Calea agitărilor |
I.L. Caragiale |
„Sâmbătă, 21 curent, a avut loc la clubul Liberal-Conservator o întrunire la care, pe lângă membrii comitetului central al partidului, au luat parte și delegațiuni numeroase de prin toate județele. Discuțiunea a avut de rezultat hotărârea de-a se provoca cât mai urgent întruniri publice dese, atât în capitală cât și prin județe, spre a deștepta atențiunea opiniunii asupra împrejurărilor grave prin care trece țara și a face să înceteze sistemul de guvernământ practicat astăzi.” Iată notița laconică cu care România, altă dată așa de lungă la vorbă, ne dă seama despre întrunirea de la Clubul-Mandi. Mărturisim că ne așteptam la o dare de seamă mai amănunțită, în care să ni se arate anume oratorii câți au vorbit și ce au vorbit; știind însă toate variațiile ce adversarii noștri pot cânta pe tema „trădătoarei și nelegiuitei colectivități”, ne mulțumim că cel puțin ni se arată lămurit hotărârea luată în acea întrunire. E vorba nici mai mult nici mai puțin decât de tentativa de a răsturna guvernul. Cum ? Prin alegeri ? Nu, pentru că nu e vorba astăzi de alegeri. Printr-un apel la grația Tronului ? Nu, pentru că, ne spune o foaie de opoziție, opozanții cred că nu e oportun a se adresa acum la Coroană. Atunci prin ce ? Prin o serie de întruniri publice. Să ne înțelegem bine. Cu sistema constituțională, un partid politic nu poate veni la putere decât pe două căi legale: prin alegeri, sau de-a dreptul prin voința Coroanei, și voința Coroanei se exercită atunci numai când dintr-o criză parlamentară ministerul trebuie să cadă, și un minister de tranziție trebuie să ia frânele puterii până când corpul electoral să se pronunțe în alegeri noi. Când însă de alegeri nu poate fi vorba, când nu există nici criză parlamentară, opozanții iau hotărârea să răstoarne guvernul prin o serie de întruniri publice. Iată o cale neprevăzută și neformulată în Constituția țării. Câteva frânturi de grupuri și câteva personalități nemulțumite, făcând abstracție de formele legale, caută să ia cu asalt puterea; este un fel de flibusterie politică, și seria de întruniri publice promite a ne dovedi încă o dată cât de puțin simț politic au opozanții de astăzi. Căci să vedem ce pot fi acele întruniri ? Grupul de căpetenie, baza compoziției, în toată mixtura de la Clubul-Mandi, este grupul vechilor conservatori; cu toate că d-l Vernescu se tot vâră înainte în fruntea bucatelor, cu toate că la întrunirea de sâmbătă a luat prezidenția cam nepoftit, miezul combinației rămâne tot grupul vechilor conservatori: domnii Lascăr Catargi, Florescu, Manu, Lahovari n-au să se grupeze în jurul d-lor Vernescu, Pache, Trișcu și alții. Acest grup al vechilor conservatori au declarat că nu primesc și nu recunosc starea de lucruri creată prin ultima revizuire a Constituției. Până acum grupul acesta s-a abținut de la lupta politică în alegeri, și astăzi, crezând că nu e oportun nici a se adresa Coroanei, față cu care au sleit vocabularul injuriilor, pun la cale o „serie de întruniri”. Ce scop pot avea întrunirile acestea decât a agita țara în zadar ? Este din partea vechilor conservatori o faptă politică serioasă să agite și să tulbure țara astăzi ? La alegeri se abțin, din Camere se retrag, Coroana o nesocotesc; părăsesc prin urmare toate căile legale de luptă; și, în vreme ce țara are nevoie mai mult decât oricând de liniște înăuntru și de o atitudine serioasă și limpede față cu străinătatea, găsesc momentul a apuca pe calea agitărilor și turburărilor. Drept să spunem, din partea vechilor conservatori măcar acum avea drept țara să se aștepte la mai mult spirit de ordine. Nu e vorbă, nici o primejdie, nici un neajuns serios nu poate naște, nici pentru țară, nici pentru guvern, din atitudinea nepolitică și din agitările sterile ale vechilor conservatori și consorțiului lor. Lumea și opinia publică română e prea cuminte pentru ca să ia mai mult decât ca niște simple curiozități asemenea rătăciri politice; cuminția publică la noi s-a dovedit cu prisos în vremea războiului din '77-'78, când, în cele mai tulburi împrejurări, n-a fost nevoie de nici o măsură excepțională, de nici o suprimare de libertăți pentru păstrarea liniștii și ordinii interioare. Dacă întrunirile conservatorilor și consorțiului lor vor avea un caracter inofensiv pentru liniștea și ordinea publică, dacă ele se vor mărgini numai la tendința de a pregăti spiritele în favoarea opoziției pentru viitoarele alegeri, atunci nu avem de făcut decât o simplă observație asupra acestor întruniri. Am face observația că timpul nu e nimerit pentru o așa campanie: alegerile sunt prea departe și evenimentele exterioare sunt prea grave pentru ca atenția publică să se îndrepte la niște traduceri prin viu grai a articolelor bombastice din România și din alte organe ale opoziției. Dacă însă intenția d-lor vechi conservatori este să împingă sterila lor agitație afară din limitele permise de lege și să înfrunte reprobarea opiniei publice și a legilor, atunci le facem mai dinainte observarea că timpul este foarte rău ales pentru un așa scop. Europa aprobă și aplaudă atitudinea liniștită și spiritul de ordine ce domnește astăzi la noi, și pretinde să nu părăsim această cale, pe care suntem meniți a ne dezvolta ca stat, mic dar demn, recunoscut, tocmai pentru aceasta, ca un factor util și necesar culturii și civilizației occidentale în Orient. Odată căpătată această bună situație, se înțelege că nici țara, nici Coroana, nici guvernul nu vor să o compromită îngăduind extravaganțele și rătăcirile unor oameni, pe care lipsa de succes pe căile legale i-a făcut să-și piardă cu desăvârșire simțul politic. |
[Voința națională, II, nr. 351, 25 septembrie 1885] |