139. Şeuşa, com. Ciugud, jud. Alba

Punct: La cărarea morii

Cod sit: 1124.01

 

Marius Ciută şi studenţii: Beatrice Daisa, Marius Breazu, Ştefan Andrei.

 

  Desfăşurate în perioada 7 - 16 august 1999, sondajele din cea de a patra campanie consecutivă, din situl de la Şeuşa - „La cărarea morii" au avut un caracter mai restrâns, principalul scop al acestora fiind acela al verificării evoluţiei stratigrafice în diferite puncte ale sitului, urmat de acela al pregătirii / preparării unui profil stratigrafic, cât mai complet, în vederea prelevării unor eşantioane de pământ pentru analize paleobotanice şi palinologice. La cercetări au luat parte, alături de responsabilul de şantier, lector univ. Marius Ciută, următorii studenţi din anii terminali de la specializările Istorie şi Muzeologie: Beatrice Daisa, Marius Breazu, Ştefan Andrei, precum şi studenţi practicanţi din anii I - II.

  S-a recurs la realizarea unei taluzări pe un intrând de 1,5 - 2 m, în capătul nordic al tronsonului „T III" din întinderea sitului, taluzare având lungimea de 8 m (C IV / 1999). Rezultatele stratigrafice obţinute, completate de analiza materialelor arheologice conţinute de straturile de cultură, au confirmat pe deplin evoluţiile pe verticală surprinse în anii (campaniile) anteriori, situl de la Şeuşa atestând o locuire neîntreruptă din epoca neolitică (Precriş, Starčevo - Criş), epoca bronzului (Wietenberg) şi până în epocile clasice (Latčne, dacică clasică, romană) şi chiar medievale după cum urmează: 0 - 0,30 m: strat vegetal, de culoare neagră-brună, cu aspect măzăros-sfărâmicios, care conţine materiale arheologice aparţinând epocii romane (tegulae, ceramică, obiecte metalice, etc.) şi epocilor post romane şi chiar medievale (ceramică, obiecte metalice, etc.); -0,30 - 0,80 m: strat cenuşiu sfărâmicios cu frecvente lentile de pietriş şi arsură aparţinând epocii romane (probabil o villa rustica); -0,80 - 1 (1,10) m. Strat cenuşiu deschis, prăfos, cu frecvente gropi în formă de clopot ce străpung straturile inferioare de cultură, aparţinând epocii dacice clasice; -1,10 - 1,30 m: strat cenuşiu închis, compact, aparţinând epocii Latčne mijlocii, cu materiale arheologice de factură celtică; -1,30 - 1,80 m: strat brun închis, cu aspect măzăros ce conţine, sporadic, materiale ceramice aparţinând epocii bronzului (Wietenberg IV); -1,80 - 2,00 m: strat negru-brun, compact, dur, ce conţine materiale ceramice (puţine) aparţinând culturii Starčevo - Criş (IIB); -2,00 - 2,10 m: strat negru, deosebit de tare, compact, cu pietriş în compoziţie, care conţine foarte puţine fragmente ceramice încadrate în primele faze ale neoliticului timpuriu. Sub acest strat se află sterilul arheologic, galben-cenuşiu cu mult pietriş în compoziţie.

  La încheierea săpăturii, s-a realizat, sub directa supraveghere a dipl. Barbara Zach de la Institutul de Paleobotanică, Palinologie şi Dendrocronologie din Köln - Institut cu care Universitatea are un protocol de colaborare -, prelevarea de probe (eşantioane) de pământ, separat din fiecare strat de cultură şi complex surprins (12 probe a minim 40 litri), în vederea analizării resturilor botanice, a reconstituirii vegetaţiei şi, implicit, a paleomediului din valea mijlocie a Mureşului în pre şi protoistorie.

  În anii viitori, în măsura posibilităţilor financiare, se va urmări dezvelirea unor suprafeţe de dimensiuni mai mari, scopul acestora fiind acela de a surprinde cât mai multe complexe de locuire, în condiţiile în care, la ora actuală pe aproape întreaga suprafaţă a sitului stratigrafia este, în linii mari, cunoscută.

(Pl. 49)

 

140. Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj

Punct: Castelul Bathory-Turnul de nord

Cod sit: 139893.06

 

Ioan F. Pascu (Home Trade SRL), Dan Băcueţ Crişan (MJIA Zalău)

 

  Cercetările arheologice efectuate la Turnul de Poartă al Castelului Bathory din Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj, s-au desfăşurat în perioada 10 - 23 august 1999, ca parte componentă a programului de restaurare a monumentului. Principalele obiective urmărite au fost: stabilirea relaţiei dintre zidul de incintă şi clădirea turnului de poartă, structura zidăriilor subterane, stratigrafia şanţului de apărare şi poziţionarea podului basculant, locul unei posibile scări exterioare pe latura de N a turnului, evoluţia nivelului de călcare în interiorul şi exteriorul monumentului. Investigaţiile au fost reprezentate de  3 secţiuni şi două casete, executate conform planului general de săpătură.

  Turnul de Poartă al Castelului Bathory din Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj, a fost construit ulterior zidului de incintă, la care se adosează cu laturile sale de N şi de S. Fundaţia este realizată în principal din piatră (accidental apar fragmente de cărămizi) înecată în mortar din var-nisip. Talpa fundaţiei se află la adâncimi variabile, determinate de nivelul de călcare folosit în perioada construcţiei şi de planimetria generală a terenului, cu o evidentă înclinare naturală de la N la S. Un nivel clar de construcţie (aparţinând secolului al XVI-lea) a fost reperat pe latura de V şi corespunde cu limita superioară a pragului din gangul turnului. Un al doilea nivel de folosinţă îndelungată se situează cu cca. 0,40 m deasupra celui menţionat anterior, indicând o reamenajare a drumului carosabil în cursul veacului al XVIII-lea.

  În zidul sudic al turnului, adosat incintei, a fost rezervat din construcţie lăcaşul unui jgheab vertical, care pornea de la primul nivel al monumentului şi se termina aproape de talpa fundaţiei, printr-o gură de evacuare acoperită cu o lespede din piatră. În miezul zidăriei dimensiunile jgheabului au fost de 0,50 x 0,50 m, ceea ce a creat probleme în structura de rezistenţă a elevaţiei. Astfel, la un moment dat, s-a renunţat la acest accesoriu utilitar, întreaga porţiune verticală aflată pe traiectul jgheabului fiind plombată, de sub fereastra primului nivel şi până pe buiandrugul gurii de evacuare, cu piatră şi pe alocuri cărămidă. Iniţial acest jgheab cu evidente rosturi menajere s-a deversat într-o groapă simplă, cu pereţii neamenajaţi, care a furnizat un bogat inventar arheologic caracteristic secolelor XVI - XVII. În secţiunea poziţionată pe latura de E a monumentului au fost surprinse cele mai vechi urme de cultură materială, identificate ca aparţinând epocii fierului. Tot aici a fost descoperit aliniamentul unei palisade medievale care a ţinut de o veche curie nobiliară, atestată pentru acest loc în secolele XV - XVI. Este foarte probabil că în perioada construcţiei zidului actual de incintă palisada a fost menţinută în interiorul acesteia, dispărând apoi sub un strat de umplutură ce a ridicat nivelul de călcare din curtea interioară.

  În limita săpăturii efectuate pe latura de V a turnului stratigrafia înregistrată este orizontală, ceea ce sugerează că malul E al şanţului de apărare l-a constituit chiar zidul incintei, eventual cămăşuit cu lemn. De asemenea, nu au fost surprinse elemente de zidărie care să poată fi atribuite podului basculant, astfel că în stadiul actual al cercetărilor putem presupune că acesta a fost din lemn şi a glisat pe două bârne implantate orizontal în zidăria turnului.

  Pe latura de N a fost surprinsă amprenta unui zid scos, ce ar fi putut ţine, ipotetic, de o scară exterioară. Dar această amenajare superficială a fost târzie, fiind datată cu o monedă din 1764.

 

141. Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj

Punct: Observator

Cod sit: 139893.01

 

Horea Pop, Ioan Bejinariu, Dan Băcueţ Crişan, Sanda Băcueţ Crişan (MJIA Zalău)

 

  Cunoscut în literatura istorică de specialitate datorită descoperirii, în anul 1964, a unui tezaur  de monede de tip Dyrrhachium, punctul „Observator" este amplasat pe platourile superioare ale Măgurii Şimleului, complex de dealuri situat la N de oraşul Şimleu Silvaniei. În urma unor cercetări de teren de la începutul deceniului în acest punct a fost identificată o aşezare  fortificată hallstattiană cu suprafaţa de aproximativ 35 ha, cu un plan adaptat configuraţiei terenului. Vechea fortificaţie hallstattiană a fost refolosită în mai multe rânduri şi în maniere diferite în epoca dacică şi în evul mediu timpuriu. Debutul unui amplu plan de cercetare a complexului de locuiri din spaţiul Măgurii Şimleului cât şi intenţia de a lămuri evoluţia  cronologică a fortificaţiei de la „Observator" a impus deschiderea unui şantier de lungă durată în acest punct. Până în prezent s-au desfăşurat patru campanii de săpături arheologice (1994, 1995, 1996, 1999) prin şase secţiuni de verificare: S 1 / 1994 (227 x 2 m orientată S - N), S 2 / 1994 (10 x 2 m orientată S - N), S 3 / 1994 (27 x 1,5 m orientată E - V), S 1 / 1995 (16 x 2 m orientată S - N ), S 1 / 1996 (35 / 1,5m orientată aproxinativ V - E), S 1 / 1999 (14 x 2 m, orientată S - N) şi două casete: C 1 / 1999 şi C 2 / 1999 (8 x 3,5 m, respectiv 8 x 2,5 m, orientate S - N) care au decopertat 721 mp din sit în care au apărut 100 gropi (46 preistorice, 54 dacice), 11 locuinţe (5 preistorice, 6 dacice), 6 cuptoare şi 2 vetre dacice. Au fost surprinse, deocamdată, trei elemente dacice de fortificaţie, constând în şanţuri masive, prevăzute cu valuri cu palisade, care separă cca. 4 ha. din zona mai înaltă a fortificaţiei hallstattiene. Cele trei valuri sugerează faze de extindere a spaţiului fortificat. Valul intermediar a fost dezafectat la o dată greu de precizat, pe când celelalte două au funcţionat până la momentul părăsirii zonei, suferind însă ajustări în timp.

   Campania anului 1999 (5 - 28 iulie) a constat în primul rând în continuarea secţiunii-magistrale S 1 / 1994 (lată de 2 m, orientată S - N, pornind de la cota maximă a Măgurii Şimleului - 597 m) care a fost prelungită, spre N, cu 30 x 3 m (m 197 - m 227). Au fost decopertate şi două casete paralele cu S 1 / 1994, la 0,5 m distanţă V, în dreptul m 142 - 150 ai acesteia: C 1 / 1999 (8 x 3,5 m) şi C 2 / 1999 (8 x 2,5 m) paralele între ele şi despărţite de un martor de 0,5 m lăţime, orientate S - N, precum şi o secţiune S 1 / 1999 (14 x 2 m, orientată S - N), trasată paralel cu S 1 / 1994, la 9 m E, cu m 0 în dreptul m 146 al magistralei. Toate acesta săpături, însumând 106 mp decopertaţi, au fost executate pentru cercetarea unei zone unde anterior apăruseră complexe din bronzul timpuriu şi târziu precum şi  elemente de fortificaţie atribuite perioadei medievale timpurii (secolul X). Complexele descoperite constau în locuinţe (2 hallstattiene, 5 dacice), cuptoare (4 dacice) şi gropi (20 preistorice, 17 dacice).

  Descoperirile preistorice:

  Cele mai vechi descoperiri aparţin epocii neolitice (cultura Starčevo - Criş). Materialele de acest tip sunt însă foarte rare, ceea ce indică o locuire sporadică. Au apărut şi câteva fragmente Coţofeni, precum şi materiale ceramice aparţinând bronzului timpuriu. Ceramica din bronzul timpuriu prezintă atât elemente caracteristice descoperirilor acestei perioade din NV României cât şi celor din zona podişului Transilvaniei. Perioada bronzului mijlociu este reprezentată de materiale ce indică prezenţa culturii Wietenberg. În campania anului 1999 nu au apărut complexe din epocile mai sus menţionate. Au fost cercetate 9 complexe (gropi) aparţinând bronzului târziu. Majoritatea aveau ca inventar 1 - 3 vase întregibile, fragmente de la alte vase, fragmente de greutăţi piramidale din lut, etc. Interesantă este lipsa oaselor din aceste gropi. Toate aceste  complexe aparţin grupului Cehăluţ care este caracteristic zonei dintre Crasna şi Barcău în bronzul târziu.

  Primei vârste a fierului îi aparţin 13 complexe (11 gropi şi două locuinţe). Majoritatea complexelor hallstattiene au apărut în secţiunea S 1 / 1994 mai jos de talpa exterioară a palisadei hallstattiene. Acest fapt dovedeşte că palisada hallstattiană  în această zonă nu avea un şanţ în faţă, iar terasa unde anterior (1996) presupuneam existenţa unui şanţ reprezenta de fapt o zonă cu locuinţe ,amenajări gospodăreşti şi gropi rituale. (Ioan  Bejinariu)

Descoperirile de epocă dacică (sec. I a.Chr.)

  Complexe aparţinând epocii dacice au apărut în toate suprafeţele investigate. Pe o terasă amenajată într-unul din fragmentele melcate ale  vechii aşezări fortificate hallstattiene au fost investigate parţial în anul 1996 şi 1999, prin trasarea secţiunii S 1 / 1994 (între m 202 - 212), urmele unei construcţii (în exteriorul fortificaţiei) probabil patrulatere cu o încăpere foarte probabil absidată adosată primei, care ar putea avea o funcţionalitate sacră. În afirmaţia noastră ne bazăm pe prezenţa, în interiorul absidei, a unei gropi în care, central, a fost depus un cap uman fără mandibulă. Cercetările viitoare cât şi inventarul construcţiei vor putea aduce noi şi importante informaţii în acest sens, fiind obligatorie o extindere a săpăturii arheologice. Celelalte construcţii dacice sunt fie şoproane, fie locuinţe puţin adâncite prevăzute cu vetre sau cuptoare. În afară de groapa cu craniu uman (G 68) celelalte sunt fie gropi de provizii, fie menajere.

  Inventarul arheologic dacic descoperit este destul de bogat, constând în ceramică lucrată mai ales cu mâna, dar şi la roată, fragmente de situle cu grafit în pastă (2), importuri celtice pictate (5 fragmente), creuzete (4), prâsnele de fus (3), piese de joc (55). Au fost descoperite şi unelte sau ustensile din piatră, râşniţe (4 fragmente), frecătoare din cuarţit (5), cute (3). În patru complexe a fost identificată şi zgură de fier şi bronz. Piesele din fier se regăsesc în repertoriul cunoscut: cuţite (3), vârfuri de lance (1), dălţi (1), încuietoare (1), verigă de zăbală (1), cataramă (1). Din bronz au fost descoperite un ac de cusut, o verigă, table, sârme şi un deosebit de bine conservat ataş de situlă reprezentând doi delfini stilizaţi (identificat în construcţia presupusă sacră). (Horea Pop)

  Descoperirile medievale:

  În secţiunea S 1 / 1999 cu dimensiunile de 14 x 2 m trasată peste şanţul fortificaţiei şi peste zona de acces în interiorul acesteia (porţiune de pământ cruţat), au fost surprinse câteva elemente ce aparţin de fortificaţia medievală timpurie din acest punct. La adâncimea de -0,35 respectiv -0,40 au apărut urmele a două bârne de lemn dispuse paralel una faţă de cealaltă, bârne ce reprezintă tălpile palisadei de lemn a fortificaţiei. Alături de aceste elemente au mai fost conturate şi câteva gropi ale stâlpilor de lemn ce susţineau construcţia defensivă. În faţa celor două tălpi de palisadă spre exterior, au fost surprinse şi urmele unor stâlpi ce ar putea proveni de la un turn. Materialul arheologic descoperit constă în fragmente ceramice de la oale fără toarte lucrate la roata înceată sau rapidă. O mare parte din fragmentele ceramice sunt ornamentate cu benzi de linii drepte, benzi de linii în val sau cu mici şiruri paralele de incizii realizate cu pieptenul dispuse vertical. Materialul arheologic recoltat, argumentează datarea fortificaţiei medievale timpurii din acest punct, în secolul X, posibil începutul secolului  al XI-lea.[Dan Băcueţ-Crişan]

 

142. Şoimeni (Ciomortan), com. Păuleni, jud. Harghita

Punct:  Vardomb (Dealul Cetăţii)

Cod sit: 83400.01

 

Valeriu Cavruc, Dan Buzea (MCR), Gheorghe Dumitroaia (CMJ Neamţ), Mihai Rotea (MNIT), Székely Zsolt (IRT).

 

  Situl este cunoscut în primul rând ca aşezare eponimă a culturii Ciomortan. Cercetările întreprinse aici în anii ’50 şi ’60 de Z. Székely au prilejuit descoperirea unor aşezări suprapuse, din eneolitic (cultura Cucuteni - Ariuşd) şi epoca bronzului (culturile Ciomortan şi Wietenberg).

  Aşezarea se află pe o popină de formă ovală (45 x 70 m) şi este fortificată. Sistemul de fortificaţie include două şanţuri, care taie o şa  îngustă de legătură dintre aşezarea şi platoul de alături, precum şi un val cu şanţ în formă de potcoavă care înconjoară incinta aşezării. În prezent înălţimea maximă a valului este de 2,6 m. Accentuată de înălţimea naturală a popinei şi de adâncimea şanţului, diferenţa maximă de nivel în prezent este de cca. 7,2 m. Din partea de S cetatea este apărată de o pantă accentuată a unei văi adânci de cca. 100 m.

  Săpăturile din anul 1999 au urmărit încadrarea cronologică a sistemului de fortificaţie şi stabilirea raportului stratigrafic dintre vestigiile de tip Ciomortan şi Wietenberg. În acest scop au fost practicate o secţiune (S 1) şi 7 casete (4 x 4 m). S 1 a urmat traseul practicat anterior de Z. Székely. În anul 1999 a fost golită şi adâncită umplutura în jumătatea sa de S. S-a constat că Z. Székely a confundat una dintre depunerile inferioare ale valului, formată de un lut galben aparent nederanjat, cu stratul steril. De fapt sub această depunere se mai află încă o depunere a valului, iar mai jos - un strat consistent (gros de cca. 80 cm) aparţinând culturii Cucuteni-Ariuşd. Stratul eneolitic prezintă două niveluri de locuire marcate de o platforma de locuinţă distrusă şi de o vatră intactă situată cu cca. 50 cm deasupra locuinţei. Sub platforma locuinţei a fost identificat un „pat” format din lut galben, care a servit la amenajarea (nivelarea) terenului. Acest „pat” a fost perforat de gropi de stâlpi aflate spre exteriorul  aşezării. Panta popinei a fost tăiată în trepte. Materialul ceramic bogat (specia barbotinată, neagră şi galbenă canelată, pictată mono- şi tricrom) permite încadrarea stratului eneolitic în Cucuteni A. Perioadei eneolitice îi mai aparţin numeroase piese litice, de os şi de lut ars, printre care menţionăm un fragment de figurină antropomorfă (Pl. 52 /1) şi un „picior” bogat ornamentat prin incizii (Pl. 52 /2). În umplutura valului au fost descoperite, în poziţie secundară, numeroase fragmente ceramice de tip Ariuşd, un fragment susceptibil de a fi aparţinând culturii Bodrogkeresztur, un număr redus de fragmente ceramice ale culturii Coţofeni I, şi II fragmente de ceramică dacică (cenuşie, făcută la roată), un fragment de toartă de amforă (din pastă cu nisip cu bobul mare). Un fragment de ceramică dacică a fost descoperit sub val. Prin urmare (sub rezerva că nu s-a comis o greşeală de încadrare stratigrafică a acestui fragment) trebuie admisă posibilitatea că valul a fost ridicat in perioada dacică sau chiar ulterior acesteia. Menţionăm totuşi faptul că nici sub val nici în umplutura acestuia nu s-a descoperit nici un fragment ceramic aparţinând culturilor Ciomortan şi Wietenberg.

  În malul S 1 la cca. 4 m de val a fost descoperită o depunere din două urne ale culturii Wietenberg. În interiorul unuia dintre vase se afla o rotiţă de car votiv. Săpăturile efectuate în perimetrele casetelor au furnizat o cantitate impresionantă de material arheologic, care în cea mai mare parte se afla în poziţie secundară, circumstanţă datorată probabil alunecării solului dinspre val. Din această cauză nu s-a reuşit precizarea raportului stratigrafic dintre materialele de tip Ciomortan şi Wietenberg. Epocii bronzului îi aparţin două construcţii. Una era de formă ovală 3 x 4 m, urmele ei au fost formate dintr-o groapă de pilon central (probabil de susţinerea acoperişului conic) şi mai multe gropi dispuse circular in jurul gropii centrale. În perimetrul construcţiei a fost descoperită ceramică de tip Ciomortan şi Wietenberg. Altă construcţie reprezintă o concentrare de fragmente ceramice de tip Ciomortan şi Wietenberg pe o suprafaţa de cca. 2 x 2,5 m, circumscrisă unui dreptunghi format din mai multe gropi de stâlpi.

  În baza materialului descoperit se poate defini mai exact fizionomia tipologică a vestigiilor din epoca bronzului. Astfel s-a constatat prezenţa masivă a ceramicii grosiere şi, mai rar, semifine cu exteriorul, iar uneori şi interiorul, striat. Cea mai mare parte din această ceramică aparţine grupului Ciomortan (specia neagră cu pasta conţinând ca degresant cioburi pisate), iar un număr mai mic - culturii Wietenberg (specia gălbuie cu pasta cu mult nisip). S-a mai observat că în unele cazuri rostul striaţiilor era de a spori priza între corpul recipientului şi slipul şi nu cel de decor. Ornamentaţia ceramicii de tip Ciomortan (Pl. 51), pe lângă tehnicile şi motivele bine cunoscute din bibliografie, este mai variată: menţionăm prezenţa tehnicii de împunsături succesive, precum şi dispunerea triunghiurilor haşurate sau umplute cu împunsături în registre verticale. Menţionăm că, contrar afirmaţiilor anterioare privind ceramica de la Ciomortan, printre mii de fragmente ceramice descoperite nu am identificat nici un fragment susceptibil de a aparţine culturii Monteoru. Ceramica culturii Wietenberg (Pl. 50) prezintă caracteristici specifice sfârşitului fazei I-a sau începutului fazei a II-a a acestei culturi. Predomină fragmente ornamentate cu canelură oblică lată, împunsături şi incizii. Un număr redus de fragmente au ca ornament spirala formată din registre orizontale de S culcate, realizate din bandă umplută cu puncte. Unele fragmente ceramice par să combine caracteristicile culturilor Ciomortan şi Wietenberg: uneori ornamentaţia specifică culturii Ciomortan este aplicată pe ceramică din pastă cu mult nisip şi cu suprafaţa aspră (aidoma ceramicii Wietenberg).

 

143. Şpălnaca, com. Hopârta, jud. Alba

Punct: Şugud

Cod sit: 4730.01

 

Dumitru Protase (UBB Cluj), Mihai Blăjan (MNUAI), Dan Botezatu şi Sergiu Haimovici (FII)

 

Cercetările arheologice de la Şpălnaca - „Şugud" (1976, 1979, 1989)

  În anii 1976, 1979 şi 1989 s-au executat săpături arheologice în locul numit „Şugud”, situat în hotarul sudic al satului Şpălnaca. În cursul sondajelor întreprinse pe terasa nordică a pârâului Şugud s-a identificat un cimitir utilizat în multe epoci şi s-au dezvelit 10 morminte (incineraţie în urnă şi în groapă) din secolele II - III p.Chr., două morminte (M. 20 şi 33) din secolul al V-lea şi 39 schelete din secolele VI - VII.

  Mormintele prefeudale adăpostesc copii, femei şi bărbaţi inhumaţi în gropi paralelipipedice sau trapezoidale, la adâncimi cuprinse între 0,45 - 2,18 m. Subiecţii, aşezaţi în decubit dorsal, cu capul la V şi picioarele spre E, au inventarul funerar relativ bogat. Femeile sunt însoţite de obiecte de podoabă (şiraguri de mărgele din sticlă, cercei  din bronz şi argint, un ac şi un tub din fier, vase de lut), iar mormintele atribuite bărbaţilor conţin piese de vestimentaţie (aplice din bronz, catarame din fier), ustensile (lame de cuţit, amnare din silex) şi arme (pumnale, vârfuri de săgeţi cu trei aripioare şi de lance, cu lama rombică în secţiune). Din cele 39 complexe funerare se remarcă mormântul 10, cu groapa adâncită până la -1,60 m şi orientată VSV - ENE, care prezintă conturul şi dimensiunile neprecizate. Complexul funerar a fost profanat încă din vechime şi azi mai conţine oasele scheletului şi o parte din obiectele inventarului funerar răvăşite pe fundul gropii.

  Studiul antropologic al osemintelor atribuie scheletul unui bărbat matur (avar), cu vârsta de 30 - 35 ani. Inventarul mai cuprinde resturile unui obiect din tablă subţire din bronz, lama fragmentară a unui cuţit din fier în formă de frunză prevăzută cu spin de fixare în mânerul de lemn, două obiecte atipice foarte oxidate şi alte trei fragmente dintr-un obiect de fier, cu forma şi utilizarea neprecizate, aflate în partea centrală a mormântului. La capătul de NNE al gropii sepulcrale era depus un vârf de lance din fier îndreptat cu capătul ascuţit spre E. Piesa cu tub de înmănuşare are lama în formă de frunză, prevăzută pe ambele feţe cu nervură mediană. În partea centrală a gropii, la nivelul scheletului răvăşit s-a descoperit în anul 1976, un solidus de la Iustin II (565-578).

  În aria necropolei s-au dezvelit şi două morminte cu călăreţii îngropaţi alături de cal în gropi cubice, cu latura de 3 m. La cca. -1,40 m adâncime, groapa prevăzută cu trepte pe una din laturi era săpată în două compartimente despărţite de un perete median cruţat în lut. Într-una din gropi a fost depus cadavrul unui bărbat (M. 19) şi cealaltă (M. 37) o femeie, cu capul la V şi picioarele spre E. În compartimentul alăturat al fiecărui mormânt a fost aşezat calul înşăuat, cu picioarele aduse sub abdomen şi capul întins spre răsărit. Bărbatul avea ca inventar o cataramă, un amnar şi fragmente atipice dintr-un cuţit cu teacă, toate din fier. Calul sacrificat a fost inhumat împreună cu echipamentul aferent: o zăbală în gură, două scăriţe întregi aşezate de o parte şi de alta a abdomenului şi un vârf de lance cu secţiunea rombică. Inventarul funerar al femeii se compunea dintr-un şirag de mărgele confecţionate din tablă de argint, câte doi cercei la urechi, un ornament din argint aurit cusut pe fundul unei căciuli (în creştetul capului), un cuţit, patru verigi şi o căldăruşă de lemn cu cercuri şi toartă din fier. Calul poseda o zăbală, două scăriţe şi o cataramă din fier. Căpăstrul era împodobit cu 13 aplici din bronz argintat, un clopoţel, două discuri - apărători din bronz argintat şi o teacă de curea din bronz.

  Studiul antropologic al osemintelor umane exhumate a demonstrat că indivizii înmormântaţi în „Şugud” reprezintă populaţia autohtonă, de origine romanică, din aşezarea semnalată în apropiere, peste care s-a suprapus un grup de călăreţi avari, cu misiunea de a supraveghea salinele de la Ocna Mureşului.