171. Sibiu, jud. Sibiu
Punct: Piaţa Gării (1 Decembrie), C.F. 51.216, nr. topo 3236/1/1/1/1/1/1/1/1/3

Cod sit: 143469.14
Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr. 508/2006
Colectiv: Sabin Adrian Luca - responsabil, Aurel Dragotă, Dumitru Popa, Silviu Istrate Purece, Alexandru Sonoc, Ioan Suciu, Ioan Marian Ţiplic (ULB Sibiu -IPCTE)

Cercetarea arheologică a zonei numită “Piaţa Gării” se realizează în urma contractului de prestare servicii nr. 1701 din 23 octombrie 2006, încheiat între S.C. Sephora Impex S.R.L. şi Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.
În funcţie de Caietul de sarcini şi Contractul încheiat s-a iniţiat sistemul de săpătură pe două sectoare, unul în vecinătatea capelei Sf. Cruce şi celălalt pe zona de lângă intrarea în autogara Transmixt.
Mănăstirea ordinului dominican se presupune că era situată în capătul estic al actualei străzi 9 Mai, în faţa porţii Elisabeta (Guşteriţei) pe locul unde se află actuala capelă a Sf. Cruce, fapt confirmat de solicitarea călugărilor (1474) de a primi un teren în incinta fortificată pentru a-şi edifica un nou lăcaş în locul celui anterior, puternic afectat de invaziile otomane.
Vechea mănăstire a fost transformată în leprozerie (1475), iar dominicanii îşi construiesc cu începere din 1475 mănăstirea şi biserica pe actuala stradă Gh. Magheru. La 1543 datorită Reformei, oraşul vinde iazul care a aparţinut dominicanilor. Odată cu cucerirea Transilvaniei de către austrieci pe locul fostei mănăstiri dominicane se construieşte biserica Sf. Cruce la 1755. La 1282 avem prima atestare a mănăstirii dominicane Sf. Cruce dar se pare că aceasta a existat încă de dinainte de 1242. În actuala capelă Sf. Cruce se află un uriaş crucifix care a fost sculptat în 1417 de Peter Lantregen cu două personaje, Maica îndurerată şi apostolul Ioan. După incendierea şi demolarea vechii biserici dominicane, marele crucifix a rămas căzut în pământ şi a fost acoperit de moloz până în anul 1683 când sfatul oraşului a reînălţat crucea. În 1755 consilierul Martin Wankel von Seeberg a dispus construirea, în jurul crucii monolitice, a unei capele în forma care se păstrează şi astăzi. Capela a fost declarată monument istoric în 1954.
Cercetarea arheologică s-a efectuat manual prin decopertarea suprafeţei cu mijloace mecanice (aprox. 0,60 m sunt depuneri din ultimii 30 de ani - două straturi de călcare care au asfalt), săparea cu ajutorul hârleţului şi a lopeţilor, curăţarea obiectivelor cu şpaclul, măturica şi pensula, fotografierea şi desenarea detaliată a secţiunii şi resturilor arheologice.
Au fost executate un număr de 6 secţiuni şi o suprafaţă care au acoperit întregul teren aflat în discuţie. O suprafaţă a fost trasată în imediata vecinătate a secţiunilor S1, S2, S3, şi S4 pentru a evidenţia mai bine traiectul zidului. Încă de la începutul lucrărilor se bănuia că în primul sector s-ar putea găsi resturile mănăstirii Ordinului Dominicanilor. Acest lucru era posibil şi datorită caracteristicilor acestui sector care nu a fost pe traiectul vreunui drum principal şi nu a fost afectat în adâncime de marile intervenţii de la sf. sec. al XIX-lea când a fost inaugurată calea ferată Sibiu-Vinţu de Jos, iar lucrările succesive din a doua jumătate a sec. al XX-lea, în special sistematizarea din anii 80, au ridicat substanţial nivelul pieţei. Acest lucru se observă uşor şi din diferenţa de nivel între nivelul de călcare al Capelei Sf. Cruce şi nivelul actual al pieţei. Acest sector a rămas o zonă verde fără prea mari intervenţii.
Astfel în primul sector, mai sensibil, au fost trasate S1, S2, S3, S4 şi suprafaţa SI iar în cel de-al doilea secţiunile S5 şi S6. Al doilea sector a fost traversat de un drum de acces unde infrastructura modernă a coborât mult în adâncime.
Sectorul I
Secţiunea S1. Aceasta este situată în extremitatea de E a sectorului I, înspre biserica Sf. Cruce. L este de 9,50 m, iar ad. de 2,80 m. Se observă depunerile de contemporane, în special cele din anii ‘80 dar şi de mai multe gropi ale sistemului de gaz, telefonie fixă şi reţele electrice. În partea sudică a ieşit la iveală un zid realizat din pietre masive de râu, legate cu un mortar foarte rezistent. Zidul are o l de 1 m şi este susţinut de un contrafort. Zidul pare că se continuă către capela Sf. Cruce.
Secţiunea S2. A fost trasată paralel cu S1 şi perpendicular pe traiectul gardului Autogării Transmixt. L de 8,50 m şi ad. de 2,70 m. A fost afectată de intervenţii moderne dar se observă continuarea traiectului zidului surprins anterior în S1.
Secţiunea S3. A fost trasată paralel cu S1 şi S2, perpendicular pe traiectul gardului Autogării Transmixt. A fost afectată puternic de lucrările din anii 80. L de 8 m şi ad. de 2,7 m. Se observă o reţea adâncă de cabluri şi conducte ca şi o mare groapă de pietriş contemporan.
Secţiunea S4. A fost trasată în continuarea suprafeţei I, pentru a urmări zidul de piatră. Este paralelă cu gardul Autogării Transmixt şi cu traiectul străzii 9 Mai. Zidul iţi continuă ductul dar se pierde în profilul sudic. L de 10 m şi ad. de 2,6 m.
Suprafaţa I (SI). A fost săpată în continuarea S1, S2, S3, la S de acestea pentru a urmări traseul zidului care a apărut în S1. Se continuă cu S4 înspre E. Zidul este surprins 16,5 m. Gr. lui este de aprox. 0,8 m ceea ce exclude că ar fi parte a bisericii mănăstirii. Zidul prezintă contraforţi înspre partea nordică, în continuarea lui S2, în suprafaţa I, zidul este întrerupt fără a fi tăiat element care ar indica o posibilă intrare cu un turn. Din nefericire nu au fost surprinse mai multe elemente. Înspre Piaţă zidul nu mai continuă fiind tăiat de lucrările la infrastructura drumului din perioadele anterioare. Este cert că acest zid face parte din complexul mănăstirii dominicane dar nu avem mai multe elemente datorită faptului că parcela cercetată este puţin depărtată de actuala capelă Sf. Cruce pentru a observa relaţia stratigrafică.
Sectorul II
Sectorul II a beneficiat de două suprafeţe S5 şi S6.
Secţiunea S5 a fost trasată şi excavată în sectorul II, perpendicular pe gardul care delimitează proprietatea de cea a autogării Transmixt pe latura de NE. L de 24 m şi ad. între 2 şi 2,80 m. Nu au fost identificate elemente medievale, modernizările succesive au distrus nivelurile anterioare.
Secţiunea S6 a fost trasată în sectorul II, perpendicular pe gardul care delimitează proprietatea de cea a autogării Transmixt pe latura de NE. L de 20 m şi ad. între 3,4 m şi 2,7 m. Nu au fost identificate elemente medievale, modernizările succesive au distrus nivelurile anterioare.
Zidul decopertat aparţine cu certitudine mănăstirii dominicane. Nu s-au descoperit alte elemente care să ne arate evoluţia arhitecturii sau necropolei acesteia.

Abstract:
The archaeological diggings from “Piaţa Gării” were developed as preventive archaeological diggings. It was identified the wall of the Dominican Monastery, which was situated in the east side of the 9 Mai street, in front of the Elisabeth Gate. The archaeological diggings were developed manually by uncovering the surface through mechanical means, followed by the digging with spades and cleaning the surfaces with the spatula, the brush and the paintbrush. A number of 6 sections and one surface were traced. Another surface was traced near the S1, S2, S3, S4 sections, to mark the outline of the wall.
There were no elements to indicate the evolution of the architecture and/or necropolis.

Artefacte provenind dintr-un atelier de confecţionare a pieptenilor
Corneliu Beldiman (UCDC Bucureşti), Alexandru Gh. Sonoc, Diana-Maria Sztancs (ULB Sibiu)
Materialele care fac obiectul prezentului raport de analiză au fost recuperate în iunie 2006 cu ocazia supravegherii de către conf. univ. dr. Dumitru Popa şi asist. drd. Alexandru Gh. Sonoc (ULB Sibiu) a lucrărilor edilitare efectuate în zona Pieţei «1 Decembrie 1918» (Piaţa Gării) din Sibiu (SB-PG). Ele se păstrează în colecţiile ULB Sibiu. Artefactele provin din suprafaţa excavată plasată la capătul actual al str. 9 Mai (zona fostei str. Pieptănari) dintr-un context databil grosso modo în sec. al XVI-lea - al XVII-lea1; nu dispunem, deocamdată, de alte date utile relative la contextul descoperirii. Este vorba de un perimetru bogat în vestigii arheologice, în care se plasează, între altele, şi cele ale mănăstirii dominicane.
Piesele reprezintă două procese cornuale ale osului frontal (coarne), fragmentare, recoltate de la bovine adulte (Bos taurus) şi aflate în stadii incipiente de procesare în vederea confecţionării probabile a pieptenilor (obiecte de port şi de toaletă)1. Artefactele sunt identificabile prin indicativele SB-PG 1 şi SB-PG 2. Starea de conservare excepţională, urmele de intervenţie tehnică foarte bine marcate, valoarea lor de ilustrare a practicării unui meşteşug important în spaţiul cibinens, ca şi atenţia (încă) redusă de care “beneficiază” astfel de obiecte în mediul cercetării de la noi sunt argumente pentru o tratare detaliată a acestei descoperiri. În cercetarea arheologică din România, artefactele medievale din corn de cerb sau de vită au constituit mai rar (până de curând) subiectul unor analize extensive, care să ia în considerare ansamblul parametrilor tehnico-funcţionali: achiziţia materiei prime; «lanţul operator» al fabricării, ilustrat de piesele finite, de cele aflate în diverse stadii de procesare, eboşe, rebuturi, deşeuri; tipologia; studiul urmelor generate în timpul procesării şi al utilizării2.
Artefactul SB-PG 1 este un proces cornual stâng, reprezentând un deşeu de prelucrare. El are culoarea maro uniformă şi un luciu artificial, rezultate probabil prin aplicarea unui tratament înainte de transformarea volumelor anatomice; este vorba de tratamentul termic şi chimic de înmuiere, probabil prin imersie/fierbere în leşie. A urmat debitajul, respectiv, detaşarea de pe craniu prin tăiere transversală cu ferăstrăul, pe o direcţie oblică la nivelul colului, dinspre faţa anterioară, pe o grosime reprezentând cca 1/3 din diametru; suprafaţa de tăiere prezintă serii de striuri rectilinii specifice, generate de cursele active ale lamei ferăstrăului, striuri poziţionate transversal faţă de axul principal al cornului. Detaşarea s-a finalizat prin fracturare, recurgându-se probabil la percuţie directă lansată (lovirea violentă la nivelul colului cu un instrument dur sau izbirea craniului de pământ); marginile neregulate de fractură sunt revelatorii în acest sens. La nivel mezial, cornul a fost secţionat transversal cu ferăstrăul, pe întregul diametru, pe o direcţie perpendiculară faţă de axul său lung; marginile păstrează serii de striuri rectilinii specifice. Operaţiile au urmărit, probabil, recoltarea segmentului mezio-distal al cornului care, prin secţionare axială, tratament termic/chimic şi presare, permitea obţinerea a două plăcuţe de formă trapezoidală, utilizabile în confecţionarea pieptenilor. Dimensiuni (mm): L 128; diam. la nivelul colului 46/43; diam. coroanei 50/43; diam. părţii meziale 36/32.
Artefactul SB-PG 2 este un proces cornual probabil drept, reprezentând o eboşă - segmentul mezial al cornului, din care se extrăgeau două plăcuţe de formă trapezoidală. El are, ca şi piesa SB-PG 1, culoarea maro uniformă şi un luciu artificial, rezultate probabil prin aplicarea tratamentului termic şi chimic de înmuiere, probabil prin imersie/fierbere în leşie. La extremităţi se păstrează foarte bine urmele debitajului (secţionării pe întreg diametrul) cu ajutorul ferăstrăului, pe direcţii uşor oblice în raport cu axul principal al piesei; suprafeţele de tăiere prezintă serii de striuri rectilinii specifice, generate de cursele active ale lamei ferăstrăului, striuri poziţionate transversal faţă de axul principal al cornului. Operaţiile din etapa debitajului au urmărit recoltarea segmentului mezial al cornului care, ca şi în cazul piesei SB-PG 1, prin secţionare axială, tratament termic/chimic şi presare, permitea obţinerea a două plăcuţe de formă trapezoidală, utilizabile în confecţionarea pieptenilor. Dimensiuni (mm): L 101; diam. extremităţii proximale 62/57; diam. părţii meziale 53/50; diam. extremităţii distale 49/44.
Piesele analizate oferă indiciile existenţei în zonă a unui atelier specializat în confecţionarea pieptenilor; faptul este deja cunoscut, atestat, între altele, şi pe planul toponimiei locale (Pieptănari). Urmele specifice ale debitajului prin tăiere cu ferăstrăul, conservate în condiţii foarte bune, contribuie la îmbogăţirea referenţialului legat de transformarea/procesarea cornului de vită, în condiţiile stadiului de evoluţie tehnologică din sec. al XVI-lea - al XVII-lea. Datele etalate cu acest prilej se adaugă celor deja intrate în circuitul ştiinţific, contribuind la abordarea problematicii legate de meşteşugurile practicate în Sibiul sfârşitului de ev mediu.

Note:
1. Rusu, Mărginean 2005 - cu bibliografia; Dobrescu 2006.
2. Beldiman, Sztancs 2006; Rusu, Mărginean 2005.

Bibliografie:
Beldiman, Sztancs 2006 - Beldiman C., Sztancs D.-M., Analiza artefactelor provenind dintr-un atelier de prelucrare a cornului de cerb, CCA 2006, p. 324-325
Dobrescu 2006 - Dobrescu Al., Problematica şi metodologia de restaurare a unui pieptene (sec. XIX) confecţionat din material cornos, Brukenthal. Acta Musei 1/1, p. 285-288
Rusu, Mărginean 2005 - Rusu A. A., Mărginean Fl., Prelucrarea osului şi cornului în Transilvania medievală (început de abordare tematică), Arheologia medievală 5, p. 113-158

Résumé:
Analyse des restes de fabrication des peignes en corne de bovinés provenant d’un atelier de la ville médiévale Sibiu, dép. de Sibiu, Roumanie. L’ouvrage propose une évaluation morpho-technologique menée sur un petit lot inédit de deux objets en corne de bovinés; il s’agit de restes de fabrication en provenance probable d’un atelier spécialisé en confection des peignes. Ils datent probablement du XVIème-XVIIème siècles A.D., étant découvertes par le Dr. Dumitru Popa et Alexandru Gh. Sonoc par surveillance des travaux édilitaires effectuées en juin 2006 dans la Place «1 Décembre 1918» (ancienne Place de la Gare) de Sibiu (SB-PG). Les pièces sont conservées dans les collections de l’Université «Lucian Blaga», Sibiu. L’effectif compte les deux pièces déjà mentionnées: un déchet et une ébauche, pièces abandonnées après le débitage. L’analyse envisage toutes les dates concernant les artefacts: état de conservation, morphométrie, description intégrale - morphologie, l’étude technique (les étapes du débitage - décelées à l’œil nu et à binoculaire). Après le traitement probable par immersion/bouillage en solution sodique, qui a probablement rendu un poli brillant sur les objets et leur couleur brune, l’étape technique du débitage atteste l’application des procédées techniques simples comme le sciage oblique ou perpendiculaire, la percussion directe/l’entaillage; la fracturation par flexion en percussion directe lancée. Le processus technique a fait appel aux outils en fer comme la hache ou le couteau massif et la scie, ce qui a déterminé l’apparition des traces de débitage spécifiques. Dans l’étape suivante du «schéma opératoire» (absente sur les objets analyses), l’ébauche c’est fendue et les deux pièces obtenues sont pressées pour l’obtention des plaques trapézoïdales qui vont servir ensuite à la façonnage des peignes. La présente approche sur les découvertes de la Place «1 Décembre 1918» a permis de confirmer une fois de plus par la voie de l’archéologie l’existence des ateliers pour la confection des peignes dans la zone même de la ville Sibiu où ont été conservés encore il y a quelques décennies des toponymes significatifs en ce sens comme la «Rue des artisans qui confectionnent des peignes» (str. Pieptănari). Toute à la fois la démarche a mis en lumière des choix techniques dans la transformation artisanale des cornes de bovinés à la fin du Moyen Âge et a offert quelques dates aptes d’enrichir le référentiel regardant ce domaine.