61. Racoşu de Jos, com. Racoş, jud. Braşov
Punct: Piatra Detunată
Cod sit: 41710.02
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr. 37/2011
Colectiv: Florea Costea - responsabil, Radu Ştefănescu, Mihaela Cioc (MJI Brașov), Valeriu Sîrbu (M Brăila), Zsolt Szekely (UBB Cluj, filiala Sf. Gheorghe), Angelica Bălos (DCPN Hunedoara), Andrei Gonciar, Alec Brown (ArchaeoTek Canada), Chris Mazey (Canada), 18 studenţi şi voluntari din mai multe ţări din Europa şi America.

     
     Săpăturile s-au desfăşurat în perioada iunie-iulie. Precizăm de la început că şi în acest an s-au întâmpinat greutăţi serioase, în primul rând datorită ploilor excesive.
     Ca şi în campania precedentă, în anul 2011 obiectivele principale au fost: a-obţinerea de date pe cât posibil mai exacte despre sistemul defensiv (cu atenţie specială lungimea zidului dacic) şi b-locuirea teraselor dintre cele două mameloane (punctul ,,În Şea") în cele trei epoci: Epoca Bronzului, Prima Epocă a Fierului şi Latène.
     Probleme legate de sistemul defensiv:
     Văzute înainte de săpătură, resturile zidului dacic se înfăţişează ca un val impozant în arc de cerc, ale cărui extremităţi (la N şi la E) pierd serios şi treptat din dimensiuni înainte de a întâlni stânca nativă şi abruptă a dealului (a mamelonului principal), punct din care aşezarea începe să beneficieze de apărare naturală, spre N şi NE, unde există o falie naturală verticală, practic insurmontabilă în antichitate dar avansat colmatată în prezent.
     La ambele extremităţi, coama şi panta exterioară a "valului" se pierd în configuraţia pantei naturale a terenului, părând o continuare firească a dealului spre aval, fără a oferi vreun indiciu asupra locului articulării lor. Constatarea subliniază dificultatea aflării chiar cu aproximaţie a acestui punct, situaţie care a impus trasarea a trei secţiuni noi, de dimensiuni mai reduse ca de obicei, toate transversale pe zid şi cu aceeaşi orientare.
     Secţiunea III/2011 (S.III/2011). A fost amplasată cu 1 m la nord de S.IV/2009, paralelă cu ea (355º) şi a avut dimensiunile de 6 x 2 m. De la metrul zero la m2 (numărătoarea şi de această dată amonte-aval), la numai 5-15cm sub obişnuita cuvertură de piatră măruntă de calcar a apărut stânca nativă, uşor corectată artificial pentru a conferi stabilitate zidului, a cărui faţă interioară traversează secţiunea în mp; este vorba despre un rând de pietre de calcar alb de dimensiuni medii (laturile mari ale lor nu depăşesc 40cm), din care se păstrează ,,asiza" de la bază instalată pe nelipsitul lut roşu adus din împrejurimi. Paralelă cu acest şir este faţa exterioară a zidului, aflată în m6 şi marcată mai bine de pământul roşu decât de pietre, multe desprinse şi alunecate spre vale. Între aceste ,,paramente" se află un emplecton din pietre de calcar local ,,legate" cu pământ în care abundă vestigiile din Epoca Bronzului şi din Hallstatt (ceramică, chirpici, oase etc.). Un singur fragment ceramic dacic, dar important întrucât demonstrează încă o dată existenţa celor două faze de locuire dacică.
     Secţiunea I V/2011(S.IV/2011). Deoarece în suprafaţa secţiunii precedente s-a văzut clar că zidul continuă păstrându-şi grosimea foarte apropiată de cea din zona centrală, fără a se termina, la 14m nord de S.IV/2009 a fost deschisă S.IV/2011, cu dimensiunile de 3 x 2m, în singurul loc permis de copaci. Ea a fost repede abandonată deoarece în perimetrul ei nu s-au semnalat nici urme de construcţii, nici vestigii.
     Secţiunea V/2011 (S.V/2011). În situaţia dată, capătul zidului trebuia căutat în spaţiul dintre secţiunile precedente. Singurul loc în care acest lucru a fost permis de copaci se află la 9m nord de S.IV/2009. Dimensiuni: 6 x 2 m.
     Informaţiile oferite de această secţiune sunt deosebit de interesante, de reţinut pentru moment fiind trei aspecte:
     - Aici există un puternic parament exterior, din care se păstrează prima asiză şi parţial din cea de deasupra ei. Este realizat din blocuri mari, unele cu laturi de aproape 1 m, puţin netezite la exterior. Foarte importantă este constatarea că paramentul în discuţie este continuarea constructivă în lungime a rândului de blocuri de piatră semnalat în S.IV/2009 şi în alte secţiuni din zona sudică (centrală) a zidului. Situaţia derivă din faptul că aici este locul în care nu numai că zidul întâlneşte stânca abruptă a dealului, ci şi partea superioară ("creasta") rambleului bine vizibil tot în S.IV/2009. Fără a oferi alte detalii reţinem că, incluzând paramentul amintit, lăţimea zidului este şi aici de aproape 4 m, după cum indică pământul roşu de la baza lui, care începe în 3,70 m (faţa exterioară a paramentului) şi urcă mai sus de capătul secţiunii (metrul zero), unde însă nu se va putea săpa din cauza copacilor ocrotiţi de lege. Între cele două "limite" (0 m - 3,70 m) este un emplecton interesant, din care nu lipsesc pietrele mari, cărbunele şi permanentele vestigii Wietenberg şi Hallstatt. De reţinut însă că la partea superioară a săpăturii (0,15 - 0,25 m adâncime) s-au găsit şi fragmente ceramice dacice din ambele categorii, cărbune şi materiale de construcţie, între care şi un piron dublu îndoit, ce poate proveni de la o încuietoare. Este posibil ca acestea să fi fost folosite la construirea unui turn (exclusiv din lemn?, întrucât chirpicul lipseşte) la extremitatea nordică a zidului. Dată fiind configuraţia terenului, turnul putea fi numai de veghe.
     - Toată construcţia defensivă din această zonă a fost precedată de o interesantă acţiune sacrificială, sub paramentul exterior al zidului şi în faţa lui fiind depuse ritual vase sparte pe loc dar întregibile, oseminte şi unelte casnice, toate din Epoca Bronzului, cu excepţia animalelor care se sacrifică în momentul începerii lucrărilor la construcţiile defensive. De subliniat că ofrandele se aşează pe o treaptă "retrasă" exterior, construită tot din blocuri mari de piatră locală de carieră. Substructura acesteia începe cu măcar 7-8 m mai jos pe panta foarte abruptă, tehnica obişnuitelor rambleuri din alte sectoare fiind imposibil de aplicat în acest caz.
     - Capătul zidului nu a fost nici de această dată dezvelit şi precizat punctual, de unde se poate deduce cu siguranţă că el se află în "martorul" dintre S.IVşi S.V, foarte probabil pe la jumătatea lăţimii acestuia (3 m). Ca atare, zidul poate fi mai lung în această parte cu aproximativ 1,50 m.
      În zona de est s-a finalizat cercetarea S.I/2010. Aici s-a surprins mulţumitor paramentul interior al zidului, din care se mai păstrează prima "asiză" şi parţial cea de a doua, paramentul exterior, în bună parte alunecat spre vale şi emplectonul din piatră "legată" cu pământ adus din zone din incintă locuite în Epoca Bronzului şi în Prima Epocă a Fierului, inclusiv lipitură de perete înroşită de foc. Zidul, lat de aproximativ 4 m, este aşezat pe un pat de lut roşu, sub care se află amenajarea premergătoare ridicării construcţiei, nivel în care din nou există bogate vestigii din cele două epoci, deosebit de numeroase fiind uneltele şi ustensilele casnice sau care provin din ateliere de pietrari (râşniţe, percutoare, miezuri şi aşchii prelucrate sau în curs de prelucrare etc.). De semnalat în mod special ni se pare descoperirea în pământul adus a unui car miniatural aparţinând culturii Wietenberg, din păcate fragmentar, confecţionat din pastă fină, negricioasă şi lucioasă, frumos decorat.
     Capătul estic al zidului nu s-a surprins în secţiune. Luând în considerare faptul că nu a apărut nici în S.III/2009, el poate fi plasat tot pe la jumătatea grosimii martorului dintre şanţuri, care este de 2.80 m (1,40 m).
     În concluzie la această problemă, la lungimea de 102 m perfect vizibilă în săpătură a zidului se cuvine adăugată aproximarea de 1,50 m spre nord şi de 1,40 m spre sud, în felul acesta rezultând o lungime totală a zidului de aproximativ 10 5m. Din păcate, în ambele sectoare va fi foarte greu a se săpa sondaje prin care să se elimine marja de 2,90 m. Nu trebuie însă uitat că şi în acea situaţie poate fi vorba tot despre o aproximare, terenul fiind foarte răscolit de rădăcinile copacilor mai vechi sau ale celor existenţi în prezent.
     Tot în scopul obţinerii de date referitoare la zidul dacic (implicit a infrastructurii lui) s-a continuat cercetarea S.II/2010, perpendiculară pe zid şi cu dimensiunile de 21,75 x 2,5 m până la paramentul interior şi lată de 4 m de la paramentul exterior până la capătul din aval. În porţiunea de pe Terasa I (locuibilă) a zidului şi a pantei exterioare, secţiunea în discuţie este practic lipită de Secţiunea Magistrală din anul 1995, cu care s-au început săpăturile sistematice pe Durduia. Cercetarea a fost încheiată până la 6,75 m, respectiv până la linia interioară a zidului. În acest segment s-au evidenţiat clar cele două faze de locuire dacică (fiecare cu instalaţia ei de foc), precum şi amenajarea la care au recurs dacii în scopul adaptării terenului pentru construcţiile lor de locuit şi de luptă. Operaţiunea a ocazionat aducerea din alte zone a unui bogat material datând din epocile anterioare, în special vestigii aparţinătoare culturii Wietenberg. Săpătura s-a adâncit până la steril, respectiv până la stratul nativ de rocă sfărâmicioasă, gălbui-roşcată. De reţinut că în nivelul de locuire corespunzător primei faze dacice s-au descoperit relativ multe fragmente de la vase de sticlă, foarte subţiri şi irizate (în campania precedentă, tot de aici au provenit alte fragmente şi un gât cilindric, lung, de la un recipient verde închis).
     Au fost dezvelite parţial paramentele şi faţa superioară a zidului, parţial infrastructura din pământ negru adus din altă parte şi o platformă de piatră de calcar de carieră aşezată pe roca gălbui-roşcată, sfărâmicioasă, care la rândul ei suprapune stânca nativă.
     Această porţiune a fost acoperită definitiv, cercetarea urmând a fi reluată în campania din acest an doar de la zid spre aval.
     Lămuriri a oferit săpătura în această fază de lucru asupra grosimii zidului (aproximativ 4 m), a utilizării în cantitate mare a pământului roşu şi a celui negru ce conţine vestigii din epocile anterioare, ca şi asupra existenţei rambleurilor destinate a susţine zidul propriu-zis.
     Secţiunea II/2011 (S.II/2011). A fost deschisă la 3 m vest de cea în care s-a descoperit coiful roman fragmentar, cu scopul de a salva o parte din materialele aparţinătoare ultimei faze de locuire dacică, secţiunea fiind de fapt începută în campania din 2010 dar în care nu s-a putut lucra din cauzele deja ştiute. Totodată, a fost unul dintre locurile cele mai potrivite pentru practica studenţilor străini, ocazie cu care aceştia au început a se familiariza şi cu artefactele dacice, pe lângă cele din Epoca Bronzului. Săpătura a fost întreruptă după ce a fost clar evidenţiat momentul distrugerii complexului printr-un incendiu şi o demantelare violente. Ca şi în alte părţi ale zonei locuite (de încartiruire a militarilor), şi aici au rămas pe loc, sparte, numeroase vase dacice de ambele categorii şi de o varietate tipologică deosebită (ceşti-căţui cu un decor extrem de bogat şi variat, căni, fructiere, borcane, străchini, vase de provizie etc). Tot din perimetrul secţiunii, în pământul folosit ca "liant" la zid, a fost găsită o figurină animalieră din Prima Epocă a Fierului, din lut ars.
     S-a renunţat la secţionarea zidului în această porţiune, tocmai din raţiunea ca odată dezvelit el să nu fie spălat de ploile foarte abundente.
     Secţiunea IV/2009-2011 (S.IV/209-2011). Şi aici, din aceleaşi motive, s-a lucrat relativ puţin. Cu toate acestea, o informaţie se dovedeşte a fi foarte valoroasă, anume folosirea lemnului la configurarea şi asigurarea rezistenţei zidului. Bârnele şi parii carbonizaţi stau mărturie în acest sens, deşi din numărul lor redus şi din poziţionarea observată este dificil a se proceda acum la o reconstituire lipsită de erori.
     Locuirea în zona numită "În Şea".
     Secţiunea I/2011 (S.I/2011). A fost deschisă aproximativ la jumătatea pantei vestice a şeii, pe o terasă cu marginea bine vizibilă înainte de săpătură, arcuită, cu deschidere perfectă spre Olt şi spre fortificaţia de pe "Dealul Cornu". Dimensiuni: 17 x 2 m; orientarea: perfect E -V.
     În afara scopului enunţat mai sus, secţiunea a servit şi ca loc de practică pentru studenţii străini.
     Stratigrafia. Terenul fiind în pantă accentuată, stratul de humus este foarte subţire, între 0,10 şi 0,12 m. Imediat sub humus au apărut câteva zone de fragmente ceramice aparţinând Primei Epoci a Fierului. Cea mai extinsă şi mai consistentă se situează în apropierea marginii terasei, de la 10 m la 17 m, iar cea mai interesantă în 2-3 m unde, alături de ceramică s-au găsit topoare (cefe şi tăişuri) şi ciocane din piatră, fragmentare. Toate sunt confecţionate din pietre de râu şi au culori diferite: cenuşiu-verzui, cenuşiu-gălbui, cafeniu-negricioase, unele cu splendide impregnaţii de siliciu în care predomină nuanţele culorilor verde şi galben. Se pare că unul dintre topoare a fost deteriorat ritualic încă din vechime, din el păstrându-se doar ceafa şi tăişul.
     Ceramica, în rare cazuri reconstituibilă doar pe părţi de vas, este reprezentată de recipiente de dimensiuni mijlocii şi mici, în special de străchini şi ceşti, majoritatea cu torţi. Puţinele fragmente de la vase mai mari sunt în majoritate negre la exterior şi roşii la interior, decorul constând în caneluri.
     Toate aceste adevărate "covoare" ceramice se află în poziţie secundară, pe un pământ lutos, galben (până la adâncirea săpăturii nu se poate afirma dacă există şi vestigii in situ, impresia în această fază a lucrărilor fiind că ele sunt venite de pe pantele mai înalte). Deoarece o locuire Hallstatt nu s-a semnalat anterior în apropierea "cumpănei apelor", este sigur că ele provin din complexe situate mai jos pe panta nord-vestică a Şeii.
     În 12 m, în stratul de humus, a fost descoperit un vârf de săgeată de scorpio - bolţ din fier, ca şi o dăltiţă din bronz. Dacă piesa din urmă intră în categoria ustensilelor obişnuite pentru oricare dintre epocile în care dealul a fost locuit, bolţul poate avea o anume conotaţie, locul lui de descoperire putând fi pus în relaţie cu campaniile militare romane, bogat şi complex ilustrate şi în alte zone ale sitului. De data aceasta este de subliniat că şaua respectivă este una dintre posibilele direcţii de atac asupra cetăţii, anume dinspre nord-vest, ameninţat fiind în primul rând turnul de pe mamelonul mic.
     Secţiunea va fi continuată în campania din 2012, care va fi şi ultima în acest sit.
     
     Bibliografie:
     Florea Costea, A. Bălos, Cumidava 20, 1996, p. 27-64.
     Florea Costea, Aşezarea Wietenberg de la Racoş-Piatra Detunată, Angustia 2, 1977, p. 39-76.
     Florea Costea, Ce sunt de fapt "vasele dreptunghiulare puţin înalte" din ceramica Wietenberg?, Angustia 3, 1998, p. 59-75.
     Fl. Costea, A. Bălos, în Studii de Istorie Antică. Omagiu Profesorului Ioan Glodariu, Cluj-Napoca, 2001.
     Florea Costea, Dacii din sud-estul Transilvaniei, Braşov, 2001, sub voce.
     Florea Costea, Repertoriul arheologic al judeţului Braşov, 2004, sub voce.
     Lucica Savu, Angelica Bălos, Două unelte agricole din fier, de epocă dacică, descoperite în sud-estul Transilvaniei, Cumidava 29, p. 82-87.
     Fl. Costea, L. Savu, A. Bălos, Un fragment de coif roman descoperit în aşezarea dacică de la Racoşul de Jos-Piatra Detunată, judeţul Braşov, Tyragetia 2/1, Chişinău, p. 267-274.
     Fl. Costea, V. Sîrbu, R. Ştefănescu, L. Savu, A. Bălos, Military Gear Found in the Dacian Fortress of Racoşul de Jos-Piatra Detunată, Braşov County, [Piese de echipament militar şi arme descoperite în cetatea dacică de la Racoş-Piatra Detunată, judeţul Braşov], Omagiu lui Gavrilă Simion la a 80-a aniversare, Constanţa, 2008, p. 154-169.
     Florea Costea, Zsolt Szekely, Aspects of the Ritual Life of the Wietenberg Culture. Miniature Religious Shrines from Racoş, Transylvania, în Bronze Age Rites and Rituals in the Carpathian Basin. Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureş. 8-10 octombrie 2010, p. 107-113.
     Florea Costea, Vier urnenfelderzeitliche Fibeln aus Siebenbürgen, Cumidava 31-34, 2011, p. 81-93.
     Fl. Costea, A. Bălos, CCA 1996, p. 93-95.
     Fl. Costea, A. Bălos, CCA 1998, p. 60-61.
     Fl. Costea, A. Bălos, D. Dana, C.D. Ţuţuianu, CCA 2001, p. 200-201.
     Fl. Costea, L.O. Scurtu, A. Bălos, M. Cioc, CCA 2004, p. 249-250.
     Fl. Costea, A. Bălos, L.O. Scurtu, M. Cioc, CCA 2005, p. 286-287.
     Fl. Costea, R. Ştefănescu, V. Sîrbu, A. Bălos, L. Savu, M. Cioc, CCA 2008, p. 134 şi urm.
     Fl. Costea, R. Ştefănescu, V. Sîrbu, A. Bălos, L. Savu, M. Cioc, A. Gonciar, CCA 2009, p. 177-179.
     Fl. Costea, V. Sîrbu, R. Ştefănescu, Zs. Szekely, A. Bălos, M. Cioc, A. Gonciar, CCA 2010.
     Fl. Costea, R. Ştefănescu, V. Sîrbu, Zs. Szekely, A. Bălos, M. Cioc, A. Gonciar, CCA 2011, p. 102-104.
     
     
     Résumé:
     Les deux objectifs principaux de la campagne 2011 ont été: a) recueillir des données sur les matériels, la technique et les dimensions du mur dace, b) des informations sue l’habitation de la zone sur les terrasses entre les deux mamelons de la colline.
     Au bout de N-NO, nous avons tracé trois sections et un petit sondage, toutes perpendiculaires sur le mur. Nous avons constaté que le mur de S.V n’apparaît plus en S.IV, qui se trouve à 3m vers le N, donc il aboutit dans le témoin entre les deux sections. Au bout opposé, méridional, nous avons terminé la fouille de S.I de 2010, oứ les ruines du mur sont parfaitement visibles. Mais, comme celui-ci n’apparaît plus en S.III de 2009, il est sûr que le mur finit quelque part dans le témoin entre ces sections. Par conséquent, il faudrait ajouter 2,90-3m á la longueur visible de 102 m du mur dans l’excavation, d’oứ il résulterait que le mur dace de la dernière phase d’habitation s’étendait sur quelques 105 m. D’autre sections, qui ont eu le même objectif (S.II/2010et S.I/2011), fournissent des informations intéressantes, mais elles sont encore en cours de recherche.
     Sur l’une des terrasses du nord-ouest, entre les mamelons, dans le lieu-dit "In Şea", nous avons ouvert S.I/2011, don ’t les dimensions sont 20 x 2 m et l’orientation E-O. Sur la plus grande superficie, juste sous l’humus de bois, on a observé une quantité appréciable de vestiges datant du Premer Age du Fer, en particulier de la poterie et des aches en pierre fragmentaires. Tous sont en position secondaire, d’oứ l’on peut conclure qu’ils proviennent de l’une des hautes terrasses oứ se trouvaient aussi les demeures. Dans la même couche d’humus on a trouvé une pointe de flèche du scorpion en fer.