217. Zimnicea, jud. Teleorman
Punct:
Cetate
Cod
sit: 151987.01
Colectiv: Mircea
Babeş – responsabil şantier (FIB, IAB), Daniel Spânu (IAB),
George Trohani (MNIR), Ion Pătraşcu (MJ Teleorman). Din punct
de vedere morfologic, situl Cetate de la Zimnicea se aseamănă
cu un platou mărginit în partea de N şi de E de câte o “ruscă”
– termen desemnând un drum în pantă care coboară de la nivelul
Câmpiei Române (aici cca. 42 m altitudine absolută) la nivelul
luncii Dunării (cca. 25 m altitudine), perpendicular pe traseul
cornişei Dunării şi care se aseamănă cu o râpă.
În partea de N şi parţial în partea de E platoul prezintă
două zone mai ridicate (2 - 3 m) faţă de platoul propriu-zis
şi care au fost interpretate ca val de apărare, aflat în
spatele celor două râpe, susceptibile de a fi considerate iniţial
ca şanţuri de apărare. În campania 2003 cercetările
s-au desfăşurat în zona centrală a sitului (arealele
G 14, F 14 şi I 12), precum şi în nordul sitului în arealele
K 13 şi J 13 şi au urmărit pe de o parte completarea
şi aprofundarea datelor referitoare la stratigrafia regiunii centrale
a sitului, precum şi verificarea existenţei în nordul sitului
a unor structuri de fortificaţie.
1. Rezultatele cercetărilor în zona centrală a sitului
(arelalele G şi F 14) În zona
centrală a sitului s-au continuat cercetările începute în
anul precedent pe o suprafaţă de 4/14 m corespunzătoare
carourilor G 14 h, F 14 b şi F 14 d, de la o adâncime de cca. -1
m. Observaţiile
stratigrafice realizate în suprafeţele G 14 h, F 14 b şi F
14 d, aflate în zona centrală a sitului, au evidenţiat trei
niveluri de locuire Latčne distincte, deranjate într-o măsură
considerabilă de locuinţele medievale 110 şi 106 identificate
şi cercetate parţial în campania precedentă (2002), precum
şi de o serie de gropi de dimensiuni mari (unele cu o adâncime
maximă depăşind 2,5 m), concentrate mai ales în caroul
F 14 d. Nivelul
de locuire superior este ilustrat de vetrele 107 (-1,02 m, identificată
în 2002), 190 (-0,65 m, parţial distrusă) şi 156 (-1,06
m, identificată în martorul dintre F 14 b şi G 14 h). Structurile
de locuire în legătură cu care se aflau aceste vetre nu au
putut fi identificate, datorită distrugerilor provocate de locuirea
medievală. Sub o lentilă
de pământ ars (171b) a fost identificată o vatră (171a),
amenajată deasupra unui strat de nisip şi cenuşă,
care la rândul său suprapune o vatră pictată distrusă
parţial încă din vechime, amenajată pe acelaşi nivel
de locuire cu resturile cuptorului 138 (identificat în campania 2002).
Toate aceste complexe formau resturile unor locuinţe (atelier?)
dezafectate şi nivelate încă din vechime, aşa cum sugerează
aglomerarea de bulgări de chirpic denumită cpl. 180. Prin
materialele ceramice descoperite (fragmente ceramice de amfore şi
de vase pictate de import) contextele cercetate se datează în perioada
veche a celei de a doua epoci a fierului. 2. Cercetările desfăşurate
în regiunea de N a sitului Sondajele din suprafeţele I 12 f, h şi I
13 g-h au avut ca scop identificarea traseului secţiunii nr. II
deschise de colectivul condus de Ion Nestor în anul 1948, precum şi
elucidarea, pe cât posibil a stratigrafiei şi încadrării vestigiilor
din această parte a sitului. Sondajul J 12 g
şi h a fost trasat ca un şanţ de 7,5 m L (pe axa E-V)
şi de 1 m l pe axa N-S, de-a lungul limitei sudice a arealului
J 12, astfel încât să intersecteze şi să secţioneze
umplutura secţiunii S II/1948. Trebuie precizat că în această
zonă de N, mai înaltă, a sitului, şanţul S II/1948
nu a fost integral astupat, aşa cum se întâmplă în partea
de S a acestuia (în arealul I 12). În mod evident scopul cercetărilor
desfăşurate în S II/1948 a fost acela de a determina caracterul
vestigiilor din zona de N, mai înaltă, a sitului. De la bun început,
trebuie precizat faptul că dacă iniţial S II/1948 a avut
o lăţime de 2,5 m, şi o adâncime de cca. 2,30 m, cu timpul,
malurile şanţului s-au surpat, formând o denivelare cu deschiderea
de 4-5 m şi adâncimea de cca. 1,5 m. Cu excepţia
acestor constatări legate de dimensiunile săpăturii S
II/1948, în sondajul din campania 2003 s-au putut efectua şi câteva
observaţii privind vestigiile arheologice din această parte
a sitului. Sub stratul vegetal actual, la numai -0,15 - 0,20 m adâncime,
a fost identificată în partea de V a secţiunii o aglomerare
de pietre de dimensiuni medii (10-15 m) şi de materiale ceramice
de epocă getică, ceea ce sugerează că în această
zonă mai înaltă a sitului, fie nu s-a format un strat de cultură
medieval, fie acesta a fost supus unei puternice eroziuni. La cca. -0,50
m adâncime a fost identificată o depunere de bolovani de râu pe
nivel, care corespunde însă mai degrabă amenajării unor
locuinţe şi nu unui sistem de fortificaţie. De la această
adâncime în jos, până în solul geologic, săpătura a fost
concentrată exclusiv asupra degajării umpluturii din S II/1948. Sondajul din arealul I 12 a fost
amplasat într-o zonă mai plată a sitului, are dimensiunile
de 10 m lungime (N - S) şi 4 m lăţime (E - V) şi
a fost trasat în vederea identificării traseului aceleiaşi
secţiuni S II/1948. Din păcate, din raţiuni de economie
a şantierului, finalizarea săpăturii până în solul
viu nu a fost posibilă. Practic, în această suprafaţă
a fost îndepărtat numai solul arabil, cu excepţia extremităţii
de S (în I 12 h), unde printr-un mic sondaj s-a urmărit identificarea
adâncimii maxime pe care au atins-o săpăturile din 1948. În
momentul de faţă, se poate preciza faptul că traseul
secţiunii S II/1948 prezintă faţă de axa de borne
instalată în campania 2001 o mică deviaţie de cca. 5°
spre NNV. În stratul arabil din suprafaţa I 12 h au mai fost identificate
numeroase fragmente ceramice getice (se remarcă fragmente de cupe
cu decor vegetal şi antropomorf în relief), precum şi câteva
materiale medievale sau moderne (fragmente ceramice smălţuite)
şi contemporane.
Cercetarea din suprafeţele J 13 b, d, şi K 13 h Scopul cercetărilor din zona de
N a sitului Cetate l-a constituit probarea existenţei unui sistem
de fortificaţie. Iniţial s-a urmărit dezvelirea unei
suprafeţe mult mai mari, cuprinzând nu numai panta exerioară
(dinspre rusca deN) a înălţimii interpretată ca val,
ci şi cea interioară, dinspre platoul Cetăţii (carourile
J 13 f şi h). Rezultatele cercetărilor din carourile K 13
h şi J 13 b, d şi parţial J 13 f , precum şi constrângerile
financiare au determinat amânarea cercetării carourilor J 13 h
şi f. Sub stratul vegetal actual a fost identificat
un nivel de depunere contemporan, rezultat în urma excavărilor
de la începutul anilor ’70 şi cu adâncimea maximă de –0,40
m (contextul 1821), la baza căruia au fost surprinse
două lentile de bitum. Nivelul imediat următor
(contextul 183), sărac în materiale, de culoare brun-cenuşie
şi de consistenţă friabilă, s-a constituit probabil
în epocă medievală. De la baza sa se adâncesc mai multe gropi,
aşa cum este cazul gropilor 152 sau 184. Nesiguranţa datării
derivă din absenţa materialului medieval. Totuşi, în
inventarul gropii 152 a fost identificată o toartă de secţiune
ovală - aplatizată din pastă roşie provenind de
la o oală specifică orizontului medieval de pe Cetate (sec.
XV - XVI). Este plauzibil ca şi în această zonă a sitului,
stratul medieval să fi determinat dispariţia unei depuneri
de la sfârşitul celei de a doua epoci a fierului, din care s-a
mai păstrat numai partea inferioară a umpluturii unor gropi,
aşa cum este cazul gropii 185. Din păcate, şi de această
dată, inexpresivitatea cronologică relativă a materialelor
ne împiedecă să avansăm concluzii ferme. Sub stratul 183 regăsim un alt
strat 187, probabil de epocă Latčne, identificat numai în carourile
J 13 f şi d, strat friabil de culoare cenuşiu-închisă.
Stratul 188, de culoare cenuşiu-deschis şi conţinând
în afară de materiale ceramice getice mai mulţi bolovani mari
s-a format deasupra nivelului de la care s-a săpat groapa 141 şi
suprapune depunerile cele mai expresive şi mai bogate sub aspectul
materialului şi anume resturile (dărâmăturile nivelate)
a trei locuinţe suprapuse (153, 157 şi 163). La baza stratigrafiei din carourile
J 13 b, d şi f a fost identificată o alveolare de mari dimensiuni
(4,60 m pe axa N - S), adâncită (până la –2,54 m adâncime)
în solul galben geologic al sitului şi care se distinge printr-o
compoziţie pestriţă, un amestec de bulgări de pământ-nisipos
galben şi bulgări de pământ brun deschis, precum şi
prin sărăcia în materiale arheologice (doar câteva fragmente
ceramice getice în poziţie secundară şi pietre situate
în zona inferioară a umpluturii, dar nu la baza ei). De asemenea,
în interiorul acestui complex, denumit 145, nu au fost identificate
resturi de podele sau alte indicii care să sugereze un nivel de
călcare antic, în ciuda faptului că pe alocuri grosimea umpluturii
este de cca. 0,70 m. Această umplutură ar putea fi interpretată
mai degrabă ca un sol vegetal antic depus în mod natural în alveolarea
provocată de un torent şi în care s-au adâncit parţial
locuinţele getice. Către N, mai precis către
ruscă, stratigrafia tinde să devină inexpresivă,
în primul rând datorită alunecărilor de teren survenite de-a
lungul timpului. În această zonă de la extremitatea de nord
a sitului mai pot fi urmărite numai straturile 191, 149 b şi
189, fără să se poată identifica alte contexte de
locuire cu excepţia celui aflat la baza stratigrafiei şi anume
cel corespunzător locuinţei getice 160 b şi vetrei 160
a amenajată direct pe solul geologic (viu). Absenţa unor urme
de locuire în straturile 191, 149 b şi 189 se datorează în
primul rând pantei care începe să se accentueze tot mai mult către
N, spre ruscă şi care era şi în epocă getică
improprie amenajării unor locuinţe. Cu excepţia unor
aglomerări de materiale pe nivel, în acest carou nu au fost identificate
alte complexe. Cercetările din suprafeţele
J 13 b, d, f şi K 13 h au avut ca scop familiarizarea colectivului
cu problemele ridicate de stratigrafia şi caracteristicile complexelor
din zona de N a sitului. Descoperirea unor contexte de locuire cu vetre
ne
determină să respingem ipoteza potrivit căreia zona mai
înaltă din nordul sitului Cetate ar constitui resturile unui sistem
de fortificaţie. După cum sugera şi Ion Nestor
cu mai bine de jumătate de secol în urmă, înălţimea
din nordul sitului se vădeşte a fi mai degrabă o structură
geo-morfologică naturală, peste care s-au depus resturile
unor complexe de locuire getică şi medievală2.
Însăşi natura solului local – un loess extrem de sensibil
la factorii de eroziune naturali – face dificilă amenajarea unui
sistem de fortificaţie de amploare. Cele două râpe (rusca
de N şi cea de E) susceptibile de a fi interpretate ca şanţuri
de apărare, par a fi mai degrabă formaţiuni datorate
eroziunii naturale şi antropice, aşa cum o sugerează
însăşi înclinarea straturilor de depunere arheologică
ce urmează o pantă naturală, aşa cum au fost ele
surprinse atât în carourile J 13 b şi K 13 h, precum şi la
N în arealul L 13. [Daniel Spânu] Note: 1. În terminologia şantierului Zimnicea, s-a
considerat utilă folosirea termenul "context" pentru
a cuprinde atât complexele închise cât şi straturile distinse în
stratigrafie. Considerăm că termenul de context este sinonim
cu cel de ”unitate stratigrafică". 2. I. Nestor, Săpăturile arheologice dela Zimnicea, jud. Teleorman.
Studii. Revistă de ştiinţă şi filosofie II,
1949, 1, p. 118. |
|
|