Anul 1949 - ne face sau nu plăcere să recunoaştem - înseamnă, pentru a ne exprima în limbajul documentelor epigrafice histriene, asupra cărora vom reveni dealtfel, o "a doua înfiinţare" a şantierului arheologic Histria. Sub îndrumarea lui Em. Condurachi (1949 - 1970), perioadă în care Muzeul Naţional de Antichităţi este transformat, în 1956, în Institutul de Arheologie al Academiei Române, denumit astăzi "Vasile Pârvan" şi devenit astfel succesorul de drept şi de fapt al uneia din cele mai vechi instituţii de cultură din Ţara Românească, cercetarea de la Histria se intensifică pe acropolă dar se extinde nu numai în cartierul de vest sau în necropola tumulară ci şi în teritoriul vechii colonii milesiene. Se puneau astfel bazele înţelegerii, în toată complexitatea lor, a numeroaselor procese istorice implicate în fenomenul histrian.

Ajunge să menţionăm aici, pe scurt, deschiderea unor sectoare de lucru într-una din zonele sacre ale oraşului grecesc (care a beneficiat de colaborarea, printre alţii, a lui D.M. Pippidi, a Gabriellei Bordenache, a Victoriei Eftimie-Andronescu, a lui Petre Alexandrescu şi Alexandru Simion Ştefan), în cartierul rezidenţial al cetăţii romane târzii (Iorgu Stoian, Emilian Popescu şi Mihai Sâmpetru), la bazilica creştină din piaţa mare ca şi în mai multe zone din centrul oraşului târziu (Grigore Florescu şi Aurelian Petre), în aşa-numitul cartier economic (Ion Iosif Russu), la incinta romană târzie (Nubar Hamparţumian şi arh. Dinu Theodorescu), la incinta elenistică (Vasile Canarache şi Constantin Preda), la bazilica extra-murană (N. Hamparţumian), la termele din afara incintei târzii (subsemnatul), la incintele arhaică, clasică şi romană timpurie (Dumitru Tudor şi Maria Coja), pe platoul din vestul cetăţii (Suzana Dimitriu, Carmen Dumitrescu şi Catrinel Domăneanţu) şi, în fine, în marea necropolă tumulară (Vlad Zirra, P. Alexandrescu şi Dumitru Vâlceanu). Se practică acum şi primele sondaje în aşezările rurale din teritoriul histrian, cum ar fi cele de la Tariverdi (Radu Vulpe, Dumitru Berciu, C. Preda şi P. Alexandrescu), Istria-sat (Vl. Zirra), Sinoe şi Fântânele (V. Canarache).

Sub îngrijirea lui Em. Condurachi apar şi primele două volume din noua serie monografică Histria. Iar dacă primul volum, apărut în 1954 şi cuprinzând importantele contribuţii ale lui Em. Condurachi, Gr. Florescu şi D.M. Pippidi, tratează pe de o parte descoperirile efectuate până în 1942, pe de alta, desigur într-o formă preliminară, unele din noile descoperiri, al doilea, apărut după 12 ani (1966), nu ne prezintă într-o variantă definitivă decât rezultatele a trei sectoare şi anume cel de pe platoul din vest (Suzana Dimitriu), de la necropola tumulară (P. Alexandrescu) şi de la incinta elenistică (C. Preda şi arh. A. Doicescu).

Este drept că aceste lacune păreau a putea fi suplinite, la acea vreme, prin publicarea unor ponderoase rapoarte preliminarie în revista Materiale şi Cercetări Arheologice (publicaţie de asemenea pe cale de dispariţie), dar aceasta nu scade cu nimic meritele succesorului lui Em. Condurachi la şefia şantierului Histria, D.M. Pippidi (1971 - 1981), căruia îi datorăm nu numai impunerea actualei forme a seriei monografice Histria ci şi publicarea a numai puţin de patru volume din această serie. Reducând drastic numărul sectoarelor de lucru - în fapt nu s-au mai efectuat săpături decât la zona sacră (P. Alexandrescu), în cartierul de nord al oraşului târziu (N. Hamparţumian, D. Vâlceanu şi, separat, Catrinel Domăneanţu), pe platoul din vest (Maria Coja), la termele din interiorul incintei romane târzii şi, în teritoriu, la Fântânele (subsemnatul) - D.M. Pippidi asigura apariţia următoarelor patru volume din seria monografică Histria şi anume: III (monedele, în redactarea lui C. Preda şi N. Hamparţumian); IV (ceramică arhaică şi clasică, P. Alexandrescu); V (atelierele ceramice, Maria Coja şi Pierre Dupont); VI (termele romane, subsemnatul). Adăugând acestui impresionant pachet publicistic editarea culegerii de inscripţii histriene (în magistrala redactare a aceluiaşi D.M. Pippidi; inscripţiile histriene târzii aveau să-şi găsească locul în culegerea lui Em. Popescu), rezultă că, atâta vreme cât s-a aflat la cârma şantierului, acest mare învăţat a asigurat un ritm de valorificare a cercetărilor de la Histria nemaiîntâlnit până atunci şi, din păcate, nici după aceea.

În vremea în care conducerea şantierului a fost reprezentată de P. Alexandrescu (1982 - 1988), s-au reluat săpăturile la bazilica episcopală (începute de subsemnatul împreună cu Costin Scorpan în 1969 dar întrerupte definitiv în 1970; din noua echipă au făcut parte iniţial Octavian Bounegru şi Crişan Muşeţeanu) şi s-au efectuat noi cercetări în teritoriu la Histria-pod (Konrad Zimmermann şi Alexandru Avram) şi Nuntaşi (Catrinel Domăneanţu). Totodată la Kostanz am Bodensee apare, sub redacţia lui P. Alexandrescu şi Wolfgang Schuller, un nou volum miscelaneu Histria (în colecţia Xenia).

Schiţat din 1989, noul plan al cercetărilor arheologice de la Histria nu se va fi materializat decât în 1990, de când am împărţit grijile şantierului cu P. Alexandrescu. Astfel, pe lângă continuarea cercetărilor de la bazilica episcopală (unde echipa de cercetare a fost lărgită prin cooptarea arh. Gordana Miloşevici şi a numismatului Gh. Poenaru Bordea), s-au redeschis alte patru sectoare destinate fie continuării cercetărilor, fie asigurării valorificării unor descoperiri mai vechi, nepublicate, din păcate, într-o formă monografică. Este vorba de sectorul zonei sacre greceşti (cu un colectiv format din K. Zimmermann, Al. Avram şi arh. Monica Mărgineanu - Cârstoiu), de cel al incintelor greceşti de pe platou (Mircea V. Angelescu şi P. Dupont) şi, în sfârşit, de cel al cartierului rezidenţial târziu (Oct. Bounegru şi Virgil Lungu).

Descoperirile efectuate în aceste sectoare vor trebui să formeze, fiecare din ele, materia unui volum separat din seria monografică Histria. Între timp a apărut volumul Histria VIII, cu două fascicole dedicate studiului ştampilelor amforice (Thasos, autor Al. Avram şi Sinope, autor Niculae Conovici) iar publicarea zonei sacre greceşti (Histria VII, în coordonarea lui P. Alexandrescu) şi a sculpturilor (Histria IX, autor Maria Alexandrescu-Vianu) este de aşteptat anul 2000. Tot atunci vor apărea - prin generozitatea Ministerului Culturii - volumele dedicate ceramicii romane timpurii (Histria X, autor subsemnatul) şi ceramicii elenistice cu decor în relief (Histria XI, autor Catrinel Domăneanţu). Alte volume ar trebui să completeze această serie monografică, cum ar fi cel al Monicăi Mărgineanu-Cârstoiu, destinat studiului pieselor de arhitectură (volum aflat într-un stadiu avansat de elaborare), cele referitoare la cercetările din teritoriu (Tariverdi, Istria-sat, Histria-pod şi Nuntaşi, după care s-ar putea trece la redactarea unui volum special închinat teritoriului histrian) sau diverse altele (ceramica elenistică, opaiţele, ceramica romană târzie, obiectele din metal, sticlă şi os).