farmecele de dragoste și ca leac pentru vindecarea bolilor.



Covașa

Băutură fermentată rituală preparată din mălai și făină sau din mălai de porumb sau mei care se consumă la Sântandrei sau la Ovidenie (21 noiembrie), mai ales în zona de est a țării. Gustul băuturii este dulce-acrișor, asemanător cu cel de bragă. Covașa se împărțea la vecini în străchini de sau oale, pentru ca vacile să fie lăptoase, iar laptele să fie smântânos. În Moldova se credea că fiecare om este dator să mănânce covașă, în această zi, ca să fie ferit de strigoi.



Turta de Indrei

turta-de-indreiFetele care vroiau să își vadă ursitul preparau în această noapte "turta de Indrei", din apă, făină și sare în cantități egale, măsurate cu o coajă de nucă. Fetele mâncau acest aliment, urmând să îl vadă în vis pe viitorul soț venind să le ofere apă.

 

 

 

 

 

 

 

Vrăji și farmece de ursită

 

Dat fiind caracterul sacru al timpului din noaptea de Sf. Andrei, acest moment era propice pentru actele de divinație la care recurgeau fetele de măritat pentru a afla cum le va fi norocul în anul următor și dacă se vor mărita curând.

colac-usturoi-incoltit

Pentru a aprecia viitorul, fetele făceau un colac din aluat dospit în mijlocul căruia puneau un cățel de usturoi. Colacul astfel preparat era lăsat timp de o săptămână la loc călduros. Dacă usturoiul încolțea, fata avea noroc.

 

 

 

 

 

 

 

 

O altă metodă de a aprecia viitorul era cea în care se măsurau 9 ceșcuțe de apă într-o strachină care se punea la icoană. A doua zi se verifica nivelul apei: dacă era mai multă, măcar cu o picătură, fata respectivă era norocoasă.

.  

numaratul parilor

Tot pentru a afla viitorul fetele mergeau la gard seara și puneau mâna pe unul din pari. De la acesta numărau încă nouă pari și pe al nouălea îl însemnau cu o ață roșie. A doua zi mergeau să vadă parul ales, după aspectul căruia apreciau cum va fi viitorul soț: tânăr dacă parul era drept și neted, bogat dacă parul avea coaja groasă, văduv dacă parul era scurt și noduros.

 

 

 

 

 

 

Fetele nemăritate mergeau la fântână cu o lumânare pe care o coborau aprinsă până la nivelul apei. Ele credeau că, prin mijlocirea Sf. Andrei pe care îl invocau special în acest scop, își vor vedea ursitul in imaginea care se forma pe suprafața apei.

fire-de-grau

În Bucovina, fetele puneau sub cap 41 de fire de grâu pe care le meneau, invocând îngerul păzitor și pe Dumnezeu să le arate în vis pe viitorul pețitor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru ursit se făceau farmece cu ajutorul a 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuțite și o coasă care se înfierbântau în foc și apoi se descântau.

Credințe și superstiții

Pentru a proteja casa, gospodăria și pe membrii familiei de acțiunea malefică a strigoilor, se recurgea la o serie de acte și gesturi magice performate mai ales de către femei. Substanțele cu cea mai mare eficiență erau: usturoiul, sarea sau semințele de mac.

seminte de mac

• Ușile și ferestrele se ung cu usturoi iar la vitele de parte bărbătească se lipește pe cornul din dreapta o cruce de ceară, pentru a fi feriți de acțiunea strigoilor.
• În această noapte, femeile înconjoară vitele cu semințe de mac, după mersul soarelui, pentru ca acestea să fie ferite peste an de vrăjitoarele și strigoaicele care le pot lua mana laptelui.

 

 

 

 




• Femeile mergeau la biserică cu două lumânări și un colac. Una dintre lumânări era adusă acasă și cu ea aprinsă se făcea un ocol al curții și oborului vitelor, spre a fi ferite de animalele sălbatice și de boli.


drob de sare

• Pentru ca vitele să fie protejate de acțiunile răuvoitoare, se făcea un drob de sare care se descânta și apoi se îngropa sub pragul ușii staulului. Acest drob de sare se scotea la Sf. Gheorghe și se amesteca în porumbul sau în tărâțele care se dădeau de mâncare la vite, spre a fi ferite de farmece și vrăjitorii.

 

 

 

 

 

 

 

• În această zi nu se lucra, pentru ca oamenii să fie feriți de boli și pentru ca lupii să nu atace gospodăriile. Femeile nu măturau, ca să nu le mănânce lupii vitele.

 

2. Sf. Andrei (30 noiembrie) – Sântandrei, Andrei-de-Iarnă, Indrea, Ziua Lupului

 

Ziua Lupului

ziua lupuluiZiua Sf. Sndrei poartă denumirea populară de "Ziua lupului", serbându-se prin nelucru pentru ca lupii să nu atace vitele și oamenii. Femeile opresc muncile casnice: nu torc, nu mătură, nu scot gunoiul din casă, nu curăță grajdurile, nu se piaptănă, nu fac zgârieturi, nu dau de pomană și nu dau nimic de împrumut. Aceste gesturi au rolul de a limita acțiunea dăunătoare a lupilor în virtutea principiilor magiei simpatetice.

 

 

 

 

 

 

Tradiţii:

 

ziua lupului• În această zi lupii se adună în haite de câte 12 și se vor despărți în ziua de Bobotează. Tot acum ei capătă darul de a-și îndoi gâtul, de aici credința că lupii "își văd coada".
• Când lupii adunați în haite urlă se crede că ei se roagă Sf. Petru să le rânduiască prada. Lupii sunt câinii lui Sân-Petru cu care pornește în căutarea dracilor. Sf. Petru le ursește în fiecare noapte vitele pe care lupii trebuie să le mănânce.
• În această noapte lupoaicele fură cărbuni din gunoiul oamenilor ca să fete în noaptea de Sf. Gheorghe pui pe care nu îi poate găsi nimeni.
• Femeile fierb porumb sau grâu pe care le amestecă cu nuci și zahăr sau cu miere și le consumă după ce au împărțit și la vecini. Grâul se fierbe și se împarte ca să fie grâul plin de bob. În același scop se aruncau boabe de grâu pe coș.
• De ziua Sf. Andrei se mânâncă pește.

 

Practici apotropaice:

• În această noapte oamenii mănâncă o turtă înmuiată în usturoi sau alte mâncăruri cu usturoi.


usturoi fereastra• Pentru a evita ca strigoii să intre în casă și să provoace stricăciuni, se ung cu usturoi pragul ușii, ferestrele, hornul, făcându-se semnul crucii. În același scop, se ungeau cu usturoi și oamenii sau mâncau mâncăruri cu usturoi.

 

 

 

 

 

 

 

 


usturoi poarta• Ca să fie apărată ograda de acțiunea strigoilor dar și de cea a lupilor, se ungea cu usturoi poarta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Credințe și superstiții:

 

• În această zi nu se lucrează pentru că e începutul iernii și oamenii vor să le meargă bine tot anul.

ziua lupului

• Ziua se serbează prin nelucrare ca să nu strice lupii vitele și pentru ca oamenii care pornesc la drum în această zi să nu fie atacați de lupi. Cine muncește în această zi e chinuit de strigoi și are vise urâte sau îi omoară dracul copiii.
• Cel care umblă cu pieptenele în această zi, va fi mâncat de lup.
• În această zi oamenii nici nu rostesc cuvântul lup ca să nu se întâlnească cu el peste an.
• Femeile încleștează dinții pieptenilor cu care piaptănă cânepa ca așa să se încleșteze dinții sălbăticiunilor peste iarnă.
• În această zi nu se coase ca să nu strice gândacii recolta viitoare.
• Se ține pentru ca oamenii să nu capete amețeli sau ciumă și ca să fie feriți de înec sau de arsuri cu apă clocotită, mai ales la copii.
• Ca să nu se fure nimic de la câmp în această zi nu se dă nimic cu împrumut și nu se scoate nimic din casă.
• Se descântă puștile ca să tragă vânatul la ele.
• Se serbează cu post negru pentru împlinirea unei dorințe cum ar fi căsătoria sau însănătoșirea.
• Copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească și să sorcovească cu ele de Anul Nou.

Vreme:

vremeaSf. Andrei e cap de iarnă, acum coboară și lupii de la munte.
În noapte de Sf. Andrei se observă luna. Dacă luna e plină și cerul senin, iarna va fi moinoasă; dacă luna e plină și cerul întunecat, dacă ninge sau plouă, peste iarnă urmează zăpezi mari și grele.

 

 

 

 

 

 

 

Oracular:

OracularÎn această seară se seamănă grâu într-o strachină de pământ. Cel al cărui grâu crește frumos și verde avea noroc. În același scop se puneau în apă ramuri cu muguri.
După felul în care creștea grâul semănat se putea interpreta și rodnicia ogoarelor în noul an.

 

 

 

 

 

 

 

II. Sf. Andrei în legendele populare

În legendele populare despre Sf. Andrei se spune că a fost crescut de o femeie care l-a găsit plutind pe apă într-o albie. Pus de mama adoptivă să păzească grădina, Sf. Andrei își împușcă din greșeală tatăl. Văzând fapta nelegiuită, el pleacă să caute un preot ca să se spovedească. Andrei întâlnește doi preoți care îi spun că pentru o asemenea faptă nu-l poate curăța de păcat decât focul și supărat acesta îi ucide pe amândoi.
Legenda spune că apoi Andrei întâlnește un călugăr care auzind de cele trei crime îl ademenește într-un puț de fântână, unde îl închide și aruncă apoi cheia într-o apă, pentru ca nimeni să nu îl poate scoate. Cheia este găsită peste mulți ani de niște pescari, în interiorul unui pește, și aceasta ajunge din nou în posesia călugărului. Mergând să vadă ce s-a întâmplat cu Andrei, călugărul îl găsește încă în viață. Pentru ispășirea faptelor sale, îi pune în spate o desagă cu bolovani și îi dă cinci oi albe și cinci oi negre cu care sfântul trebuie să umble prin lume până când acestea își vor schimba culoarea, semn că păcatele i-au fost iertate.
Mergând cu oile Sf. Andrei se întâlnește cu un hoț care îi spune că a ucis oamenii din două sate și că merge să mai ucidă încă un sat întreg. Andrei nu se poate stăpâni și ucide hoțul iar în acel moment oile albe devin negre și cele negre devin albe, semn că Dumnezeu i-a iertat păcatele.

III. Sf. Andrei în calendarul creștin

Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Petru și împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia, în timpul împăraților Nero sau Dioclețian (secolul I). Potrivit tradiției, apostolul a fost răstignit pe o cruce în forma de "X".
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul României".


Surse:

Ovidiu Bârlea, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976.
Ion Aurel Candrea, Folclorul medical român comparat. Medicina magică, editura Polirom, Iaşi, 1999.
Ion Ghinoiu, Sărbători şi obiceiuri româneşti, editura Elion, 2002.
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, editura "Grai şi Suflet - Cultura Naţională", Bucureşti, 1995.
Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, vol. I, II, editura Polirom, Iaşi, 1998.
Otilia Hedeșan, Şapte eseuri despre strigoi, editura Marineasa, Timişoara, 1998.
Marcel Olinescu, Mitologie românească, editura 100+1 Gramar, Bucureşti, 2004.
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, editura Paideea, 2001.
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, editura Saeculum I.O., 1997.
Narcisa Alexandra Ştiucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, volumul I, II, editura Cartea de Buzunar, 2006.
http://www.crestinortodox.ro


Foto: Ania Moldoveanu


Text: Analist-etnolog Ania Moldoveanu
, ania.moldoveanu@cimec.ro



 

 

cIMeC - 2012

 

 

 

 


Înapoi la începutul pagini