9. Câmpulung, jud. Argeș
Punct: Jidova

Cod sit: 13506.02
Autorizația de cercetare arheologică sistematică nr. 134/2010
Colectiv: Constantin C. Petolescu - responsabil (FIB), Florian Matei-Popescu (IAB), Teodor Cioflan, Ion Dumitrescu (MJ Argeș)


Campania arheologică s-a desfăşurat în perioada 26 iulie - 10 august 2010 cu fonduri puse la dispoziţie de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (4000 lei) şi Muzeul Judeţean Argeş (2000 lei).
Într-o primă fază am luat decizia de a demonta complexul reprezentat de prăbuşirea structurii unei încăperi a barăcii identificate, în retentura dextra, între via decumana şi latura de V a fortificaţiei. Această zonă de distrugere, identificată încă din campaniile precedente, din anii 2007-2008, se prezenta sub forma unui complex de formă neregulată de aproximativ 4, 20 x 2, 70 m, compus în cea mai mare parte din chirpic, cărămizi, ţigle şi olane, rezultate în urma distrugerii printr-un incendiu a acestor barăci din retentura dextra. În colţul de NE al acestui complex au fost descoperite 5 bucăţi mari de piatră calcaroasă, provenite probabil în urma calcifierii tencuieli interioare a încăperii acestei barăci. Secţionarea acestei zone distruse a demonstrat faptul că barăcile erau ridicate pe un strat de pietriş şi pietre, strat ce poate fi identificat pe toată suprafaţa zonei de distrugere. Peste acest strat s-au prăbuşit pereţii barăcilor, după cum indică prezenţa unui strat de chirpic şi pământ ars puternic, iar peste acest strat au căzut bucăţile din tencuială şi materialul tegular folosit la acoperiş. La demontarea acestui complex au fost identificate, pe lângă cantitatea impresionantă de material tegular, chirpici şi pietre, resturi ceramice în cantitate foarte mică şi oase de animale, provenind cel mai probabil de la ovicaprine.
Observaţiile din ultimele campanii, coroborate de cele din campaniile mai vechi, arată că şi această baracă a fost distrusă de un incendiu devastator (bucăţile de lutuială, cu amprentele de nuiele şi pari s-au întărit şi le găsim astăzi sub forma unor structuri neregulate, deasupra zonei pavajului, structuri amestecate cu pământ ars puternic). Acest incendiu, identificat pretutindeni în castru, este cel care, către mijlocul sec. al III-lea, a distrus întreaga fortificaţie. Distrugerea s-a datorat invaziei carpilor, din anii 244 - 2451, invazie care a distrus toate fortificaţiile de pe limesul Transalutan (vezi tezaurul monetar de la Săpata de Jos)2 şi au atins chiar zona oraşelor şi fortificaţiilor romane din Oltenia (e.g. Romula). Secţionarea şi demontarea zonei de distrugere, despre care am vorbit mai sus, arată fără dubiu existenţa unui singur nivel de locuire al castrului, întrucât secţiunea a coborât până la nivelul steril din punct de vedere vegetal şi arheologic.
Pentru a lămuri situaţia clădirilor centrale, în primul rând a clădirii dublu absidate, clădire identificată între principia şi horreum, în latus principiorum dextrum (aşa numita „casă a ofiţerilor”, despre a cărei funcţionalitate nu deţinem până în acest moment indicii certe), am luat apoi decizia să deschidem o suprafaţă de 17 x 12,5 m, situată la N de clădirea menţionată, între horreum şi principia, limita sudică constituind-o via principalis. Lăţimea suprafeţei suprapune, în linii generale, lăţimea clădirii dublu absidate cu o prelungire la V până la zidurile magaziei de cereale şi la E până la clădirea comandamentului. Scopul acestei suprafeţe a fost acela de a observa dacă în această zonă, în aparenţă lipsită de construcţii, va fi existat sau nu o structură din material perisabil, cel mai probabil lemn. Această zonă fusese deja intersectată de o secţiune (SG), practicată în anii 1962-19673, secţiune care permisese descoperirea aşa numitei „case a ofiţerilor”, şi pe care am identificat-o imediat după decaparea primul strat.
În această suprafaţă, după înlăturarea unui strat de aproximativ 0,10-0,20 m, a apărut un nivel consistent de pietriş şi pietre, amestecat cu fragmente de ţigle, olane, cărămizi şi materiale ceramice. Acest strat, aproximativ omogen pe întreaga suprafaţă, a fost înlăturat fără a fi fost marcat de secţiunea transversală menţionată mai sus. O concentrare mai mare de pietre şi material tegular, combinată cu resturi ceramice, s-a observat în imediata vecinătate a clădirii absidate şi în colţul de SE al suprafeţei, în apropiere de via principalis. De asemenea, au fost identificate şi trei obiecte fragmentare de fier, ce se adaugă obiectelor de fier descoperite în apropierea clădirii dublu absidate încă din timpul cercetătorilor din 1962-19674. În spaţiul dintre clădirea dublu absidată şi principia a fost identificată o stradelă lată de cca. 3,20 m. Între acest drum şi clădirea dublu absidată rămâne o porţiune lată cca. de 1,20-1,30 m, care poate reprezenta un portic de lemn la marginea de E.
De asemenea, credem că am reuşit să identificăm, încă din această campanie, două gropi de stâlpi de lemn (din experienţa cercetării barăcilor din retentura dextra ştim că gropile aveau în profil o formă trapezoidală; pentru consolidarea stâlpilor gropile erau împănate cu pietre şi bucăţi de cărămizi).
Fondurile insuficiente nu ne-au permis continuarea cercetării. În campania următoare, după degajarea acestei structuri de prăbuşire, vom încerca să identificăm mai multe urme ale acestei construcţii de lemn, care completează planul clădirii cu hypocaust, menită a umple acest spaţiu destul de mare dintre horreum, principia şi clădirea dublu absidată („casa ofiţerilor”). Printre resturile de material tegular am identificat un fragment de tegula folosită pentru realizarea peretelui dublu care conducea aerul cald, provenit din hypocaust (acest sistem este bine păstrat la camera din capătul vestic al barăcii, de lângă horreum).
Ceramică recuperată, toată fragmentară şi destul de diversă din punct de vedere tipologic şi funcţional, de la farfurii până la mânere de amfore şi un fragment de mortarium, nu este de folos pentru stabilirea unei cronologii foarte strânse, ea încadrându-se în ceramica romană provincială databilă în sec. II-III.


Note:
1. Em. Popescu, C. C. Petolescu, T. Cioflan, Distrugerea castrului roman de la Câmpulung (Jidava), Studii şi comunicări, 3, Câmpulung-Muscel, 1984, p. 15-17.
2. V. Christescu, Le „castellum” romain de Săpata-de-Jos, Dacia 5-6, 1935-1936, p. 435-446; idem, Le trésor de monnaies de Săpata-de-Jos et la date du limes romain de la Valachie, Istros 1, 1934, 1, p. 73-80.
3. Em. Popescu, Eugenia Popescu, Raport preliminar asupra săpăturilor efectuate în anii 1962-1967 în castrul roman de lîngă Cîmpulung-Muscel (Jidova), MCA 9, 1969, p. 251-263, cu planul de situaţie (în special p. 257); iidem, Castrul roman Jidava-Cîmpulung (Observaţii preliminare), Studii şi comunicări. Muzeul din Piteşti. Istorie – Ştiinţele Naturii 1, 1968, p. 67-79 (în special p. 74).
4. Em. Popescu, Eugenia Popescu, op. cit., MCA 9, 1970, p. 257 şi p. 259, fig. 9/2.