70. Iaz, com. Obreja, jud. Caraş-Severin

Punct: Troian

Cod sit: 53407.01

 

Adrian Ardeţ (MJERG Caransebeş), Lucia Carmen Ardeţ (Liceul „Traian Doda” Caransebeş)

 

Cercetările arheologice de la Tibiscum - „Troian”

  Cercetările arheologice de la Tibiscum, punctul „Troian”, situat pe raza satului Iaz, comuna Obreja, judeţul Caraş-Severin, au debutat pe data de 12 iulie 1999 şi s-au desfăşurat până în data de 30 iulie 1999. Colectivul de cercetare a fost format din dr. Adrian Ardeţ de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, prof. Lucia Carmen Ardeţ de la Liceul „Traian Doda” din Caransebeş şi un colectiv de elevi din cadrul cercului de arheologie „Constantin Daicoviciu” de la acelaşi liceu.

  În vederea efectuării cercetărilor arheologice, a fost defrişată o suprafaţă de 70 mp, aflată în partea de NV a Clădirii II, cercetată în perioada anilor 1990-1995. Săpătura propriu-zisă s-a desfăşurat în cadrul unei suprafeţe de 5 x 10 m, în prelungirea Clădirii II. A fost descoperit colţul zidului de incintă al clădirii ce are o lungime de 7,20 m şi o lăţime de 0,80 m. În interiorul clădirii a mai apărut un zid compartimental cu o lungime de 2,70 m şi o lăţime de 0,70 m. Fundaţiile zidului de incintă au fost construite din piatră de râu legată cu mortar. Aceste fundaţii ajung la o adâncime de 1,80 – 2,00 m. Cele două casete cercetate în această campanie arheologică au avut dimensiunile de 3,50 x 2,70 m, atingând adâncimea de 2,00 – 2,20 m.

  Din punct de vedere stratigrafic au fost descoperite patru nivele de călcare datate pe parcursul secolelor II – III p.Chr. Primul nivel se află situat la cca. 1,80 – 2,00 m adâncime şi constă dintr-un strat foarte îngust, de cca. 0,5 – 0,10 m din lut brun, ce este acoperit la rândul său de o peliculă foarte fină de arsură şi cenuşă. Acest nivel acoperă stratul de pământ viu compus din nisip şi pietriş. Cel de-al doilea nivel de călcare se află situat la adâncimea de 1,40 – 1,60 m şi se compune dintr-un strat de cca. 0,25 m de arsură, fragmente de pereţi din chirpic şi cenuşă. toate aceste elemente provin de la clădirile construite din bârne de lemn cu pereţi din chirpic. Mare parte din ceramica descoperită la Tibiscum aparţine acestui nivel, distrus în urma unui puternic şi violent incendiu. Nivelul al treilea de călcare se află amplasat la cca. 0,80-1,00 m adâncime, este materializat prin existenţa unei podele de cca. 0,25 m de lut gălbui bine tasat. Această podea este acoperită cu un strat destul de gros de mortar şi nisip. Ultimul nivel descoperit se află la o adâncime de cca. 0,30 – 0,50 m şi reprezintă urmele celor două podele din lut refăcute la mijlocul secolului al III-lea.

  Descoperirile arheologice efectuate în vara anului 1999 la Tibiscum au scos la suprafaţă un impresionant şi bogat material arheologic. În primul rând pot fi menţionate fragmentele ceramice descoperite în nivelul al doilea care în bună măsură pot fi restaurate în totalitate. Din marea gamă de forme pot fi amintite: farfuriile, castroanele, străchinile sau oalele de diferite forme şi dimensiuni. Dintre piesele mai deosebite putem aminti monedele din argint şi bronz, o cataramă din bronz, o insignă militară din bronz, două jetoane din lut folosite pentru jocuri, şi un foarte frumos vas terra sigillata de tip Westerndorf. Descoperirea vasului terra sigillata în nivelul al II-lea confirmă ipotezele noastre privind datarea acestui nivel în cea de-a doua jumătate a secolului al II-lea p.Chr. Tot în campania arheologică 1999 a fost descoperit şi primul fragment de altar votiv din calcar, textul acestuia este destul de greu de citit.

  Din punct de vedere cronologic, nivelul I poate fi datat la începutul secolului al II-lea p.Chr., o dată cu stabilirea coloniştilor romani la Tibiscum. Cel de-al doilea nivel se datează la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea, când aşezarea noastră este distrusă violent de invaziile marcomanice. Pentru nivelul al III-lea informaţiile sunt mai numeroase şi mult mai bine păstrate, acest nivel fiind contemporan cu ridicarea în piatră a construcţiei cercetate de către noi, moment datat la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea. Ultimul nivel reprezintă o refacere a construcţiei atât în ce priveşte zidăria interioară cât şi refacerea podelelor din lut. Acest nivel poate fi datat la mijlocul secolului al III-lea.

 

71. Iaz, com. Obreja, jud. Caraş-Severin

Punct: Cetate

Cod sit: 53407.02

 

Doina Benea, C. Timoc, M. Crânguş, S. Regep (Univ. de Vest Timişoara)

 

Cercetările arheologice de la Tibiscum - „Cetate”

  Castru. Principia. Cercetările arheologice au continuat în anul 1999 prin dezvelirea unei suprafeţe. Întrucât edificiul a fost dezvelit până la adâncimea de 0,60 m. Cercetările efectuate încă din anul 1996 au identificat urmele unei fortificaţii de pământ (III). Această fortificaţie construită concomitent cu castrul mic de piatră (II) a fost ridicată la S de fortificaţie.

  Cercetările din 1999 au identificat urmele unei construcţii din pământ cu pereţii tencuiţi, delimitată spre NE de o stradelă. Materialul arheologic puţin permite o datare cuprinsă între epoca Hadrian - Marcus Aurelius.

  Castrul Mare. Edificiul IV. Construcţia cercetată anterior parţial de către M. Moga este amplasată pe direcţia N - S imediat lângă Porta Praetoria a castrului mare.

  Cercetările au constat dintr-o secţiune SI (7,80 x 1,50 m) prelungită ulterior până la zidul de incintă al castrului mare. Secţiunea era amplasată la 35m de Porta Praetoria. Primele observaţii sunt importante pentru etapele de locuire ale castrului mare – sub zidul nordic al edificiului IV a fost descoperit un zid al unui turn de curtină 3,75 x 4,75 m construit în tehnica opus quadratum.

  Construcţia datează din prima fază de existenţă a castrului mare (secolele II - III). Materialul arheologic descoperit la acest nivel este puţin atipic (câteva vârfuri de săgeţi, un fragment de plăcuţă votivă din lut).

  După desfăşurarea acestui turn prin demantelare a fost ridicat edificiul IV, prin nivelarea stratului de dărâmături; noua construcţie avea o lăţime de 4,50 m. Săpăturile reduse ca suprafaţă nu au permis alte observaţii.

  Vicus-ul militar În 1999 cercetările arheologice au vizat continuarea cercetărilor la Clădirea III, care a fost dezvelită anterior de către M. Moga. Întrucât materialul arheologic descoperit şi nici destinaţia clădirii nu au fost identificate săpăturile au fost reluate în anul 1996. Totodată la V de Clădirea III a fost trasată o secţiune, care a permis identificarea unei trame stradale pe direcţia N - S şi care datează din prima jumătate a secolului.

  Cercetările efectuate în anul 1999, la Clădirea III şi-au propus realizarea unei secţiuni de control în încăperea 2, prilej cu care s-au descoperit mai multe nivele de locuire aparţinând unor clădiri din lemn (3) şi două din piatră.

  Concluziile preliminare în acest sector evidenţiază un material extrem de interesant databil mai ales în prima jumătate a secolului II, care aparţinea primei trame stradale a vicus-ului militar (aflată cu cca. 20 m spre vest de strada pavată cu dale, corespunzătoare secolului III).

  Asupra destinaţiei edificiului III nu se pot face în acest moment presupuneri, pare a avea un caracter public.

  În continuarea Secţiunii I/96 a fost trasată o prelungire de 20 x 2 m şi care a avut avantajul de a identifica (în această zonă neatinsă de săpături anterioare) mai multe nivele de locuire din lemn (V), aparţinând unor barăci, ce delimitau spre V stradela din piatră observată în anul 1996. După abandonarea acestei stradele parţial deasupra ei a fost ridicat un atelier de sticlă specializat pentru producţia de mărgele. La V de acesta în Prelungirea SI/1996 un atelier de prelucrarea bronzului.

  Materialul arheologic constă din ceramică romană, TS, monede şi fibule din bronz asigurând datarea complexelor în secolele II - III.
(Pl. 58)

 

72. Isaccea, jud. Tulcea [Noviodunum]

Punct: Cetate

Cod sit: 159696.05

 

Gheorghe Mănucu-Adameşteanu (MMB)

 

  Cercetările din Cetate s-au concentrat în Secţiunea I – magistrală – perpendiculară pe zidul de incintă; lungimea totală a secţiunii I este de 32 m. În vecinătatea zidului de incintă (carourile 6 – 7) săpătura a coborât până la -2,40 –2,60 m faţă de nivelul actual de călcare, adâncime la care au început să apară fragmente ceramice aparţinând ultimului nivel romano - bizantin. Materialul bizantin, databil în prima jumătate a secolului al XI-lea, este reprezentat prin fragmente ceramice de vase borcan, izolate, şi un follis anonim de la împăratul Mihail IV (1034 - 1041).

  În campania din anul 1997, în caroul 8, la –0,10 m faţă de nivelul de călcare actual, au fost surprinse câteva tronsoane de zid din piatră legată cu mortar, ce aparţineau unui edificiu, pentru a cărui dezvelire a fost necesară, în anul 1999, trasarea unei casete (caseta 1); în suprafaţa deschisă a apărut o altă construcţie, din pietre legate cu pământ, adosată parţial la edificiul construit cu mortar. Clădirea realizată din zidărie de piatră legată cu pământ poate fi datată în prima jumătate a secolului al XIII-lea, perioadă în care se pare că primul edificiu a fost demantelat parţial. Deocamdată, din acesta, pe lângă zidurile deja amintite, au mai fost surprinse câteva trepte amenajate din bucăţi de cărămidă şi mortar, având dimensiunile: L = 2,04 m; l = 0,35 – 0,40 m; h = 0,30 – 0,35 m.

  Un alt complex a fost surprins în carourile 10 – 11, unde, între - 0,40m – 1 m, în umplutura unei locuinţe cercetată parţial, au fost găsite mai multe obiecte din os – câteva mânere, un împungător – care, prin numărul lor destul de mare, sugerează existenţa unui atelier de prelucrare a osului. Datarea complexului în secolul al XIII-lea este asigurată de fragmente de ceramică smălţuită şi comună. În caroul 12 a fost dezvelit parţial un cuptor din piatră, databil tot în secolul al XIII-lea, instalaţie de foc întâlnită frecvent în locuinţele de la Isaccea. O ultimă menţiune se cuvine a fi făcută despre locuinţa din caroul 13, a cărei podea din lut bătătorit a fost identificată la -0,89 m faţă de nivelul actual de călcare; pe latura de S, într-un strat de cenuşă gros, de 0,20 – 030 m, a fost găsit un ulcior amforoidal spart pe loc în timpul incendiului care a distrus locuinţa. Pentru dezvelirea acestui complex a fost trasată o casetă (caseta 2) cu dimensiunile de 3 x 4 m. De la adâncimea de -0,50 m a fost surprinsă umplutura ei, cu multă cenuşă, cărbune şi bucăţi de chirpic; locuinţa, cu laturile de 2 x 3,50 m, a fost cercetată aproape în întregime, cu excepţia colţului de SE; nu a fost identificată nici o instalaţie de foc. În jumătatea estică, pe o platformă - după cum par să indice două scânduri incendiate - s-au găsit patru vase culcate: două amfore şi două ulcioare amforoidale. Pe baza materialului numismatic şi ceramic se poate aprecia că locuinţa a fost distrusă cu ocazia atacului tătarilor din intervalul 1241/1242.

Dintre celelalte descoperiri putem semnala o ramă de hârleţ , aversul unei cruci relicvar purtând imaginea lui Hristos, realizată prin incizie, ambele datate în secolul al XIII-lea, precum şi un sigiliu foarte bine păstrat, din secolul al XI-lea.

Victor Henrich Baumann (ICEM Tulcea), Gh. Mănucu-Adameşteanu (MMB)

Cea de-a cincea campanie de săpături arheologice sistematice, organizate la Noviodunum de către ICEM Tulcea, s-a desfăşurat în perioada 16 august - 25 septembrie 1999. Cercetările arheologice s-au desfăşurat exclusiv în cetate vizând, în special, spaţiul interior al turnului mare şi zona din imediata vecinătate nordică a acestuia. S-a urmărit, pe de o parte, extinderea pe orizontală şi pe verticală a săpăturilor din turn, în scopul degajării unor suprafeţe cât mai mari prin eliminarea unui volum cât mai mare de depuneri arheologice; obţinerea de noi informaţii cronologice şi de materiale. În paralel, cercetările s-au orientat asupra locuirii medievale din interiorul cetăţii, şi-n acest sens, au fost prelungite spre nord secţiunile existente şi s-au deschis altele noi. Cercetările din turnul mare au fost conduse de responsabilul şantierului, cele din stratul medieval al cetăţii de către dr. Gh. Mănucu-Adameşteanu. La săpături au participat domnii Sorin Mănăstireanu din Tulcea şi Cristian Nistorescu din Bucureşti.

A. CT - TURN. În secţiunile CT.II - CT.V, care cuprind partea apuseană a turnului mare, s-a procedat la păstrarea niv. IV spre nord, coborându-se, în schimb, spre sud pe niv.VI. Acest fapt era motivat de demantelarea masivă a zidurilor turnului mare pe linia de configurare a pantei de la nord spre sud. Secţionarea spre sud a depunerilor arheologice urmărea, totodată, corelarea stratigrafiei din această zonă cu aceea surprinsă în zona răsăriteană, mai precis în secţiunea de sondaj CT. I. De pe nivelul V s-au recoltat fragmente ceramice specifice sec.VI p.Chr. În zona estică a turnului, configurată de secţiunea de control CT I şi de extinderea spre răsărit a suprafeţei investigate prin secţiunea CT. IV, s-a procedat la mărirea suprafeţei de expunere a nivelului VI. Cu această ocazie, de pe nivelul V s-au recoltat, ca şi în CT.II - CT.V, fragmente ceramice tipice sec. VI p. Chr. Raportate la moneda Iustinian I (emis. Constantinpol, anii 527 - 538 p. Chr.) descoperită în campania anului 1997 pe niv.V, aceste noi descoperiri fac din acest nivel un punct forte în stabilirea unei cronologii absolute a fortificaţiei de la Noviodunum.

În zona apuseană a turnului, niv. VI acoperă suprafaţa unui pilon rectangular asemănător celui descoperit în CT. I caroul 3, cu latura de 1,80 x 1,60 m. Materialul ceramic recoltat de pe niv. VI în zona apuseană, a secţiunilor CT. II - CT. V, nu furnizează repere cronologice. În acest sens, şi pentru a stabili dacă cei doi piloni, descoperiţi în CT. I şi CT. V, aparţin unui stilobat median continuu care făcea parte din structura iniţială a turnului mare, s-a procedat la secţionarea transversală a acestuia în CT. II - CT. V, pe o linie mediană de la vest spre est. Acest pilon a fost încheiat în partea sa superioară cu blocuri din calcar cretacic de formă rectangulară. La fel ca şi în CT. I, pilonul era acoperit spre nord de un strat subţire de mortal alb. În CT. I, însă, amenajarea părţii superioare a pilonului cu blocuri de calacr lipseşte şi, ca atare, o diferenţă de niveluri între CT. I şi CT. II devine explicabilă. Totuşi nivelul VII din CT. I corespunde aceluiaşi nivel şi în CT.II. Acest nivel aparţine sec.IV p.Chr, fiind datat în CT.I cu monede: tip FTR (a. 346 - 361 p.Chr.) şi tip VIRTVS EXERCITVS (a. 395 - 408 p.Chr.). În secţiunea transversală din CT. II, nivelul VII a fost datat în anul 1999 cu două monede: emis. Constantius II de tip FTR şi o emis. Iulianus sau Iovianus. Nivelul VII se păstrează mai bine spre sud; este ars şi suprapune un strat de pământ galben nivelat, în care au fost găsite câteva obiecte din fier. Sub această nivelare, din dărâmătura nivelului VIII s-a recoltat o cantitate mare de fragmente ceramice atipice şi tegulare. Nivelul VIII, situat cu - 0,40 m mai jos faţă de niv.VII, este marcat de un strat de mortar de var şi cărămidă pisată provenită dintr-o groapă ovală umplută cu cărămidă sfărâmată. Această groapă era înconjurată de cărămizi întregi şi fragmentare, căpăcuită cu un strat de mortar de var şi movilită. O situaţie similară exista în CT. I, relevând la nivelul respectiv o operă constructivă. Nivelul VIII a fost perforat spre nord de o groapă pornită din nivelul VI, groapă plină cu material amforic din care, câteva fragmente tipice provin de la exemplare pontice din sec. V p.Chr. Nivelul IX din CT. II - CT. V corespunde stilobatului. În molozul de deasupra acestuia, în CT. I, a fost descoperită, în 1997, o monedă de tip CONCORDIA MILITVM de la Maximianus Herculius, evidenţiind, foarte probabil, momentul terminării construcţiei turnului mare. În sprijinul acestei ipoteze se poate aduce argumentul descoperirii, în CT. I, sub nivelul stilobatului, a ceramicii romane timpurii şi a unei monede Aurelianus (a. 270 - 275 p.Chr.).

În lumina cercetărilor din 1999, se poate postula că perioada de funcţionare a turnului are loc între sec. IV - VI p.Chr. Arheologic avem de-a face cu 7 niveluri de locuire. Trei niveluri (niv. IX, niv. VIII şi niv. VII) aparţin sec. IV p.Chr.; niv. VI a fost încadrat cronologic în sec. V p.Chr.; alte trei niveluri (niv. V, niv. IV, niv. III) aparţin sec. VI p.Chr.cu precizarea că, nivelul III depăşeşte, probabil, limitele acestui secol. O situaţie aparte are loc, foarte probabil, în sec. V p.Chr., când se renunţă la structura iniţială a interiorului turnului mare, a cărei similitudine cu turnul mare de pe frontul sudic al cetăţii Iatrus (cf. K. Wachtel, Limes 9, 138) este frapantă. Nivelul VI marchează astfel prima fază de reamenajare a turnului, fază care va trebui citită şi în structura zidurilor acestei adevărate fortăreţe din epoca romanităţii târzii. (Pl. 62, 63, 64)

72a. Isaccea, jud. Tulcea

Punct: Suhat

Cod sit : 159696.06

Silvia Marinescu- Bîlcu (IAB), Cristian Micu, Gabriel Luca (ICEM Tulcea), Adrian Bălăşescu, Valentin Radu, Costel Haită, Geanina Haită (MNIR)

Şantierul arheologic Isaccea, punctul Suhat, judeţul Tulcea (campaniile 1998, 1999)

La sfârşitul campaniei 1997 am fixat câteva obiective ale cercetării în situl de la Isaccea, punctul Suhat (judeţul Tulcea) luând în considerare situaţia cu totul deosebită din teren. În primul rând aveam în vedere prelungirea spre sud a celor două secţiuni cercetate, S. 1 respectiv S. 2, cu intenţia precizării locuirii în acestă direcţie pentru fiecare nivel de locuire. Era necesară apoi extinderea suprafeţei cercetate spre est şi vest pentru a putea completa astfel informaţiile noastre în legătură cu complexele puse în evidenţă în prima campanie. Având la dispoziţie o suprafaţă de aproximativ 900 mp, puteam stabili o strategie de cercetare a sitului pe o perioadă mai lungă de timp. Din motive independente de voinţa noastră nu am mai avut acces la zona aflată în studiu, fiind obligaţi în campania 1998 să trasăm o nouă suprafaţă, S. 3, la sud de S. 1 şi S. 2, având dimensiunile 30 x 18 m, cu o orientare est - vest.

Pentru a realiza o înregistrare adecvată a informaţiilor oferite de cercetarea din teren am împărţit S. 3 în sectoare de 6 x 6 m, despărţite de martori având 0,50 m, peste acestea suprapunându-se un caroiaj de 2 x 2 m.

Adâncimea la care se află fiecare complex de locuire este indicată, începând din 1998, în funcţie de punctul “0” al aşezării stabilit la o cotă absolută de 22,72 m.

Condiţiile cu totul diferite în care a început campania din 1998 au impus definirea unor noi obiective cu o strategie de cercetare adaptată lor.

Obiectivul general îşi propune stabilirea relaţiei existente între aşezarea neolitică şi spaţiul imediat înconjurător, pornindu-se de la ipoteza că suprafaţa S 3 cuprinde şi marginea de sud a locuirii neolitice. Obiectivele imediate impuneau conturarea limitei sudice a locuirii pentru fiecare nivel.

Pentru început am realizat sondaje stratigrafice pe direcţiile nord - sud şi vest - est în cadrul suprafeţei S. 3, mai precis, în careurile A1 - A8; B1, C1, D1, E1, F1.

S-au putut astfel preciza structura terenului pe care s-au stabilit primele comunităţi umane în punctul Suhat, succesiunea straturilor culturale şi rezultatele acţiunii factorilor de mediu şi pedologici ce au intevenit după încetarea locuirii. Limitele secţiunilor de sondaj au fost determinate de prezenţa, începând cu careul A9, a unei locuinţe (L8) aparţinând nivelului superior neolitic pe care am dorit să o cercetăm în suprafaţă, şi de observaţiile făcute în careul F1 care, pentru moment, ne conduc la concluzia că ne aflăm la limita locuirii neolitice în acest punct.

Succesiunea stratigrafică stabilită în 1998 completează datele obţinute în anul precedent. Sub stratul vegetal, considerabil diminuat în urma acţiunii factorilor pedologici, apare stratul cultural post-neolitic.Stratul cultural neolitic are în componenţa sa două niveluri de locuire. Cel superior, pe care îl considerăm similar nivelului N. II din S. 1 şi S. 2, este pus în evidenţă de o locuinţă (L. 8) în sectoarele 7 şi 10, de numeroase gropi menajere şi de un complex C. 80 a cărui destinaţie exactă nu o putem preciza pentru moment. Cel inferior, pe care îl asociem cu nivelul N. I din S. 1, cuprinde în zona cercetată două locuinţe (L. 6 şi L. 7) şi gropi menajere.

Precizăm că atât în N. I cât şi N. II am surprins câteva etape în evoluţia nivelurilor de locuire, situaţie în parte similară celei din S. 1. Acestea nu se regăsesc totuşi pe întrega suprafaţă cercetată (neputându-se preciza ca în cazul S. 1 pentru N. I o fază N. I a şi una N. I b). Ele reflectă în fapt dinamica locuirii în cadrul aşezării de la Isaccea - Suhat.

Menţionam că după realizarea secţiunilor de sondaj, începând din campania 1998 şi continuând cu cea din 1999, a început cercetarea în suprafaţă în sectoarele 1, 2, 7, 10.

Rezultate preliminare asupra petrografiei materialului litic din aşezarea Isaccea - Suhat

Studiul petrografic macroscopic asupra materialului litic descoperit în timpul săpăturilor din vara anului 1998 în aşezarea Isaccea-Suhat, a evidenţiat următoarele categorii genetice de roci:

– sedimentare: calcare, marne, gresii, silicolite;

– magmatice: gabbrou.

1. Calcare

Calcarele identificate în materialul litic corespund la două varietăţi. O primă categorie de calcar, din care este confecţionată o daltă, este reprezentată de un calcar fin granular, omogen, de culoare cenuşie, ce se prezintă în bancuri cu microstratificaţii. Textura este microcristalină, structura tipică de precipitaţie chimică, cu spărtura concoidală.

Tot dintr-un calcar fin granular, omogen şi compact, sunt confecţionate două topoare. Diferă însă culoarea, în acest caz fiind brun închisă, lipsind şi microstratificaţiile. Textura este microcristalină, structura de precipitaţie, spărtura concoidală. Datorită gradului de compactizare mai ridicat şi lipsei microstratificaţiilor, acest tip de calcar prezintă caracteristici fizico-mecanice mai bune.

2. Marne

Din acest tip de rocă au fost realizate trei dăltiţe şi un topor. Este o rocă compactă de culoare brun-gălbui deschis, cu o textură pelitică, fină şi structură omogenă. Stratificaţia este evidentă la una dintre dăltiţe, fiind marcată de unele benzi brun-roşcate, feruginoase. Datorită gradului ridicat de compactizare asemănarea cu argilitele este foarte mare, însă reacţia cu acidul clorhidric (HCl) a indicat prezenţa carbonaţilor (cca. 20% după reziduul rămas).

3. Gresii

Dintr-o gresie foarte grosieră cu textură psamitică şi porozitate ridicată, cimentată incomplet şi friabilă a fost realizată o dăltiţă. Liantul este un ciment de natură calcitică, care imprimă rocii o culoare alb-gălbui, pigmentată, cu aspect de “sare şi piper”. Constituenţii alogeni, fragmentele litice în speţă, au dimensiuni de până la 2 mm şi sunt angulare şi subangulare. O latură a dăltiţei este acoperită cu o crustă fină de calcit.

4. Silicolite

Din două varietăţi de silicolite au fost realizate trei dăltiţe. În ambele cazuri silicolitele pot fi considerate accidente silicioase de tip “chaille” într-o rocă carbonatică (calcar marnos), întrucât se pot observa atât zonele de tranziţie către roca gazdă (de culoare bej deschis), cât şi zone de concentrare a silicei (de culoare cenuşie). Este interesant de remarcat faptul că zona de concentrare a silicei, deci mai dură, a fost aleasă de fie partea activă a dăltiţei. Impurităţile sunt prezente în ambele tipuri de silicolite şi sunt constituite din minerale argiloase şi carbonaţi.

5. Roci plutonice

Un topor a fost confecţionat dintr-o rocă plutonică ce poate corespunde familiei gabbroului. Are o culoare negricioasă cu o tentă verzuie, un luciu caracterisitc impus de prezenţa piroxenilor, structura holocristalină cu granule mijlocii şi o textură compactă, masivă.

Ocurenţe

Cea mai posibilă arie-sursă o constituie Dobrogea de Nord, regiune în care toate aceste categorii de roci sunt întâlnite în aflorimente, incertă fiind doar gresia grosieră cu ciment calcitic.

 

73. Istria, com. Istria, jud. Constanţa [Histria]

Cod sit: 62039.01

 

responsabil ştiinţific: Alexandru Suceveanu (IAB)

 

Sector incinta arhaică (S.B)

Mircea Angelescu (IAB), studenţi (UAIM Bucureşti)

  Reluarea săpăturii din zona secţiunii SB, începută de Maria Coja şi reluată în 1998 a avut drept obiectiv clarificarea situaţiei stratigrafice din acest important punct de pe latura de sud a platoului histrian.

  A fost curăţat profilul N-S rămas în picioare şi zona adiacentă. La E de profil a apărut dărâmătură de chirpic, dar nici o urmă a zidului datat în epoca arhaică care se află la o distanţă de cca. 3 m. datorită unei săpături mai vechi care a coborât până la stratul de nisip.

  Pe latura de E se observă şanţul de demantelare al zidului („negativul”) pe direcţia fragmentului de zid păstrat, apoi spre S dărâmătura de chirpic. Totul este apoi distrus de o intervenţie care instalează o stradă şi imediat la S de ea un şanţ cu nisip, mult mai lat şi mai puţin adânc decât cel observat la SG.

  La V de profil a apărut mai întâi o dărâmătură de şist verde dar cu bucăţi mult mai mici decât cele care se mai păstrează din presupusele turnuri. Sub dărâmătura de şist verde au apărut fragmente de calcar alb-gălbui care coboară spre linia zidului.

  În paralel am secţionat dărâmătura masivă de chirpici de lângă profil care a pus în evidenţă un strat compact de chirpici arşi şi, pe alocuri, fragmente ce par a fi de lemn ars. În masivul de chirpic, puţin deasupra nivelului liniei pietrelor de şist (soclul zidului) a apărut o ştampilă thassiană databilă în ultima treime a secolului IV a.Chr. Sub stratul de arsură a apărut o podea galbenă de lut care probabil marchează limita dintre cele două dărâmături (elenistică şi arhaică) conţinând foarte puţine fragmente ceramice. Imediat sub podea a apărut o altă dărâmătură de chirpici şi fragmente ceramice arhaice - East Greek şi Klein Meister, care stau pe nisip.

  În stratul de dărâmătură au apărut două amfore elenistice,  într-una dintre ele aflându-se scheletul unui copil. Modul în care au fost depuse amforele, zona fiind delimitată prin şiruri de fragmente de calcar, poate avea o semnificaţie rituală, situaţia fiind similară cu cea înregistrată în S. IV, sector Domus, de asemenea într-o zonă în care presupunem existenţa unui tronson al zidului de incintă elenistic. Ipoteza depunerii rituale este întărită de descoperirea a altor două amfore în care au fost depuşi copii, la mică distanţă spre E.

  În zona de S a săpăturii printre fragmentele de calcar a fost descoperit scheletul unui cal şi de asemenea un schelet uman. Poziţia în care au fost găsite ne fac să presupunem că zidul arhaic s-a prăbuşit peste ei, ceea ce ar putea constitui un argument în favoarea teoriei distrugerii acestui zid ca urmare a unui seism.

  Imaginea care se conturează este deci următoarea: zidul arhaic a fost construit din chirpici şi, cel puţin în această zonă, a avut un placaj din piatră de calcar. După distrugerea acestui zid, pe terenul nivelat printr-o lutuială, s-a construit în epoca elenistică un alt zid de chirpic aşezat pe un soclu de piatră de şist. În această zonă traseele celor două ziduri par să fi fost identice, fapt explicabil prin conformaţia terenului. Structurile din zona de V a săpăturii par să reflecte, de asemenea, această succesiune cronologică şi a tehnicii constructive dar numai continuarea săpăturii va putea confirma, sau nu, această impresie.

 

Sector X

Catrinel Domăneanţu (IAB), Diana Gherasimiuc, Alexandra Târlea (FIB), studenţi (UAIM Bucureşti)

  În anul 1999, în sectorul X, aflat pe platoul de V al cetăţii, în vederea finalizării cercetării din această zonă, s-au demontat două profiluri, cel dintre secţiunea S.D. (1966 - 1968) şi casetele K, L şi cel dintre casetele K, L şi M, S.

  De asemenea, s-a continuat săpătura în Z şi s-a trasat o nouă casetă, Y, pentru a verifica relaţia dintre nivelul străzii identificate aici, din prima jumătate a sec. II a.Chr., şi canalul atât de frumos construit, pavat cu dale de şist verde.

  Rezultatele au fost următoarele:

1. În Z3 şi Y canalul nu a mai apărut, fiind probabil distrus în momentul construirii străzii; nu se mai poate vorbi de o singură stradă, ci de o intersecţie între două străzi, una orientată N - S şi alta E - V.

2. În U s-a demontat nivelul unei locuinţe descoperite în 1998, pe care s-a descoperit un vas indigen, lucrat cu mâna şi decorat cu şnur, de foarte mari dimensiuni. Locuinţa pare să fi fost compusă din două camere, ale căror ziduri sunt aproape complet distruse de o nivelare ulterioară.

3. În U1 şi K4-S.D. 9e s-a identificat partea superioară a două temelii olbiene orientate NS.

4. În caseta L, în ultima zi a săpăturii a apărut un pavaj (?) din pietre de calcar cretos, pe care l-am curăţat doar parţial, ce pare să aparţină construcţiei care închidea bothrosul descoperit în 1995. Atât pavajul, cât şi cele două temelii olbiene se pot data spre mijlocul sec. II a.Chr., ţinând cont că pe ele s-au găsit fragmente de boluri cu decor în relief din această perioadă.

 

Sectorul central - Bazilica episcopală

Alexandru Suceveanu (IAB), Adela Bâltâc (MNIR), Costin Băjenaru (MINAC), studenţi (UAIM Bucureşti)

  În campania din anul 1999 s-au obţinut, prin eliminarea profilelor dintre casetele J - K 11 - 13, noi date privind atât monumentele anterioare marii bazilici episcopale (strada din vestul acesteia, a cărei fază iniţială datează din sec. II - III p.Chr., pentru a fi apoi reparată în câteva rânduri, ultima oară într-un moment contemporan cu marea bazilică; canalul în diagonală care deversa în canalul principal al străzii anterior menţionate; bazilica mică din sec. IV-V p.Chr., unele din zidurile acesteia fiind încorporate în cele ale marii bazilici), cât şi marea bazilică însăşi, fie din momentul de construcţie al acesteia (prima jumătate a sec. VI p.Chr.: pragul dintre coridorul de la intrare şi atrium, de 3,40 m, cu fragmentul de arhitravă purtând semnul crucii, căzut chiar pe acel prag; contraforţii de la colţurile de NV şi SV ale porticului din atrium; fântâna din centrul porticului), fie din cel al reparaţiei acesteia (a doua jumătate a sec. VI p.Chr.: zidurile de pe laturile de nord şi de vest ale porticului, cele de la vest îngustând intrarea în acesta de la circa 7 m la 2,50 m), fie, în fine, din momentul reamenajărilor ulterioare dezafectării marii bazilici (sfârşitul sec. VI - începutul sec. VII p.Chr.; zidurile legate cu pământ dintre colţurile porticului şi contraforţii zidului de V al atrium-ului; reparaţiile zidului de V al anexei din N), moment extrem de interesant în măsura în care investigaţii ulterioare vor trebui să decidă caracterul încă religios sau deja laic al acestuia.

 

Sector Piaţa Mare

Mircea Angelescu (IAB), studenţi (UAIM Bucureşti)

  Datorită reluării lucrărilor de consolidare şi restaurare la Histria, proiectantul (CPPCN) a solicitat executarea unor noi săpături în zona Pieţei Mari. Secţiunile numerotate de la S 1 la S 5 au fost amplasate în următoarele locaţii:

S 1 - de la latura de est a turnului interior de sud al Porţii Mari până la intersecţia străzii E - V cu cea N - S. Obiectivul principal urmărit a fost cel al identificării cu exactitate a traseului bordurii de sud a străzii care străbate de la E la V Piaţa Mare.

S 2 - perpendiculară pe strada care lonjează edificiul construit în opus graecum şi pe strada N - S de acces către Terme I. Obiectivul urmărit a fost corelarea stratigrafică dintre cele două străzi orientate nord-sud.

S 3 - paralelă cu zidul de est al basilicii civile din Piaţa Mare. Obiectivul a fost identificării limitei de sud a străzii est-vest al cărei traseu este modificat în momentul construirii primei faze a basilicii civile.

S 4 - între colţul de sud-vest al basilicii civile şi strada nord-sud de acces către Terme I. Obiectivul a fost acela al punerii în evidenţă a modului în care implantarea basilicii civile a afectat traseul vechii străzi identificat în S 3.

S. 5 - între S. 6 şi strada nord-sud de acces către Terme I. Obiectivul a fost identificarea traseului străzii est-vest care străbate Piaţa Mare şi a modului în care aceasta se corelează stratigrafic şi constructiv cu basilica civilă precum şi cu presupusa stradă anterioară.

  Secţiunea numărul 1 (S. 1) şi-a propus delimitarea cât mai exactă a limitei sudice a străzii care corespunde porţii pentru vehicule a incintei post-gotice în zona cuprinsă între bastionul interior (de est) al turnului de sud al porţii şi intersecţia cu strada orientată nord-sud care conduce către Terme I. În această secţiune a apărut continuarea spre nord a străzii (cu canal subteran) databile în momentul constructiv anterior şi care lonjează marele edificiu public construit în tehnica opus graecum şi care este tăiat de noua incintă construită după distrugerea de către goţi a Histriei. Spre capătul de est al S 1 au putut fi identificate trei blocuri ce fac parte din dalajul original al străzii şi care fiind conservate in situ fac posibilă identificarea traseului străzii. Din păcate în această zonă situaţia arheologică a fost deranjată de o intervenţie modernă care nu a mai permis decât identificarea în apropierea intersecţiei a colţului unui alt edificiu construit de asemenea în tehnica opus graecum, contemporan cu cel de care este despărţit de strada orientată nord-sud apărută în S 1. Din păcate, dimensiunile reduse ale secţiunii nu ne permit precizări cronologice privind fragmentul de pavaj de calcar apărut la est de strada nord-sud.

  Secţiunea numărul 2 (S 2) a fost amplasată în zona ce practic era susceptibilă de a oferi noii informaţii privind datarea implantării străzii nord-sud ce duce către Terme I. Din păcate şi în această zonă săpătura, deşi a ajuns la o adâncime destul de mare, nu a putut surprinde decât parţial situaţii stratigrafice. In extremitatea de vest a S 2 a fost pusă în evidenţă bordura străzii nord-sud ante distrugerea gotică ce a fost identificată şi în S 1. Urmează către vest o mare porţiune în care o altă intervenţie modernă a distrus stratul arheologic. Un singur zid (şi el parţial afectat) şi un mic fragment dintr-un pavaj corespunzător acestuia a fost surprins la vest de el. Extremitatea vestică a S 2 o constituie traseul străzii nord-sud (e) din care a fost pusă în evidenţă o dală aflată în poziţia ei iniţială. Pe o distanţă de cca. 1 m spre vest de capătul estic al S 2 s-a păstrat intactă o situaţie stratigrafică care a surprins două niveluri de distrugere (fiecare dintre ele cu arsură şi dărâmătură de ţigle) care reprezintă cele două momente de distrugere ale Histriei de către goţi şi respectiv costoboci. Deasupra acestora vine şi se aşează noua stradă care va face de acum înainte legătura urbanistică dintre zona pieţei mari şi cea a edificiului Terme I (strada e).

  Secţiunea numărul 3 (S 3) şi-a propus înlăturarea unei mari cantităţi de pământ depus de vechile săpături pe colţul de sud-est al basilicii civile ce limitează spre sud Piaţa Mare. După această operaţiune a putut fi pusă în evidenţă bordura de sud a vechiului traseu de stradă (b) la care a trebuit să se renunţe în momentul construirii primei faze a basilicii. Bordura descoperită este construită din blocuri de calcar dispuse vertical şi care sunt destul de afectate de către condiţiile de mediu (exfoliere).

  Descoperirile din S 1, dar mai ales cele din S2 şi S 3 au impus efectuarea a două noi secţiuni care să aducă precizări privind relaţiile stratigrafice şi constructive dintre acestea.

  Secţiunea numărul 4 (S 4) a fost trasată în zona dintre colţul de SV al basilicii civile ce limitează spre S Piaţa Mare şi traseul străzii orientate  nord-sud (e), având acelaşi ax ca S 2. Si aici s-a constatat că stratul arheologic din imediata vecinătate a colţului basilicii a fost afectat de o intervenţie modernă, foarte probabil în momentul executării lucrărilor de consolidare a zidurilor basilicii. Cu toate acestea, după o extindere de 1,5 m către sud a acestei săpături, am putut surprinde traseul vechii străzi a cărei bordură de sud am surprins-o în S 3. Strada este construită din dale mari de calcar şi are pe ambele laturi o bordură construită din blocuri de calcar dispuse vertical. Deşi bordura de nord a fost afectată de intervenţia modernă mai sus menţionată traseul ei este clar vizibil. Pe mijlocul străzii a fost constatată prezenţa unui canal de evacuare peste care se păstra in situ o dală de calcar în timp ce o alta s-a spart sub presiunea straturilor superioare şi a fost găsită, în stare fragmentară, prăbuşită în interiorul canalului. In plan, situaţia surprinsă ne arată foarte clar modul în care implantarea primei faze a basilicii civile (în momentul I C) a afectat traseul acestei străzi.

  Secţiunea nr. 5 (S 5)  constituie practic o extindere a S 6 către V. Principalul ei scop a fost să ofere confirmarea existenţei străzii descoperită în 1994 şi care a înlocuit ca axă de circulaţie vechiul traseu al străzii b, acum (după momentul I C) dezafectată ca urmare a implantării basilicii civile. Cu excepţia unei mici zone din extremitatea sa vestică – unde a fost constatată o altă intervenţie modernă – pe toată lungimea acestei secţiuni a fost surprins traseul acestei noi străzi. Strada este construită din dale groase de calcar îmbinate perfect şi care permit trasarea cu exactitate a direcţiei străzii construite odată cu basilica civilă (I C).

  Cele cinci secţiuni prezentate până acum aduc importante precizări privitoare la cronologia şi stratigrafia acestei zone centrale a oraşului roman.

 

Cercetări geofizice

Ing. Florin Scurtu (GEI-PROSECO, Bucureşti).

  Cercetările au fost efectuate în cadrul unui grant acordat de Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare (ANŞTI) şi au avut, în anul 1999, un caracter predominant experimental. Scopul principal al lucrării a fost de a verifica posibilitatea de a pune în evidenţă eventuale construcţii antice îngropate ce s-ar găsi în interiorul ariei cuprinse între zidul de incintă elenistic şi cel roman timpuriu (nu există o reţetă generală de utilizare a cercetării geofizice în cadrul siturilor arheologice, fiecare sit având personalitatea sa, care trebuie descifrată într-o primă etapă a acestor cercetări).

Lucrările au început din zona bazilicii extramuros, cu măsurători magnetometrice într-o reţea foarte deasă de puncte de măsură, care au confirmat eficienţa metodei şi a metodologiei alese de noi: harta magnetometrică filtrată a zonei respective reproduce exact traseul zidului bazilicii, iar un profil magnetometric realizat la sud de bazilică a arătat că structuri îngropate necunoscute generează mai multe anomalii locale cu lăţimea aparentă de 2 – 12 m, deci în subsol există surse ale căror poziţie în spaţiu şi contrast de susceptibilitate  generează anomalii magnetometrice cu amplitudini măsurabile.

  În etapa următoare scopul lucrării noastre a fost de a încerca să punem în evidenţă alte zone, situate în largul spaţiu necercetat arheologic cuprins între zidul de incintă elenistic la est şi zidul de incintă roman timpuriu la vest, în care ziduri îngropate sau resturi ale unor construcţii prăbuşite să fie evidenţiate cu ajutorul magnetometriei. Am adoptat o reţea de măsurători mult mai rară, deci mai productivă, axată pe o magistrală orientată aproximativ V - E lungă de 240 m. De o parte şi de alta a acestei magistrale am realizat măsurători magnetometrice pe panouri de 20 x 20 m atât la sud şi vest de bazilica extra muros cât şi la nord de complexul Terme II pus în evidenţă de săpăturile arheologice.

În zona bazilicii extramuros rezultatele geofizice indică în mod cert existenţa altor construcţii îngropate, dintre care cea mai bine conturată este o clădire dreptunghiulară de circa 20 m lungime (pe direcţia E – V) şi 8 – 10 m lăţime (pe direcţia N – S), la circa 50 m SE de bazilică.

  În zona Terme II situaţia este mai puţin clară, dar rezultă totuşi o aglomerare de şisturi verzi (dărâmătură sau relief îngropat) şi o spectaculoasă anomalie care indică o construcţie inelară (pereţii unui bazin?) cu diametrul de circa 4 m, la NV de terme.

  Cercetările geofizice vor continua în anul 2000 cu detalieri ale zonelor anomale detectate în anul trecut şi cu cercetări de recunoaştere pe o zonă mai extinsă, mai ales spre S şi V faţă de zonele deja cercetate în 1999.

 

74. Jac, com. Creaca, jud. Sălaj [Porolissum]

Punct: Pomet

Cod sit: 140734.04

 

Alexandru V. Matei, Dan Crişan Băcueţ (MJIA Zalău)

 

  În acest an, 1999 cercetarea arheologică a fost realizată în zona de SSE a oraşului roman Porolissum (sec. II-III p.Chr.). Obiectivul urmărit în zona de S a oraşului (la SV în apropierea castrului roman de pe dealul Pomet) şi în apropierea amfiteatrului roman, a fost identificarea fazelor de amenajare a ceea ce ar fi putut fi recunoscut ca fiind zidul oraşului roman. S-a urmărit de asemenea relaţia acestuia cu fortificaţiile ce aparţin limes-ului provinciei Dacia pentru fazele de început, sau chiar ale vicus-ului militar şi ale oraşului roman - municipium-ul de mai târziu (sec. III p.Chr.).

  Cele trei secţiuni de verificare realizate aici au surprins două etape principale în amenajarea “zidului” oraşului, a elementelor sale de apărare. În urma săpăturilor realizate au fost identificate elementele de apărare din faza de pământ, perioada lui Traian - Hadrian (şanţ şi val de pământ). În aceste secţiuni a fost identificată şi baza (structura) de piatră, ce avea cca. 5 - 7 m. lăţime păstrată, lucrată din roca locală bine bătută - amenajată, ce reprezintă în fapt faza de piatră a zidului oraşului roman. Surprins la V de latura sinistra a castrului mare de pe Pomet, în imediata sa apropiere, zidul oraşului, prin traseul său spre NE surprins aici, pare să se sprijine pe această latură a castrului din care porneşte, sau latura - sinistra - a castrului a tăiat (suprapus) zidul oraşului (cercetările viitoare ce trebuie realizate direct în acest punct de intersectare, vor aduce sperăm lămuririle necesare). În această zonă se pare că zidul oraşului (a vicus-ului ?) a fost distrus (scos) chiar de către romani când probabil că limita spre N şi V a oraşului a fost mult lărgită. Faza de piatră nu are şanţ în faţă, cel puţin pe aceste laturi; cercetările nu au surprins acest lucru. Traseul identificat al incintei fortificate a oraşului roman este realizat în aşa fel încât în colţul ei de SV a fost înglobat amfiteatrul oraşului (cel puţin pentru faza de pământ a incintei).

  În zona de S a oraşului roman Porolissum, la cca. 80 - 100 m. E de latura - dextra - a castrului de pe Pomet au fost trasate 5 secţiuni de control care îşi au traseul aproximativ nord-est - sud-est. În secţiunile acestea au fost surprinse ziduri cu grosimea de 0,70 m. - 0,90 m. grosime, fundaţiile lor având până la 1,10 m. grosime. Aceste ziduri au aparţinut unor clădiri publice de mari dimensiuni, clădiri ce se află construite în acea parte a ceea ce noi azi numim zona centrală a oraşului roman a - municipium-ul Septimium Porolissense. În aceste secţiuni de control au fost sesizate existenţa a două faze principale de construcţie în piatră a clădirilor descoperite. Tot în aceste secţiuni au apărut urmele unei prime faze principale de amenajare a clădirilor lucrate din lemn - argument pentru existenţa aici a unor faze iniţiale de lemn.

  Partea de NE a zonei centrale a oraşului propriu-zis a fost sondată prin trei secţiuni de control, care au surprins aceleaşi faze principale de amenajare a clădirilor (lemn şi piatră). Prin toate aceste secţiuni de control - atât cele executate în zona de S precum şi cele din zona de NE a oraşului a fost sesizată aceeaşi orientare a tuturor clădirilor oraşului. Rezultă că oraşul s-a dezvoltat după un plan bine stabilit, clădirile şi trama stradală având aceeaşi orientare pe întreaga zonă în care s-a edificat oraşul, s-a lucrat deci după un plan rectangular regulat.

  Stratigrafic toate fazele de construcţie sesizate în secţiuni (lemn şi piatră), se pot urmări relativ uşor prin grosimea nivelelor de locuire ce le corespund (total peste 1,20 m. grosime). În secţiunile realizate în zona de NE a oraşului au apărut în straturile superioare urmele unui nivel târziu de locuire ce aparţine sec. X - XII. În partea sudică a zonei centrale în secţiunea nr. 3, în nivelele târzii de dărâmătură a fost surprins un cuptor pentru ars ceramică. Prin situaţia sa stratigrafică şi a poziţiei sale din zona centrală a oraşului unde a fost amenajat, acest cuptor aparţine sigur perioadei postromane (275 p.Chr.) de locuire a oraşului roman Porolissum, probabil se datează în sec. IV p.Chr.

  Cercetările arheologice ce vor fi realizate în această zonă a oraşului roman Porolissum în anii următori, vor decoperta zona centrală a oraşului cu clădirile sale principale – curia, forum-ul, capitolium-ul, sesizate prin măsurătorile geomagnetice şi de rezistivitate a solului realizate aici şi identificate prin secţiunile de control prezentate mai sus ce au fost efectuate în acest an, 1999.

 

75. Jigodin-Băi (Miercurea Ciuc), jud. Harghita

Punct: Jigodin I - Câmpul Morii

Cod sit: 83366.05

 

Viorica Crişan, Gabriela Gheorghiu (MNIT)

 

  La S de oraş, pe malul drept al Oltului, deasupra Băilor Jigodin se ridică un pinten muntos, („Câmpul Morii”, cota 709 m, reprezentând extremitatea estică a ramurii munţilor Harghita ce închide partea de jos a depresiunii Ciucului de Mijloc), cu pantele vestice şi nordice abrupte, iar cele estice şi sudice domoale.

Platoul de formă alungită (65 x 45 m) este legat spre S de înălţimile din jur cu o şa. Drumul de acces pătrundea în cetate dinspre S, după ce ocolea poalele nordice şi estice ale dealului.

  Montarea la începutul anului 1998 a unei antene GSM a dus la distrugerea parţială a platoului şi a fortificaţiei de pe latura sud-vestică.

  În campania din vara anului 1998 a fost deschisă o secţiune de 4 x 20 m pe latura sudică a fortificaţiei. Cercetările au dovedit că latura de S (precum şi cele de V şi N cercetate anterior) a fost fortificată cu un zid de piatră realizat din stânca locală, spartă. La baza zidului stânca a fost sfărâmată pentru a forma o platformă dreaptă peste care s-au aşezat, în straturi, bucăţi de piatră locală legată cu pământ umed. Lăţimea zidului a fost de 2,50 m, iar înălţimea, la vremea respectivă, de circa 6 m. Astăzi dinspre interior înălţimea este de 0,40 m, iar dinspre exterior de 2,40 m. Înălţimea propriu-zisă, în profil, de la baza zonei amenajată în stâncă până la humusul actual, este de 1,50 m. Zidul s-a prăbuşit spre exterior dându-i momentan aspectul de val. La aceasta au contribuit ulterior şi cei care, de-a lungul secolelor, au curăţat platoul de piatră pentru lucrările agricole. Stratigrafic nu s-a putut sesiza decât nivelul locuirii dacice (sec. I a.Chr. – I p.Chr.), dar, în poziţie secundară sau în albieri, s-au descoperit şi materiale aparţinând paleoliticului superior şi primei vârste a fierului (cultura Gava).

Descoperiri arheologice:

Complexe

1. Lângă zidul din marginea sudică a platoului (legată practic cu un perete de zid), a fost descoperită parţial o locuinţă - atelier cu vatră de foc în interior. Aceasta din urmă era de formă ovală, cu pietre de râu în jur, uşor înălţată faţă de nivelul de călcare. În apropierea vetrei au fost descoperite creuzete, zgură de fier şi numeroase vase ceramice întregi sau  fragmentare.

2. Materiale descoperite

2.1. Vase modelate cu mâna: borcane, ceşti-opaiţe cu o toartă şi străchini, ornamentate majoritatea cu brâie alveolate sau crestate, butoni, linii în val, motivul „brăduleţului” etc.;

2.2. Vase lucrate cu roata, de culoare cenuşie: fructiere, căni cu o toartă,  strecurători, străchini, vase de provizii, ornamentate, unele, cu linii drepte sau în val, lustruite sau incizate.

2.3. Piese de podoabă:  mărgele de sticlă, un cercel şi un pandantiv de bronz, o fibulă de fier.

2.4. Unelte de piatră şi lut: fusaiole, cute de piatră, fragmente de râşniţă.

  Concluzii: Cetatea dacică Jigodin I făcea parte integrantă din sistemul fortificaţiilor dacice (Jigodin II şi III, Ciceu, Racu I şi II, Sîndominic, Mihăileni, Leliceni etc.) ridicate în ţinuturile Carpaţilor Răsăriteni încă din perioada domniei lui Burebista. Cetatea dacică de la Jigodin I – „Câmpul Morii”, asemănătoare din multe privinţe celorlalte cetăţi din zonă, a avut doar rol militar. De dimensiuni reduse ea nu putea asigura refugiul populaţiei pe timp de război.

  Materialele descoperite dovedesc strânsele legături ale cetăţii şi ale zonei în general cu teritoriile dacice extra şi intracarpatice, dar şi cu cele greceşti şi romane. Se remarcă în acest sens vasele de factură grecească sau romană precum şi piesele de podoabă (mărgele, cercei etc.).

  În timpul sau imediat după ultimul război daco-roman (105-106) cetatea a fost distrusă.

  Cercetările arheologice viitoare vor fi continuate pe partea estică şi sud-estică a platoului, (pentru clarificarea modului de fortificare a acestor laturi), pe pantele şi pe terasa nord-estică, unde au fost depistate urmele unor locuinţe.

 

76. Jurilovca, com. Jurilovca, jud. Tulcea [Argamum, Orgame]

Punct: Capul Dolojman

Cod sit: 160653.02

 

Mihaela Mănucu–Adameşteanu, responsabil; Monica Mărgineanu–Cârstoiu, Liana Loredana Oţa (nu a participat la campania 1999),  Cristina Alexandrescu (nu a participat la campania 1999) (IAB), Florin Topoleanu, Vasilica Lungu, Mihaela Iacob (nu a participat la campania 1999), Iulian Vizauer, rest. Vera Tudorache (ICEM Tulcea), Lucreţiu Mihăilescu-Bârliba (FII), Cristina Gendăuanu, Iulia Râmniceanu, Cecilia Stoian, Iulia Ungureanu (studenţi FII), Titus Brustur, Sorin Anghel, Marian Malagean (GEOECOMAR), arh. Gabriela Sarvaş (ICEM Tulcea), ing. Teofil Sarvaş (CONEXIF), studenţi (UAIM Bucureşti)

Sectorul SIG (Incintă greacă)

Mihaela Mănucu-Adameşteanu, arh. Monica Mărgineanu-Cârstoiu (IAB), Lucreţiu Mihăilescu-Bârliba (FII), Ştefan Bâlici, Dora Morcov (studenţi UAIM Bucureşti), Thomas Welsford (St. John College, Oxford, Anglia), Lia Mănucu-Adameşteanu (elevă, Colegiul Naţional „Mihai Viteazu”, Bucureşti).

  Conform proiectului, scopul cercetărilor din acest sector este verificarea traseului incintei greceşti (secolele IV – III a.Chr., potrivit observaţiilor Mariei Coja, care a investigat un tronson al acesteia, situat de-a lungul falezei şi având orientarea NE - SE, în anii 1975-1976. Cu acelaşi prilej au fost observate indicii privind schimbarea direcţiei incintei spre V, însă chiar în punctul respectiv monumentul este aproape complet demolat din cauza implantării ulterioare a unui cuptor de ars cărămizi/ţigle din epoca romano-bizantină). Cercetarea a fost iniţiată în anul 1998 printr-o secţiune (SIG = 37 x 2 m) orientată perpendicular pe incinta romano-bizantină şi tăind panta destul de accentuată dinafara laturii de S a fortificaţiei de epocă romană târzie, fiind situată la cca. 30 m vest de tronsonul pus în evidenţă de Maria Coja. SIG se află în relaţie de contiguitate organică cu sectorul F.E., unde cercetarea dintre anii 1981–1997, este continuată, în prezent, în colaborare cu lect. univ. Lucreţiu Mihăilescu Bârliba (Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi).

  Întrucât în 1998 nu a fost posibilă epuizarea stratigrafiei secţiunii SIG/98, am reluat cercetarea sa în 1999 (SIG/99), prelungind-o spre S şi ataşându-i spre E două casete. Astfel, în 1999 lungimea totală a SIG a fost de 46 m (lăţime. - 2 m), cele două casete de pe latura de est având, fiecare, dimensiunile de 7 x 4 m (Cas 1 E; Cas 2 E). Datorită îngustimii tranşeei şi apariţiei unor structuri construite, stratigrafia nu a putut fi epuizată pe toată lungimea sa nici în anul 1999, cu excepţia a 22 m. Aceştia au putut fi cercetaţi (până la roca subiacentă) în extremitatea de N a secţiunii, al cărei capăt se sprijină pe paramentul exterior al incintei romano-bizantine. Aici au putut fi identificate straturi aparţinând epocii finale a bronzului, primei epoci a fierului, epocii greceşti arhaice şi clasice precum şi epocii romano-bizantine; în extremitatea sudică a SIG/99, în imediat sub vegetalul actual, au fost găsite câteva fragmente de vase datând din intervalul de la sfârşitul secolului X – începutul secolului XI, iar din stratul vegetal din Cas 2 E au fost recuperate monede otomane târzii. Grosimea straturilor este inegală, cu integritatea alterată (excavaţii, gropi, umpluturi, tronsoane de zidărie, morminte etc.), ca urmare a ocupării zonei, sub forme diverse, de-a lungul mai multor epoci istorice. Faţă de nivelul actual de călcare, stânca nativă se află la o adâncime variind între (3,20 m – 0,70 m), ca urmare, pe de o parte, a schimbărilor recente ale reliefului (pământ adăugat în urma săpăturilor lui P. Nicorescu), pe de alta datorită pantei naturale, uşor orizontalizată prin excavări antice în vederea implantării unor construcţii. La S de m. 22 panta cunoaşte o cădere accentuată, consecinţă a amenajării, în antichitate, a cel puţin două terase succesive prin excavarea rocii naturale (până la 2 m diferenţă de nivel). În această parte a SIG/99 nu s-a atins solul viu (sau roca), deşi s-a săpat până la o adâncime de 2,70 m, fără a se identifica structuri construite, cu excepţia temeliei de piatră legată cu pământ a unui edificiu de mari dimensiuni aparţinând, după toate probabilităţile, secolului VI p.Chr. Inventarul mobil recoltat în această parte a SIG/99 este în mod clar dominat de ceramica greacă (secolele V – IV a.Chr.), cu precădere din repertoriul formelor uzuale.

  Caseta Cas 1 E a oferit prilejul observării modului de amenajare a stâncii  în vederea realizării teraselor de către greci. Nu este imposibil - însă ipoteza are nevoie de verificări – ca excavaţia antică degajată în caseta Cas 1 E să reprezinte amplasamentul în negativ (amprenta) incintei greceşti, întrucât traseul său corespunde direcţiei sugerate de vestigiile cercetate anterior de Maria Coja. Latura nordică a Cas 1 E este ocupată, în întregime, de continuarea fundaţiei laturii septentrionale (?) a edificiului romano-bizantin identificat în SIG/98 – SIG/99.

  În caseta Cas 2 E săpătura s-a oprit la adâncimea medie de 0,80 m. Au fost identificate resturile unei pardoseli cu cărămidă romană (secolul VI ? p.Chr.), lipsită de orice relaţie directă cu alte elemente de structuri construite (ziduri).

  În partea de nord a Cas 1 E, au apărut două morminte de inhumaţie, orientate V - E, protejate prin casete construite din plăci de piatră sumar fasonate. Amplasamentul lor în vecinătatea relativă a incintei romano-bizantine şi la mică adâncime (0,60 m) este surprinzătoare şi ridică mai multe semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât ele sunt total lipsite de inventar, iar unul din ele, prin dispunerea osemintelor, trădează o posibilă reinhumare, deci reutilizarea mormântului şi, prin extensie, o durată mai lungă de utilizare a zonei în scop funerar. Asupra acestui aspect sperăm să obţinem date mai clare în cercetările viitoare din sector.

Sector Faleză est

Lucreţiu Mihăilescu-Bârliba (FII)

Săpăturile desfăşurate în sectorul Faleză Est (abreviat FE) din cetatea Argamum au debutat în 1999 prin deschiderea unui şir de 4 casete pe direcţia N - S, numerotate provizoriu cu siglele α, β, γ, şi δ (o numerotare definitivă urmând a fi făcută după deschiderea completă a sectorului). În acelaşi timp, a mai fost deschisă o casetă înspre V, în prelungirea secţiunii S1 (vezi raportul 1997-1998), notată provizoriu cu ε.

  În casetele α, β, γ s-a descoperit zidul care închide pe direcţia N - S marele edificiu publicat de P. Nicorescu. În caseta β apare un fragment de zid care compartimentează zidul menţionat anterior, fiind ţesut cu acesta; mortarul este de acelaşi tip cu al zidului care delimitează marele edificiu Tot în caseta β, pe latura dinspre E, s-a descoperit un pat de mortar, cu grosimea cuprinsă între 3 şi 9 cm, mortar folosit probabil în momentul ridicării zidului. În caseta α, săpătura a atins nivelul stâncii. În interiorul edificiului, stratigrafia este deranjată de vechea săpătură a lui P. Nicorescu, profilul casetei oferind foarte multă dărâmătură şi doar câteva lentile de pământ galben tare, care apar însă cu totul sporadic. În exteriorul edificiului, avem 4 straturi de pământ galben tare alternând cu straturi de arsură. Ultimele două niveluri conţin material preponderent grecesc. De altfel, a fost descoperit un fragment ceramic, la adâncimea de 1,45 m faţă de nivelul zidului, aparţinând stilului numit „al caprelor sălbatice”, şi care a fost datat în jur de 640 a.Chr. Descoperirea acestui fragment oferă o informaţie în plus cu privire la data de întemeiere a cetăţii (cu siguranţă în prima jumătate a secolului al VII-lea), dar poate genera şi noi discuţii referitoare la statutul cetăţii greceşti şi la raportul ei cu celelalte colonii de la Pontul Euxin (în special cu Histria). În casetele β şi γ, avem documentat foarte bine un nivel de arsură aparţinând epocii romano-bizantine (după o estimare preliminară a materialului ceramic găsit la acest nivel), în caseta γ această arsură fiind observabilă pe toată suprafaţa ei. Caseta δ, situată în exteriorul marelui edificiu, a avut o suprafaţă mai mare decât celelalte casete (4 x 6,5 m), întrucât s-a urmărit degajarea unei porţiuni din zidul de incintă de epocă romană târzie, ca în campaniile anterioare (vezi raportul din campaniile 1997-1998). Din nefericire, săpătura anterioară a lui P. Nicorescu împiedică stabilirea unui context stratigrafic clar, singurul fapt notabil fiind descoperirea unui număr considerabil (18) de ştampile de amforă (marea majoritate de Sinope). În jumătatea de nord a casetei ne-am oprit la nivelul stâncii, unde au apărut două amenajări circulare săpate în stâncă, cu diametrele de 0,90 m, respectiv 1 m, care sunt cu siguranţă anterioare zidului de incintă (măsurătorile au confirmat acest lucru). Destinaţia acestor amenajări? Este greu de presupus, avându-se în vedere faptul că nu s-a descoperit material ceramic în acest context; este posibil să fi fost rezervoare de colectat apa. În caseta ε, în jumătatea estică a casetei, a apărut un dalaj asemănător dalajului din secţiunea S1 (vezi raportul din 1997-1998), aflat la acelaşi nivel. Concluzia: este vorba despre acelaşi dalaj, datat cu aproximaţie înainte de ultima fază a marelui edificiu (secolele IV - V p.Chr.). Totodată, a fost descoperit zidul care închide înspre V marele edificiu. În jumătatea de vest a casetei, spart de zidul cu mortar, am scos la iveală un pavaj identic cu cel descoperit în caseta numerotată provizoriu cu C21 (vezi raportul din 1997-1998) (tip fals coccio pesto, cu pietricele colorate, fragmente ceramice şi bucăţi mici de cărbune). În exteriorul zidului cu mortar, se observă urme de aplică pentru vopsea şi urme de vopsea.

  Am continuat săpătura şi în caseta C18 (vezi raportul din 1997-1998). În partea de S a casetei, apare un zid întrerupt, legat cu un mortar diferit de zidul marelui edificiu, fiind anterior acestuia. În locul în care zidul este întrerupt, se observă un dalaj din pietre mari, care se continuă şi în caseta e. Cercetările ulterioare vor stabili destinaţia acestui dalaj.

  Mai semnalăm descoperirea în caseta α, în exteriorul marelui edificiu, la adâncimea de 1,40 m faţă de nivelul zidului, a unui fragment de chiup cu inscripţie. Dimensiunile fragmentului sunt de 20 x 20 x 4 cm. Literele sunt slab incizate şi conservate. Înălţimea lor variază între 3,8 şi 6,1 cm. Litera Ε are partea de mijloc ascuţită. Inscripţia este compusă din 4 litere: AEPC, fiind, evident, fragmentară.

Sector "Bazilica II"
Florin Topoleanu (ICEM Tulcea), Monica Mărgineanu-Cârstoiu (IAB), Iulian Vizauer (ICEM Tulcea)


Începute de Paul Nicorescu, reluate şi dezvoltate de Maria Coja, cercetările arheologice din sectorul aflat aproape de centrul laturii de est a cetăţii, pe marginea falezei către lacul Razim, are ca obiectiv principal o monumentală bazilică paleocreştină din secolele V - VI p.Chr. În imediata apropiere se mai păstrează un segment al zidului incintei de est, şi mai multe anexe ale bazilicii. De asemenea, în ultimul timp, cercetarea sistematică a sectorului a fost extinsă spre vest, de-a lungul unei străzi, orientată spre poarta principală a cetăţii, de-o parte şi de alta fiind dezvelite mai multe edificii publice sau private. A fost astfel conturat un sector de referinţă pentru cunoaşterea şi studierea epocii romane târzii privind arhitectura militară şi religioasă, organizarea urbanistică şi viaţa economică. Toate aceste aspecte sunt reflectate prin descoperirea unor edificii monumentale, a unei mari cantităţi de vase ceramice, întregi sau fragmentare, monede, etc.

În campania anului 1999, cercetările arheologice din acest sector s-au concentrat asupra bazilicii şi anexelor sale, în vederea completării informaţiilor anterioare privind fazele constructive şi funcţionarea acestui important edificiu de cult. Menţionăm că sectorul beneficiază de un complex program de cercetare, consolidare, restaurare şi punere în valoare ştiinţifică şi turistică, la care, alături de ICEM Tulcea participă şi DMI. Până în prezent programul s-a materializat prin lucrările de consolidare şi restaurare ale segmentului zidului de incintă, păstrat în nord-estul sectorului, pe matginea falezei. În interiorul şi în zona imediat înconjurătoare bazilicii au fost practicate 15 sondaje şi secţiuni. Spre est, a fost identificată absida primei faze constructive, datată în sec. V p.Chr., în interiorul său fiind surprinse urmele unui edificiu roman timpuriu. Elementele constructive ale bazilicii din secolul V p.Chr. au mai fost relevate atât în interior - amenajarea stâncii pentru pavaj, sau segmente de ziduri refolosite de bazilica de secol Vi p.Chr. -, cât şi în exterior, spre sud, unde au fost descoperite zidurile unor anexe ce par a fi mai mari decât cele acum vizibile, aparţinând fazei din secolul VI p.Chr. În interiorul bazilicii a fost pus în evidenţă sistemul constructiv al pavajului care suprapune stânca, bazele coloanelor celor trei nave, sau cele două baptisterii, unul fiind amenajat prin cioplirea stâncii în colţul de nord-est. Fazele constructive şi nivelurile de folosire ale Bazilicii II de la Argamum sunt evidenţiate şi de materialul ceramic şi numismatic. Cercetarea din această zonă va fi completă abia după efectuarea săpăturilor arheologice în anexele din partea de sud şi la vest, în faţa intrării în bazilică. (Pl. 65)