CIMEC.RO
Biblioteca digitală CIMEC
I.L. Caragiale

Apelul la unire
 
I.L. Caragiale


Alegerea birourilor definitive ale celor două adunări s'a făcut. La Senat s'a ales prezident d. C. Bozianu cu 33 voturi contra 23, la Cameră d. C.A. Rosetti cu 71 contra 42. Amândouă aceste alegeri ne dau aproximativ raportul voturilor de care guvernul ar putea dispune în chestiunea revizuirii. Guvernul are majoritatea absolută în amândouă corpurile legiuitoare; prin urmare, până la deschiderea chestiunii israelite, poziția lui este asigurată. Care va fi însă poziția guvernului roșu când se va pune pe tapet această chestiune ? Și mai întâi de toate cine o va pune ?

După toate probabilitățile, guvernul nu are nici în Senat nici în Cameră două treimi, cari i-ar trebui pentru rezolvarea într'un sens sau în altul a cestiunii art. 7. Multe glasuri nu-i lipsesc, însă câte-i lipsesc nu le poate avea cu nici un preț, de oarece guvernul până astăzi s'a abținut de la rostirea unei păreri oarecare în cestiunea israelită.

Este cu putință ca guvernul acesta, care posedează toate datele și elementele necesare în cestiunea israelită, care știe mai mult decât oricine, sau care mai bine zicând știe singur, cum stau dispozițiile puterilor străine în privința aceasta, să nu aibă și dânsul o părere hotărâtă în această cestiune ? Care este această părere, care este, după părerea acestui guvern, limita concesiunilor ce s'ar putea face cerințelor manifestate prin tractatul de la Berlin, precum zice mesajul de deschidere ? Nu știe până acum nimeni. Guvernul nu numai s'a pronunțat în nici un sens, dar încă ar voi ca să se pronunțe mai întâi adunările și în deosebi minoritatea. Să vedem. O părere oarecare trebuie să aibă guvernul, măcar că nu o dă pe față Dacă părerea guvernului este în acord cu sentimentul țării întru cât privește limita concesiunilor, atunci nu se poate explica pentru ce guvernul, sau dacă nu guvernul, cel puțin organele partidului său nu vin să spună curat: aceasta este părerea noastră în privința art. 7 ? Ce nevoie au oamenii reclamei patriotice, mai ales astăzi când popularitatea le este zdruncinată din temelii, să tăinuiască o părere care le-ar reîntemeia această popularitate ?

Dacă însă guvernul are o părere contrară sentimentului public, și dacă dela această părere este angajat, față nu știm cu cine, d'a nu se abate, atunci cum crede că o va scoate la capăt neavând două treimi în adunările de revizuire ?

Printr'un fel de comunicat dat în vremea alegerilor, precum și prin mesajul de deschidere a Camerelor, guvernul a arătat că nu a prejudecat întru nimic rezolvarea cestiunii israelite. Aceasta nu avea guvernul nevoie să ne-o spună, afară numai dacă nu voia să ne asigure că dânsul n'a luat față cu cineva vr'o anume hotărâre în acea privință, căci a prejudeca într'o cestiune, va să zică a lua o hotărâre mai înainte de a asculta și alte păreri în drept a se rosti. Nimeni, mai ales acum, când voturile din ambele corpuri s'au cam cântărit, nu ar avea să se teamă de primejdia unei hotărâri nestrămutate a guvernului roșu convenită cine știe cu cine, — nimeni, decât numai însuși guvernul și partidul său. Nu e vorba prin urmare de prejudecare și hotărâre, e vorba de o părere, de un punct de plecare. Guvernul acesta are un partid, are chiar majoritatea în adunări; el este prin urmare dator mai înainte de toți de a veni și a-și arăta părerea, printr'un proiect în regulă, pe lângă care să caute dacă va putea să-și alieze două treimi ale Camerelor. De când s'a ridicat pentru întâia oară cestiunea israelită, partidul roșu n'a încetat un singur moment de a striga că partidele, lăsând d'o parte urile și pasiunile lor, trebuie să fie unite într'o cestiune care atinge nația întreagă. Alaltăieri, d. C.A. Rosetti, ales prezident al Camerei cu 71 voturi contra a 42, ocupându-și jețul, a chemat iarăși pe toate partidele la înfrățire și la unire, pentru scopul lăudabil de a câștiga admirația Europei.

Lăsând d'o parte a mai întreba ce a făcut guvernul și partidul roșu pentru a înlesni această unire; lăsând d'o parte a mai cerceta dacă procederea brutală a majorității roșie din Cameră și Senat, cu ocazia verificării titlurilor, este de natură a îndemna la unire cu dânsa pe minoritate, — întrebăm: voiți unire în privința cestiunii israelite ? unire — pe ce temeiul ? Arătați-ne temeiul pe care să se facă această unire, punctul ei de plecare. După cum se face apelul la înfrățirea partidelor, așa vag și fără enunțarea unui temeiul, unirea nu se poate înțelege a fi decât platonică, teoretică; ei bine această unire întru câtva s'ar presupune că există. Dar nu este vorba de asemenea lucru, este vorba de o unire de aplicare, care să ne ducă la o soluțiune practică a cestiunii. Partidul și guvernul roșu, neavând cele două treimi pentru revizuire, și având totuși majoritatea necesară existenței ministeriale, propun unirea; arată-și părerea, intențiile ce au în privința unei soluțiuni practice, pentru ca minoritățile să vază dacă poate fi sau nu vorba de unire. În amândouă Camerele, pe băncile minorității stau foștii miniștri conservatori, dați acum trei ani judecății de dd. Misail, Pătârlăgeanu și alții (vezi catalogul menajeriei). Aceiași oameni cari i-au dat acum trei ani în judecată pentru ca apoi să-i ierte fără să-i judece, îi cheamă pe foștii miniștri conservatori la înfrățire, la unire, spre a face împreună admirația Europei, după cum zice d. C.A. Rosetti. Foarte bine, conservatorii nu au nici o ură, nici o patimă contra purtării nebunești ce au avut radicalii față cu dânșii; afară de asta admirația Europei este un lucru foarte frumos și măgulitor pentru o țară mică și tânără cum este a noastră; însă — pentru ca unirea să se poată face, rămâne a afla minoritatea de la d. C. A. Rosetti ce înțelege d-lui prin aceste două cuvinte admirația Europei ? cât costă această slăbiciune a onor. prezident ?

D. C.A. Rosetti a umblat în lunile trecute prin tot apusul european, unde, după cât știm, numai admirație nu prea i s'a acordat. D-sa este mai bine decât oricare dintre bărbații noștri politici în poziție a-și fi făcut o idee despre prețul admirației europene, adică despre limita concesiunilor ce suntem chemați a face cerințelor tractatului. Arate-și părerea deslușit și limpede, și apelul d-sale la înfrățire și unire poate să aibă efectul, pe care până acuma nu l-a avut.

În scurtă vorbă, minoritățile din Camere nu trebuiesc și nu pot să arate o părere, pentru că cum stau astăzi lucrurile, cu zorul cu care suntem chemați să retezăm cestiunea, o părere arătată în Camere este o părere propusă, asupra căreia neîntârziat trebuie să se deschidă arzătoare dezbateri, și nu minoritățile sunt chemate a propune o delegare mai înainte de a-și fi dat guvernul și majoritatea părerea.

Așa stă lucrul, și de aci nu poate ieși guvernul și partidul roșu.

[Timpul, IV, nr. 120, 2 iunie 1879]