6 decembrie - în calendarul ortodox: Sfântul Nicolae
În seara din ajun (5 decembrie), părinții pun în încălțămintea copiilor, pe care aceștia și-o pregătesc cu mare grijă, cadouri diverse: bomboane, jucării, mici obiecte de îmbrăcăminte, în unele locuri exitând obiceiul de a se pune alături și o nuielușă cu efect desigur moralizator. Tot în această zi, în alte zone (Muntenia, Transilvania) se organizează cetele de flăcăi , în felul descris mai sus.
20 decembrie - în calendarul ortodox: Sfântul Ignat

În această zi se face sacrificarea porcului, în zorii zilei, care constituie hrana rituală de Crăciun pentru toți românii.
24 decembrie - în calendarul ortodox: Ajunul Crăciunului (unul din cele două mari ajunuri ale anului, al doilea fiind Ajunul Bobotezei).

În dimineața acestei zile, până aproape spre miezul zilei, cete de copii între 5 și 14 ani merg cu "Moș Ajunul", un text augural scurt rostit la fiecare casă și care anunță deschiderea seriei de colinde și de practici uzitate în această perioadă. Seara, după ieșirea de la biserică (ora 18), cete de copii merg cu "Steaua", textul fiind de factură religioasă, colportat prin intermediul numeroaselor culegeri apărute și întreținut viu în memoria poporului de către preoți care organizează cu copii, la biserică, ore speciale pentru învățarea textelor. Ca obiect de recuzită, ceata poartă o stea, luminată din spate cu o lumânare; steaua are în centrul ei o reproducere de pe cunoscuta scenă a Nașterii Domnului.
31 decembrie

Este ziua în care se umblă cu "Plugul" și "Plugușorul", primul aparținând flăcăilor, cel de al doilea copiilor. Textul urării este similar, el punând în evidență un "manual" versificat al practicilor agricole, dovadă că odinioară Anul Nou se sărbătorea la 1 martie. Ceata celor mari, flăcăi și proaspeți însurați, poartă cu ei, de la casă la casă, un plug înhămat la doi boi, trăgând simbolic în curtea fiecărei case câte o brazdă. Dintre obiectele de recuzită, mai fac parte un bici și clopote de la animale, cu care se produc zgomote de mare intensitate la diferite momente ale rostirii textului. Cetele de copii au cu ele numai bici și clopoței, uneori și un plug de lemn miniaturizat. În seara acestei zile, se practică o serie de obiceiuri, menite să interpreteze potențialul agricol al anului care începe, cel mai utilizat fiind "calendarul de ceapă". Se iau 12 foi din două jumătăți ale unei cepe și se pune în fiecare aceeași cantitate de sare. A doua zi dimineața, cel mai vârstnic bărbat din familie interpretează după cantitatea de apă adunată în fiecare foaie care dintre lunile anului viitor va fi cea mai ploioasă și care cea mai secetoasă. Tot în această seară, pentru aflarea propriului destin se practică o serie de obiceiuri, similare cu acelea din noaptea spre ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie). În orice caz, de la lăsarea întunericului și până la ivirea zorilor lumina nu trebuie stinsă în nici o casă și nimeni nu are voie să doarmă.