159. Sântana, jud. Arad
Punct: Cetatea Veche
Cod sit: 12108.02
Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr. 327/2009
Colectiv: Peter Hügel - responsabil, Victor Sava, Luminiţa Andreica (CM Arad), Florin Gogâltan (IAIA Cluj), Nagy Ioszef Gabor (UAIC Iaşi), Alexandra Ioana Cociş, Narcis Ciobanu, Vlad Bogdan Vătavu, Luciana Adela Irimuş, Ana Lucreţia Ignat, Alexandra Floarea, Daniela Maria Culic, Cristiana Elena Cordoş, Marian Adrian Lie, Alexandru Brehuescu, Botha Zoltán József, Adrian Socaci (UBB Cluj)

Introducerea unei conducte de transport gaze naturale ar fi afectat o latură a celei de-a III-a fortificaţii de la Sântana - Cetatea Veche. Din această cauză în perioada 17 septembrie - 30 noiembrie 2009 au fost practicate un număr de trei secţiuni, care au vizat atât sistemul de fortificare cât şi locuirea din spatele acesteia.
Oraşul Sântana se află situat la aproximativ 20 km NE de municipiul Arad şi la 5 km E de drumul european Arad - Oradea. Din punct de vedere al reliefului, localitatea Sântana se plasează în Câmpie de Vest a României, subunitatea Câmpia Mureşului. Fortificaţia se găseşte la cca. 6,5 km SV de Sântana, spre Zimandul Nou, pe partea dreaptă a şoselei dintre aceste localităţi.
Dimensiunea considerabilă a acestei fortificaţii a atras atenţia diferiţilor cronicari ai ţinutului arădean încă de la începutul secolului al XIX-lea, cu toate că prima reprezentare a fortificaţiei se datorează ridicărilor topografice iosefine, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Astfel pe harta XXIV/XXX este schiţată destul de fidel incinta mare a fortificaţiei, denumită „alte Schanz".
În 1963, un colectiv de arheologi format din Mircea Rusu, Egon Dörner şi Ivan Ordentlich, au efectuat o sondare a sitului. Au fost trasate două secţiuni şi două casete, prima secţiune cu scopul de a investiga sistemul de fortificare nordic al „incintei B" (fortificaţia a III-a), cea de-a doua a fost trasată pe valul „incintei A" (fortificaţia I), iar cele două casete au fost deschise în interiorul „incintei A" (fortificaţia I). În urma săpăturilor s-a constatat existenţa unui nivel cu materiale ce aparţine epocii timpurii a cuprului, cultura Tizsápolgar. De asemenea, a fost descoperit şi un mormânt de inhumaţie, în poziţie chircită, aparţinând acestei culturi. Pe lângă materialele Tizsápolgar au apărut fragmente ceramice specifice epocii târzii a bronzului (Bz D). În opinia lor prima fază a fortificaţiei a fost ridicată în „Ha A1", celelalte două fiind ulterioare. În secţiunea I a fost dezvelit un alt mormânt de inhumaţie, care a fost încadrat în orizontul „Ha B". Din câte s-a constatat, cea mai veche locuire ar fi aparţinut „Ha B3", materiale ceramice aparţinând acestui orizont fiind descoperite în cele două casete din interiorul „incintei A" (fortificaţia I). Cu toate că săpăturile din 1963 se cuantifică la peste 400 m2, tabloul cronologic şi cultural al acestui sit este pe departe de a fi lămurit.
Noile posibilităţi de cercetare oferite de programul Google Earth, au permis observaţii mai exacte cu privire la sistemul de fortificare şi la dimensiunile acestuia. Cea mai mare fortificaţie, a III-a în numerotarea noastră, se întinde pe 80 de ha, circumferinţa valului fiind de peste 3300 de m. Cea de-a doua fortificaţie (a II-a) are 65 ha, iar cea mai mică, numerotată I, are 14 ha. În primăvara anului 2008 o echipă de la Universitatea din Bochum şi o alta de la UV Timişoara au efectuat măsurători magnetometrice în perimetrul celor trei fortificaţii.
Cercetarea de faţă a avut ca scop stabilirea coloanei stratigrafice în partea nord-estică a fortificaţiei a III-a, studierea sistemului său de fortificare, recuperarea tuturor informaţiilor şi contextelor arheologice identificate pe sectorul ce urma a fi afectat de introducerea unei ţevi de gaz.
În acest scop au fost trasate trei secţiuni: S01, S02, S03. Secţiunea S01 a avut dimensiunile iniţiale de 80 x 4 m, fiind lărgită ulterior până la 6,50 m. S02, a avut iniţial aceleaşi dimensiuni cu S03: 10 x 1,5 m. Pentru a se dezveli în întregime Cx02 şi Cx03 din S02 au fost deschise două casete. În dreptul Cx02 a fost trasată o casetă de 2,3 x 1 m, iar în dreptul Cx03 o alta de 2 x 1 m. S03 a avut dimensiunile iniţiale de 10 x 1,5 m. Dezvelirea integrală a Cx4 a necesitat prelungirea secţiunii cu 1,5 m şi lărgirea ei pe acest tronson cu 2 m. Suprafaţă totală investigată a fost de 453,5 m2.În cele trei secţiuni au fost identificate un număr de 40 complexe arheologice, numerotate în ordinea descoperirii, de la 1 la 40.
Scopul principal al cercetării a fost sondarea sistemului de fortificare a celei de-a treia incinte (fortificaţia a III-a). Pentru aceasta a fost trasată secţiunea S01, care a tăiat valul şi şanţul de apărare. Secţiunea a fost orientată NEE-SVV. Ridicarea valului fortificaţiei a necesitat, pe lângă pământul recuperat din şanţul de apărare, excavarea din interiorul fortificaţiei a unei cantităţi mari de pământ. Scoaterea acestei cantităţi mari de pământ din interiorul fortificaţiei s-a reflectat printr-un şanţ surprins între c.0 şi 33. Adâncimea maximă a acestui şanţ de scoatere a pământului a fost de 2,06 m.
Valul de pământ, care este foarte bine păstrat, are dimensiuni impresionante: o lăţime de 26,82 m şi o înălţime 2,44 m. Modalitatea de construcţie a valului este foarte complexă, fiind ridicat din două unităţi arhitectonice. Prima, reprezintă miezul valului, o construcţie lată la bază de 14 m, iar la suprafaţă de 10,4 m. Această unitate a fost ridicată pe un „pat de bârne", menite să consolideze construcţia. Acest „pat de bârne" a fost dublat de un nivel de pietre de carieră, ambele niveluri fiind acoperite cu lentile de pământ bătut. Miezul valului, a fost „îmbrăcat" într-un strat de lut galben, gros de aproximativ 0,05 m, care a avut rolul de etanşare a construcţiei. Acestui „miez" i-au fost adăugate înspre incintă, sub forma unor „rampe", lentile de pământ bătut, cu scopul de a solidifica construcţia. Pe coama valului, aşa cum ne-am fi aşteptat, nu a fost identificată o palisadă simplă, ci un zid de lut. Zidul, cu o lăţime maximă de 1,26 m, s-a păstrat pe o înălţime de cca. 0,25 m, măsurată la interior. Rândurile de gropi de pari şi impresiunile de pe bucăţile masive de chirpici, ne arată modul în care a fost construit zidul. Structura a fost ridicată din bârne masive legate cu nuiele şi scânduri. Ea a fost umplută destul de neglijent, fapt dovedit de găurile aflate între bucăţile de chirpic, cu vălătuci de lut bine frământaţi cu paie. La exterior, zidul a fost făţuit, identificându-se până la cinci lipituri. Partea interioară nu a mai fost finisată, rămânând doar structura simplă de lemn. Acest fapt a oferit o bună combustie şi a determinat arderea puternică a zidului. În faţa zidului au fost descoperite numeroase bile de praştie din lut, dovada unui asediu violent.
Şanţul de apărare are o deschidere maximă de 10,20 m şi o adâncime de 2,86 m de la nivelul de săpare. El a fost săpat în formă de „V", cu latura exterioară mai puţin abruptă decât cea situată spre baza valului. Fundul şanţului este de formă aproximativ ovală, fiind mai ridicat înspre interiorul fortificaţiei. Şanţul a fost săpat direct în lutul galben, iar fundul său se opreşte pe un nivel de lut galben-roşcat nisipos. În umplutura şanţului au apărut fragmente ceramice, un vas întregibil, numeroase fragmente de oase umane şi un corn întreg de cervideu. Diversele lentile de pământ demonstrează că şanţul era puternic colmatat încă înainte de incendierea valului.
În secţiunea S02 au fost depistate două complexe arheologice, ce se adânceau în lutul galben. Cx02, o groapă de formă aproximativ circulară în care a apărut şi un pandantiv în formă de clepsidră, confecţionat din bronz. Cx03 reprezintă o groapă menajeră, în care au fost identificate fragmente ceramice specifice culturii Baden. Pe baza materialului ceramic, această groapă, este contemporană cu Cx04, din secţiunea S03. În umplutura gropii a apărut scheletul unui adolescent care are craniul spart în zeci de bucăţele, iar restul oaselor au fost rupte şi dispuse în jurul craniului. Este evident vorba despre un „caz special" şi nu se poate vorbi în nici un caz despre o înhumare obişnuită. În jurul adolescentului au fost depuse oase de bovidee, o căniţă din lut şi câteva fragmente ceramice specifice culturii Baden. Tot în S03 a apărut o locuinţă adâncită de formă patrulateră cu materiale caracteristice sec. al XVIII-lea.
Observaţiile stratigrafice şi materialele arheologice descoperite permit fixarea în timp a momentului construirii, funcţionării şi mai apoi a distrugerii fortificaţiei a III-a de la Sântana - Cetatea Veche. În diversele lentile de pământ care constituie „miezul" valului, într-o evidentă poziţie secundară, au fost găsite fragmente ceramice care pot fi atribuite unei etape târzii a epocii bronzului. Ele au ajuns în această situaţie odată cu pământul adus pentru înălţarea viitorului val al fortificaţiei a III-a. În faţa fortificaţiei a II-a au fost identificate urme slabe de locuire, iar în zona investigată de noi a funcţionat probabil şi o necropolă. Astfel, în solul virgin din punct de vedere arheologic, în spatele valului III, imediat sub ultimele lentile de pământ adus, au fost identificate două morminte, unul de incineraţie şi al doilea de inhumaţie. Mormântul de incineraţie a avut ca inventar recipiente caracteristice bronzului târziu. Mormântul al doilea, care se afla într-o puternică stare de deranjare, nu a fost cercetat integral aşa încât nu ne putem pronunţa cu privire la datarea sa. Cert este că defunctul incinerat a ajuns în pământ înainte de ridicarea valului al III-lea, moment ce poate fi plasat cândva în bronzul târziu. Importante pentru stabilirea cronologiei relative a fortificaţiei a III-a de la Sântana - Cetatea Veche sunt si piesele de bronz (un vârf de săgeată, un ac de cusut şi un saltaleon) şi fragmentele ceramice găsite pe fundul unui curs de apă care nu a mai funcţionat în momentul în care a fost ridicată fortificaţia. Este posibil ca cei doi saltaleoni şi brăţara de bronz (cu secţiunea rectangulară şi capetele ascuţite) descoperite în diversele lentile de pământ care constituie structura valului să fi fost „pierdute" de cei care au participat la construirea fortificaţiei şi nu să fi provenit din aşezarea de bronz târziu de unde a fost adus pământul. Poate cele mai certe elemente de datarea relativă a fortificaţiei a III sunt descoperirile din şanţ. În acest sens este de menţionat un vas ceramic aproape întreg care a ajuns în şanţ încă pe când acesta funcţiona.
Deocamdată nu deţinem date 14C care să permită datarea absolută a fortificaţiei a III-a de la Sântana - Cetatea Veche. Trebuie să apelăm, în acest moment, la analogii cu obiective contemporane. Ne referim în primul rând la marea cetate de pământ de la Corneşti - Iarcuri, jud Timiş, care a fost plasată cândva în a doua jumătate a mileniului II a.Chr.


Abstract:
The mounting of a gas pipe would have affected a side of the third fortification at Sântana - Cetatea Veche. Because of that between the 17th of September and the 30th of November 2009 we practiced three sections that involved both the fortification system and the occupation behind it. The main purpose of the investigation was to survey the fortification system of the third precincts (3rd fortification). The stratigraphical observations and archaeological materials discovered make it possible to date the moment of the building, operation and later destruction of the 3rd fortification at Sântana - Cetatea Veche. In the various earth lenses making up the "core" of the vallum, in an obvious secondary position, we found sherds that may be attributed to a late phase of the Bronze Age.