Țara lui Hübsch |
I.L. Caragiale |
Iată, în sfârșit, iubite cititor, că se face dreptate unui nume ilustru atât de scump nouă ca și tuturor bunilor români ! Iată că se realizează dorința tuturor câți țin să venereze memoria bărbaților care au gândit bine și drept pentru și despre patria noastră română ! Uite-te în numărul nostru de astăzi și vezi proiectul statuii nemuritorului nostru amic Hübsch. Cine a fost Hübsch, toți o știm. Muzicant de mare talent și om de mult spirit — în afară de atâtea frumoase compozițional muzicale și în afară de atâtea și atâtea glume neuitate, el ne-a lăsat două producțiuni ale spiritului său în adevăr nepieritoare. Cât va exista o țară românească se va cânta mărețul imn regal Trăiască regele ! compus de Hübsch ! Cât va fi țara românească, ea va fi țara lui Hübsch ! Țară frumoasă cu veselă lume ! Nimeni nu te-a caracterizat mai bine decât bunul nostru amic Hübsch cu două vorbe ! Două vorbe ! Pe care le spun copiii tăi la toate împrejurările mari și mici, de la cel mai neînsemnat accident până la o adevărată catastrofa publică ! Două vorbe pe care le aruncă românul și asupra unui act de supremă și sfântă dreptate și asupra celei mai monstruoase și mai diabolice nedreptăți ! Două vorbe, pe care le aruncă fiii tăi și celor din urmă secături ca și celor mai talentați și mai distinși dintre dânșii ! Două vorbe, pe care românul le scuipă și asupra făcătorului de rele și asupra eroului, asupra opincii ca și asupra vlădichii, asupra celui mai mic ca și asupra celui mai mare lui ! Țară și lume cuminți și egale de umor și de filozofie față cu orice, cu binele și răul, cu urâtul și cu frumosul, cu adevărul și cu minciuna, cu Dumnezeu și cu Dracul ! Trăiască țara lui Hübsch ! Rămână veșnic în picioare statuia eroului nostru spre pomenire ! — Ei ! Dar ne va întreba cititorul. Bine, Hübsch merită fără-ndoială o statuie și proiectul Moftului român este admirabil, o adevărată operă de artă, operă plină de adevăr și de inspirație. Dar fondurile ? Unde sunt fondurile ? — O, Doamne ! Am putea răspunde noi; am văzut multe fonduri fără statuie, ce mirare să vedem odată o statuie fără fonduri ? Și pe urmă să nu uităm a spune că și noi ne-am gândit să deschidem liste de subscripțiuni pentru scopul nostru, și punem multe speranțe în obolul publicului românesc. Haide ! Grăbiți-vă de subscrieți voi toți câți n-aveți de dimineață până seara pe buze decât vorbele sacramentale care le-a prins Hübsch ca să pecetluiască locul și vremea noastră; Voi toți câți ați smintit cincizeci de ani o lume întreagă cu panglicării sau care o smintiți cu aceeași metodă, ridicându-vă din gunoi la treapta celor mai superbe boierii și, zâmbind, proferați la adresa neghiobilor, aiuriți de suferințe morale și materiale, cele două celebre vorbe; Voi care, cuminți, nu mai credeți în nimica și ziceți despre orice nerod, care mai are naivitatea să crează în ceva, cele două faimoase cuvinte; Voi toți, mulțime înțelepțită de necazuri, care, ori la ce lovitură primiți, ridicați din umăr și vă răcoriți sufletul măcinat mormăind cele două sacramentale cuvinte; Veniți toți de subscrieți pentru ca să ridicăm cât mai degrabă la lumina soarelui nostru statuia aceluia care a scris mărețul imn regal și a consemnat spre veșnică neuitare cele două cuvinte-pecete. Sus Hübsch ! Trăiască țara lui Hübsch ! |
[Moftul român, nr. 10, 3 iunie 1901] |