49. Capidava, com. Topalu, jud. Constanţa [Capidava]
Punct: Cetate
Cod sit: 63063.01
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr. 38/2006
Colectiv: Ioan C. Opriş - responsabil (FIB)

În campania 2006 cercetările arheologice sistematice şi de conservare primară de la Capidava s-au desfăşurat în trei sectoare intra muros şi alte patru sectoare extra muros, pe perioada lunilor iunie - octombrie (conservarea primară în perioada 1 august-15 noiembrie), după cum urmează: sectoarele VI, III (conf. univ. dr. Ioan I.C. Opriş - FIB), care asigură şi coordonarea ştiinţifică generală a cercetărilor arheologice de la Capidava; sectorul de E (dr. Zaharia Covacef - MINAC); sectorul VII (lector drd. Costin Miron - ULB Sibiu); sectorul VIII extra muros (conf.dr. Zeno Karl Pinter, drd. Claudia Urduzia, ULB Sibiu şi Muzeul Astra Sibiu); punctul “La Bursuci” (drd. Cătălin Ionuţ Dobrinescu - MINAC); cetatea romană de la Topalu, cariera “Cekirgea” - cercetare arheologică de evaluare (conf.univ. dr. Ioan I.C. Opriş, drd. Cătălin Ionuţ Dobrinescu); villa rustica de pe valea Vlahcanara (conf.univ. dr. Ioan I.C. Opriş, Maria Magdalena Duţescu, Dan Ştefan - FIB).
Finanţarea săpăturilor a fost asigurată în primul rând de către MCC, prin contractul de cercetare arheologică şi conservare primară nr. 4160 din data de 4.07.2006, completat cu un act adiţional din octombrie 2006, la care se adaugă participarea cu alte sume a Univ. Bucureşti, a ULB din Sibiu, a MINAC etc., destinate mai ales pentru acoperirea practicii arheologice a studenţilor, cât şi pentru alte cheltuieli curente etc.
În sectorul VI al cetăţii au continuat cercetările conduse de conf.dr. Ioan Carol Opriş (FIB), împreună cu Andrei Gândilă (MNIR), Alexandru Raţiu (MNIR, FIB), drd. Gabriel Stoian (FIB), masterandul Daniel Ene (FIB), studenţii Florentin Munteanu şi Ştefan Pârcălăbescu, în cursul lunilor august-septembrie 2006. Ele s-au concentrat, în continuare asupra clădirii romane târzii din piatră legată cu mortar şi cu arază intermediară de cărămidă, descoperită în campania 2004 - S 1/2004 (dimensiuni 15 x 2 m), obţinându-se noi date importante legate de traseul şi tehnica constructivă a edificiului. De asemenea, au fost cercetate în continuare careurile Ş 71, T 70, U 71. A fost demontat martorul de pe linia carourilor T-Ş-S 71-72 (mai precis martorul Ş 71-72), cât şi martorul T-Ş 71. S-au demontat şi martorii de S şi N al careului T 70 (T 70-71 şi T 70 - S1/ 2004. Săpăturile din 2006 au însemnat şi demontarea martorului U-V 72, care bloca strada din rândul de carouri 72 din caroiajul general al cetăţii. Pe partea opusă a străzii, pe linia de demarcaţie a careurilor Ţ-U-V 72-71, a fost observat şi curăţat zidul de piatră şi pământ care continuă perimetral clădirea identificată în T 71, sub zidul castrului târziu.
Cercetarea din aceste careuri a urmărit cartarea şi înlăturarea elementelor posibile de arhitectură medio-bizantină (bordeie), dar şi punerea în evidenţă a traseului zidurilor de epocă romano-bizantină; în S 1/ 2004 şi Ş 71 s-a continuat verificarea traseului valului şi şanţului aferente castelului roman târziu, toate având ca scop atingerea straturilor inferioare, de epocă romano-bizantină. A continuat cercetarea şi în clădirea C 1/ 1994 din sectorul III, în carourile T 74-76, în stratul superior romano-bizantin, identificându-se noi detalii de arhitectură. Nu în ultimul rând, cu ocazia curăţării pilelor angajate de pe curtina H a Corpului de Gardă şi a pilelor interioare ale edificiului, au rezultat noi materiale arheologice, databile în sec. VI p.Chr. Prezentului raport i-a fost anexat şi un raport asupra materialului arheoihtiologic rezultat în cursul campaniei, redactat de către Valentin Radu (MNIR-CNCP). Materialul arheozoologic, recoltat în mari cantităţi (mai ales în careurile situate pe traiectul şanţului castrului târziu), de provenienţă medio-bizantină şi rezultat în urma colmatărilor succesive ale şanţului, se află în curs de prelucrare (dr. A. Bălăşescu, MNIR-CNCP), urmând a intra într-o publicaţie viitoare. În schimb, a putut fi oferit spre publicare în paginile actualului volum de rapoarte arheologice, o aşteptată şi valoroasă contribuţie, Capidava - Industria materiilor dure animale, rezultat al cercetării dr. Corneliu Beldiman (UCDC Bucureşti) şi Diana-Maria Sztancs (ULB Sibiu). Pe lângă cele câteva piese descoperite în cursul campaniei 2006 (Lotul II, din sectorul VI intra muros, S 1, carourile Ş-T 71-72), acesta recenzează într-o formă preliminară piesele adunate în depozitele şantierului din campaniile 1955-2006.
În sectorul de Eal cetăţii, săpăturile au fost continuate de un colectiv format din dr. Zaharia Covacef, masterandul Tiberiu Potârniche (UO Constanţa, MNIR), alături de studenţi (în practică arheologică, în iunie-iulie 2006) ai aceleiaşi universităţi. Campania de săpături a durat în acest sector între 26 iunie şi s-a încheiat pe 29 octombrie, fiind desfăşurată în trei etape: prima s-a încheiat pe 21 iulie; a doua s-a realizat în cursul lunii septembrie (4 - 29), iar a treia în cursul lunii octombrie (24 - 29 ale lunii). S-a urmărit în mod prioritar demontarea mai multor martori dintre carouri pentru a se putea realiza cercetarea în suprafaţă, precum şi adâncirea în anumite zone, pentru a surprinde nivelul de distrugere şi a dezveli zidurile marelui Edificiu din partea centrală a sectorului. Înainte de a începe săpătura propriu-zisă a trebuit curăţat întregul sector (în suprafaţă de 1134 mp) de iarbă şi dărâmăturile de peste an. În 2006 s-au demontat mai mulţi martori, între carourile c. Q.76 - c. Q.75; c. Q.75 - c. R.75; c. Q.74 - c. R.74; c. Q.73 - c. R.73; c. Q.72 - c. R.72; c. R.72 - c. R.73; c. R.73 - c. R.74; c. R.74 - c. R.75; c. Q.74 - c. P.74; c. P. 73 - c. P.74; c. O.77 (martorul de sprijin al zidului de incintă, la curtina G). Fiecare martor avea lungimea de 4 metri şi lăţimea de 1 metru şi au fost demontaţi (săpaţi) până la adâncimi cuprinse între 0,75 m şi 1,90 m.
Au continuat operaţiunile de curăţare şi adâncire în clădirea C 11, săpăturile în clădirea C 13, unde a fost pusă în evidenţă existenţa unui bazin aparţinând termelor domestice ale clădirii. S-au descoperit noi locuinţe-bordei medio-bizantine, completându-se, totodată, laturile bordeielor numerotate local B.2/ 2002 şi B.2/ 2003. Se cuvine subliniată descoperirea, cu ocazia demontării martorilor dintre carourile Q 72-73 şi R 72-73 a mai multe fragmente de marmură dintr-o mensa sacra, utilizate la construcţia bordeielor (la aceste fragmente se adaugă perfect un altul, descoperit în careul R 73 în campania din 2003). Este prima asemenea descoperire cunoscută pentru provincia Scythia, cu datare în sec. V-VI p.Chr. Asemenea mensae sacrae - mese pentru împărtăşanie (euharistie) sunt realizate din marmură (probabil de Procones), cu dimensiuni medii de 1.10 x 1 m, şi au formă sigmoidă (una dintre laturile scurte este semicirculară), cu bordură înaltă şi urme de montură a picioarelor la partea inferioară, neşlefuită. Raportul este însoţit de un plan general al sectorului, actualizat, realizat după încheierea săpăturilor din 2006 de către arh. Anişoara Sion.
În sectorul VIIintra muros alcetăţii au continuat cercetările conduse delector dr. Costin Miron - ULB Sibiu, Facultatea de Istorie şi Patrimoniu “Nicolae Lupu”, Catedra de Conservare-Restaurare, cu participarea a numeroşi studenţi ai ULB Sibiu, în perioada 11-30 iulie, respectiv 1-20 august 2006. Acestea au urmărit, pe mai departe, clarificarea colţului de SV al castrului, mai puţin cercetat. S-a săpat în zona careurilor b-c-d-e 77-76), în zona aşa-zisului turn 8, care face joncţiunea dintre curtina H şi curtina I şi zidul de incintă al cetăţii dinspre Dunăre.
În capătul dinspre SE al străzii ce mărgineşte curtina H, comandamentul din sectorul VI, clădirea cu absidă, şi zidul cu declivitate din careurile c 77-73, s-a continuat adâncirea cu cca 30 de cm, ocazie cu care a fost descoperit un schelet de cal incomplet, dar in conexiune anatomică. În proximitatea scheletului de cal a fost descoperită o monedă din timpul lui Constantius II (anii 348-350). Prezentului raport i-a fost anexată şi o scurtă analiză arheozoologică a complexului, urmând ca aceasta să facă obiectul unui studiu special, redactat în colaborare.
În sectorul VIII extramuran al cetăţii au continuat săpăturile, conduse de un colectiv format din conf.dr. Zeno K. Pinter, Claudia Urduzia şi masteranzi, studenţi (ULB Sibiu). Ele urmăresc finalizarea unui proiect început încă din anul 2001, concentrat asupra surprinderii stratigrafiei platoului ce se întinde între latura de SE a curtinei G şi sectorul X - terme. A continuat cercetarea secţiunii S 4/2005, cu dimensiunile de 10/2 m, segment al magistralei stratigrafice trasate în anul 2001, perpendicular pe zidul de incintă. În această secţiune s-a putut observa încă în campania 2005, coborârea unui şanţ umplut cu piatră şi moloz, ce nu a putut fi degajat integral. În campania 2006, s-a continuat adâncirea secţiunii S 4/2005, doar în zona şanţului, respectiv în carourile 4 şi 5, păstrându-se ca martor fundaţiile construcţiilor cercetate în carourile 1, 2 şi 3. În vederea clarificării planimetriei acestor construcţii şi în scopul urmăririi traiectoriei şanţului, s-a deschis în paralel, pe partea de N cu păstrarea unui martor stratigrafic de 1 m, o nouă secţiune; S 5/2006, cu aceleaşi dimensiuni. Sunt prezentate complexele descoperite în cele două secţiuni, cât şi materialele apărute în umplutura şanţului defensiv.
În punctul «La Bursuci», săpăturile arheologice au continuat şi în iunie-iulie 2006, conduse de drd. Cătălin Ionuţ Dobrinescu (MINAC), urmărind identificarea şi salvarea altor complexe de locuire de pe malul înalt al Dunării, care se erodează de la an la an. În 2006 a fost trasată o secţiune S VII, de 6,5 x 3 m, orientată N-S pe latura scurtă, având următoarea situaţie stratigrafică: strat vegetal (U.S. 4000), 0 - -0,25/0,50 m, sol brun-cenuşos, cu numeroase gropi de crotovine, cu puţine fragmente ceramice de tip Babadag şi medievale, pietre şi oase de animale; nivel de locuire medieval (U.S. 4031), -0,25/0,50—1/1,20 m, sol cenuşos, cu fragmente ceramice medievale, pietre; nivel de locuire hallstattian (U.S. 4032), -1/1,20 - -1,60 m, sol de culoare brună-gălbuie, bine tasat; conţine fragmente ceramice de tip Babadag I/II, pietre şi fragmente mici de oase; stânca naturală (U.S. 4033), calcar. Secţiunea S VII/ 2006 nu a dus la descoperirea unor complexe de locuire.
În perioada 15-31 iulie 2006 a fost realizată şi o cercetare arheologică de evaluare de teren la cetatea romană de la Stânca-Topalu, cariera Cekirgea, cu un colectiv format din Cătălin Dobrinescu (MINAC), conf.dr. Ioan C. Opriş (UB), studenţi ai Universităţii « Ovidius » din Constanţa. S-a practicat un sondaj (S I/ 20006, cu dimensiunile de 8 x 2 m). În anii trecuţi fuseseră culese fragmente ceramice romano-bizantine şi hallstattiene (Babadag II) de submalurile botului de deal, pentru realizarea repertoriului de aşezări din landul Capidavei. Sondajul a fost orientat N-S pe latura mică, în apropierea malului erodat. Suprafaţa rămasă din această fortificaţie este de aprox. 6-7000 mp, latura de V şi de N fiind distrusă de carieră. Adâncimea la care am ajuns este de -1,10 m, situaţia stratigrafică surprinsă fiind următoarea: strat vegetal (U.S. 1000): 0 -0,40 m, sol de culoare brună, cenuşoasă, străpuns de gropi de crotovine, cu pietre şi fragmente mici de ţiglă; abandon (U.S. 1001): -0,40 -0,90 m, nivel de abandon, cenuşos ca textură şi culoare, ce conţine pietre şi ţigle, fragmente ceramice romano-bizantine (castroane şi amfore, sec. V-VI p.Chr.) şi intrusive (slave ?); distrugere (U.S. 1002): sol brun-roşcat, cu arsură de la lemn, aspect fărâmicios datorat arderii, chirpici ars, fragmente ceramice din a doua jumătate a sec. VI p.Chr. (?), pietre şi oase de animale; reprezintă ultimul nivel de locuire al fortificaţiei romano-bizantine. În raportul de mai jos sunt prezentate, în detaliu complexele de locuire şi artefactele descoperite cu această ocazie. Se impun, în cursul anilor următori, noi cercetări, în măsură să lămurească sistemul defensiv şi cronologia fortificaţiei.
La villa rustica de pe valea Vlahcanaracercetarea a fost reluată de un colectiv format dinconf.dr. Ioan Carol Opriş, masteranzii Dan Ştefan, Maria Magdalena Duţescu (FIB). Au mai participat masterandul Daniel Ene şi studenţii Florentin Munteanu, Ştefan Pârcălăbescu (tot din cadrul FIB). În vara anului 2006 au fost reluate preocupări mai vechi, de extindere a investigaţiilor arheologice în microzona adiacentă sitului, menite să aducă noi informaţii din territorium Capidavense, prin cercetări de suprafaţă, măsurători topografice şi săpături arheologice, urmărind, în final, definirea comunităţilor umane din trecut în relaţie cu mediul geografic. După investigaţii de teren, care au ajuns în lungul văi Vlahcanara până la cca 3 km distanţă de cetate, soldate cu culegerea de material arheologic, măsurători topografice ale terenului şi obiectivelor arheologice întâlnite, au fost reluate săpăturile arheologice pe un platou unde, în 1975, dr. Z. Covacef găsise (la cca 900 m de cetate) urme de locuire romană (sec. II-III) şi medio-bizantină. A fost cercetată prin săpătură o suprafaţă de 56 mp, respectiv o secţiune de 24 x 2 m şi o casetă de 2 x 4 m, localizate în apropiere de marginea nord-vestică a platoului, în regiunea în care periegheza a indicat cea mai mare concentraţie de material, urmărind, în mod special, lămurirea stratigrafică şi cronologică a contextelor arheologice întâlnite. [Ioan I. C. Opriş]

Sectoarele III, VI intra muros (campania 2006)
Ioan C. Opriş, Gabriel Stoian, Daniel Ene (FIB), Andrei Gândilă, Alexandru Raţiu (MNIR, FIB), studenţii Florentin Munteanu şi Ştefan Pârcălăbescu (FIB), studenţi FIB
A continuat cercetarea începută în campaniile precedente în secţiunea S1/2004 (cu dimensiunile de 15x2 m), care fusese iniţial realizată la o dată neprecizată în documentaţia de şantier existentă. Secţiunea se află, conform caroiajului general, în careurile S-Ş-T 69. După curăţarea acesteia la nivelul atins în campania precedentă, s-a trecut la adâncirea locală a săpăturii, pentru a se obţine noi observaţii referitoare la traseul şi dimensiunile şanţului castrului mic de la sfârşitul sec. VI - începutul sec. VII p.Chr., cât şi a zidurilor perimetrale ale unui edificiu din blocuri de piatră fasonată legate cu mortar (clădire ridicată cel mai probabil în sec. IV sau V p.Chr.).
Pe baza observaţiilor de ordin constructiv, încă din campania precedentă se stabilise faptul că zidurile respective aparţin unei faze constructive mai timpurii, datate în sec. IV-V p. Chr (?). Zidul are o lăţime de cca 0,65-0,68 m şi a putut fi urmărit pe ambele laturi, pe o lungime de cca. 1 m până unde coteşte şi intră în malul săpăturii, paralel cu profilul dinspre rândul de carouri numerotate 70. După curăţarea sa din această nouă campanie, el a fost urmărit, pe faţa sa interioară, pe 9.80 m, fiind clar afectat de dispunerea castrului târziu (în colţul dinspre acesta, zidul măsoară în elevaţie doar 0.67 m). În porţiunea de 5.70 m, unde zidul se păstrează pe o elevaţie mai mare săpătura a avansat până la un strat romano-bizantin cu mult chirpic sfărâmat şi bârne de lemn consemnate in situ, cu mai multe amfore pontice din sec. VI (dintre care unele în poziţie verticală, sprijinite de zid!). Stratul de lut galben şi chirpic sfărâmat are grosimea medie de 1.07 m - 1.22 m, fiind mult redus înspre şanţul castelului târziu (unde măsoară cca 40-20 cm). Acest nivel a fost urmărit pe cca 6.35 m, până spre şanţul castrului târziu, unde s-a realizat o casetare adâncă de 0.30 m, dar care tot nu a permis ajungerea pe fundul şanţului. În această porţiune (jumătatea de SV a secţiunii), măsurată pe peretele de N-V al secţiunii, săpătura a ajuns la adâncimile de 1.47 m (sub zidul castrului târziu), 1.95 m (pe centrul valului de piatră cu pământ care dublează zidul castrului târziu şi la 1.67 m la 6.35 m distanţă de capătul de SV al secţiunii. La 2.60 m distanţă de la zidul castrului târziu, pe fundul săpăturii apare o compartimentare interioară a edificiului de zidărie cu mortar (zid scos ?), care iese transversal pe 0.42 m şi are lăţimea de 0.65 m, corespunzătoare, de altfel, zidurilor perimetrale.
Între m. 6-9.20 ai secţiunii acest zid a fost rupt de şanţul castelului roman târziu, dacă nu cumva tocmai în această porţiune exista şi un acces în clădire, la vremea când edificiul era funcţional. În această porţiune (m 8), ad. săpăturii din 2006 măsoară -1.80 m faţă de nivelul actual de călcare. În partea dinspre SV a edificiului, au putut fi surprinse (între m 0.40 - 4.50 ai secţiunii) o serie de trei asize de egalizare din cărămidă, specifice unei tehnici constructive de factură superioară din epoca romano-bizantină. Probabil că acestea constituiau iniţial o arază formată dintr-un total de 5 asemenea asize de egalizare (standardul vremii), dispuse în porţiunea mediană a zidurilor clădirii. Asizele de egalizare sunt păstrate pe o înălţime de 18.5 cm în elevaţie (cu tot cu mortar), cărămizile fiind dispuse pe latura lungă, care măsoară 0.36-37 m. Înălţimea totală a zidului în această porţiune a fost surprinsă, cu tot cu rândurile de piatră de deasupra asizelor, la 1.57 m. Asupra modului în care această clădire se închide înspre SV şi spre NV săpăturile viitoare vor fi în măsură să ofere noi informaţii.
În partea de NE a secţiunii s-a continuat curăţarea suprafeţei dintre capătul secţiunii şi zidul absidat observat în anul 2004, săpătura adâncindu-se până la -1.15-1.30 m la capătul secţiunii, respectiv la 1.29 m sub zidul absidat. Acolo a putut fi observat, pe fundul săpăturii, nivelul romano-bizantin de culoare mai deschisă, despărţit de cel observat (simetric) în partea de SV a secţiunii tocmai de colmatarea succesivă (de culoare gri şi conţinând un bogat material osteologic), a şanţului castrului târziu. Chiar în profilul de NE de pe latura scurtă a secţiunii a fost observată o groapă, care se adânceşte pe fundul săpăturii, vizibilă şi în profilul scurt, pe o lăţime de 0.80 m. Aceasta reprezintă, în mod sigur, o intervenţie medievală. După zidul absidat, construit cu două rânduri de piatră de mari dimensiuni, poate fi observată latura scurtă a clădirii C 1/ 2004, bordată imediat spre NE de dalajul via principalis. Acest dalaj este spart pe o porţiune de cca 75 cm, în centrul suprafeţei păstrate. La interiorul clădirii stratul depunerilor romano-bizantine de culoare deschisă reapare pe colţul acesteia, pe o porţiune de cca 0.60 m, iar apoi se pierde spre şanţ. În această parte a secţiunii, spre deosebire de jumătatea de SV, înălţimea păstrată a zidurilor edificiului este mult mai modestă, de numai 0.45-0.50 m. Pe mai departe, pentru a urmări deschiderea edificiului spre NV, este proiectată o extindere a acestei secţiuni. La finalul săpăturii în S 1/2004, în 2007, se intenţionează realizarea a unor noi profile magistrale N-E şi S-V ale secţiunii, cât şi unor noi grundriss-uri, succesive, al acesteia.
Tot o curăţare parţială a suferit şi clădirea romano-bizantină surprinsă în caroul T 71, imediat la E de zidul castrului târziu. Acesta încetase a mai funcţiona în momentul ridicării fortificaţiei târzii în colţul sudic al cetăţii (întrucât zidul castrului suprapune parţial edificiul), iar şanţul practicat cu această ocazie pare să fi afectat cel puţin un segment din zidul dinspre stradă al clădirii. S-a putut constata mai bine acum, prin curăţarea profilului săpăturii, compartimentarea clădirii înspre spre N şi V şi au fost reluate-redesenate în acest sens profilele respective.
A fost demontat martorul de pe linia carourilor T-Ş-S 71-72, mai precis martorul m (lat de 1 m) între Ş 71-72, pe o lungime de 5.50. Adâncimea la care a ajuns săpătura pe această porţiune, situată pe traseul şanţului castrului târziu, oscilează între -1.35 - -0.75 m, respectând declivitatea naturală, vizibilă şi la nivelul actual de călcare. A mai fost demontat martorul dintre carourile T-Ş 71, aflat în aceeaşi zonă, mai precis la E de clădirea cercetată în campaniile anterioare în caroul T 71. Acest martor, lung de 5 m şi lat de 1 m, a fost înlăturat pe o înălţime şi care are înălţimea variabilă, între 1.35-1.44 m. În careul Ş 71 săpătura a continuat până la această ultimă adâncime, identificându-se mari cantităţi de piatră şi resturi osteologice, în umplutura succesivă a şanţului din epoca medio-bizantină.
S-au demontat şi martorii de S şi N al careului T 70 (T 70-71 şi T 70 - S1 2004. Primul avea 4 m lungime şi 1 m lăţime, iar înălţimea sa varia între 0.60-030 m; cel de-al doilea, cu aceleaşi dimensiuni iniţiale, era mai puţin înalt, oscilând între 0-0.42 m. Ambii conţin resturi arheologice medio-bizantine. Ne-am oprit în 2006 pe un nivel pe care se desenează o podea compactă (de bordei), amenajată cu piatră de mici dimensiuni, oase, cărămidă, fragmente ceramice romano-bizantine şi medievale la partea superioară. De asemenea, este posibil, pe baza rândului de pietre identificate la acest nivel, să identificăm în campania viitoare continuarea zidului de compartimentare de pe latura de SE-NV a clădirii din T 71. Podeaua amintită mai sus a fost, pe baza observaţiilor din campania 2006, amenajată ulterior, peste aceste urme de zidărie de piatră cu pământ. Această podea se păstrează bine pe aprox. jumătate din suprafaţa careului (înspre careul Ţ 70), pe o lăţime de 1.95-3.00 m şi o lungime de cca 5 m.
Săpăturile din 2006 au însemnat şi demontarea martorului U-V 72, care bloca strada din rândul de carouri 72. Martorul respectiv, lat de 1 m şi înalt de 0.50-1.00 m, a dus la identificarea feţei exterioare a zidului camerei amenajate la V de porticul Corpului de Gardă, de-a lungul străzii, folosind perimetral linia porticului, cu tot cu pila de colţ dinspre E. Zidul se păstrează pe o lungime de 2.50 m şi a fost realizat din zidărie de piatră cu pământ. Are o înălţime de cca. 0,58 m, şi o lăţime de 0,67 m. La capătul său dinspre stradă a fost aflată, in situ, o amforă pontică culcată pe burtă. Aliniată cu această clădire, pe o porţiune de 1.60 x 3 m, a fost constatată înspre V de acesta o fundaţie scoasă, având la bază pietre mari şi care se opreşte în cuptorul medieval amenajat în pila pătrată a a porticului. Fundaţia păstrată la nivelul local al săpăturiii este lată de cca. 0,40-0,50 m, fiind inegal păstrată.
Pe partea opusă a străzii, pe linia de demarcaţie a careurilor Ţ-U-V 72-71, a putut fi observată continuarea zidului de piatră şi pământ care delimita perimetral clădirea identificată în T 71, sub zidul castrului târziu. Acest zid a fost constatat pe o lungime de 5,05 m şi se adosează, cu un decalaj de cca. 0,27 m (spre interior) colţului clădirii cercetate în campania 2000, din carourile V 72-71. Zidul s-a păstrat în segmentul unde se adosează clădirii din V 72-71 pe o înălţime de 44 cm şi este amenajat din zidărie de piatră cu pământ, cu o grosime de 68 cm, pe două rânduri de piatră. El este rupt la o distanţă de 1.28 m înspre SV de zidul castrului târziu, pe o porţiune de 0.75 m, unde ar fi putut funcţiona o intrare. Strada perpendiculară pe via principalis care mărgineşte spre SE acest edificiu are în această porţiune lăţimea de cca 2.40 m şi este dotată cu trotuare.
În campania 2006 a fost reluată săpătura şi în clădirea C 1/ 1994, situată între Corpul de Gardă, turnul 7 şi via principalis, în carourile T-Ş 74-76. Ansamblul aparţine sectorului III al cetăţii. Clădirea are dimensiuni aproape egale, respectiv de 9.95 m pe latura aliniată cu cea scurtă a Corpului de Gardă şi cu strada principală şi 11.00-11.05 pe latura opusă, care a fost afectată median de şanţul castelului târziu. Săpăturile din 2006 s-au desfăşurat în carourile T, în jumătatea de SV a clădirii. Acestea au urmărit înlăturarea stratului de dărâmătură superioară, rezultat din prăbuşirea zidurilor perimetrale ale clădirii romano-bizantine, în care fuseseră identificate în campaniile 1994-1995 şi câteva bordeie medio-bizantine. S-a cruţat o aglomerare centrală de pietre, în dreptul compartimentării clădirii corespunzătoare laturii lungi, care va urma să fie reluată în 2007. În acest stadiu de cercetare, nu este clar dacă această aglomerare aparţine zidului de compartimentare, dărâmat, sau reprezintă doar piatră locală, utilizată la bordeiele ulterioare din punct de vedere cronologic. Săpătura a urmărit nivelarea suprafeţei din carourile T 74-76, pe o adâncime variabilă, între 0.25-0.50 m, după înlăturarea unui strat iniţial de piatră, urmat de un altul subţire de mortar. Înspre limita cu carourile Ş, s-au putut mai bine pune în evidenţă cea de-a doua compartimentare interioară aferentă edificiului, dispusă paralel cu latura scurtă a clădirii şi via principalis. Acest ultim zid se păstrează înspre şanţul castrului târziu, pe o înălţime de 0.60-0.78 m. La cca 1.30-3.10 m spre interior, faţă de latura lungă a edificiului (din carourile T-Ş 74), a fost identificat un acces, un al doilea fiind foarte probabil practicat în continuare şi dispus simetric, de data aceasta spre capătul aceluiaşi zid interior, spre latura lungă dinspre turnul 7. Aceste noi date ne arată că C 1/ 1994 este o clădire cu patru camere (şi cel mai probabil etaj), două dintre accesele interioare şi uşa dinspre stradă fiind în această fază destul de evidente. În dreptul accesului respectiv, se poate observa dărâmătura de cărămizi din chirpic, aparţinând structurii superioare a zidului de compartimentare, care căpăcuia accesul. În această campanie au fost găsite mai multe amfore, dar şi două superbe cârlige de pescuit din bronz. Descoperirea în campaniile din 1994-1995 a unui număr mare de greutăţi din lut, utilizate probabil pentru pescuit, la care se adaugă ultimele artefacte amintite, ne-ar pot lăsa să inferăm unele ipoteze referitoare la funcţionalitatea edificiului.
O serie de lucrări de curăţare s-au realizat în 2006 şi în interiorul Corpului de Gardă aflat în sfertul sudic al cetăţii, având ca obiectiv degajarea pilelor din şirurile interioare şi a celor angajate, de pe curtina H, în scopul conservării. Astfel, între pilele angajate nr. 5 - 6 au fost descoperite mai multe piese ceramice (fragmente de amfore şi ceramică de masă), între care se remarcă o amforă păstrată aproape integral şi un castron de provenienţă microasiatică (cnidiană), decorat prin estampare cu o cruce grecească, cu braţele lăţite, ale cărei dimensiuni pot fi integral stabilite, iar piesa restaurată.
Documentaţia campaniei 2006 constă în desene (profile, desene ale pieselor descoperite), cât şi în completarea planului de situaţie, alături de fotografii digitale ale săpăturii şi artefactelor descoperite.
Părţi desenate în 2006: profil nordic al careului T 70, limita cu S 1/2004 (sc. 1:20); profil sudic al şirului de careuri T-Ş-S 72-71, dinspre stradă (sc. 1:25); profil estic al martorului U-V 72 (1:25); profil vestic al martorului U-V 72 (1:25); profil estic al martorului T 71 (1:25); profil vestic al martorului Ş 71(1:25); alte peste 250 desene de piese arheologice rezultate din campania 2006 şi din săpăturile anterioare (parţial transcrise deja în calc, cu tuş) [Ioan Carol Opriş, Daniel Ene, Andrei Gândilă, Alexandru Raţiu, Gabriel Stoian]

Sectorul de est
Zaharia Covacef (MINAC), Tiberiu Potârniche (UO Constanţa), studenţi UO Constanţa
Campania de săpături 2006 în sectorul de E al cetăţii Capidava s-a desfăşurat între 26 iunie-29 octombrie, în trei etape: prima s-a încheiat pe 21 iulie; a doua s-a realizat în cursul lunii septembrie (4 - 29), iar a treia în cursul lunii octombrie (24 - 29 ale lunii).
Proiectul campaniei de săpături din acest an urmărea, în primul rând, demontarea mai multor martori dintre carouri pentru a se putea realiza cercetarea în suprafaţă, precum şi adâncirea în anumite zone, pentru a surprinde nivelul de distrugere. Deschiderea în suprafaţă însemna dezvelirea tuturor zidurilor Edificiului - compus, presupunem, din cinci încăperi - pentru a-i putea determina nu doar aspectul, ci şi, eventual, destinaţia. De asemeni, trebuie dezvelite şi celelalte construcţii acoperite, şi distruse într-o măsură mai mare sau mai mică, de locuinţele-bordei medio-bizantine.
Înainte de a începe săpătura propriu-zisă a trebuit curăţat întregul sector (în suprafaţă de 1134 mp) de iarbă şi dărâmăturile de peste an.
Au fost demontaţi martorii dintre: c. Q.76 - c. Q.75; c. Q.75 - c. R.75; c. Q.74 - c. R.74; c. Q.73 - c. R.73; c. Q.72 - c. R.72; c. R.72 - c. R.73; c. R.73 - c. R.74; c. R.74 - c. R.75; c. Q.74 - c. P.74; c. P. 73 - c. P.74; c. O.77 (martorul de sprijin al zidului de incintă, la curtina G). Fiecare dintre martori avea lungimea de 4 metri şi lăţimea de 1 metru şi aceştia au fost demontaţi (săpaţi) până la adâncimi cuprinse între 0,75 m şi 1,90 m.
În încăperea C. 11 au fost curăţate dărâmăturile de ţigle şi olane aflate pe toată suprafaţa acesteia (de aprox. 20 mp), săpătura adâncindu-se cu cca. 0,20 m; între materialele de construcţie au apărut şi fragmente mari dintr-un chiup, lângă zidul de NE al încăperii C. 11
Demontarea martorilor de SE şi SV din caroul P 73 a condus la dezvelirea unei încăperi în interiorul căreia era rezervat un spaţiu de 2,20 m x 1,87 m, cu ziduri legate cu mortar; intrarea în încăperea, numită C. 13, se făcea printr-o intrare, lată de 1,40 m, situată pe latura de SE, spre strada 2. Zidul de NV al încăperii mici (C. 13a) are la bază trei arcade; adâncirea săpăturii de-o parte şi de alta a acestuia a condus la dezvelirea pilelor suspensurilor, ceea ce dovedeşte că încăperea C. 13a este unul dintre bazinele unor terme domestice. Să adăugăm că în colţul de S al bazinului a fost descoperit şi un tub de scurgere spre stradă.
Demontarea martorilor dintre secţiunile Q şi R au completat imaginea de ansamblu a Edificiului, au scos la lumină o nouă locuinţă-bordei şi au completat laturile bordeielor B.2/ 2002 şi B.2/ 2003. Dintre materialele recuperate din demontarea martorilor dintre carourile Q 72-73 şi R 72-73 remarcăm mai multe fragmente de marmură dintr-o mensa sacra, utilizate la construcţia bordeielor; la aceste fragmente se adaugă perfect un altul, descoperit în careul R 73 în campania din 2003.
Curăţarea dărâmăturilor din încăperea C. 11 şi în jurul a ceea ce numisem “casa scărilor”, ne-a condus spre concluzia că ceea ce am considerat a fi pile de susţinere a nivelului superior şi spaţiul prin care se accedea la acesta, este de fapt un zid - dărâmat la un moment dat, sau spart intenţionat - care forma spre latura de SV a Edificiului o încăpere simetrică cu încăperea C. 6. În această situaţie credem că, iniţial, Edificiul avea pe latura de NV trei încăperi: C. 6 şi C. 11 pe extreme, egale ca dimensiuni, şi între ele o încăpere mai mare; la un moment dat s-a construit zidul care împărţea încăperea centrală în alte două încăperi mai mici. Într-o altă perioadă, probabil la sfârşitul sec. VI - începutul sec. VII, în jurul celor două pile (formate din dărâmarea zidului) s-a construit o locuinţă-bordei, aşa cum s-a întâmplat şi în jurul stâlpilor curtinei prinşi în zidul unei locuinţe târzii.
Adâncirea şi în carourile R 74 şi R 73 - după demontarea martorilor - a evidenţiat stratul de dărâmătură nivelat pentru construcţiile care le-au suprapus. Din dreptul zidului (transformat în pile), din stratul de dărâmături, au fost recuperate cca. 13 vase - întregi sau întregibile (amfore, ulcioare, oale, căni etc.), două broaşte de uşă din fier şi bronz (una pătrată, alta rotundă), o monedă, o piesă din fier, un ac din bronz ş.a. Să adăugăm faptul că în toată campania au fost descoperite 14 monede.[Zaharia Covacef]

Sector VII
Costin Miron (ULB Sibiu), studenţi ULB Sibiu
În anul 2006, în sectorul VII, cercetările au fost continuate, urmărind, în liniile şi parametrii trasaţi în campania din 2005, clarificarea colţului de S-V al castrului (în condiţiile în care colţul de N-V al cetăţii nu se mai păstrează, fiind distrus cu ocazia exploatării masivului de calcar cu dinamită, la începutul sec. XX¹).
Punctul de lucru a fost acelaşi ca si anul trecut (careurile b-c-d-e 77-76), în zona aşa-zisului turn 8², care face joncţiunea dintre curtina H şi curtina I şi zidul de incintă al cetăţii dinspre Dunăre, al cărui traseu (trasee - în cazul unor mai multe faze de construcţie ale sistemului defensiv) n-a putut fi încă stabilit cu precizie. Cercetările din campaniile 2005-2006 încep să confirme faptul că latura de S-V a cetăţii trecea prin acest loc.
Cercetările din această zonă nu par să confirme însă presupunerile lui Gr. Florescu, potrivit cărora, prin analogie, şi considerarea principiului simetriei ce caracterizează castrele romane, această latură de SE ar avea aceeaşi dispoziţie şi elemente arhitectonice ca şi latura opusă ei, cea de NV³. Afirmăm aceasta datorita faptului că curtina H virează oblic şi se pare că se uneşte cu zidul I după un traseu de 10 m.
S-a continuat degajarea curtinei exterioare H şi a zidului turnului 8, zid dispus oblic lângă de capătul dinspre Dunăre al curtinei H.
Taluzul format aici prin cotitura pe care o face zidul H, cu panta orientată spre S până la zidul amenajării poligonale (numită de Gr. Florescu turn cu “o formă cu totul neregulată”)⁴, ce închide practic, deocamdată, colţul de SV al cetăţii, a fost cercetat, fiind degajate două straturi a câte 10 cm. Fragmentele de piatră spartă şi mortar fărâmiţat ce apar din abundenţă ne fac să credem că ne găsim aici pe zidul de incintă al cetăţii care a fost decapat, probabil paramentul fiind folosit la construirea turnului în sec. IX-XI, odată cu fortificaţia medio-bizantină.
În capătul dinspre SE al străzii ce mărgineşte curtina H, comandamentul din sectorul VI, clădirea cu absidă, şi zidul cu declivitate din careurile c 77-73⁵, ne-am adâncit cu cca 30 de cm, ocazie cu care a fost descoperit un schelet de cal incomplet, dar in conexiune anatomică.
Dupa excavările din anul acesta am ajuns la concluzia că zidul de curtină H nu se termină de fapt într-o aglomerare de pietre legate între ele cu mortar, aşa cum observa Gr. Florescu. Curtina H se termină în doi timpi, pe de-o parte sfârşeşte brusc paramentul, iar emplectonul său, de fapt virează oblic, paralel cu zidul lung al aşa-zisului turn 8, spre capătul de SV al zidului de incintă dinspre Dunăre al cetăţii. Rămâne de văzut în acest sector, pe măsură ce viitoarele cercetări vor avansa, ce se întâmplă după terminarea zidului H.
În stadiul actual al cercetărilor nu reiese utilitatea amenajării poligonale (turnul 8), cu toate că Gr. Florescu, într-o concluzie, nu-l mai numeşte turnul 8 cu formă atipică, ci ziduri ce aveau destinaţia consolidării masei de pietre peste care avea să fie ridicat zidul castelului târziu. În sprijinul afirmaţiei sale vine doar faptul că aceste ziduri, din care se mai păstrează doar cel lung, oblic, cel scurt care se lipea de curtina H, pus în planul din 1958, nefiind găsit, sunt formate din blocheţi regulaţi fără mortar. Constituie o excepţie prin amplasarea direct pe pământ, fără a se folosi de zidurile romane târzii ca postament aşa cum se întâmplă cu toată fortificaţia medievală, inclusiv cu castrul târziu.
Inventarul mobil este asigurat în cea mai mare parte de ceramica uzuală romană târzie aparţinând sec. al VI-lea p.Chr., amestecată în parte cu ceramică medieval timpurie. Fragmentele ceramice sunt disparate şi ţin de tipologii diverse. În proximitatea scheletului de cal a fost descoperită o monedă din timpul lui Constantius II⁶.
Problematica sectorului VII rămâne în continuare foarte complexă, iar cercetările înaintează anevoios din cauza declivităţii terenului şi a săpăturii destul de restrânse ca suprafaţă, motive pentru care nu putem soluţiona rapid necunoscutele din această zonă, care are o suprafaţă destul de mare. În campaniile viitoare poate vom afla cum a arătat partea de SV a cetăţii. De asemenea, se ridică aici din nou problema alunecărilor de teren sub acţiunea unor mişcări seismice, cărora s-ar putea datora “clivarea” zidului amintit şi cu “golirea” terasei inferioare pe care acesta eventual o delimita spre NE. Apoi, se ridică şi problema reumplerii acestei terase, până la latura de SV a zidului de incintă roman târziu, surprins către S (curtina J), cu ruine scurse de pe terasa superioară şi cu amplasarea şi săparea bordeielor medio-bizantine în această umplutură⁷.
Prezentului raport i-au fost anexate 4 planşe ilustrative pentru săpăturile arheologice desfăşurate în sectorul VII al cetăţii de la Capidava, în cursul campaniei 2006 şi este însoţit de analiza arheozoologică asupra calului descoperit pe strada dintre clădirea cercetată în sectorul nostru şi Corpul de Gardă, aflat în sectorul III al cetăţii. Se cuvine amintit, nu în ultimul rând, faptul că această descoperire are un caracter excepţional, asemenea apariţii în conexiune anatomică a unor animale într-un habitat antic fiind doar arareori semnalate.[Costin Miron]

Note:
1. Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava, I, 1958, p. 26.
2. Ibidem, p. 60.
3. Gr. Florescu, op.cit., p. 63.
4. Ibidem, p. 60.
5. C. Miron, Capidava, sect. VII, CCA 2001 p. 83.
6. Moneda datează din timpul domniei lui Constantius II (337-361). ½ centenionalis, TES, E. AE ? 2.7 gr., 18,5 mm; RIC, VIII, 119, anii 348-350; LRBC 1641.
7. C. Miron, Capidava, CCA 2002, p. 57.

Sectorul VIII extra muros
Zeno K. Pinter, Claudia Urduzia (ULB Sibiu)
Cercetările arheologice desfăşurate în campania 2006 de către ULB Sibiu în sectorul VIII extramuran au vizat continuarea unui demers iniţiat în anul 2001 de regretatul profesor Radu Florescu şi derulat pe perioada a patru campanii în vederea surprinderii stratigrafiei platoului ce se întinde între latura de SE a curtinei G şi sectorul X - terme. În acest sens, cu o grupă de practică şi cu ajutorul a doi voluntari, precum şi a doi doctoranzi şi a unui masterand din cadrul Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu “Nicolae Lupu”, a fost cercetată în continuare secţiunea S 4/2005, cu dimensiunile de 10/2 m, segment al magistralei stratigrafice trasate în anul 2001, perpendicular pe zidul de incintă. În această secţiune s-a putut observa încă în campania 2005, coborârea unui şanţ umplut cu piatră şi moloz, ce nu a putut fi degajat integral.
În campania 2006, s-a continuat adâncirea secţiunii S 4/2005, doar în zona şanţului, respectiv în carourile 4 şi 5, păstrându-se ca martor fundaţiile construcţiilor cercetate în carourile 1, 2 şi 3. În vederea clarificării planimetriei acestor construcţii şi în scopul urmăririi traiectoriei şanţului, s-a deschis în paralel, pe partea de N cu păstrarea unui martor stratigrafic de 1 m, o nouă secţiune; S 5/2006.
În secţiunea S 4/2005, s-a impus adâncirea în trepte în zona carourilor 4 şi 5 iar fundul şanţului a fost surprins la -1,95 m faţă de nivelul actual de călcare. În secţiunea paralelă, S 5/2006, s-a constatat în carourile 1, 2 şi 3, deja la -0,35 m, continuarea amenajărilor de construcţii dar nu şi închiderea acestora, ceea ce lasă deschisă planimetria acestor obiective. De asemenea în caroul 4, s-a observat aceeaşi umplere a şanţului cercetat în S 4/2005 şi s-a putut stabili un traiect ce evoluează oarecum paralel cu curtina de piatră a cetăţii romano-bizantine.
În zona şanţului, materialele sunt amestecate, rezultat al unei umpleri voite cu piatră şi pământ conţinând materiale arheologice aparţinând mai multor epoci istorice. În S 4/2005, în caroul 4, la -1,90, aproape de fundul şanţului au fost descoperite fragmente de ceramică romană de lux (terra sigillata), împreună cu fragmente de vase borcan cu ornament în val larg şi impresiuni cu unghia sub buză, specifice sec. al X-lea d.C. Aceste materiale, precum şi câteva fragmente de căldări de lut cu buza răsfrântă spre interior şi prevăzută cu orificii de agăţare, un străpungător din os şi o gresie de ascuţit străpungătoare ne îndreptăţesc să credem că zona a fost nivelată şi locuită în secolul al X-lea.
Cât priveşte fundaţiile amenajărilor surprinse în ambele secţiuni în carourile 1, 2 şi 3, acestea par să fie anterioare sec. al X-lea. Poate dezvelirea completă a acestor obiective în campaniile viitoare va duce la datarea mai strânsă şi va clarifica cronologia întregului ansamblu de locuire din zona extramurană a cetăţii romano-bizantine de la Capidava.
S-au executat o serie de desene (profile, grundriss-uri), care vor fi incluse în raportul pentru tipărirea la Cronica cercetărilor arheologice - campania 2006. Prezentului raport i-au fost anexate 2 planşe, conţinând imagini ale săpăturilor executate în campania 2006 (continuarea săpăturilor în S 4/2005; deschiderea secţiunii S 5/ 2006).[Zeno Karl Pinter]

Numismatică
Andrei Gândilă (MNIR)
În cursul campaniei din anul 2006 au fost descoperite mai multe monede de epocă romană, romano-bizantină şi medio-bizantină, aflate în prezent în custodie şi pentru prelucrare ştiinţifică la Cabinetul Numismatic de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (prelucrare Andrei Gândilă). Între acestea, se numără mai multe monede passim, alături de altele descoperite în sectoarele I, III-VI şi VII ale cetăţii. Acestora li se adaugă şi o unică monedă găsită în cursul sondajului de evaluare de teren de la Stânca Topalu, după cum urmează:
Licinius I (308-324). AE follis, ? 3,37g, 22x23mm. Thessalonica, off. ?, 313-316. RIC, VII 59, anii 312-313. CAP 2006, passim.
Constantius II (337-361). ½ centenionalis, TES, E. AE ? 2.7 gr., 18,5 mm. RIC, VIII, 119, anii 348-350. LRBC 1641. CAP 2006, S VII, strada între Corpul de Gardă şi edificiul din S VII, -0.20 m.
Constantius II (337-361). AE3, Constantinopol ? AE ? 2.0 gr., 16 x 19 mm, ruptă. RIC, VIII, 149, anii 355-361. Stânca Topalu 2006, ? 3, US 1002.
Constantius II (337-361). AE centenionalis, ? 3,55g, 21,5mm, exfoliată. RIC VIII, tip FEL TEMP REPARATIO? CAP 2006, S I, sub curtina A, lângă poarta mică.
Constantius Gallus (351-354). AE3, ? 3,94g, 17x19mm. Constantinopol, off. ?. RIC VIII 114, anii 351-355, tip FEL TEMP REPARATIO. CAP 2006, S I, N 52, la cca 1 m faţă de colţul bazilicii.
Valens (364-378). AE3 tip Gloria Romanorum. AE ? 1.7 gr., 16 x 15 mm. RIC IX. CAP 06 passim.
Sf. sec. IV, prima jum. V. AE4 1,52g, 11,5mm. CAP 2006, S I, passim.
Roman III (1028-1034). Follis anonim, clasa B, Constantinopol. AE ? 14.3 gr., 31 x 33 mm. DOC, III, B, p. 676-9. CAP 06, S III-VI, Ş 71, ? A 4, - 0.8 m.

Analiza arheozoologică preliminară
Adrian Bălăşescu (MNIR-CNCP)
Resturile faunistice aduse la MNIR-CNCP provin de la mai multe specii; ceea ce frapează este faptul că cele mai multe dintre acestea provin de la un cal (Equus caballus) şi el pare să fi fost în conexiune anatomică.
Piesele osoase de cal identificate sunt reprezentate de craniu, coloana vertebrală aproape completă (lipsesc vertebrele toracice 17 şi 18, prima vertebră lombară şi 12 vertebre caudale), 16 perechi de coaste (majoritatea sunt sparte recent), membru posterior dreapta din care avem paleta iliacă, patella (rotula), tibia, oasele tarsiene (dintre ele lipseşte doar micul cuneiform), metatarsienele II, III şi IV, oasele sesamoide, falangele 1, 2 si 3.
Vârsta animalului identificat a fost determinată facil pe baza dentiţiei; astfel la nivelul mandibulei se observă că I3 (incisivul 3), C (caninul) şi M3 (molarul 3) nu au ieşit încă complet, ceea ce ar sugera o vârstă a individului în jur de 4-4,5 ani; la această observaţie putem adăuga şi faptul că toate oasele lungi sunt epifizate (prin urmare animalul are o vârstă de peste 3,5-4 ani).
Sexul animalului este mascul, dacă avem în vedere canini care sunt în curs de ieşire şi care la specia Equus caballus reprezintă un caracter sexual extrem de bun.
Din punct de vedere tafonomic, la nivelul a mai multor oase (paleta iliacă, tuberculul calcaneului) se observă urme de rosături care sunt datorate unor carnivore (cu siguranţa câini); oasele analizate nu prezintă absolut nici o urmă de descărnare sau dezarticulare şi nici urme de ardere, ceea ce ne face să credem că avem de-a face cu o mortăciune aruncată în ultima fază de funcţionare a străzii, datată la sfârşitul sec. VI - începutul sec. VII; este posibil ca restul scheletului să se găsească pe o rază de 10-20 m în jurul acestui complex, în cursul săpăturilor practicate în următorii ani.
Din punct de vedere patologic, animalul prezintă o serie de deformări ale tibiei (porţiunea distală; faţa anterioară şi posterioară - mai ales) şi ale metatarsului III (ţesut «umflat» în porţiunea proximală şi numeroase denivelări ale porţiunii distale); cauza acestei patologii în acest moment al studiului nu se poate stabili; este dificil de ştiut dacă această patologie ar fi putut determina moartea animalului.
Provenind din aceeaşi zonă cercetată din sectorul VII al cetăţii de la Capidava, s-au identificat şi alte resturi faunistice, care prezintă o serie de trăsături ce caracterizează în general deşeurile menajere. Este vorba de:
- o ulna de pasăre;
- o ulna de ovicaprin (diafiza);
- radius dreapta de ovicaprin (diafiza) cu urme de dinţi de carnivore în porţiunea distală;
- tibie stângă de ovicaprin (diafiza) cu urme de dinţi de carnivore în porţiunea proximală;
- tibie stângă de ovicaprin (extremitate distală);
- radius dreapta de vită (extremitate proximală);
- falangă I de vită.

Studiul materialului arheoihtiologic
Valentin Radu (MNIR-CNCP)
În campania din 2006 au fost studiate un număr de 271 resturi osoase de peşte (tab. 1) din care au fost determinate 218 (80%). Acestea aparţin în exclusivitate speciilor prezente în Dunăre: cegă (Acipenser ruthenus), morun (Huso huso), ştiucă (Esox lucius), plătică (Abramis brama), roşioară (Scardinius erythropthalmus), somn (Silurus glanis) şi şalău (Stizostedion lucioperca).
În acest material cele mai numeroase sunt resturile de somn (49,5% din resturile determinate) urmate apoi de cele de crap (33%). Astfel de oase sunt dintre cele mai mari. Acest fapt este datorat în primul rând modului de prelevare şi credem că o eşantionare a unui volum oarecare de sediment urmat de cernerea lui ar putea evidenţia şi resturile unor specii de mici dimensiuni.
Sturionii. Osul de morun identificat aparţine unui individ de talie foarte mare iar resturile de cegă provin de la un individ destul de mic (cca. 1 kg).
Ştiuca (Esox lucius). Au fost reconstituite dimensiunile pentru 6 indivizi. Patru dintre aceştia prezintă talii mici şi medii pentru această specie cuprinse între 537 şi 698 mm lungime totală (greutăţi aproximative între 1 şi 2,3 kg). Un individ este de talie mare 928 mm (5,9 kg) şi unul de talie foarte mare 1168 mm (cca. 12 kg).
Crapul(Cyprinus carpio). Pentru cei 22 de indivizi cărora li s-au reconstituit taliile constatăm că există două grupe dominante. 45% din indivizi prezintă talii între 400-600 mm lungime totală (greutăţi aproximative între 1,4 şi 3,5 kg) si 40% între 700 şi 1100 mm (greutăţi între 5,5 şi 14,5 kg). Ca şi în cazul somnului acestea sunt talii mari şi foarte mari caracteristice indivizilor reproducători. În acest material am identificat şi 4 indivizi cu greutăţi ce putea depăşii 10 kg.
Plătica (Abramis brama) este reprezentă de doi indivizi cu taliile de 357 () şi 512 mm lungime totală (greutăţi de 0,5 şi 1,7 kg) ce pot fi încadrate ca medii.
Roşioara (Scardinius erythrophtalmus) este prezentă cu un individ de 319 mm şi cca. 500 g ce reprezintă o talie foarte mare pentru această specie.
Somnul (Silurus glanis). Taliile indivizilor studiaţi sunt în general medii şi mari. Acestea se eşalonează de la 733 mm lungime totală până la cca. 2538 mm. Repartiţia pe clase de talii (fig. 3) ne arată ca 71% din indivizi (35 din 49) prezintă talii cuprinse între 700 şi 1300 mm (greutăţi aproximative între 2,6 şi 15 kg). Menţionăm şi existenţa a câtorva indivizi de talii foarte mari 2300-2500 mm (cca. 100 kg).
Şalăul (Stizostedion lucioperca) se prezintă cu trei indivizi de talii medii cuprinse între 611-737 mm lungime totala (greutăţi între 2 şi 3,6 kg).
Rezultatele acestui studiu ne arată că pescuitul în Dunăre se realiza cu succes atât pentru speciile ce se capturau cu unelte ce au la bază plasele cât si la cele ce necesita doar cărlige. Taliile mari frecvente de captură sunt indicator al bogăţiei zonei în peşte şi nu arată câtuşi de puţin existenţa unui suprapescuit. În acest moment al cercetării este dificil de afirmat daca exista un pescuit orientat spre captura indivizilor de talii foarte mari sau doar a anumitor specii. Cantitativ doar pentru acest material masa reprezentată de peşti consumaţi se ridica la cca. 1,3 tone. Urme de tranşare sau identificat doar la nivelul vertebrelor caudale de somn şi ne indică că peştii de mari dimensiuni sufereau o preparare prealabilă. Alte urme sunt cele de dinţi şi rosături cauzate de faptul ca resturile osoase neinteresante au fost date probabil la câini.

Industria materiilor dure animale
Corneliu Beldiman (UCDC Bucureşti), Diana-Maria Sztancs (ULB Sibiu)
Cercetările arheologice sistematice desfăşurate în binecunoscutul sit pluristratificat de la Capidava în perioada 1955-2006 au prilejuit acumularea unei imense cantităţi de materiale arheologice, între care o bogată colecţie de artefacte din materii dure animale (os, corn etc.)¹, ca şi loturi de materiale osteologice, provenind de la mamifere, păsări, peşti, moluşte, gasteropode etc. Acestea din urmă au făcut obiectul mai multor rapoarte şi studii, elaborate de-a lungul timpului de dr. Sergiu Haimovici (& colaboratorii) şi dr. Erika Gál². În anul 2000, regretatul prof. univ. dr. Radu Florescu ne-a propus realizarea analizei sistematice a industriei materiilor dure animale (IMDA) în provenienţă de la Capidava. Din motive în afara voinţei noastre, demersul a rămas în stadiul de deziderat până în 2005 când, în contextul reorganizării activităţii şantierului, al reconfigurării strategiei de cercetare a fost semnat un protocol de colaborare interinstituţională între FIB şi UCDC, în baza căruia conf. dr. Ioan Carol Opriş, responsabil ştiinţific, a dat curs vechii iniţiative a prof. Florescu, încredinţându-ne spre studiu descoperirile campaniilor anuale, începând cu 2005, ca şi un prim lot, consistent, format din artefacte descoperite (grosso modo) între anii 1955 şi 2003. Cu acest prilej exprimăm, încă o dată, mulţumirile noastre conf. dr. Ioan Carol Opriş pentru colaborarea oferită.
Abordarea sistematică exhaustivă a IMDA de la Capidava, în conformitate cu metodologia actuală, constituie o premieră pentru arheologia mileniului I e.n. la Dunărea de Jos. Studiul acestui gen de industrie păstrează încă, în România, aspectul unor demersuri sporadice pentru epoca romană, romană târzie, romano-bizantină şi medio-bizantină. Analizele de acest gen se dovedesc, în aceste condiţii, actuale şi necesare; ele aduc în circuitul ştiinţific seturi de date importante, ignorate sau subexploatate, care: jalonează câmpul metodologic al domeniului, oferind exemple de studiu; îmbogăţesc cunoaşterea tabloului complex al vieţii diverselor comunităţi în sec. al II-lea - al XI-lea; deschid perspectiva unor cercetări detaliate, cu debuşeu spre orizontul economic (producţie domestică şi artizanală de bunuri din MDA, ocupaţii în care IMDA se inserează ca o componentă importantă, relaţii de schimb etc.), tehnologic (aplicarea diverselor procedee de fabricare şi de utilizare), al obiceiurilor de port, al utilizării podoabelor, al aspectelor vieţii religioase etc. Între obiectivele studiului sistematic al IMDA de la Capidava putem aminti, de pe acum: elaborarea rapoartelor de analiză pentru loturile din campaniile anuale; identificarea şi inventarierea loturilor IMDA provenind din săpăturile vechi şi recente (1924-1949, eventual; 1955-2005), aflate în diverse colecţii (baza arheologică de la Capidava, MINAC, MA Mangalia, MNIR, IAB etc.); studiul sistematic pe epoci, sectoare şi obiective (epoca romană, romană târzie, romano-bizantină şi medio-bizantină); constituirea bazelor de date şi arhivei imagistice digitale; elaborarea unor articole, studii, cataloage digitale sau în format clasic, capitole de monografii, monografii ş.a.
Prezentul raport face cunoscute, pe scurt, evaluările reieşite din analiza (aflată în curs) a Lotului I, compus din artefacte IMDA descoperite în perioada 1955-2003, precum şi rezultatele studiului Lotului II, format din piese provenind din cercetările derulate în 2006 sub conducerea conf. dr. Ioan Carol Opriş în Sectorul VI intra muros, S 1, carourile Ş-T 71-72.
Lotul IMDA Capidava I.
Este compus din 331 piese, în imensa lor majoritate inedite, recuperate (grosso modo) între anii 1955 şi 2003 din complexele de epocă medio-bizantină (bordeie, gropi), datate în sec. al IX-lea - al XI-lea, situate în sectoarele intra muros. Coordonatele contextului descoperirii pentru fiecare artefact sunt în curs de procesare, verificare, corelare şi integrare în sistemul de evidenţă actual al şantierului. Lotul încredinţat nouă spre studiu în decembrie 2005 s-a constituit, aparent, în urma unei selecţii; lipsesc unele piese de epocă medio-bizantină, publicate sau inedite (desenate), ca şi piesele de epocă romană târzie şi romano-bizantină.
Repertoriul descoperirilor din anii 1955-2003 este în curs de elaborare, astfel că pieselor analizate nu li se pot atribui, deocamdată, numere de catalog definitive; ele se identifică pe baza numărului de inventar de şantier.
Speciile care au livrat materia primă pentru artefactele supuse analizei sunt: mamiferele domestice (vite, Bos taurus) şi mici (ovicaprine, Ovis aries/Capra hircus), care domină în mod absolut; mamiferele sălbatice (cervide: cerb (Cervus elaphus) - frecvent, căprior (Capreolus capreolus) - rar); păsările domestice/sălbatice (gâsca, pelicanul). Precizări suplimentare vor aduce, în acest sens, viitoarele diagnoze arheozoologice.
Structura tipologică a lotului nu este prea variată, acest fapt constituind o caracteristică a descoperirilor epocii. Tipologia elaborată pe baza analizei descoperirilor preistorice³ funcţionează parţial pentru ordonarea materialelor databile în mileniul I e.n. Categoriile tipologice reprezentate sunt: Categoria I Unelte: Grupa I Vârfuri de os şi corn (238); Categoria IV Elemente receptoare: Grupa IV A Mânere de os şi corn (2); Grupa IV D Tub de os (1); Fusaiolă de corn (1); Răsucitor de frânghii (13); Oase lungi perforate (probabil jujeu) (3); Categoria V Diverse: Grupa V A Piese tehnice: 1 Eboşe; 2 Materii prime; 3 Deşeuri (76).
Grupa I (Vârfuri) este cel mai bine reprezentată, fiind formată din 238 piese, cu o gamă relativ diversificată de tipuri. Dintre acestea, 6 sunt vârfuri de corn de cerb (pe segmente mezio-distale de raze, realizate prin despicare, fracturare oblică/transversală, cioplire, ascuţite prin cioplire, 3 dintre ele prezentând perforaţii proximale, N = 6), iar 232 sunt vârfuri de os. Acestea din urmă constituie un lot consistent, cu potenţial expresiv în plan tehnologic, primul de acest gen analizat sistematic în mediul de cercetare de la noi, prin aplicarea canoanelor metodologice actuale ale domeniului. Tipurile identificate sunt: Grupa I A Vârfuri: Vârf pe tibia proximală (piese finite, în etapa debitajului, fracturate prin folosire) - majoritatea pieselor care compun efectivul grupei vârfurilor; vârf pe fragment diafizar de os lung fasonat distal (I A1); vârf pe metapod de ovicaprine (I A6); vârf pe ulna (I A10); vârf pe segment de rază de corn de cerb (I A22); vârf pe fibula (I A23); ca tipuri absente în lista tipologică elaborată în 1999 şi utilizată până în prezent menţionăm: vârf pe segment de rază de corn de cerb perforat proximal; vârf pe femur; vârf pe os lung de pasăre acvatică.
Grupa IV include: A Mâner de corn de cerb cilindric; Grupa IV include: D Tub de os lung de pasăre acvatică (gâscă, pelican).
Ca tipuri absente în lista tipologică elaborată şi utilizată până în prezent menţionăm: fusaiolă de corn de cerb; piese perforate distal, realizate pe tibia de vită şi metapodii de ovicaprine (greutăţi fixate la gâtul câinilor - jujeu?); piese perforate distal, realizate pe segmente de raze de corn de cerb (răsucitoare de frânghii?).
Grupa tipologică majoritară (I A Vârfuri) a prilejuit efectuarea unor importante şi interesante observaţii legate de fabricare şi utilizare prin analiza cu mijloace optice (lupă; microscop optic, măriri x2 - x30) a urmelor specifice. Trebuie remarcată aici incidenţa majoră a utilajului metalic de transformare în procesarea MDA (topor, cuţit, vârfuri diverse, ferăstrău, toate de fier), recurgerea la o cinematică tehnologică având grad redus de variabilitate şi, drept consecinţă, gama aproape standardizată a urmelor debitajului şi fasonării. Astfel, opţiunile tehnologice de transformare a suportului anatomic înregistrează, în etapa debitajului, recurgerea la operaţii elementare, precum despicare, fracturare oblică/transversală, cioplire; fasonarea se realizează prin cioplire, amenajarea unor striuri transversale şi axiale/oblice paralele prin tăiere/gravare transversală superficială pentru evitarea aderenţei materiei prime prelucrate la partea activă (distală) a vârfului (posibil însă a fi şi decor), raclaj axial, tăiere transversală, perforare transversală. Două piese au partea proximală modelată prin sculptare (vârfuri pe segment de rază de corn de cerb cu perforaţie proximală). Utilizarea vârfurilor se leagă de: procesarea (perforarea în vederea coaserii) pieilor de animale (bovine, ovicaprine) pentru confecţionarea pieselor de îmbrăcăminte, a încălţămintei, a pieselor de echipament diverse (curele etc.); realizarea împletiturilor din fibre vegetale şi/sau animale. Se documentează, astfel, atât activitatea intensă de creştere a cornutelor mari (vite, Bos taurus) şi mici (ovicaprine, Ovis aries/Capra hircus), cât şi, în subsidiar, prelucrarea continuă a produselor secundare (oase, piele, lână) în cadrul unei activităţi meşteşugăreşti cu specific domestic.
Grupa IV A Mâner pe segment de ax de corn de cerb; Mâner pe segment de rază de corn de cerb; Grupa IV D Tub de os lung de pasăre acvatică (gâscă, pelican). Aceste artefacte se fabricau prin fracturare oblică/transversală, cioplire/raclaj axial pentru înlăturarea perlurii şi perforare transversală la partea distală prin rotaţia alternativă sau rapidă a unui vârf metalic (cuţit, perforator). Tubul de os prezintă la una dintre extremităţi urme de tăiere transversală (posibil matrice pentru extragerea inelelor/mărgelelor?).
Ca tipuri absente în lista tipologică elaborată şi utilizată până în prezent menţionăm: fusaiolă de corn de cerb; piese perforate distal, realizate pe tibia de vită (piesă neilustrată) şi metapodii de ovicaprine (greutăţi fixate la gâtul câinilor - jujeu?); piese perforate distal, realizate pe segmente de raze de corn de cerb (răsucitoare de frânghii?).
Reţine atenţia fusaiola tronconică modelată prin fasonarea integrală (cioplire, raclaj) a unui segment bazal de ax de corn de cerb; aflată în stare de conservare excepţională, ea prezintă o perforaţie circulară în plan şi cilindrică în profil, amplasată central, realizată foarte precis. Greutăţile perforate pentru gâtul câinilor (jujeu?) sunt confecţionate din oase lungi de vită (tibia) şi ovicaprine (metapodii). Debitajul recurge la fracturare oblică/transversală, cioplire, iar fasonarea urmăreşte perforarea transversală prin rotaţia alternativă a unui vârf metalic (de cuţit) şi alezare.
Categoria V Diverse include: Grupa V A Piese tehnice: 1 Eboşe (plăcuţă de os; plachete de corn de cerb - compacta); 2 Materii prime: segmente de ax cu urme de tăiere transversală cu ferăstrăul - neilustrate; raze de corn de cerb, de vită şi de ovicaprine detaşate de pe ax, respectiv craniu prin fracturare oblică/transversală, cioplire sau tăiere transversală cu ferăstrăul; 3 Deşeuri: partea distală a razelor de corn de cerb, detaşate prin tăiere transversală cu ferăstrăul, cioplire, fracturare oblică/transversală.
Ansamblul artefactelor analizate dovedeşte o relativ intensă activitate de procesare a MDA, probabil în mediul domestic, cu preponderenţa vârfurilor realizate pe oase lungi provenind de la specii domestice (ovicaprine) şi predilecţia pentru vârfurile pe tibia proximală de ovicaprine; amploarea concluziile este grevată, deocamdată, de operarea selecţiei în constituirea lotului care ne-a fost pus la dispoziţie.
Lotul IMDA Capidava II.
Provine din cercetările efectuate în campania 2006 sub conducerea conf. dr. Ioan Carol Opriş în Sectorul VI intra muros, S 1, carourile Ş-T 71-72⁴. Piesele au fost recuperate, aproape integral, din complexe sau contexte secundare aparţinând stratului de epocă medio-bizantină (sec. IX - XI), de la adâncimi cuprinse între 1,10 şi 1,20 m; un fragment de ac de păr de os, recuperat lângă Pila F este databil în cursul epocii romane (sec. al II-lea - al III-lea), fiind prezent probabil în stratul medio-bizantin.
Efectivul care ne-a fost pus la dispoziţie este redus, însumând 8 piese. Acestea au fost individualizate prin indicativele provizorii CPD 1-8 - Lotul II. Pentru coordonatele relative la contextul descoperirii, descriere, morfometrie vezi repertoriul. Alături de aceste artefacte au fost recuperate mai multe piese anatomice (oase lungi şi plate de vită şi ovicaprine; os de somn) prezentând urme de dezmembrare/depesare (urme de impact ale tăişului toporului sau cuţitului; urme de tăiere/detaşare a tendoanelor şi a ţesutului muscular; perforaţii pentru extragerea măduvei etc.). Aceste piese au fost reţinute pentru alcătuirea unui referenţial al traseologiei specifice utilizării instrumentelor metalice de procesare a carcaselor.
Speciile de la care provin materiile prime utilizate pentru confecţionarea artefactele descoperite în campania 2006 sunt: mamiferele (cornutele) domestice mici (ovicaprine, Ovis aries/Capra hircus); mamiferele sălbatice (cervide: cerb); păsările domestice/sălbatice (gâsca, pelicanul). Precizări suplimentare vor aduce, în acest sens, viitoarele diagnoze arheozoologice.
Structura tipologică include următoarele categorii, grupe şi tipuri: Categoria I Unelte: Grupa I Vârfuri de os şi corn; vârf pe fragment de os lung fasonat distal (I A1); vârf pe metapod distal de ovicaprine (I A6 a); vârf pe tibia proximală de ovicaprine. Între piesele absente în lista tipologică elaborată în 1999 menţionăm: vârf pe tibia de pasăre acvatică; Categoria III Piese de port/Podoabe: ac de păr de os; Categoria V Diverse: Grupa A Piese tehnice: materii prime - rază de corn de cerb. Între piesele absente în lista tipologică elaborată în 1999 menţionăm: metapod de ovicaprine cu perforaţie triplă (greutate pentru gâtul câinelui - jujeu?).
Grupa I (Vârfuri de os) este formată din 5 piese, toate realizate pe fragmente şi segmente de oase lungi de ovicaprine (metapodii, tibia). Ca şi în cazul Lotului IMDA Capidava I, remarcăm incidenţa majoră a utilajului metalic de transformare în procesarea MDA (topor, cuţit, vârfuri diverse, ferăstrău, toate de fier), recurgerea la o cinematică tehnologică având grad redus de variabilitate şi gama aproape standardizată a urmelor debitajului şi fasonării. Astfel, opţiunile tehnologice de transformare a suportului anatomic înregistrează, în etapa debitajului, recurgerea la operaţii elementare, precum despicarea, cioplirea, fracturare oblică/transversală; fasonarea se realizează distal prin cioplire şi raclaj axial. Utilizarea vârfurilor se leagă de: procesarea (perforarea în vederea coaserii) pieilor de animale (bovine, ovicaprine) pentru confecţionarea pieselor de îmbrăcăminte, a încălţămintei, a pieselor de echipament diverse (curele etc.); realizarea împletiturilor din fibre vegetale şi/sau animale.
Categoria III: Piese de port/podoabă este reprezentată prin fragmentul mezial al unui ac de păr de os, fasonat integral prin cioplire şi raclaj axial, specific epocii romane (sec. II-III).
În categoria pieselor absente în repertoriul tipologic al IMDA elaborat în 1999 se numără un metapod de ovicaprin, perforat axial şi oblic la extremitatea proximală, cu rol funcţional probabil de greutate pentru gâtul câinelui (jujeu?).
Din Categoria V: Diverse, Grupa A: Piese tehnice - Materii prime face parte segmentul proximal-distal al unei raze de corn de cerb; detaşarea acestuia s-a realizat prin despicare, cioplire, fracturare oblică/transversală.
Analiza pieselor IMDA din situl de la Capidava, iniţiată recent şi ale cărei prime rezultate sunt prezentate cu prilejul de faţă, contribuie cu date importante la cunoaşterea specificului tipologic şi al procesării MDA la Dunărea de Jos în sec. II - XI, ca şi, în ultimă instanţă, la perceperea modului specific al inserţiei artefactelor din MDA în sfera diverselor activităţi de natură social-economică.
CPD 1 - Lotul II - 2006 S 1 Carou Ş 71 -1,10 m. Vârf pe fragment de os lung fasonat distal (I A1); piesă întreagă; debitaj prin percuţie directă/despicare, fasonare prin raclaj axial; tocire, lustru produse prin utilizare; rol funcţional probabil: perforarea pieilor; L tot. 71; CD 9; LPA 6.
CPD 2 - Lotul II - 2006 S 1 Carou Carou Ş 71 -1,10 m. Vârf pe metapod distal de ovicaprine (I A6 a); piesă întreagă; debitaj prin percuţie directă/despicare, fasonare prin cioplire şi raclaj axial; tocire, lustru produse prin utilizare; rol funcţional probabil: perforarea pieilor; L tot. 96; CD 6,5; LPA 60.
CPD 3 - Lotul II - 2006 S 1 Carou Ş 71 -1,10 m. Vârf pe metapod distal de ovicaprine (I A6 a); piesă fragmentară, fracturată recent; debitaj prin percuţie directă/despicare; fasonare prin cioplire şi raclaj axial; tocire, lustru superficiale produse prin utilizare; rol funcţional probabil: perforarea pieilor; L 93.
CPD 4 - Lotul II - 2006 S 1 Carou Martor Ş 71-T 71 -1,20 m. Vârf pe tibia proximală de ovicaprine; piesă întreagă; debitaj prin percuţie directă/despicare, fasonare prin raclaj axial; bandă transversală haşurată cu linii scurte uşor oblice; linie paralelă transversală, toate realizate prin gravare cu vârf metalic (de cuţit, probabil), în scop decorativ sau pentru crearea unei porţiuni abrazive; tocire, lustru intense, produse prin utilizare; rol funcţional probabil: perforarea pieilor; L tot. 121; CD 10/6; LPA 65.
CPD 5 - Lotul II - 2006 S 1 Carou Ş 71 -1,10 m. Vârf pe tibia de pasăre acvatică; piesă întreagă; debitaj prin percuţie directă/despicare, fasonare prin cioplire şi raclaj axial; tocire, lustru produse prin utilizare; rol funcţional probabil: perforarea pieilor; L tot. 116; CD 6,5; LPA 65.
CPD 6 - Lotul II - 2006 S 1 Lângă Pila F. Ac de păr de os; piesă fragmentară; segment mezial, fracturat în vechime; fasonare integrală prin raclaj axial, probabil cu o lamă de cuţit; L 48; diam. PM 4.
CPD 7 - Lotul II - 2006 S 1 Carou Carou Ş 71-Ş 72 -1,20 m. Metapod de ovicaprin perforat la extremitatea proximală; o perforaţie axială realizată pe suprafaţa articulară a extremităţii proximale; alte două perforaţii realizate pe faţa posterioară, toate prin procedeul rotaţiei unui vârf metalic (vârf de cuţit sau perforator?); este posibil ca iniţial, perforaţia de la extremitatea proximală, ca şi una din perforaţiile de pe faţa posterioară să fi fost practicate pentru extragerea măduvei, ulterior piesa fiind transformată în artefact; rol funcţional probabil: greutate pentru gâtul câinelui (jujeu). L tot. 142; diam. perf. 3-5.
CPD 8 - Lotul II - 2006 S 1 Carou Ş 71-Ş 72 -1,20 m. Rază de corn de cerb; piesă fragmentară; materie primă; detaşare de pe ax probabil prin percuţie directă/fracturare; L 165.
Abrevieri: CD = calibrul distal; diam. perf. = diametrul perforaţiilor; L, L tot. = lungimea, lungimea totală; LPA = lungimea părţii active; PM = partea mezială. [Corneliu Beldiman, Diana-Maria Sztancs].

Note:
1. Florescu, Florescu, Diaconu 1958; a se vedea rapoartele de cercetare incluse în sumarul volumelor editate cu ocazia sesiunilor naţionale de rapoarte arheologice.
2. Haimovici, Carpus, Carpus 2006; Gál 2005.
3. Beldiman 1999.
4. Opriş 2006.

Bibliografie:
BELDIMAN 1999 - Beldiman C., Industria materiilor dure animale în paleoliticul superior, epipaleolitic, mezolitic şi neoliticul timpuriu pe teritoriul României, teză de doctorat sub conducerea dr. S. Marinescu-Bîlcu, IAB
FLORESCU, FLORESCU, DIACONU 1958 - Florescu Gr., Florescu R., Diaconu P., Capidava. Monografie arheologică, vol. I, Bucureşti
GÁL 2005 - Gál, E., New data on bird bone artefacts from Hungary and Romania, în H. Luik, A. M. Choyke, C. E. Batey, L. Lougas, From Hooves to Horns, from Mollusc to Mammoth. Manufacture and Use of Bone Artefacts from Prehistoric Times to the Present. Proceedings of the 4^th Meeting of the ICAZ Worked Bone Research Group al Tallinn, 26^th -31^st August 2003, Tallinn, p. 325-338
HAIMOVICI, CARPUS, CARPUS 2006 - Haimovici S, Carpus L., Carpus C., Studiul arheozoologic al unui lot de faună provenit din situl bizantin de la Capidava - sec. IV-VI p.Chr., CCA 2006, p. 116-119
OPRIŞ 2006 - Opriş I. C., Capidava, com. Topalu, jud. Constanţa, Punct Cetate, CCA 2006, p. 111-113

Résumé:
L’industrie préhistorique des matières dures animales dans le site Capidava-”Cetate”, dép. de Constanţa, Roumanie. L’ouvrage offre l’analyse morpho-technologique menée sur deux lots (le premier = Lot IMDA Capidava I, presque inédit; le deuxième = Lot IMDA Capidava II, inédit), composés par outils en grande majorité, objets de parure/toilette et pièces techniques - matières premières diverses - os (en grande partie), bois de cerf et de chevreuil. Le Lot IMDA Capidava I provient des contextes stratigraphiques bien précisés (huttes et fosses) étant constitué pendant les fouilles menées en 1995-2003 par un collectif de chercheurs sous la direction du regretté Dr. Radu Florescu. Le Lot IMDA Capidava II provient des fouilles effectuées en 2006 par le Dr. Ioan Carol Opriş dans le Secteur VI intra muros, S 1, Carreaux Ş-T 71-72. Les pièces sont conservées dans les collections de la Faculté d’Histoire, l’Université de Bucarest. L’ouvrage a pour but l’approche systématique (en première) des lots d’artefacts de l’industrie des matières dures animales de cet important site du Bas Danube. Pour le Lot IMDA Capidava I on présente les résultats préliminaires de l’analyse. L’effectif du Lot IMDA Capidava I compte 331 pièces, découvertes dans les divers secteurs du site et datant des IX^ème-XI^ème siècles de notre ère (l’Âge medio-byzantine). Les matières premières utilisées qui dominent sont les os longs de bovinés et d’ovicaprines; on a aussi des os longs d’oiseaux appartenant aux espèces aquatiques et le bois de cerf (andouillers). La typologie est dominée par les pointes diverses (N = 238); la plupart sont des pointes sur tibia proximale d’ovicaprines, mais on a aussi des pointes sur éclats diaphysaires d’os long, sur ulna, sur metapodes d’ovicaprines, sur fibula, sur fémur proximal, sur os longs d’oiseaux, sur andouillers de cerf. Les procédées de fabrication attestées par l’analyse des traces spécifiques atteste le débitage par percussion directe et l’entaillage et le façonnage par entaillage, raclage axial intense, sciage transversal, modelage par entaillage (sculpture des extrémités proximales de deux pointe en bois de cerf), perforation transversale bilatérale. En ce qui concerne le rôle fonctionnel présumé des pointes on peut envisager la perforation des peaux, le tissage et la vannerie. Les éléments récepteurs sont représentés par les manches en bois de cerf (segments d’axe) et un tube sur tibia d’oiseau. On remarque la présence d’une fusaïole en bois de cerf (base d’axe) façonnée d’une manière très soignée, les pièces sur andouillers interprétées comme outils de corderie, une tibia de vache et les metapodes perforés à la partie distale, utilisés probablement comme des poids fixés au gorge des chiens des bergers? (jujeu?). Les pièces techniques sont constituées par les matières premières en cours de débitage (andouillers de cerf, corne de vache), les ébauches en os et en bois de cerf (plaquettes) et les déchets (extrémités des andouillers, détachées par entaillage et sciage transversal). L’incidence de l’utilisation exclusive des outils métalliques pour la transformation des matières dures animales (hache, couteau, scie, pointe) se manifeste par les traces de débitage et de façonnage bien marquées mais moins variées, presque standardisées. Le Lot IMDA Capidava II reunie 8 pièces, dont 7 datant de l’Âge medio-byzantine (X^ème-XI^ème siècles de notre ère) et une de l’époque romaine (II-III^ème siècles de notre ère). Les matières premières utilisées qui dominent sont les os longs de d’ovicaprines; on a aussi un os d’oiseau appartenant aux espèces aquatiques et un bois de cerf (andouiller). La typologie c’est dominée par les pointes diverses (N = 5): une sur éclat diaphysaire d’os long, une sur tibia proximale d’ovicaprine, deux sur metapodes distales d’ovicaprines et une sur tibia d’oiseau. Les pièces de toilette/parure sont représentées par une aiguille à cheveux en os fragmentaire. On a aussi un metapode perforé axial et latéral à la partie proximale, utilisé probablement comme poids fixé au gorge des chiens des bergers? (jujeu?). Les pièces techniques sont constituées par les matières premières en cours de débitage (andouiller de cerf détaché de l’axe par percussion directe lancée et fracturation). Les procédées de fabrication attestées par l’analyse des traces spécifiques sont: le débitage par percussion directe et par entaillage et le façonnage par entaillage, raclage axial intense, sciage transversal, perforation axiale et transversale; la pointe sur tibia proximale d’ovicaprine a sur sa partie distale une bande transversale composée par deux lignes obtenues par sciage superficiel et hachurée de lignes courtes obliques gravées et une autre ligne parallèle à cette bande; il s’agit d’un aménagement pour l’obtention d’une partie abrasive de la pointe ou c’est simplement un élément de décor. Comme dans le cas des objets du Lot IMDA Capidava I sur le rôle fonctionnel présumé des pointes on peut envisager la perforation des peaux, le tissage et la vannerie. L’incidence de l’utilisation exclusive des outils métalliques pour la transformation des matières dures animales se manifeste par les traces de débitage et de façonnage bien marquées et presque standardisées. Les résultats de la présente analyse contribue à la meilleure connaissance de l’insertion de l’industrie des matières dures animales dans les activités économiques et sociales complexes des communautés du Bas Danube aux II^ème-XI^ème siècles de notre ère.

Cercetări geofizice
Florin Scurtu (GEI-PROSECO Bucureşti)
Obiectivul lucrărilor noastre de la Capidava a fost stabilit împreună cu responsabilul ştiinţific al sitului, Conf. Ioan I.C. Opriş de la Universitatea Bucureşti - Facultatea de Istorie. El a constat în evidenţierea construcţiilor îngropate romano-bizantine din interiorul cetăţii şi cercetarea unei villa rusticasituate în afara localităţii Capidava, a cărei prezenţă se pare că a fost pusă în evidenţă de săpături arheologice efectuate în zonă cu mai mulţi ani în urmă.
Villa rustica
Pentru cercetarea acesteia ne-a fost indicată zona vechilor săpături (casete şi secţiuni), iar noi am proiectat un perimetru de 40 m x 40 m pentru efectuarea măsurătorilor primare. După ce am acoperit o suprafaţă de 10 m x 40 m în imediata apropiere a urmelor vechilor lucrări arheologice, am constatat că anomalii foarte puternice sunt generate de linia de înaltă tensiune (110 kV) care traversează perimetrul cercetat, iar pe fondul acestor anomalii puternice nu se pot distinge anomalii corelabile cu eventuale construcţii antice gen villa rustica, astfel încât am abandonat pentru moment acest obiectiv.
Zona cetăţii
Prima problemă legată de începerea cercetărilor geofizice la Capidava a apărut chiar din faza de proiectare a lucrării: stabilirea unui perimetru accesibil cercetărilor noastre, având în vedere faptul că prezenţa bordeielor medievale care acoperă aproape întreaga suprafaţă a cetăţii, precum şi relieful creiat artificial prin săpăturile arheologice (gropile secţiunilor efectuate până în prezent şi movilele rezultate din depozitarea pământului scos din aceste gropi) generează anomalii geofizice “parazite”. Acestea constituie un “zgomot” pentru semnalul geofizic şi distorsionează anomaliile “utile” până la a le face de neidentificat.
După recunoaşterea zonei împreună cu responsabilul ştiinţific al sitului, am reuşit să amplasăm un perimetru de 40 m x 40 m pe o zonă relativ liberă ce ocupă centrul cetăţii, deşi această zonă include şi unele săpături şi amplasamente prezumate de bordeie medievale. În cursul cercetării geofizice efective am extins perimetrul iniţial spre E şi SE atât cât ne-au permis condiţiile topografice (zidul cetăţii şi materialul din săpături).
Din examinarea hărţii magnetometrice primare se constată că ea este acoperită cu un număr mare de anomalii de maxim magnetometric de mică extindere în suprafaţă, dar cuprinde şi câteva anomalii, atât maxime cât şi minime, de mai mare extindere.
Cea mai probabilă interpretare arheologică a zonelor anomale de maxim de mică extindere este aceea că ele corespund unor zone de arsurăaparţinând bordeielor medievale. Zonele anomale de maxim de mai mare extindere menţionate mai sus corespund probabil unor pavimente din cărămidă sau unor aglomerări de material tegular fie provenit din dărâmarea acoperişurilor unor construcţii de mai mari dimensiuni, fie resturi de ziduri din cărămidă.
O clarificare parţială a cauzelor anomaliilor de minim se poate realiza din examinarea hărţii magnetometrice filtrate. Deşi această hartă este contaminată de anomaliile de minim corespunzătoare anomaliilor locale de maxim de mică extindere, în această fază a interpretării putem să indicăm, cu mare probabilitate, existenţa unor ziduri din piatră romano-bizantine situate în colţul de S al hărţii, orientate pe direcţia predominantă a zidurilor cunoscute deja din săpăturile anterioare. Dintre acestea menţionăm o construcţie cu dimensiunile de cca. 5 m x 9 m orientată aprox. SV-NE şi probabil însoţită pe laturile de NE şi SE de un portic pavat cu cărămidă. O altă zoă interesantă apare la cca. 15 m N de această construcţie, ea având forma unui dreptunghi cu laturile de 4 x 2 m şi reprezentând probabil un paviment de cărămidă sau o aglomerare de material tegular. Sursa are o grosime mică şi se află foarte aproape de suprafaţă, din această cauză solul în zona respectivă este mlăştinos.
La încheierea lucrărilor geofizice din anul 2006 noi am amplasat în teren două secţiuni de verificare (lungime 18 m, respectiv 10 m), care să traverseze cele două zone descrise mai sus. Ele vor fi probabil realizate de arheologi în viitorul imediat, pentru a valida rezultatele geofizice.
Pentru o eventuală cercetare geofizică viitoare, va fi necesară eliberarea zonei respective de rămăşiţele bordeielor medievale, astfel încât să rezulte o suprafaţă cât mai plană şi lipsită de “paraziţi”.
Zona Platoului de Est
Având în vedere condiţiile neprielnice de lucru din zona presupusei villa rustica, am adăugat din proprie iniţiativă cercetarea unei zone situate la cca. 15 m SE de incinta cetăţii (pe “Platou”). Aici am amplasat două perimetre de cercetare magnetometrică de mare detaliu, cu dimensiunile de 20 m x 20 m, respectiv 26 x 20 m, în vecinătatea unor secţiuni în curs de săpare de către arheologi.
Harta “primară” a acestor zone indică o serie de anomalii de maxim şi minim în care apare o distribuţie a anomaliilor destul de dificil de interpretat direct. Harta filtrată ne ajută să stabilim existenţa unor zone anomale de minim alungite, orientate predominant N - S şi V - E, mai evidente în harta perimetrului nord-estic. Existenţa unui mare număr de zone anomale de mică extindere (chiar şi zonele anomale de minim alungite par a fi constituite dintr-o succesiune de anomalii de mică extindere) pot indica faptul că aceste anomalii sunt generate de surse foarte locale, de mică extindere, a căror semnificaţie arheologică încă nu o putem preciza, dar nu este exclus ca ele să reprezinte morminte.. Eventuale sondaje arheologice în câteva astfel de zone vor constitui un pas înainte pe această direcţie.

Résumé:
La levée géophysique a été dérangée par la présence des debris des constructions médiévaux, qui occupent presque partout la partie supérieure de la couche archéologique. Néanmoins, on a pu mettre en évidence quelques constructions romaino-byzantines, dont une est partiellement entourée par un portique pavé à briques.