164. Roşia Montană, com. Roşia Montană, jud. Alba [Alburnus
Maior]
Punct: Cârnic
Cod
sit: 6770.01 Programul
Naţional de Cercetare Arheologică „Alburnus Maior” Colectiv:
Valentin Voişian, Ovidiu Ţentea (MNIT) Béatrice
Cauuet – responsabil sector (Universitatea Le Mirail, Toulouse, Franţa),
P. Abraham, B. Ancel, C. Arcălean, C. Assoun, dr. A. Beyrie, G.
Bonnamour, C. Catrisse, A. Costans, N. Feier, L. Ghergari, J. Girard,
N. Groza, E. Guilini, C. Ionescu, E. Kammenthaler, G. Lehrberger, M.
Mairecolas, G. Munteanu, S. Painsonneau, C. Rico, V. Ruttner, C. Tămaş,
G. Thiéry, C. Vialaron, Romică Pavel (MCDR Deva) Începând
cu anul 1999, în cadrul sitului Roşia Montană (nord-vestul
României), se derulează o misiune arheologică franceză
condusă de Béatrice Cauuet (arheolog în cadrul Centrului Naţional
de Cercetare – C.N.R.S.). Echipa este compusă din cercetători
ai Laboratorului de Arheologie (U.T.A.H) din cadrul Universităţii
Toulouse Le Mirail şi cercetători francezi asociaţi,
în parteneriat cu geologi din cadrul Departamentului de Geologie, Catedra
de Mineralogie, UBB (România), geologi de la Universitatea Tehnică
Munchen (Germania) şi un arheolog de la MCDR, Deva (România). Misiunea
arheologică franceză are ca obiectiv realizarea unui diagnostic
arheologic exhaustiv în ceea ce priveşte starea de conservare,
natura şi importanţa vestigiilor miniere anterioare secolului
XX, existente la Roşia Montană. În anul 2003 săpăturile
arheologice în lucrările miniere s-au desfăşurat timp
de patru luni (mijlocul lunii mai – sfârşitul lunii spetembrie).
Echipa franceză a fost asistată în teren de o echipa de aproximativ
douăzeci de muncitori (unii dintre ei foşti mineri) selectaţi
de compania minieră Roşia Montană Gold Corporation. Echipa
de muncitori a fost coordonată de ing. minier V. Râza, maistr.
minier C. Avram şi minerii şefi B. Golgoţ şi I.
Gherasim. Misiunea
din 2003 a avut trei obiective: -
diagnosticul masivului Jig, situat în nord-estul Roşiei Montane; -
diagnosticul reţelei Cătălina Monuleşti, recent
descoperită în masivul Lety (nord-est de Roşia Montană); -
finalizarea săpăturilor arheologice demarate în 2000 şi
continuate în 2002 în sudul masivului Cârnic. Masivul
Jig În prezent nu există referiri
asupra lucrărilor miniere din acest sector. Mai mult, absenţa
oricăror posibilităţi de acces în subteran prin lucrări
miniere practicabile, moderne sau vechi, nu a permis efectuarea unor
explorări. Prospecţiunea efectuată la suprafaţă
a pus în evidenţă în trei locaţii prezenţa unor
aglomerări de blocuri în a căror parte inferioară se
poate presupune existenţa unor lucrări miniere vechi rambleiate
în totalitate, a căror datare va fi posibilă prin cercetare
arheologică. În anul 2003, prioritatea cercetărilor noastre
a constat în finalizarea cercetărilor în derulare din masivul Cârnic,
astfel încât am decis să întreprindem săpături arheologice
în sectorul Jig în cursul viitoarei misiuni din 2004. Masivul
Lety În acest masiv se găseşte
celebra reţea minieră Cătălina Monuleşti, cunoscută
datorită descoperirii a cca 20 de tăbliţe cerate în cursul
secolului al XIX-lea. Reţeaua minieră antică se găseşte
în profunzimile masivului, la peste 100 m adâncime faţă de
suprafaţă. Acest sector minier a fost inaccesibil începând
cu prima parte a secolului XX în urma surpării galeriei de coastă
ce traversa o zonă faliată, instabilă şi cu probleme
hidrogeologice importante, dar care asigura accesul în sectorul cu lucrări
miniere antice. Ţinând cont de poziţia sa distală în
raport cu proiectul minier, într-o zonă care urmează să
fie conservată şi amenajată în vederea punerii în valoare
din punct de vedere muzeografic, compania RMGC a pus la dispoziţie
fondurile şi mijloacele necesare pentru a căuta accesul în
acest sector minier. Această acţiune a fost demarată
în perspectiva de a propune un nou ansamblu minier antic remarcabil
spre conservare şi amenajare in situ pentru a fi prezentat
publicului. Lucrările de redeschidere, conduse cu insistenţă
de-a lungul unei perioade lungi, între 2001 şi 2003, au fost realizate
de o echipa de aproximativ cincisprezece mineri. Lucrările au constat
în redeschiderea, reprofilarea şi susţinerea în lemn a galeriei
de coastă moderne pe o lungime de 380 m. În luna ianuarie a anului
2003, lucrările de redeschidere au interceptat reţeaua minieră
antică astfel încât s-a realizat explorarea, releveul si o primă
estimare acestei reţele miniere. Releveul efectuat în cursul anului
2003 a fost confruntat cu planul lui Posepny din anul 1868. Compararea
celor două planuri a evidenţiat că în prezent este accesibilă
numai jumătatea nordică a reţelei. Zona sudică a
reţelei, care poate fi pusă în legătură directă
cu o galerie modernă a nivelului Vercheş, este în prezent
inaccesibilă din cauza volumului extrem de mare de rambleu, sau
a unor surpări locale. Explorarea sectorului nordic al reţelei
a pus în evidenţă lucrări miniere antice remarcabile,
cu caracteristici similare altor sectoare, cum este masivul Cârnic.
Este vorba de galerii trapezoidale, lucrări miniere cu fronturi
succesive şi întrepătrunse, şantiere de exploatare înalte
şi înguste (depilaje), dispozitive de iluminare, respectiv nişe
de lampă, scară monoxilă conservată in situ
şi dispozitive de evacuare a apelor de mină de tip jgheaburi
de lemn. Astfel de dispozitive sunt o caracteristică inedită
pentru Roşia Montană întrucât, spre exemplu în masivul Cârnic,
fără îndoială bine drenat şi fără apă
stagnantă, lucrările miniere nu au fost prevăzute cu
dispozitive de drenaj. În cursul misiunii 2003 nu au fost
executate săpături în reţeaua Cătălina Monuleşti.
Volumul impresionant de rambleu existent în aceste lucrări miniere
solicita un efort considerabil pentru a fi evacuat. Accesul la suprafaţă
este foarte departe (peste 350 m) şi este posibil printr-o galerie
susţinută în lemn, îngustă, dificil de a fi folosită
pentru evacuarea rambleului. Ţinând cont că reţeaua minieră
Cătălina Monuleşti va constitui în perspectivă muzeul
mineritului antic in situ de la Roşia Montană, acest
perimetru este în afara oricărui pericol din perspectiva proiectului
minier. Studierea sa, evacuarea în totalitate a rambleului şi consolidarea
nu reprezintă o urgenţă. Ansamblul Cătălina
Monuleşti constituie o reţea minieră antică remarcabilă,
care oferă frumoase perspective de cercetare şi de viitoare
descoperiri. Ne gândim în special la jumătatea sudică, inaccesibilă
încă, dar şi la etajul inferior, în prezent inundat, unde
este posibil să se descopere dispozitive excepţionale de evacuare
a apelor de mină, cum ar fi roţi de ridicare a apei (puţine
exemple cunoscute şi conservate din epoca respectivă a lumii
romane). Masivul
Cârnic Cercetările aflate în curs
în masivul Cârnic au fost finalizate în anul 2003. Ele s-au desfăşurat
în mai multe sectoare ale minei antice, în special într-un ansamblu
cu dimensiuni foarte mari, denumit în consecinţă Reţeaua
Mare, care reuneşte şapte reţele miniere: Cârnic 1 –
2 – 3 – 4 – 8 - 9 şi 10. Dintre acestea, în cursul misiunii 2003
au fost săpate sectoarele Cârnic 1, 2, 3 şi 9. Reţelele
care se găsesc în partea superioară a masivului, Cârnic 4,
8 şi 10, localizate în sectoare extrem de accidentate şi periculoase,
au reprezentat obiectul unei explorări, şi de executare de
relevee şi studii geologice parţiale. Cârnic 1 În partea superioară a acestei
reţele miniere s-a procedat la degajarea unor şantiere de
exploatare şi de cercetare de dimensiuni mari. Este vorba de lucrări
de cercetare, cum sunt scurtele planuri înclinate G20 la G23, sau de
lucrări de exploatare descendente, cum este cazul ansamblului complex
de depilaje, galerii şi planuri înclinate imbricate etajate pe
două nivele în sectorul G30 la G35. În această zonă de
săpături, cea mai remarcabilă descoperire este un canal
de scurgere a apelor de mină (rigolă), săpată în
talpa galeriei G23. Este vorba de primul şi deocamdată singurul
vestigiu al unui sistem de drenare a apelor de mină. Această
amenajare este localizată într-un etaj elevat al reţelei miniere
şi după toate aparenţele a servit la devierea apelor
dintr-o zonă de circulaţie care asigura legătura între
sectoarele Cârnic1 - Superior şi Cârnic1 - Mediu prin intermediul
planurilor înclinate G22 la G20. În
cadrul sectorului Cârnic 1 - Mediu au fost degajate şi şantiere
de exploatare descendentă de dimensiuni mari. Este vorba de depilaje
săpate în trepte răsturnate, lucrările D12 şi D13,
care asigură legătura între nivelele superior şi mediu
ale reţelei Cârnic 1. La jumătatea înălţimii depilajului
D12 a fost evidenţiată şi săpată o galerie
de cercetare G17. Prin intermediul acestei galerii s-a putut identifica
partea inferioară a unei zone mineralizate intens exploatate la
nivelul camerei C5, situată între Cârnic1 - Superior şi Cârnic1
- Mediu. În partea inferioară a reţelei, respectiv Cârnic
1 - Inferior, a fost cercetată arheologic galeria G24 care reprezintă
o mică lucrare de cercetare. În cursul misiunii 2003 s-au finalizat
săpăturile în două sectoare demarate în 2002. Este vorba
de planurile/puţurile elicoidale G5 la G9 situate în Cârnic 1 –
Mediu. În această parte a reţelei miniere antice au fost conduse
lucrări suplimentare, respectiv galeriile de cercetare G10 şi
G7. Acest ansamblu de lucrări miniere, foarte frumoase, a fost
ridicat topografic în detaliu, ceea ce a permis reconstituirea lui tridimensională
. La cota cea mai coborâtă a reţelei Cârnic 1 a continuat
săparea ansamblului de lucrări P10-D10. Este vorba de un puţ
elicoidal prevăzut cu trepte, interpretat fie ca lucrare de cercetare
(?), fie cu rol în evacuarea apelor de mină (?). Puţul se
continuă printr-un depilaj transversal îngust (D10). Din peretele
depilajului se desprinde o nouă galerie G25. Continuarea cercetărilor
în direcţia acestei din urmă galerii au fost sistate din cauza
dificultăţilor deosebite cu care s-a confruntat echipa. Acest
sector rămâne deocamdată punctul cu cota cea mai coborâtă
atinsă în masivul Cârnic. Încă nu se poate preciza cu certitudine
dacă P10 - D10 a servit şi la evacuarea apelor de mină. Cârnic 2 Săpăturile din această
reţea minieră care asigură legătura între Cârnic
1 şi Cârnic 3 au vizat în acest an evacuarea rambleului dintr-o
serie de lucrări miniere de cercetare de mare calibru, cum este
planul înclinat G31 sau din lucrări mai scurte, cum este galeria
înclinată G37. Partea sudică a acestei reţele, nivelul
Cârnic 2 – Mediu a fost obiectul unor săpături de mare amploare,
în cursul cărora s-a evacuat un volum important de rambleu. Această
săpătură a pus în evidenţă o mare densitate
de fronturi de lucru şi vetre antice într-un sector reluat de către
minerii din epoca modernă. Resturile de pereţi, de tavan sau
de talpă degajate de sub rambleu au permis să se reconstruiască
planul antic al acestui sector al minei antice şi să se constate
că în antichitate s-au exploatat prin excelenţă zonele
de intersecţie ale mai multor structuri mineralizate verticale
şi orizontale printr-o serie de galerii de exploatare cu dimensiuni
reduse, dirijate în funcţie de contextul de zăcământ.
Acest ansamblu de lucrări este din păcate reluat în epocă
modernă. În sectorul Cârnic 2 – Superior
s-a făcut cea mai remarcabilă descoperire din anul 2003. Este
vorba de lungul plan înclinat G31, o lucrare impresionantă, lungă
de peste 70 m, ce coboară înspre profunzimile masivului, având
o denivelare de 35 m. Această lucrare de cercetare săpată
descendent este prevăzută în vatră cu peste 100 de trepte
iar pe pereţi au fost identificate 28 de nişe de lampă.
Planul înclinat se termină cu un front neted, iar pe ultimii 10
m ai lucrării, talpa este fără trepte. Această lucrare
a fost descoperită în timpul săpăturilor de degajare
a unui front mascat de rambleu. Planul înclinat se deschide în vatra
din faţa acestui front de lucru, într-un sector în care există
indici de mineralizare extrem de evidenţi care fără îndoială
i-au ghidat pe antici. Existenţa unor fragmente de lampă romană
cu canal, comună în secolul II (tipul Loeschcke X) şi a unor
fragmente de scânduri în rambleul care masca intrarea în G31 indică
faptul că această parte a minei antice a fost izolată
încă din timpul antichităţii, planul înclinat nefiind
niciodată localizat sau vizitat în perioada modernă. De altfel,
starea de conservare remarcabilă a acestei lucrări miniere
militează în acelaşi sens. Acest plan înclinat, lăsat
nerambleiat de către minerii antici a fost invadat numai de concreţiuni
generate de apele de infiltraţie. Merită să menţionăm
alte elemente remarcabile pentru această lucrare minieră,
cum este de exemplu prezenţa unor mici cantităţi de argilă
modelată care permitea fixarea lămpilor de mină în nişele
de lampă, după cum o dovedeşte amprenta unui fund de
lampă în argila introdusă într-o nişă de lampă,
sau urmele a patru degete de la o mână. În acelaşi timp, un
marcaj particular, sub formă de X, săpat în peretele estic
a fost identificat aproximativ la mijlocul lucrării. Un semn similar
a fost identificat pe unul din pereţii antici examinaţi în
cadrul reţelei Cătălina - Monuleşti. Să fie
vorba despre un reper de distanţă? În faţa unei astfel
de lucrări miniere realizate de minerii antici rămânem în
continuare nedumeriţi. Să fie vorba de un proiect de joncţiune
cu o altă reţea minieră situată spre nordul masivului,
lucrare care a fost abandonată înainte de a fi finalizată? Cârnic 3 Reţeaua
Cârnic 3 a fost obiectul unor săpături de anvergură în
anul 2002. În anul 2003 săpăturile au fost reluate pentru
a se finaliza cercetarea în două sectoare importante, respectiv
zona camerelor cu pilieri C2 la C5 şi un lung plan înclinat de
cercetare G20. Reţeaua Cârnic 3 cuprinde două etaje, Cârnic
3 - Superior şi Cârnic 3 - Inferior. Lucrările de exploatare
sunt reprezentate prin camere cu pilieri a căror stabilitate şi
conservare este compromisă în urma evacuării rambleului care
reprezenta elementul de susţinere. În reţeaua Cârnic 3 anticii
au exploatat mai multe zone de intersecţie între diverse structuri
mineralizate (filoane sub-verticale şi sub-orizontale, stockwerkuri).
Exploatarea s-a realizat prin săparea unei reţele rectangulare
de galerii cu secţiune trapezoidală, păstrându-se resturi
de pereţi în vederea asigurării stabilităţii lucrărilor
miniere. Această zonă, reluată parţial şi în
perioadă modernă, se găseşte la limita de surpare
între nivelele inferior şi superior. Tehnica de şantier rambleiat
a permis anticilor, cât şi în perioadele ulterioare, să menţină
nesurpat acest sector minier. Săpăturile noastre au
necesitat lucrări de susţinere în lemn extrem de laborioase
şi chiar re-rambleiere unor sectoare devenite extrem de periculoase.
Săpăturile din acest sector au fost întrerupte în cele din
urmă la nivelul galeriei G11 din cauza riscurilor prea mari de
surpare. Conservarea acestui sector este extrem de delicată şi
ar solicita amenajări foarte costisitoare. În cursul misiunii 2003
a fost realizată săparea integrală a planului înclinat
G20, cu o lungime de aproape 39 m. Această lucrare minieră,
descoperită în 2002 este un plan înclinat tipic, dirijat descendent
spre profunzimile masivului. Vatra este lisă, fără trepte,
în timp ce pe pereţi au fost identificate aproximativ douăzeci
de nişe de lampă dispuse de o manieră regulată.
În nivelul de circulaţie antică ce acoperea talpa s-au descoperit
mai mult resturi de lămpi romane cu canal (tipul Loeschcke X) din
sec. II d. Ch. Şi această galerie înclinată se termină
printr-un front. Depilajul lateral D9, deschis în peretele nord-estic
nu a fost săpat din lipsă de timp. Această din urmă
lucrare este intens reluată şi reprofilată în epocă
modernă. Cârnic 5 Reţeaua minieră Cârnic
5 a fost cercetată integral în timpul misiunii 2002. În anul 2003,
echipa de geologi din Cluj-Napoca au efectuat o serie de lucrări
de eşantionare (probe brazdă) în mai multe puncte cheie din
cadrul acestei reţele miniere cu scopul de a efectua o primă
apreciere a volumului şi masei de minereu exploatat de antici,
precum şi de a determina conţinuturile medii exploatate în
şantierul 19. S-a demonstrat cu această ocazie că într-un
astfel de şantier minier, cu talie relativ redusă, şi
care a exploatat o structură mineralizată mică – medie,
anticii au putut recupera peste 6 kg de aur şi cel puţin 12,5
kg de argint, ceea ce reprezintă cantităţi deloc de neglijat,
ţinând cont de dimensiunile corpului de minereu exploatat. Menţionăm
cu această ocazie că argintul reprezintă dublul cantităţii
de aur. Cârnic 13 Săpăturile efectuate
în anul 2003 în masivul Cârnic au vizat şi o lucrare izolată,
galeria G1 din reteaua minieră Cârnic 13. Această lucrare
minieră antică a fost reperată în cursul anului 2000,
ea fiind intersectată de o galerie modernă ce aparţine
nivelului +960. Săpăturile au revelat în acest caz un ansamblu
de lucrări de exploatare G2, G3 şi G4 şi de cercetare
G1. Investigaţia exhaustivă a acestor lucrări a fost
întârziată şi este în prezent neterminată din cauza dificultăţilor
majore întâmpinate în sectorul superior al ansamblului, zonă în
care surpări importante au necesitat realizarea unei susţineri
în lemn în desiş. Cea mai importantă lucrare minieră
din aceasta reţea este planul înclinat de cercetare G1, cu o lungime
de peste 17 m, prevăzut în talpă cu 21 de trepte, care coboară
din depilajul G3. Şantierul G3 avea tavanul surpat în momentul
în care a fost descoperit. Cu siguranţă, acest şantier
de exploatare a fost susţinut în lemn încă din antichitate,
după cum o dovedesc fragmentele de susţinere în lemn din care
în prezent nu se mai păstrează decât negativul sub formă
de cavităţi în sedimentele de colmataj. În cursul săpăturilor
s-au realizat mulaje în zonele reprezentative. Acest şantier se
prelungea spre nord-est în G2 şi spre sud în G4 prin două
mici galerii de cercetare care se termină la distanţă
scurtă prin fronturi. În cadrul umpluturii G1 au fost
descoperite fragmente de lemn, de cărbune de lemn şi de lămpi
romane. În sectorul sudic al G1, zonă în care săpăturile
nu au putut fi continuate din lipsă de timp, descoperirea cea mai
importantă o reprezintă un rulou de litharge (oxid
de plumb) a cărui analiză chimică este în curs. Acest
obiect a ajuns în subteran antrenat fiind de scurgeri de argilă
şi nisip mobilizate în lucrările miniere antice de la suprafaţă
prin intermediul apelor de infiltraţie. Acest obiect reprezintă
un sub-produs metalurgic, rezultat în cursul separării plumbului
de argint dintr-un minereu de tip galenă argentiferă. În timpul
topirii concentratului, plumbul, care are temperatura de topire mai
scăzută decât argintul, se ridică la suprafaţa topiturii
din creuzet. Metalurgistul concentrează acest plumb de prelucrare
(este vorba de oxid de plumb), utilizând în acest sens un baston de
lemn pe care îl răsuceşte în permanenţă deasupra
topiturii, astfel încât „culege” oxidul de plumb existent, care se rulează
pe lemn. În acest mod se producea un rulou de tip litharge care
ulterior trebuia reprelucrat pentru a obţine plumbul metalic. Această
descoperire în mină este o indicaţie, pe de o parte că
reţeaua Cârnic 13 comunică cu suprafaţa, iar pe de altă
parte că, pe versantul sudic al masivului Cârnic, există un
atelier de tratare a minereului argentifer, atelier care încă nu
a putut fi localizat. În orice caz, avem în acest moment dovada că
la Roşia Montană se obţinea în timpul antichităţii
plumb metalic şi argint metalic. Cârnic 14 În cursul misiunii 2003 au fost
realizate şi o serie de sondaje – explorări cu ajutorul unui
excavator pe versantul sudic al masivului Cetate, respectiv zona Piatra
Corbului, reţeaua minieră Cârnic 14. În acest sector au fost
evidenţiate o serie de resturi de galerii antice de cercetare care
erau acoperite de halde moderne. Dintre galeriile astfel descoperite
au fost săpate două, galeriile G1 şi G2. Săpăturile
derulate în aceste lucrări miniere subterane au dovedit că
iniţial aceste galerii erau în conexiune directă cu lucrări
de exploatare la zi de anvergură mult mai mare (umplutură
de argilă şi nisip venită de la suprafaţă în
G1 şi G2), dar care în prezent nu mai există deoarece au fost
distruse în cursul amenajării drumului de acces spre Roşia
Poieni. Aceste lucrări par a fi similare cu cele cercetate în 2001
în sectorul minier Zeus, în nordul masivului Cetate. Cârnic 9 La finalul misiunii 2002, în timp
ce se căuta cu ajutorul unui excavator ieşirea la zi a galeriei
de acces G2 din reţeaua minieră Cârnic 3 – Superior a fost
identificată o nouă galerie. Degajarea accesului şi amenajarea
acestei lucrări pe mai mulţi metri lungime a fost realizată
de echipa de mineri în cursul primăverii anului 2003, astfel încât
de la debutul misiunii 2003 s-a putut efectua studiul necesar. Am avut
astfel şansa de a descoperi nu ceea ce aşteptam, adică
accesul la suprafaţă a reţelei Cârnic 3 prin intermediul
planului înclinat G2 care se găseşte de fapt la cca 20 m vest,
ci accesul într-o reţea minieră antică inedită,
de mare amploare, respectiv reţeaua Cârnic 9, care însă este
reluată intens în perioadă modernă în unele sectoare. Explorarea şi releveul executat
în acest nou ansamblu minier a pus în evidenţă două zone
de interes în care se puteau demara săpături arheologice.
Este vorba de planul înclinat de acces G1 săpat parţial cu
vatra lisă, parţial cu trepte (spre interiorul masivului).
Săpătura arheologică executată a pus în evidenţă
la o distanţă de 15 m faţă de suprafaţă
o zonă cu lucrări miniere de exploatare şi/sau cercetare
cu dimensiuni reduse. În cadrul acestor lucrări descoperirea cea
mai importantă o reprezintă o scară de lemn monoxilă
de acelaşi tip cu cea descoperită în Orlea-Ţarina (sec.
II d. Ch., conform datării 14C) sau Cătălina
Monuleşti. În sfârşit, în cadrul nivelului Cârnic 9 Inferior
a fost descoperită o mică reţea antică. Săpăturile
în acest mic ansamblu, parţial reluat în perioadă modenă
au putut demara datorită unei lucrări extraordinare de redeschidere
şi susţinere în lemn executată de echipa de muncitori
în subteran. S-a realizat un pasaj vertical prin rambleul unei corănzi
moderne situată în etajul superior, respectiv un puţ susţinut
în lemn, cu profil dreptunghiular cu o adâncime de 13 m. Acest puţ
permite accesul în reţeaua minieră antică sub-jacentă
dar mai ales asigură o cale de evacuare şi stocare a rambleului
minier rezultat în urma săpăturii. Datorită complexităţii
deosebite a lucrărilor de pregătire, săpăturile
arheologice propriu-zise nu au putut demara decât în luna septembrie
2003. Ele au permis deja să se avanseze pe mai bine de o treime
din acest spaţiu minier, evidenţiind o galerie de acces G1
şi o cameră de exploatare cu pilieri C1. Camera de exploatare
se deschide spre o serie de depilaje D1, D2 şi D3 dispuse în stea.
Fragmentele de lemn descoperite în rambleul evacuat vor permite datarea
acestor lucrări miniere. Acest remarcabil ansamblu de lucrări
nu a fost examinat geologic deocamdată din lipsă de timp.
Această investigaţie urmează să se efectueze. Avem
ocazia să examinăm un ansamblu complet de lucrări aflate
în legătură directă, cu toate extremităţile.
Reluarea modernă este relativ redusă. Lucrările prezintă
o distribuţie spaţială reprezentativă strategiei
de exploatare antice. S-au observat pe mai multe fronturi ale acestui
ansamblu de lucrări existenţa urmelor unor probe brazdă
antice (eşantionare efectuată după un cadru rectangular)
care sugerează că minerii antici avansau eşantionând
sistematic fronturile de lucru în vederea urmăririi cu precizie
a conţinuturilor în metale preţioase pentru a evita să
se lucreze în steril. Cercetările conduse în masivul
Cârnic în 2000, 2002 şi 2003 au permis în definitiv să se
realizeze o analiză amănunţită a lucrărilor
miniere antice. În prezent se cunoaşte bine strategia lor de exploatare,
corpurile de minereu pe care le-au cercetat şi exploatat, tipologia
lucrărilor şi organizarea spaţială a minelor. Sectorul
estic a masivului Cârnic, cunoscut sub numele de Piatra Corbului, respectiv
zona şantierelor săpate cu focul, este singurul sector care
este insuficient cunoscut. Studierea sectorului Piatra Corbului va continua
în 2004, precum şi finalizarea unor puncte de detaliu în alte zone
ale masivului, cum ar fi spre exemplu investigaţiile geologice
asupra unor porţiuni ale reţelelor miniere. Însumând
cinci ani de prospecţiune (1999 - 2003) şi patru ani de săpături
arheologice (2000-2003), echipa de arheologi minieri are posibilitatea
să realizeze un prim bilanţ asupra amploarei, calităţii
şi caracteristicilor vestigiilor miniere. Au fost exploraţi
aproximativ 75 km de lucrări miniere din toate epocile, dintre
care aproape 5 km reprezintă lucrări antice. Acestea sunt
de calitate foarte bună, sunt în general bine conservate, galeriile
studiate având profil trapezoidal caracteristic. În sectorul sudic al masivului
Cârnic a fost identificată şi studiată un ansamblu de
reţele miniere antice de dimensiuni mari. Acest ansamblu minier
însumează 2750 m de lucrări miniere antice topografiate, ce
acoperă o suprafaţă de 13600 m2.
Acest vast spaţiu minier este cunoscut pe o amplitudine
verticală de 98 m (între cotele +921 şi +1019). Reţeaua
minieră a explorat şi exploatat o structură mineralizată
de mari proporţii pe care am denumit-o Filonul Mare. Acest corp
de minereu are direcţia generală NNV-SSE şi înclinare
mare spre VSV. Este vorba de o structură complexă de dyke-uri
de brecie însoţite de filoane de cuarţ şi stockwerk-uri.
Din această structură mineralizată principală se
detaşează structuri filoniene satelit, caracterizate prin
înclinări reduse la sub-orizontale. Reţeaua Mare a fost săpată
descendent spre profunzimile masivului Cârnic prin intermediul unor
planuri înclinate de la suprafaţă. Ea cuprinde şapte
ansambluri de lucrări subterane, etajate şi legate între ele
prin galerii arizontale sau planuri înclinate de legătură
(reţelele miniere antice Cârnic 1-2-3-4-8-9-10). Reţelele miniere bine dezvoltate
studiate şi în mare parte săpate (evacuarea rambleului antic
sau modern) oferă o viziune coerentă asupra topografiei subterane.
Ea se articulează în jurul unor opţiuni de strategie a minerilor
referitoare la forma standardizată a şantierelor (galerii
trapezoidale, planuri înclinate echipate cu trepte, şantiere răsturnate
înguste, camere cu pilieri), etajarea acestora pe două sau trei
nivele de exploatare şi punerea lor în legătură prin
intermediul unor lungi galerii de asistenţă. Aceste opţiuni
sunt asociate de urmărirea riguroasă a indicilor de mineralizare. Studiul lucrărilor miniere
antice a demonstrat că minerii antici au atacat diferite corpuri
de minereu. Ei au urmărit în special filoanele de cuarţ, micile
filoane de adular, breciile sub formă de dykeuri sau de buzunare
neregulate, zonele de stockwerkuri silicifiate sau prezenţa aurului
liber, urmărind să menţină exploatarea în permanenţă
în zonele cele mai bogate ale zăcământului. Anticii au exploatat
filoane sub-orizontale sau sub-verticale. Zonele de intersecţie
între filoane, sau zonele de intersecţie între filoane şi
corpurile de brecii reprezintă zonele preferenţiale în care
s-au condus în antichitate lucrări de exploatare deoarece astfel
de zone se remarcă prin conţinuturi extrem de bogate. Bogăţia
zăcământului Roşia Montană se explică prin
combinarea, suprapunerea şi intersecţia diferitelor tipuri
de structuri mineralizate. Studiile mineralogice efectuate în paralel
cu cercetările arheologice au arătat că în aceste zone
de exploatare, lucrările miniere se opresc în momentul în care
se trece din corpul de minereu bogat în zone mai sărac mineralizate
sau în roca gazdă sterilă. În paralel cu lucrările de
cercetare se derula un program de eşantionare a minereului, care
după toate probabilităţile era tratat la suprafaţă
(atelierele de tratare a minereului şi zonele de metalurgie sunt
deocamdată insuficient cunoscute), în strânsă legătură
cu înaintarea fronturilor de lucru. Vestigiile probărilor antice
se regăsesc şi în prezent sub formă de brazde dreptunghiulare
practicate pe fronturile unor lucrări. Descoperirea unor zone bogat
mineralizate genera în mod firesc săparea/deschiderea unor şantiere
de exploatare de dimensiuni mari a căror dezvoltare spaţială
era legată de geometria indicilor de mineralizare: camere cu pilieri
în cazul unor structuri mineralizate sub-orizontale, şantiere inclinate
sau depilaje verticale în cazul unor filoane sub-verticale. Cele două
tipuri majore de lucrări miniere, de cercetare şi de exploatare
erau legate între ele printr-o reţea densă de galerii sau
planuri înclinate săpate în steril, cu scopul facilitării
circulaţiei şi aerajului în zonele de exploatare. Întreg acest
dispozitiv de lucrări denotă stăpânirea unei adevărate
arte a minei. Observaţiile topografice şi
geologice, combinate cu rezultatele cronologice obţinute în urma
săpăturilor arheologice, evidenţiază o distribuţie
regulată a vestigiilor miniere, în mai multe zone de exploatare,
ceea ce sugerează un program minier roman de mare anvergură
lansat la începutul sec. II d. Ch. şi continuat până în sec.
III d. Ch. Datorită săpăturilor arheologice miniere,
marea majoritate a vestigiilor reperate şi presupuse antice au
putut fi datate de epocă romană, fie prin descoperirea de
fragmente de lămpi de lut ars cu ulei (firmalampen, databile
sec. II d. Ch., lampă cu canal tipul Loeschcke X), fie prin resturile
de lemn sau cărbune de lemn. Rezultatele radiocarbon obţinute
în anul 2002 pe diferite fragmente de lemn descoperite în mai multe
reţele miniere vin să ateste o exploatare minieră în
epoca pre-romană la Roşia Montană. Această activitate
minieră veche (sec. III – I î. a. Ch. şi secolul I d. Ch.)
a fost revitalizată şi intensificată sub controlul administraţiei
romane. Prezenţa nişelor de lampă
săpate în partea superioara a pereţilor atestă amenajări
de iluminare în subteran de epocă romană. Înainte de introducerea
lămpilor cu ulei, iluminarea în subteran se făcea după
toate aparenţele cu torţe de material lemnos, din care au
fost descoperite fragmente de lemne arse parţial. Lucrările miniere au în general
un calibru redus (dimensiuni medii: lăţime la talpă 1,30
m, lăţime la tavan 1,10 m, înălţime 1,65, deci o
suprafaţă a frontului de lucru de aproximativ 2 m2)
şi sunt întotdeauna calibrate regulat, fiind săpate cu unelte
de fier (daltă sau târnăcop), după cum o atestă
urmele de unelte pe pereţi. Unele sectoare cu minereu extrem de
dur, situate în proximitatea suprafeţei au fost exploatate cu focul,
cum sunt lucrările din partea sud-estică a versantului sudic
a masivului Cârnic. Prin intermediul analizelor 14C realizate
pe resturile de cărbune de lemn recoltate din astfel de lucrări
miniere putem să confirmăm şi pentru aceste şantiere
miniere săpate cu focul o vârstă romană (rezultate 2002). Secţiunile înguste ale galeriilor
şi profilul trapezoidal al acestora a permis evitarea unor lucrări
importante de susţinere în lemn. În depilajele de mari dimensiuni
nişele de susţinere din pereţi atestă instalarea
unor sisteme de susţinere a lucrărilor prin bârne de lemn.
Din păcate, în zonele vizitate aceste amenajări în lemn nu
sunt conservate. În alte sectoare ale sitului, nesăpate încă,
cum este sectorul Orlea (la nord de valea Roşia), au fost descoperite
cadre de lemn de susţinere în loc. În sectorul Ţarina a fost
descoperit în cursul explorării un puţ inundat prevăzut
cu susţinere în lemn. Stadiul actual de cercetare indică extrem
de puţine amenajări de evacuare a apelor de mină, însă
nivelele profunde, inundate ale masivului nu au fost încă atinse. La Roşia Montană se prefera
săparea de planuri înclinate lungi de la suprafaţă şi
nu puţuri verticale. Puteau fi astfel distribuite spre concesiune
şi spaţii miniere în profunzimile masivului, acolo unde lucrările
de cercetare sau acces evidenţiau corpuri de minereu bogat. Axele
importante în subteran, cum sunt galeriile sau planurile înclinate au
fost realizate în vederea realizării unui decupaj a spaţiului
minier şi pentru a permite controlul exploatării. Ne putem
imagina că administraţia romană din mină supraveghea
cu atenţie săparea unor astfel de lucrări miniere, cu
lungimi cuprinse între 30 până la peste 70 m. Studierea planurilor reţelelor
miniere conservate permite reconstituirea organizării spaţiale
a minei. Aceasta reflectă o planificare a producţiei instituită
de fiscul roman pentru a servi cât mai bine finanţelor statului.
Studiul reţelelor miniere de la Roşia Montană include
cercetarea logicii dezvoltării acestora, care este condiţionată
de natura zăcământului, de tipul şi numărul de exploatanţi
nevoiţi să lucreze în conformitate cu un program stabilit
prin legi. Minele de aur şi argint de la Alburnus Maior constituie
fără îndoială unul dintre cele mai vaste complexe miniere
de epocă romană şi săpăturile arheologice ce
se derulează în prezent în acest sit reprezintă cel mai mare
şantier arheologic preventiv/de salvare în mediu minier în prezent
din Europa. |
|
|