Cercetările arheologice de la Histria din campania 2000

Alexandru Suceveanu - responsabil ştiinţific (IAB)

Sector: Bazilica episcopală

Ilustraţia

Colectiv: Alexandru Suceveanu - responsabil sector (IAB), Crişan Muşeţeanu (MNIR), Gordana Milośevič (IA Belgrad), Adriana Panaite (IAB), Constantin Băjenaru (MINAC)

Începute în anii 1969 - 1970 şi reluate apoi, din 1984, an de an, săpăturile arheologice din acest sector, inclusiv cele din campania anului 2000 au dus la descoperirea, în cea mai mare parte a ei (circa 90%), a marii bazilici episcopale din centrul oraşului roman târziu Histria, ceea ce face ca în campaniile următoare să nu mai fie necesare decât unele sondaje de interes arheologic, dar mai cu seamă arhitectonic.

Suprapunând sau folosind monumente mai vechi (bazilica din secolele IV - V p. Chr., canalul şi strada de la V, reparată în secolul al IV-lea p. Chr.), marea bazilică episcopală este construită la sfârşitul secolului al V-lea p. Chr. sau la începutul celui următor. Măsurând 60 m în lungime (în care se includ şi anexele de la E) şi 30 m în lăţime (transeptul, care ar fi putut fi adăugat într-o primă subfază a primului nivel de existenţă a bazilicii; celelalte piese ale bazilicii măsoară 20 m în lăţime), bazilica episcopală se compunea dintr-un coridor porticat, un atrium, prevăzut cu două anexe la N şi la S, precum şi cu un portic în centru, nartex-ul, naos-ul trinavat, transeptul în mijlocul căruia este amplasat un podium mai înalt (bema) şi absida, flancată la N şi la S de două anexe.

La o dată ce trebuie căutată în a doua jumătate a secolului al VI-lea (poate după distrugătorul raid cutriguric din anul 559), bazilica este parţial refăcută (pereţii ornamentaţi cu tencuială pictată, înălţarea podiumului din transept, amplificarea anexelor care flancau absida). Descoperirea unor piese din decoraţia de marmură a bazilicii care nu sunt terminate lasă deschisă posibilitatea ca unei prime distrugeri, de postulat în jurul anilor 586 / 587 (când se va fi încercat recondiţionarea unor piese), să fi urmat o alta, de căutat, judecând cel puţin după materialul numismatic, după anii 592 / 593.

Următoarele (şi ultimele) două niveluri ne prezintă o cetate în plin proces de ruralizare, bazilica încetând să funcţioneze ca monument de cult (doar anumite încăperi ale acesteia continuă să fie locuite) pentru ca ulterior, la momentul ultimului nivel, ea să fie suprapusă de bordeie sau de locuinţe cu ziduri fără fundaţii aparţinând ultimilor locuitori din cetatea de pe malul lacului Sinoe.

Résumé

Les fouilles archéologiques effectuées dans le centre de la cité d 'Histria entre 1969 - 1970 et puis, a partir de 1984, chaque année, ont mis au jour une grande basilique (60 x 30 m), tres probablement épiscopale. Etant batie a la fin du Ve siecle ap. J. C. et cessant de fonctionner vers la fin du siecle suivant, elle contient toutes les pieces connues pour ce genre des monuments (portique, atrium, narthex, naos, transepte, bema, abside et de nombreuses annexes). Au VIIe siecle elle est superposée par des constructions qui témoignent de la décadence finale de la vie d 'Histria .

Sector: Basilica "Pârvan"

Colectiv: Mircea Angelescu - responsabil sector, Adriana Panaite (IAB)

Reluarea cercetărilor în acest sector din partea de S a cetăţii îşi propune valorificarea ştiinţifică a săpăturilor efectuate aici de către V. Pârvan şi M. Lambrino, în sensul recuperării elementelor stratigrafice care să permită o actualizare a datelor pe care le avem la dispoziţie pentru monumentele din această zonă a cetăţii.

Scurta campanie 2000 (1 - 15 august) a fost folosită pentru curăţarea vegetaţiei şi pentru a scoate la lumină zidurile păstrate între vechile săpături antebelice, sarcină îngreunată de forma neregulată pe care au avut-o încă de la început aceste sondaje precum şi de faptul că inexistenţa unor cercetări recente a dus la acumularea unei mari cantităţi de pământ deplasat şi care a acoperit vechile intervenţii.

Eforturile s-au concentrat asupra zonei basilicii "Pârvan" şi a străzii adiacente acestui monument, scopul urmărit fiind acela de a încerca aducerea de precizări referitoare la cronologia celor două structuri, precum şi identificarea unor elemente - în cazul în care ele mai există - care să permită relaţionarea lor stratigrafică cu zidul de incintă care pare a avea în această zonă un traseu prea puţin cunoscut. La aceasta se adaugă şi stratificarea diferitelor faze constructive ale incintei care este foarte probabil să se suprapună începând cu acest punct şi până la extremitatea sa estică.

În acest scop, a fost curăţată zona afectată de sondajul început şi abandonat de V. Pârvan pentru latura de S a incintei târzii, care cuprinde şi latura de S a basilicii. Relaţia dintre cele două monumente a fost interpretată diferit până acum, pornind de la afirmaţia lui Pârvan care vorbea despre "basilica creştină de pe zidul cetăţii". Una dintre puţinele observaţii pe care cercetarea de anul acesta ne permite să o facem este că zidul de S al basilicii suprapune parţial paramentul exterior al zidului, aşa cum pare a indica amprenta lăsată de fundaţia zidului basilicii în apareiajul incintei. Un punct de vedere pe deplin cert nu va putea însă fi formulat decât după examinarea relaţiei dintre zid şi incintă pe toată lungimea basilicii.

De asemenea, a fost curăţată zona în care M. Lambrino a efectuat seria de sondaje identificate pe fotografia aeriană publicată în Les vases archaďques d'Histria cu sigla B. Această operaţiune a dus la punerea în evidenţă a mai multor ziduri realizate în diferite tehnici constructive care deschid o problematică ce nu va putea fi rezolvată decât după un mare număr de campanii arheologice.

Începerea cercetării arheologice propriu-zise în acest sector va putea, sperăm, să permită stabilirea unor relaţii stratigrafice şi cronologice cât mai precise care să ducă la încadrarea monumentelor de aici în stratigrafia şi cronologia histriană.

Sector: B. T. G. (Bazilica din faţa turnului G al zidului de incintă roman târziu)

Colectiv: Catrinel Domăneanţu - responsabil sector (IAB)

În problematica urmărită de săpăturile arheologice desfăşurate la Histria, cea a incintelor a ocupat un rol important. Primele cercetări efectuate de Vasile Pârvan au avut ca rezultat dezvelirea incintei romane târzii şi descoperirea unui alt zid de apărare aflat la 370 m V de aceasta. A urmat Scarlat Lambrino care l-a degajat în bună parte de sub dărâmături. Cercetătorilor de după război, începând cu anul 1949 şi până astăzi, le revine însă meritul de a fi stabilit cronologia acestor incinte cu faze şi subfaze de construcţie şi reparaţie, precum şi descoperirea zidurilor de apărare din epoca greacă: arhaică, clasică, elenistică.

Săpăturile arheologice efectuate în ultimii ani au condus la concluzia că în epoca elenistică Histria avea două fortificaţii, una a acropolei şi o alta a aşezării civile. Cea din urmă apăra o suprafaţă foarte mare urmând în linii mari traseul incintei arhaice pe care o suprapune în bună măsură.

Această constatare a ridicat o nouă problemă. Care a fost situaţia în epoca arhaică? O informaţie preluată de Grigore Florescu în Histria I (1954) şi confirmată de profesorul Dinu Adameşteanu, participant la săpăturile dinainte de război, vorbeşte de existenţa în nava de N a bazilicii din faţa turnului G (al zidului de apărare roman târziu) a unei fortificaţii arhaice de mari dimensiuni, aflată la aproximativ -2 m adâncime.

Acest lucru ne-a îndemnat să facem noi investigaţii pentru a vedea dacă situaţia constatată pentru epoca elenistică este aceeaşi cu cea din epoca arhaică: incinta de acropolă, dublată de o alta a aşezării civile. Ca urmare s-au trasat două secţiuni în navele laterale ale sus numitei bazilici, perpendiculare pe zidurile sale de E şi V.

Secţiunea din nava de N a nimerit chiar în sondajul Lambrino, despre care nu aveam nici o indicaţie topografică şi care fusese umplut cu pământ după ce se recoltaseră cu multă conştiinciozitate aproape toate fragmentele ceramice şi obiectele care au fost descoperite. La aproximativ -2 m adâncime a apărut stânca, suprapusă de ceea ce presupunem a fi solul antic. Singurele elemente puse aici în evidenţă sunt: 1. zidul de E al bazilicii suprapune un altul mai vechi din a doua jumătate a secolului al III-lea (fapt ştiut deja dintr-o săpătură efectuată de Al. Suceveanu în anii 1969 - 1970); 2. din dreptul acestui zid, spre V, pe o lungime de 7 m a apărut o zonă cu pietre aşezate, care a fost demontată şi se afla cam la aproximativ 50 m deasupra stâncii.

În secţiunea din nava de S situaţia s-a repetat în parte. Aici am întâlnit sondajul lui Grigore Florescu din anul 1949, care din fericire pentru noi nu a coborât chiar până la stâncă şi nu a mers până în pereţii bazilicii, rezervându-ne la E şi la V câte o porţiune de teren de aproximativ 2 m lungime nederanjată. Aceasta ne-a oferit posibilitatea unei “mini” stratigrafii a oraşului grec în chiar centrul său (evident s-a pornit de la nivelul actual al bazilicii care se află la cota superioară a fundaţiei). O primă descoperire este cea a unui mormânt deranjat, fără inventar. Având în vedere locul său de descoperire, în plină cetate, credem că este vorba de o înmormântare târzie, într-un moment în care locuirea la Histria încetase sau era doar sporadică.

Urmează două niveluri elenistice, secolul al III-lea a. Chr. (ştampilă de amforă de Cnidos, tipul cu prora) şi a doua jumătate a secolului al IV-lea a. Chr. (două ştampile de amfore thasiene, 350 - 340 a. Chr., fragmente de lekanis cu figuri roşii de la mijlocul secolului al IV-lea a. Chr., etc.). Pe ambele niveluri s-a găsit câte o intruziune de epocă romană, respectiv un fund de amforă şi un fragment de olişoară decorată cu caneluri orizontale.

Al treilea nivel aparţine celei de-a doua jumătăţi a secolului al V-lea a. Chr. judecând după cele mai recente fragmente ceramice descoperite pe el (foarte multe fragmente de amfore de Chios cu gâtul scurt şi umflat).

Al patrulea este cu certitudine arhaic, din a doua jumătate a secolului al VI-lea a. Chr. El este suprapus de un strat gros de dărâmătură, cu pietre, fragmente de vatră şi multă ceramică. Din nou fragmente de amfore de Chios, ceramică Fikellura, boluri, un fragment de droop-cup şi, nu în ultimul rând, o statuetă de teracotă reprezentând o divinitate feminină aşezată pe tron, căreia îi lipsesc din păcate capul şi atributul pe care îl avea pe genunchi (Cybele ?).

În ambele capete ale secţiunii din nava de S a bazilicii, la E şi la V sub aceste niveluri apare o umplutură cu scoici şi nisip în care materialul ceramic este foarte variat mergând din ultimul sfert al secolului al VII-lea a. Chr. (fragment stil Wild Goat mijlociu, bol cu rozete din puncte tipul timpuriu) până către mijlocul secolului al VI-lea a. Chr. (fragment de farfurie stil Wild Goat târziu). ţinem să menţionăm că această “mini” stratigrafie a fost făcută pe o “mini” suprafaţă, respectiv de 2 x 2 + 2 x 2 m la cele două extremităţi ale secţiunii.

Săpătura noastră a ajuns până la stâncă cu excepţia marginii de V, unde apariţia în ultimele zile a unei situaţii speciale, ne-a determinat să amânăm cu un an rezolvarea ei.

Stânca nativă a fost amenajată de primii locuitori ai Histriei care au nivelat-o cu un strat de lut curat. El este suprapus din loc în loc pe o distanţă de peste 13 m, de un fel de trunchi de piramidă, tot din lut, cu o înălţime de aproximativ 0,5 m şi una din laturi de 0,65 m. Raţiunea acestor “construcţii” ne-a rămas deocamdată inexplicabilă.

Abstract

During the archaeological campaign from the summer of year 2000 in the sector named B.T.G (basilica which is in front of the Tower G from the Late Roman city wall) we made two sections in the north and south naves of the basilica, in order to check an information in acordance with heer might have been placed the archaic wall of the Acropolis .

The section started from the north nave and came across an old excavation made by Lambrino, who was fild up and this is the reason why our excavation was usellesly.

In the section from the south nave we had a similar situation, because heer was undertaken another excavation in 1949 by Gr. Florescu. Fortunately, here were preserved little parts which were not disturb; on the basis of them we had obtain the following stratigraphy :

- over the rock there is an padding of shells and sand with ceramics, dated between the last quarter of the 7^th century B.C. and the first half of the next century;

- a level with a lot of ruins dated in the second half of the 6^th century B.C.;

- a level from the second half of the 5^th century B.C.;

- two helenistic lewels dated between the second half of the 5^th century B.C. and 3^rd century B.C.;

- a damaged Late Roman tomb.

Sector: Zona sacră

Colectiv: Alexandru Avram - responsabil sector, Monica Mărgineanu Cârstoiu, Iulian Bîrzescu (IAB); Konrad Zimmermann (Univ. Rostock); studenţii: Adrian Robu (FIB), Mădălina Claudia Firicel (Facultatea de Limbi Străine - secţia de Limbi Clasice, Univ. Bucureşti), Ştefan Bîlici, Virgil Apostol (Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" Bucureşti), Daniel Gabriel Popescu (Univ. Craiova), Alexandru Bounegru (UAIC Iaşi, FII), Florina Panait (UO Constanţa)

Campania desfăşurată între 17 iulie şi 12 septembrie 2000 şi-a propus următoarele obiective: adâncirea săpăturii sub ultimul nivel elenistic în zona extrem estică a sectorului cercetat şi continuarea săpăturii în "groapa sacră" situată la SE de templul Afroditei.

Reamintim că în 1996 - 1997 am dezvelit în totalitate temelia unei basilici compuse din atrium şi naos (L = 15,2 m; L_atrium = 4,6 m; l_atrium = 7,2 m la exterior, 6,3 m în interior; L_naos = 7,85 m; l_naos = 6,7 m la exterior, 5,8 m în interior; deschiderea maximă a absidei = 1,8 m; grosimea zidurilor = 0,85 / 0,95 m, cu excepţia zidului sudic = 1,4 m). Fundaţia zidului de E al acestei basilici, demantelată intenţionat, era adosată direct temeliei incintei târzii. Basilica - datată conform poziţiei sale stratigrafice în sec. al V-lea p. Chr. - era, la rândul său, suprapusă de încăperile A₈ / B₈ ale locuinţei datate în sec. al VI-lea p. Chr. situate între zidul de incintă post-gotic şi str. II. Pe de altă parte, aşa cum rezultase din secţiunea β / 1992 - 1993 şi din cercetările din 1996, când s-a dezvelit aproape complet basilica, fundaţiile acestui din urmă edificiu distruseseră complet depunerile arheologice anterioare din epoca imperială. Primul strat surprins nederanjat era databil în epoca elenistică târzie. În secţiunea β / 1993 am distins trei nivele elenistice, notate (de jos în sus) I, II, III, databile respectiv în sec. al III-lea, al II-lea şi la sfârşitul sec. al II-lea sau începutul sec. I a. Chr.

În campania 2000 au fost dezvelite complet trei baze de calcar realizate din spolii provenite de la monumente mai vechi (două dintre acestea fuseseră identificate în 1996-1997, iar cel de al treilea era acoperit parţial de zidul târziu A₈ / B₈ demontat abia în această campanie). Aceste baze au fost notate, de la S spre N, respectiv αα, ββ şi γγ. Monumentul αα stă pe nivelul elenistic mijlociu (N II) cu trei din laturile sale, în vreme ce latura sa de vest prezintă o temelie care se adânceşte sub acest nivel. Bazele ββ şi γγ stau şi ele pe N II.

Adâncind săpătura în zona exterioară monumentelor, am constatat, după demontarea nivelului N II, existenţa unui strat compact de scoici, iar sub acesta un nou nivel elenistic (primul în ordine cronologică, N I). Din N I, compus dintr-o lutuială compactă şi bine pus în evidenţă de urme de arsuri, pornesc două gropi. Una, de mici dimensiuni, se află în partea de S, între αα şi zidul interior al basilicii. Pe fundul gropii se afla un perete de vas albiat de piatră (probabil fragment de mortarium), iar în acesta erau depuse fragmente informe de cuarţit. O a doua groapă (notată ε) era parţial suprapusă de baza ββ. În aceasta s-a găsit material ceramic amestecat, inclusiv fragmente databile în epoca clasică şi arhaică. De asemenea, au fost scoase câteva blocuri de calcar, dintre care unul prezintă un profil. Acesta făcea parte în mod evident din monumentul dezafectat la o dată nedeterminată precis, din ale cărui spolii s-a constituit baza ββ. Rezultă că în momentul amenajării nivelului N II (sec. II a. Chr.) monumentul în cauză era deja distrus; unele părţi componente au fost abandonate (precum blocul aruncat în groapă), iar altele au fost reţinute pentru a se construi baza ββ.

După demontarea nivelului N I (cu excepţia suprafeţei în care se află amplasate cele trei baze elenistice) am surprins un strat de arsură puternică. Este vorba de arsura semnalată în mai multe rânduri de vechile săpături din zona sacră, databilă la sfârşitul sec. al IV-lea a. Chr. şi pusă în legătură cu distrugerea Histriei de către Lysimachos (cca. 313 a. Chr.). Arsura în cauză desparte orizontul elenistic (cu cele trei nivele) de orizontul anterior (epoca clasică).

În ultima parte a campaniei am realizat o secţiune orientată aproximativ E - V, lată de 1,5 m, la N şi de-a lungul zidului care desparte atrium de naosul basilicii. Secţiunea a fost adâncită până la stâncă. Stratigrafia se prezintă în felul următor: stratul de arsură, un strat compact de pământ galben-brun, mai jos o arsură, iar la bază un strat gros de pământ brun. În stratul de arsură s-au descoperit doi cercei de aur. În stratul superior de pământ galben-brun s-au descoperit numeroase fragmente ceramice (toate de mici dimensiuni, extrem de fărîmiţate) databile majoritar în sec. al VI-lea a. Chr., însă şi în sec. al V-lea a. Chr. (unele fragmente de opaiţe şi de amfore de Chios etc.). Datarea stratului în sec. V a. Chr. este aşadar asigurată de materialele cele mai recente. Stratul inferior a furnizat, la rândul său, o cantitate remarcabilă de fragmente ceramice datate exclusiv în epoca arhaică. Atrag atenţia numeroasele fragmente de opaiţe.

Stratului arhaic îi corespunde un zid de marmură orientat aproximativ N - S, oarecum paralel cu viitorul traseu al incintei post-gotice. Acest zid, descoperit parţial în campaniile trecute, cu ocazia cercetării incintei târzii, avea până acum o poziţie stratigrafică incertă. Abia acum i s-a asigurat datarea în sec. al VI-lea a. Chr.; s-a putut stabili, de asemenea, că zidul era încă funcţional în epoca clasică.

Rezultatele obţinute în acest sector permit o interpretare topografică de mare însemnătate pentru ansamblul problematicii pe care o ridică zona sacră. Cele trei nivele elenistice succesive, cu cele trei baze (foarte probabil de statui sau de stele votive - cu inscripţii sau anepigrafe), care se înscriu pe acelaşi aliniament cu bazele de la sud de monumentul D (descoperite în vechile săpături) pun în evidenţă, cel mai târziu în epoca elenistică timpurii, via sacra, calea de acces dinspre S spre zona sacră. Antecedentele acesteia par însă să fie mai vechi, judecând după prezenţa zidului de marmură (!), care bordează strada la E şi care ar putea fi interpretat ca un peribol al incintei sacre.

Această imagine topografică pare să fie confirmată şi de prezenţa "gropii sacre", a cărei cercetare a început în 1998. În campania 2000 am adâncit săpătura în zona cuprinsă între P 4 şi capătul secţiunii α / 1997 (suprafaţa rezultată a primit notaţia "suprafaţa P 4/5"). Groapa se prezintă ca o foarte pronunţată albiere naturală a stâncii de şist pe care este amplasată zona sacră a cetăţii. Această groapă naturală ("marea depresiune" în notaţiile de săpătură din anii '70) a fost recent interpretată de Petre Alexandrescu drept o "groapă sacră". Prezenţa acesteia în dreptul colţului de SE al templului Afroditei nu poate fi întâmplătoare. Mai mult decât atât, existenţa treptelor pe latura de E a templului, cu vedere spre "marea depresiune" şi spre aliniamentul de baze de-a lungul "căii sacre" poate constitui un indiciu pentru faptul că de aici erau urmărite procesiunile.

În faza iniţială (arhaică, poate şi clasică) groapa naturală nu fusese umplută; este foarte posibil, în cazul în care în zonă exista un izvor, ca aici să fi fost un mic lac. Cert este că în epoca elenistică groapa a fost umplută. Atât săpăturile din 1998, cât şi cele din actuala campanie au pus în evidenţă existenţa unei masive umpluturi peste care au fost construite monumente. Unul din acestea fusese parţial surprins în 1998 (două blocuri fasonate de calcar amplasate la marginea de E a gropii, vizibil peste umplutura elenistică şi uşor deplasate faţă de poziţia iniţială). Din acest monument au fost descoperite în actuala campanie încă două blocuri; monumentul continuă spre E, dar nu a putut fi cercetat în întregime, atâta vreme cât este acoperit de masivul profil P₄. Umplutura gropii a furnizat o imensă cantitate de materiale (cu precădere ceramice, dar şi obiecte de piatră, monede, obiecte de bronz, fragmente de statuete de teracotă) din epoca elenistică. Atrag atenţia mai ales un fragment de krater West Slope inscripţionat cu un graffito (un fragment din acelaşi vas fusese descoperit în 1998) şi un graffito pe un ciob cu firnis (se distinge numele zeiţei Leto).

În epoca romană au continuat depunerile peste fosta groapă. Între acestea se remarcă o groapă (notată δ) care porneşte dintr-un nivel roman târziu (nedefinit încă cu precizie); o groapă de mai mici dimensiuni (δ') a fost surprinsă în interiorul acesteia din urmă. În sfârşit, cu ocazia răzuirii profilului P₅, în zona incidenţei acestuia cu profilul P_4/5, la mică adâncime faţă de actualul nivel de călcare s-a descoperit un mormânt de inhumaţie. Este vizibilă în profil o parte din schelet, iar un medalion de bronz a fost deja recuperat. Mormântul poate fi pus în legătură ori cu basilica (este situat la N de altarul acesteia) ori cu orizontul de înmormântări intramurane târzii din ultimele faze de existenţă a cetăţii. Cercetarea sistematică a mormântului va avea loc în următoarea campanie.

Résumé

Les fouilles de 2000 ont porté sur les monuments de basse époque hellénistique situés sur ce qu'on interprčte comme "voie sacrée" (précisions chronologiques supplémentaires) et sur une fosse située ŕ l'est du temple d'Aphrodite. Dans cette fosse naturelle, creusée dans le rocher, on a dégagé plusieurs remplissages d'époque hellénistique, riches en matériels céramiques, sans pour autant aboutir ŕ en dégager tout le contenu.

Sector Extramuros: Poarta Mare - Turnul Mare

Colectiv: Paul Damian, Adela Bâltâc, Christina Ştirbulescu (MNIR), Decebal Vleja, Emil Dumitraşcu, Gabriel Bălan - studenţi (FIB)

În toamna anului 2000 am început cercetarea zonei din exteriorul incintei cetăţii târzii, situată între Poarta Mare şi Turnu Mare, din dorinţa mărturisită de a face o serie de observaţii asupra locuirii romane timpurii, eventual a celei elenistice, dar şi de a pune în valoare din punct de vedere turistic o porţiune din perimetrul central al aşezării histriene. În pofida poziţiei centrale şi a situării în imediata apropiere a zidului de incintă, zona apare rar în mărturiile rămase din zbuciumata istorie a celor peste 85 de ani de când au început cercetările asupra Histriei. Poarta Mare şi porţiunea din imediata sa apropiere apar în unele fotografii publicate de Vasile Pârvan¹, iar unele date despre stratigrafia zonei se găsesc în primul volum din seria Histria²; la acestea se adaugă cercetările efectuate cu ocazia studierii zidului de incintă târziu³.

Zona dintre Poarta Mare şi Turnul Mare, având zidul de incintă la E şi drumul actual din circuitul de vizitare al cetăţii la V, a fost împărţită în casete de 5 x 5 m, numerotate cu litere pe direcţia N - S şi cu cifre pe direcţia E - V, aceeaşi regulă aplicându-se şi în interiorul fiecărei casete, care la rândul ei a fost împărţită în casete de 1 x 1 m. Din dorinţa obţinerii unor cât mai riguroase observaţii arheologice, dar şi din motive practice (acces, evacuarea pământului), spre S şi V a fost lăsat un martor cu o lăţime de 1 m. Cercetarea a început în casetele B - E (1 - 3), însumând o suprafaţă de 192 m².

Deşi săpătura este relativ extinsă, în stadiul actual al cercetării ne este greu să facem delimitări stratigrafice clare, motivele ţinând de specificul zonei - o suprafaţă care a suferit multe transformări, atât în perioada de după 238 p. Chr., cât mai ales odată cu începerea săpăturilor în 1914. Astfel ne-am aflat în situaţia de a delimita complexe imediat după înlăturarea primilor 0,05 m din aşa-zisul vegetal la care se adaugă altele, deja săpate, dar rămase inedite, dovada în acest sens constituind-o unele secţiuni mai vechi surprinse în săpătura noastră. Vom prezenta în continuare principalele complexe cercetate în această campanie, urmând ca referiri asupra stratigrafiei zonei să facem cu ocazia viitoarelor campanii

În caseta B 1 a început studierea unei clădiri de mari dimensiuni, datată anterior zidului de incintă, din care a apărut un zid (zidul a) format din trei blocuri mari de piatră (L = 2,85 m, l = 0,75 m, h = 0,46 m) aşezat pe un pat de pietre nelegate cu mortar. La S de acest zid, a apărut o platformă de mortar (din nisip, var, scoici pisate) care se întinde şi la vest de acest zid. Sub zidul a (la -0,68 / -0,7 m), spre N, a apărut un alt fragment de zid (zidul b) format din trei blocuri de piatră, care intră în martorul de V (L = 3 m, l = 0,48 m). În c. a - b 1, la -0,24 m a apărut o amenajare (L = 1,21 m, l = 0,84 m, h = 0,42 m), suprapusă de zidul de incintă, formată din pietre, peste care se află o nivelare din scoici, cărămidă pisată, pietricele având ca liant un mortar de culoare roz, de bună calitate. În c. a - b 2 - 4, la -0,34 m a apărut o altă amenajare (L = 2,42 m, l = 1,42 m, h = 0,47 m) din pietre legate cu pământ acoperite de o lutuială din pământ galben.

Un alt complex cercetat este edificiul din caseta C 1, datat tot anterior zidului de incintă, din care a fost cercetată o încăpere, cu o suprafaţă surprinsă de aproximativ 19 m². Această încăpere este delimitată de trei ziduri. Zidul a (de la S, orientat E - V) construit din blocuri mari de calcar având L = 5,8 m, l = 0,6 m, h = 0,2 m, zidul b (orientat N - S) construit din şisturi verzi legate cu mortar, adosat zidului a, având L = 4,5 m, l = 0,5 m, h = 0,3 m, zidul c (orientat E - V), construit din şisturi verzi şi cărămizi (0,3 x 0,3 m) legate cu mortar, cu dimensiunile L = 4,18 m, l = 0,48 m, h = 0,35 m, suprapus de zidul de incintă. La V de încăperea surprinsă, înglobând şi o parte din zidul a, se întinde o amenajare, probabil posterioară, formată dintr-o fântână, construită din ghizduri de piatră cu formă pătrată la bază şi circulară în partea superioară (L = 1 m, h_păstrată = 0,78 m, D_gurii = 0,65 m) şi o stradă din dale mari de calcar (din care se păstrează doar opt) cu lungimi cuprinse între 0,8 - 1,8 m. În continuarea acesteia, spre N se găseşte un pavaj (L = 1,5 m, l = 1,14 m) construit din cărămizi (cu dimensiunile de 0,33 x 0,33 m). Strada pare a fi mărginită la V de o bordură formată din pietre şi şisturi legate cu mortar (L = 3,85 m, l = 0,45 m). Sub această stradă se află un canal (L = 4 m, l = 0,7 m) construit din dale de calcar aşezate verticale, lăţimea interioară a canalului fiind de 0,22 m. Menţionăm că dalele ce-l suprapuneau nu mai există. La vest de această amenajare se află un zid (în casetele B 2 şi C 2) construit din şisturi verzi legate cu pământ, surprins pe L = 8,68 m şi l = 0,8 m.

În casetele D 1 - 2 a fost surprins traseul unei alte străzi, orientate E - V, cu o lăţime de aprox. 4 m, fiindu-i degajată bordura nordică (L = 5,28 m, l = 0,25 m, h = 0,07 m) construită din dale de calcar. Traseul străzii, suprapus de incintă, se poate observa şi în interiorul cetăţii târzii. Bordura şi strada sunt acoperite de o lutuială din pământ galben cu o grosime de 0,1 - 0,2 m, distrusă pe alocuri de un strat de dărâmătură.

O încăpere a unui alt edificiu a fost surprinsă în casetele E 1 - 2, D 1 - 2 din care se păstrează trei ziduri: zidul a (orientat N - S), construit din bucăţi de şist verde şi calcar legate cu pământ, are L = 5,14 m, l = 0,66 m, h = 0,63 m; zidul b (orientat E - V), tot din şisturi verzi legate cu pământ, are L = 3,80 m, l = 0,54 m, h = 0,23 m; zidul c (orientat E - V), construit din blocuri mari de piatră legate cu pământ, între care apar şi şisturi verzi şi calcare, are L = 5,8 m, l = 0,47 m, h = 0,31 m. La E de zidul c se află o bordură (orientată N - S) din şist verde (L = 1,26 m, l = 0,43 m, h = 0,2 m), care pare a mărgini o stradă (L = 1,6 m, l = 0,8 m, h = 0,17 m) formată din pietre şi fragmente de dale de calcar (sparte). şi această stradă este suprapusă de zidul de incintă şi prezintă urme puternice de arsură. În casetele B, C, D, E - 3 au fost surprinse două ziduri paralele, distanţa între ele fiind de 1,1 m, orientate N - S. Zidul a, dinspre E (L = 10,3 m, l = 0,4 m, h = 0,32 m) este construit din şisturi şi blocuri de calcar legate cu mortar (din nisip, var, fragmente ceramice pisate). În caseta C 3, la V de acest zid, şi care pare a fi distrus de acesta, se găseşte un canal (orientat SE - NV) format din 5 tuburi (0,45 x 0,4 m) de piatră îmbinate şi legate între ele cu mortar. Primul tub, dinspre E, are un orificiu (D = 0,15 m) de scurgere, astupat ulterior cu un fragment de cărămidă lipit cu mortar. La N de canal a apărut o nivelare/platformă păstrată pe L = 1,45 m, l = 0,82 m, din pietricele şi mici fragmente ceramice bine tasate, care pare a acoperi canalul⁴.

Zidul b (L = 19 m, l = 0,81 m, h = 0,46 m) construit din şisturi şi blocuri de calcar legate cu mortar din nisip, var şi pietricele, este demantelat pe latura de V. În prima casetă (B 1), la V de acest zid, se află o fântână, posterioară zidului, de formă pătrată construită din şisturi verzi legate cu pământ (L = 1,4 m, l = 1,2 m, h = 0,35 m). Materialul arheologic este sărac, fiind format din fragmente ceramice - amfore, ceramică de uz comun -, fragmente de sticlă - mai ales de geam -, materiale de construcţie - cărămizi, piroane, un fragment de fus de coloană (L = 0,3 m, D = 0,35 m). În cursul cercetărilor au fost descoperite 28 de monede, foarte prost conservate, dintre care au fost identificate totuşi 18⁵, 10 monede fiind emise la Histria între secolele V - I a. Chr., iar 8 aparţinând perioadei romane (două sunt emise în perioada lui Septimius Severus, una din timpul lui Aurelian, iar cinci se datează în secolul IV p. Chr.).

Note

¹. V. Pârvan, Începuturile vieţii romane la gurile Dunării, ediţia a II-a, Bucureşti, 1974, p. 59, fig. 18 şi 19

². Histria I, Bucureşti, 1954, p. 77, fig. 11 şi p. 81, fig. 13, unde sunt publicate câteva fotografii din zona curtinei f şi a turnului F şi câteva date, mai ales de ordin stratigrafic, atunci când sunt descrise situaţiile arheologice prilejuite de secţiunea de sondaj E - V. (p. 163 - 180).

³. H. Nubar, A. Sion, Incinta romano-bizantină de la Histria în lumina ultimelor cercetări, Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă, 1980, 1, p. 20 - 21. Cu ocazia unui sondaj în interiorul bastionului F, pentru lămurirea unor situaţii apărute se fac trei sondaje în exteriorul turnului, fiind surprinse o serie de urme ale unor construcţii şi nivele de dărâmătură masivă.

⁴. Platformă surprinsă şi de cercetările din anii 1949 - 1952, v. Histria I, p. 171

⁵. Identificate de către Mihai Dima.