Cod
sit: 63063.01
Colectiv:
Radu Florescu
– responsabil, Cristian Matei (UCDC Bucureşti), Zaharia Covacef,
Cătălin Dobrinescu (MINAC), Ioan Carol Opriş (FIB), Costin
Miron, Marian Ţiplic, Zeno Karl Pinter (ULB Sibiu)
În amurgul fierbinte al primei duminici din septembrie trecut,
la doar câteva săptămâni de la încheierea campaniei de săpături,
a plecat fulgerător dintre noi Radu Florescu.
Coordonator al şantierului arheologic de la Capidava mai
bine de patru decenii, fascinant pedagog şi unul dintre ultimii
erudiţi ai secolului XX, Radu Florescu a reprezentat pentru mulţi
dintre noi şi un înţelept sfătuitor, purtătorul
de confort sufletesc în clipe grele, un mare şi generos prieten.
Predestinat Capidavei prin întreaga legaţie ştiinţifică
părintească, dar şi printr-o mistuitoare pasiune personală,
profesorul Radu Florescu a servit acest excepţional sit al arheologiei
româneşti cum s-a priceput mai bine. Mărturie a acestei râvne
stau nenumăratele-i albume şi cărţi, studii, materiale
de popularizare, zeci de serii de studenţi care şi-au lăsat
parte din suflet la Capidava, fermecaţi de frumuseţea locului,
de şarmul şi de învăţătura excepţională
ale profesorului. Constanta înnoire a bazei arheologice din ultimele
decenii, reorganizarea şi sistematizarea depozitelor, informatizarea
inventarului, iniţierea proiectului unui nou spaţiu de expunere
muzeală pentru întregul sit şi artefactele descoperite, campania
de conservare şi restaurare a fortificaţiei din ultimii ani
înseamnă tot atâtea proiecte în care profesorul a pus moderna-i
concepţie şi vizionară stăruinţă. Radu
Florescu nu înceta să ne uimească!
Depănând amintiri, Radu Florescu povestea, într-un moment
de tandră sinceritate, că el şi Capidava aveau o „istorie”
de 68 ani, căci fusese adus pe şantier pentru întâia dată
de către ilustrul său părinte la vârsta de trei ani şi
jumătate. „Capo” – aşa cum îl chemau cei apropiaţi -
nu a mai părăsit de atunci vreodată Capidava. Până
pe 7 septembrie 2003.
Sit tibi terra levis, magistre!
Sectorul
I, carourile Q51-R51 şi P52
Cristian Matei (UCDC Bucureşti) – responsabil sector
În anul 2003, în sectorul I al
cetăţii Capidava au fost întreprinse cercetări arheologice
în carourile Q51 si R51, fiind deschisă săpătura şi
în caroul P52.
În carourile Q51 şi R51, săpătura
a fost dezvoltată până la nivelul de locuire corespunzător
secolului al IV-lea. Pentru a se putea face observaţii pertinente,
martorul dintre cele două caroruri (Q51 şi R51) a fost îndepărtat
după efectuarea săpăturii, până la nivelul menţionat.
Lucrările din caroul Q51 au
pus în evidenţă existenţa unei construcţii de mari
dimensiuni, al cărei zid de E, dinspre basilică - degajat
în cursul campaniei arheologice din anul 2002 - mărginea o stradelă
îngustă sub care se afla un canal de scurgere a apelor uzate. Zidurile
de E şi de V ale locuinţei se sprijină pe zidul de incintă,
care îndeplineşte funcţia de al patrulea zid al construcţiei.
Zidul de S al locuinţei din
carourile Q51 şi R51 a fost demantelat prin construirea unor bordeie,
suprapuse pe două niveluri, care au folosit materiale litice din
zidurile de secol V şi VI, legate cu pământ, deci uşor
de dislocat.
În partea de V a caroului R51, în afara locuinţei, se păstrează
un zid de 0,60 m lăţime, realizat din moloane fasonate cu
barda şi legate cu mortar. Şi acest zid a fost demantelat
de către locuitorii habitatului de bordeie, care au turnat peste
resturile sale o şapă din lut galben, groasă de cca.
0,40 m, pe care au bătătorit-o pentru a realiza podeaua unei
locuinţe de tip „bordei". Zidul legat cu mortar pare a fi
fost folosit de locuitorii Capidavei din secolele al V-lea şi al
VI-lea, pentru realizarea unui alt spaţiu despre a cărei destinaţie
vom putea emite ipoteze după săparea caroului S 51. În profilul
martorului din partea de vest a acestui spaţiu amenajat, la cca.
0,60 m de zidul legat cu mortar, se observa, la nivelul podelei de lut
din secolele al IV-lea şi al V-lea, o bârnă rotundă şi
scândura fixată peste ea, în lungime, care alcătuiau coama
acoperişului de lemn, peste care au fost fixate ţigle de lut
de bună factură, prezente în stare fragmentară în săpătură.
Sub acoperişul prăbuşit, puternic calcinat şi parţial
păstrat, a fost descoperit un fragment de capitel (?) din calcar,
având incizate pe suprafaţa sa simboluri creştine, ochi şi
cruci. Pe una din ţiglele descoperite lângă zidul cu mortar
se afla incizat semnul crucii, realizat cu un obiect ascuţit, înainte
de arderea materialului tegular.
Spre colţul de SV al locuinţei
din carourile Q51 şi R51, se afla un chiup fragmentar, fragilizat
de incendiu şi crăpat de presiunea pământului acumulat
deasupra sa, din care se păstra circa treimea inferioară.
În interiorul chiupului, în pământul care l-a umplut, se afla un
ulcior întreg şi un creuzet de mici dimensiuni, din lut galben.
La baza zidului de sud al locuinţei s-a descoperit o amforă
întreagă, cu urme de arsură de la bârnele de lemn căzute
deasupra ei. În stratul de cenuşă provenit de la incendierea
suprastructurii zidului locuinţei s-au descoperit scoabe şi
piroane de fier folosite pentru fixarea structurii de lemn a acoperişului.
În faza corespunzătoare distrugerii
radicale a aşezării, plasată undeva spre începutul secolului
al VII-lea, atât zidurile locuinţei, cât şi suprastructura
de lemn a acesteia, au alunecat spre interiorul construcţiei, de
la S spre N, stratul de cenuşă indicând existenţa unui
puternic incendiu, care a însoţit şi desăvârşit
distrugerea.
Peste colţul de SE al locuinţei din carourile Q51 şi
R51, deasupra unei depuneri de pământ şi dărâmături
cu grosimea de 0,7 m, se afla prăbuşit un masiv de zidărie
de bună factură, din piatră legată cu mortar şi
cu o arază de cărămidă care egaliza construcţia,
realizata din cinci rânduri de cărămizi suprapuse, legate
cu mortar, deasupra cărora se afla un rând de moloane cioplite
cu barda. Acest masiv de zidărie provine - luând în calcul direcţia
sa de prăbuşire - dintr-un spaţiu aflat în cuprinsul
caroului Q52, zonă unde nu s-a întreprins încă o cercetare
sistematică. Aspectul constructiv al respectivului masiv de zidărie
este foarte asemănător cu cel al zidăriei porţii
de atac. El făcea parte, probabil, dintr-o construcţie realizată
înainte de ridicarea locuinţelor adosate zidului de incintă,
existând posibilitatea, după aspectul său de pilă portantă,
să fi fost parte dintr-o structură ce continua - în interiorul
cetăţii - lucrările de fortificaţie pendinte de
poarta de atac. Modul în care s-a prăbuşit respectivul masiv
de zidărie, impune concluzia că el se afla „în picioare",
cel puţin parţial, la data când locuinţa din faţa
sa fusese construită prin adosare la zidul de incintă, fiind
păstrat ca parte a unei structuri anterioare, de secol IV, din
motive pe care săpăturile sistematice viitoare cu siguranţă
le vor clarifica. Observăm, de asemenea, că masivul de zidărie
respectiv s-a prăbuşit printr-o mişcare de forfecare
şi de translaţie pe direcţia SE - NV, din interiorul
cetăţii, spre poarta de atac, ceea ce implică fie căderea
sa ca urmare a unei fireşti degradări în urma trecerii timpului,
fie datorită unei mişcări seismice. În ambele cazuri,
prăbuşirea sa peste stratul de dărâmătură de
deasupra zidului demantelat ar găsi o bună explicaţie.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că respectivul masiv
de zidărie s-a aflat la locul său şi în perioada în care
pe suprafaţa cetăţii s-a dezvoltat aşezarea de bordeie
corespunzătoare secolelor IX-XI, concluzie dată de resturile
de vegetaţie aflate sub masivul de zidărie şi de trei
fragmente ceramice, aparţinând secolelor IX-XI, descoperite sub
zidăria prăbuşită, în masa de dărâmătură.
Deschiderea săpăturii în caroul P52 a surprins continuarea
zidului de V, cu lăţimea de 0,70 m, al locuinţei din
caroul O51 si P51, care a folosit pentru delimitarea unui alt spaţiu
de locuit. Acest zid este şi el fixat pe un zid mai vechi, cu lăţime
dublă, de 1,40 m, aparţinând secolului al IV-lea. Concluziile
preliminare conduc la conturarea unei trame stradale, în care zidurile
masive ce mărginesc culoarul de circulaţie, având canalul
pentru eliminarea apelor uzate la bază, se continua şi servesc
drept pereţi pentru mai multe clădiri, sau sunt parte a unuia
şi aceluiaşi edificiu. Posibilul acces în locuinţa din
carourile O51 şi P51 (cu o suprafaţă de aproximativ 48
m2) se putea face prin colţul de SE al acesteia, după
cum indică zidul coborât în această parte a construcţiei.
Există însă posibilitatea ca în caroul P52 să se afle
o altă cameră a unui edificiu mai mare, din care făcea
parte şi spaţiul de 48 m2, despre ale cărui
funcţii şi caracteristici se vor obţine date din săpăturile
ce vor urma.
Se remarcă faptul că toate construcţiile dezvelite
până în prezent, în imediata apropiere a curtinei zidului de incintă
al porţii de atac, prezintă caracteristica de adosare, pe
una din laturi, la partea interioară a curtinei, care serveşte
ca al patrulea zid al fiecărui edificiu în parte. După cum
observam cu ocazia degajării colţului de nord-vest al bazilicii,
care încăleca o porţiune din zidul curtinei, cel puţin
în această parte a fortificaţiei, cuprinsă între poarta
de atac şi turnul de colţ în formă de potcoavă,
zidul de fortificaţie trebuie să fi avut, în secolul al VI-lea,
o funcţionalitate modificată faţă de aceea a unor
epoci anterioare, accesul apărătorilor cetăţii la
turnul de colţ şi pe curtină - dacă acestea mai
funcţionau ca elemente active de fortificaţie - făcându-se
cu greutate.
Menţionăm, de asemenea, faptul că locuinţele
din această zonă a cetăţii, aflată în imediata
apropiere a edificiului bazilical, sunt de mari dimensiuni, având o
suprafaţă utilă largă, un spaţiu generos, aflat
în oarecare contradicţie cu spaţiile de locuit din alte zone
ale cetăţii - mult mai strâmte şi folosind podeaua pentru
îngroparea unor chiupuri de provizii - lucru explicabil pentru perioada
de timp în care acestea au funcţionat, perioadă caracterizată
de o aglomerare a spaţiului cetăţii prin aşezarea
unui mare număr de locuitori între zidurile fortificaţiei.
Aglomerarea locuitorilor în spaţiul intramuran a fost dictată
de împrejurările istorice pe care regiunile Imperiului situate
la Dunărea de Jos le-au traversat în această perioadă
de insecuritate politică şi militară. În aceste circumstanţe,
este posibil ca locuinţele din sectorul I al Capidavei să
fi servit drept habitat unor prelaţi, cu îndeletniciri militare
- având în vedere piesele de armament descoperite în locuinţa din
caroul P51 - şi chiar meşteşugăreşti - după
cum indică prezenţa în locuinţa din caroul Q51 a creuzetului
destinat turnării metalelor - şi să fi avut o funcţionalitate
aparte faţă de locuinţele din alte sectoare ale fortificaţiei.
Prezenţa între descoperirile mobile a unor obiecte cu caracter
creştin, între care numeroase fragmente de picioare de „cupe"
din sticlă, care pot fi desemnate drept „candele", întăresc
această concluzie. Între obiectele mobile atrage atenţia,
în mod deosebit, fragmentul de „capitel" (?) din calcar, cu inciziile
sale stângace, dar bine conturate, care redau mai multe cruci şi
un ochi ale cărui contururi, formate de linii prelungi, sunt terminate
în formă de cruce, precum şi ţigla de acoperiş având
incizată pe suprafaţa ei o cruce. Aceste materiale de construcţie
vin să completeze gama largă de obiecte marcate cu semnul
crucii sau având o destinaţie legată de oficierea cultului
creştin la Capidava, în secolele IV-VI p. Chr.
Sector est
Zaharia
Covacef – responsabil sector, studenţi UO Constanţa
În campania din anul 2003 cercetarea
din sectorul de est (sectoarele IV şi V) a urmărit în primul
rând extinderea săpăturii, în suprafaţă, spre axul
viae-i principalis, în al doilea rând demontarea martorilor care delimitau
carourile – şi ale căror profile fuseseră desenate -,
pentru a realiza o imagine cât mai explicită a ansamblului de construcţii.
După cum era de aşteptat,
în carourile nou deschise – R. 72, R. 73, R. 74, R. 76-77 -, după
înlăturarea stratului foarte consistent de dărâmături
(multe pietre în pământ cenuşos) urmează nivelul bizantin
târziu, cu amenajări şi materiale conservate mai bine sau
mai rău. Astfel, în caroul R. 72 de la adâncimea de 0,25 m începe
să apară un şir de pietre ordonate care, de la adâncimea
de 0,43 m, se dovedesc a constitui zidurile unei locuinţe-bordei
– B.1/03 - aparţinând perioadei bizantine târzii, orientată
SE – NV; una dintre laturile acesteia se află încă sub martorul
dinspre SV. Dimensiunile locuinţei B.1/03 sunt: latura de NV =
1,14 m; latura de NE = 2,40 m; colţul de SE = 0,60 m. Nu s-a descoperit
nici un fel de mobilier.
În caroul R. 73 descoperim locuinţa-bordei
B.2/03 şi colţul de S al locuinţei-bordei B.2/02 descoperită
parţial în caroul Q. 73 în campania anterioară. Locuinţa
B.2/03, orientată SV – NV, a apărut la adâncimea de 0,30 m
(latura de SE) şi la -0,50 m (latura de NV). Şi la această
locuinţă una dintre laturi se află sub martorul dinspre
SV. Dimensiunile locuinţei sunt: latura de NE = 2,00 m; latura
de SE = 1,25 m. În interiorul locuinţei-bordei B.2/03 a apărut
o vatră de lut orientată NE – SV, cu latura mai mică
uşor rotunjită. Dimensiunile vetrei sunt: lungime = 0,60 m;
lăţime maximă = 0,53 m; lăţimea la bază
= 0,46 m; adâncimea în interior: la bază (latura de NE) = 0,10
m; la partea arcuită (latura de SV) = 0,18 m. În jurul vetrei a
fost descoperit un strat consistent de solzi de peşte.
Locuinţa-bordei B.2/02 a apărut
în caroul R. 73 la adâncimea de 0,60 m (în caroul Q.73 apăruse
la adâncimea de 0,75 m). Latura de SE măsoară 1,20 m, iar
cea de SV 1,00 m.
În caroul R.74, la adâncimea de 0,70
m apare o podină din lut galben lungă de 2,10 m (de la NE
la SV) şi lată de 1,40 m (de la SE la NV) şi un pavaj
din cărămizi mari, pătrate, distrus în cea mai mare parte.
În carourile R. 76-77 – de unde a trebuit
scoasă foarte multă piatră – a apărut o a treia
locuinţă-bordei, B.3/03, din ale cărei ziduri – apărute
la adâncimea de 0,51 m -, se păstrează foarte puţin.
În schimb s-a păstrat destul de bine vatra, realizată din
piatră, orientată SE – NV, plasată la 0,60 m faţă
de profilul de NE al caroului şi la 1,07 m faţă de profilul
de NV. Dimensiunile vetrei sunt: lungime = 0,97 m (0,77 m la interior);
lăţime = 0,79 m (0,45 m la interior). În spatele vetrei, începând
chiar de lângă martorul de NE al caroului, apare un pavaj din cărămizi
care se întinde pe o lungime de 1,33 m şi o lăţime de
0,70 m.
Demontarea martorilor dintre carourile
O. 75 – P. 75, O. 74 – P. 74, P. 75 – P. 74, a condus la descoperirea
unui zid între încăperea C.9 şi C.11. Zidul, dărâmat
la un moment dat, a fost reparat – încă nu putem preciza în ce
perioadă -, după care s-a surpat spre NE. De pe zid a fost
recuperată o bucată dintr-o bârnă de lemn, incomplet
arsă, căzută, foarte probabil, din suprastructura construcţiei.
Adâncirea săpăturii în caroul
Q. 75 a condus la descoperirea zidului masiv de SE al încăperii
C. 11, lat de 0,75 m, înalt de 0,60 m, având aceeaşi structură
ca şi zidul de SE al încăperilor C.6 şi C.9, fiind vorba
de fapt un singur zid. Lângă zid – şi parţial sub martor
– a apărut, la adâncimea de 0,82 m, un chiup (al 8-lea din sector),
cu gura spartă – dar recuperată din interior. Dimensiunile
vasului, luate din interior, sunt: înălţimea = 1,35 m; diametrul
maxim = 1,18 m; diametrul deschiderii (la umăr unde este spart)
= 0,69 m.
La distanţă de 1,45 m, spre N - V, şi la adâncimea de 0,70
m, a apărut o pilă zidită, pătrată în secţiune
(l. = 0,80, Î. = 0,60 m), a cărei pereche a fost descoperită
în caroul Q. 74.
În carourile O. 76-77 apăruseră,
în campaniile anterioare, doi stâlpi din piatră, în faţa încăperii
C.1, despre care am presupus că susţineau un portic în faţa
acesteia. Adâncirea săpăturii în caroul P. 76 a condus la
descoperirea celui de al treilea stâlp situat la o distanţă
de 5 m faţă de linia primilor doi, dar tot la 2 m faţă
de zidul de SE al încăperilor C.9 şi C.11; între primii doi
stâlpi este o distanţă de 2,53 m; aceştia se află
la adâncimea de 0,35 m faţă de nivelul actual; cel de-al treilea
la -0,27 m. Dimensiunile (vizibile) ale stâlpilor sunt: diametrul =
0,40 m (nr.1 şi 2); 0,32 m (nr.3); înălţimea stâlpului
nr.1 = 0,63 m.
Până la adâncirea săpăturii
în carourile P. 76-77, Q. 76-77, R. 75 şi demontarea martorilor
care încadrează carourile Q. 75 şi Q. 74 – care să ne
permită o viziune de ansamblu – presupunem că în această
parte a sectorului – în apropierea porţii şi a viae-i principalis – se
afla un edificiu impozant compus din patru încăperi (C.1, C.6,
C.9 şi C.11) un coridor între C.1 şi C.6, cu portic şi,
probabil, etajat.
Materialele
descoperite, fragmentare, sunt constituite din ceramică romano-bizantină
şi bizantină târzie, vase de sticlă – remarcăm un
vas de dimensiuni mici, de forma unei căni cu toartă lată,
descoperit între dărâmături, piese din bronz, fier, plumb
etc. [Zaharia Covacef]
Planşa
Sector VI – carourile c-d 75-74
Ioan Carol Opriş (FIB) – responsabil sector
Cercetările
arheologice practicate în sectorul VI din sfertul sudic al cetăţii
de la Capidava s-au concentrat în campania 2003 asupra careurilor T-Ţ
71-70, T 71. Săpătura a fost realizată de o grupă
de studenţi ai Univ. Bucureşti, coordonată de către
lector dr. Ioan Carol Opriş (FIB).
Prin studierea
nivelului de depuneri romano-bizantine în caroul T 71 (acolo unde acest
demers devenise acum posibil), s-a urmărit adunarea unor noi observaţii
stratigrafice şi constructive asupra întregului ansamblul zid-bermă-val,
ansamblu atribuit în mod tradiţional castelului romano-bizantin
din secolul al VI-lea p. Chr. Pe de altă parte, la NV de zidul
amintit, ce delimitează sfertul sudic al fortificaţiei de
la Capidava, era cunoscută o compactă locuire în bordeie medievale
timpurii, bordeie cercetate deja de către Grigore Florescu în campania
din 1956 (vezi Materiale 5). Planul de săpătură propus
presupune avansarea spre straturile inferioare ale locuirii romane,
ceea ce înseamnă, anterior înlăturării habitatului de
bordeie, curăţarea acestora din urmă şi punerea
lor în relaţie cu planurile vechilor săpături. În egală
măsură, dacă astfel de situaţii se vor semnala,
vor putea fi adăugate chiar noi observaţii de natură
arheologică. În acest sens, am început în campania 2003 curăţarea
bordeielor nr. 1, 2 Gr. Florescu 1956 = 239-240 Radu Florescu, din carourile
Ţ 71-70.
În ceea ce priveşte
bordeiul 1=239, zidurile perimetrale bordeiului au putut fi urmărite
pe o lungime de cca 2,40 x 2,48 m, ele continuând înspre carourile Ţ
70, respectiv U 71. Pe colţul dinspre E al bordeiului apare o amenajare
(o vatră, deşi nu au putut fi observate urme de arsură?;
întăritură de colţ?). Ceea ce este mai cu seamă
interesant în caroul Ţ 71, acolo unde a fost delimitat acest bordei,
este un nou zid, nemarcat pe planurile anterioare, situat imediat sub
nucleul de zidărie cu mortar al castrului roman târziu. Zidul a
fost realizat din piatră legată cu pământ, din el fiind
surprins paramentul dinspre V, pe o lungime de 4,30 m. Perpendicular
pe acesta, la limita cu careul Ţ 72, se lipea un al doilea zid
lucrat în aceeaşi tehnică, rupt, pe care l-am putut urmări
doar pe o lungime de 1,76 m (zidul aflându-se parţial sub martorul
Ţ 71-72). În ultimul rând de piatră păstrat a fost reutilizat
şi un mic capitel din calcar, provenind cel mai probabil de la
ancadramentului unei ferestre. Primul zid pare să aparţină
ultimului nivel constructiv anterior ridicării zidului împrejmuitor
al castrului târziu, fiind deranjat şi de aşezarea de bordeie
suprapuse. În schimb, dată fiind tehnica foarte slabă, cel
de-al doilea zid menţionat putea să aparţină unui
bordei, care să exploateze ziduri încă vizibile pentru fixarea
limitelor perimetrale. Este foarte posibil ca aici să se fi aflat,
de fapt, bordeiul nr. 333, marcat pe planurile rămase de la prof.
Radu Florescu.
Urmele bordeiului
2=240 din careul Ţ 70 (continuând înspre U 70), ce fusese săpat
de către Grigore Florescu, au putut fi urmărite pe o lungime
de 3 m (latura dinspre zidul castrului târziu), respectiv 1,20 m înspre
Ţ 71. Urmele podelei, marcată pe planurile vechi, nu au mai
putut fi observate. A putut fi conturată foarte clar inclusiv groapa
de provizii, marcată şi pe planul Gr. Florescu, aceasta măsurând
0,64 m adâncime de la nivelul podelei şi având un diametru de cca.
1.25 m. În plus, ca un element de noutate – nemarcat în planurile pe
care le-am avut la dispoziţie -, a apărut în colţul dinspre
E şi vatra bordeiului, lipită de zidul de incintă al
castrului roman târziu. Înaltă de cca 0,35 m şi cu dimensiunile
exterioare de 0,80 x 1 m, aceasta a fost amenajată într-o casetă
din piatră.
Potrivit observaţiilor
primului cercetător care le-a studiat, ambele amenajări medievale
timpurii par să aibă suprafaţa egală în dimensiuni
celorlalte asemenea bordeie din zonă, de cca 2,80 x 3,20 m. Profesorul
Grigore Florescu observa şi faptul că adâncimea lor în pământ
varia, în funcţie de nivelul cărora le aparţineau, între
-1,20 -1,40 m la cele mai vechi (cum este cazul bordeiului 240), respectiv
-0,60 -0,80 m la cele din ultimul nivel (bordeiul 239), fapt constatat
şi de noi la reluarea cercetării.
Cercetările
din caroul T 71, situat de data aceasta la E de zidul castrului roman
târziu, au relevat câteva aspecte de ordin stratigrafic foarte interesante.
Au putut fi identificate trei ziduri ale ultimei faze de locuire dinaintea
ridicării zidului castrului, toate trei din piatră legată
cu pământ, unul lung de 3,50 m şi lat de 53 cm (nr. 1/2003),
cel de-al doilea perpendicular pe primul şi păstrat pe o lungime
de 2,05 m (nr. 2/2003) şi, în sfârşit unul secundar, de compartimentare,
lat de doar 37 cm şi lung de 1,72 m (nr. 3/2003), între primele
două. Cercetările ulterioare, însemnând adâncirea săpăturii
şi demontarea martorilor dinspre carourile T 72 şi T 70, vor
fi în măsură a lămuri dimensiunile şi relaţia
exactă între ziduri, care par, la prima vedere, să aparţină
unuia şi aceluiaşi ansamblu.
Mai interesantă
ar fi, însă, observaţia potrivit căreia (cel puţin
pe acest segment) fundaţia zidului castrului târziu se aşeza
direct pe stratul de dărâmătură romano-bizantină
de culoare roşie, cu chirpic şi arsură, peste care a
fost aşezat cu grijă un rând de piatră.
După cum se
ştie, paramentul acestui zid perimetral lipsea, încă atunci
când s-au desfăşurat primele săpături de către
Grigore Florescu, fiind cel mai probabil demantelat în scopul amenajării
aşezării de bordeie mediobizantine. Pe toată suprafaţa
studiată atunci, temelia incintei nu cobora mai adânc de 0,60 m
faţă de bermă – lată de cca 0,80 m - şi era
aşezată pe ziduri mai vechi şi pe dărâmăturile
tasate dintre ele.
Un al doilea aspect,
cu totul neaşteptat, se referă la valul de pământ amplasat
în faţa zidului de incintă al castrului. Valul, păstrat
astăzi pe o înălţime maximă de 1,10 m, aşa
cum reiese din profilul dinspre T 70 al caroului, şi a cărui
axă se găseşte la cca 1,90 m de limita zidului de incintă
suprapune zidul nr. 3/2003. Amenajat din pământ de culoare cenuşiu
închis, fapt specific amenajărilor medievale timpurii
la Capidava, valul conţine în partea sa superioară
pietre de dimensiuni medii şi urme de mortar, provenite (după
toate probabilităţile) din demantelarea zidului castrului.
Până în momentul recentelor săpături descrise aici, în
literatura arheologică dedicată problemei fortificării
târzii nu fuseseră oferite specificaţii directe în legătură
cu acest val, iar din discuţiile purtate pe teren şi în faţa
planurilor cu prof. Radu Florescu reieşea logic că el ar reprezenta
parte componentă din ansamblul zid-bermă-val, ridicat cândva
între jumătatea sec. VI p. Chr. şi începutul celui următor. În concluzie,
este foarte posibil să ne găsim nu în faţa unui unic
şi organic ansamblu defensiv, ci a unor momente constructive situate
la interval de câteva secole.
Sector VII – carourile c-d
75-74
Costin Miron (ULB Sibiu) - responsabil
Săpăturile executate de studenţi ai Facultăţii
de Istorie şi Patrimoniu din Sibiu, s-au concentrat şi în
campania iulie - august 2003 asupra părţii de NE a sectorului
VII, în carourile c-d 75-74.
A fost continuată degajarea zidului longitudinal, pe care
au fost alipite bordeiele 255, 256, 257, şi care uneşte zidul
de incintă de pe latura de est cu absida din caroul c 72, a construcţiei
ce se întinde în spaţiul carourilor a-d 72-70. În urma recentei
degajări, am putut constata păstrarea unei elevaţii de
1 m a zidului amintit, al cărui parament de SV este în continuare
prăbuşit pe jumătatea superioară şi în carourile
c 75-74.
Spre deosebire de observaţiile de anul trecut (vezi CCA 2002),
în carourile c-d 75 şi c-d 74 a fost surprinsă o dărâmătură
pe o lungime de 5 m, care apare ca o fostă ramificaţie laterală
a zidului longitudinal menţionat mai sus. Zidul a fost demolat
şi resturile întinse de stratiotai pentru nivelarea suprafeţei
în vederea construirii bordeielor 255 şi 265. Mortarul folosit
la acest zid este de bună calitate, cu multă cărămidă
pisată şi foarte asemănător cu cel din zidul longitudinal,
iar prezenţa numeroaselor tegulae întregi ne face să
credem că zidul a fost ridicat în tehnica opus mixtum. Are
foarte multă piatră spartă, provenind cel mai probabil
din emplecton. Între dărâmături au apărut olane sparte,
fragmente tegulare şi o bârnă groasă arsă, păstrată
parţial.
În caroul c 76 au fost scoase la iveală resturi de grinzi
arse, fragmente de olane şi mănunchiuri de stuf ars. Tot aici
au apărut un opaiţ
de secol VI p.Chr. păstrat fragmentar, un cârlig de pescuit din
bronz cu urme de sfoară pe coadă, o lamă de cuţit
cu lungimea de 10 cm şi solzi de peşte mic, probabil din familia
cipiridelor.
În caroul d 75, sub bordeiul 255, demolat în campania de săpături
din anul 2002 a apărut un şir de bolovani, ce a aparţinut
unui bordei dintr-o fază de locuire anterioară.
Săpătura a fost extinsă spre limita de SV, care
este constituită aici de edificiul cu absidă, bordeiul 256
fiind demontat integral, pentru aducerea la acelaşi nivel a carourilor
c-d 77-76-75, unde stratigrafia este foarte complexă şi dificil
de urmărit din cauza numeroaselor intervenţii medio-bizantine
în straturile romano-bizantine.
Inventarul rezultat este comun, numărând fragmente ceramice
medio-bizantine striate, dar şi multe alte fragmente ceramice romano-bizantine,
provenind de la mai multe amfore cu coaste şi striuri. Un singur
vas, o amforă cu coaste de dimensiuni mari, a putut fi reîntregit
de studenţii specializării conservare-restaurare din Facultatea
de Istorie şi Patrimoniu – Sibiu. Alături de ceramică,
între descoperirile mobile se numără şi un pahar, probabil,
sau un clopoţel de bronz foarte oxidat, partea exterioară
prezentând şi urme de oxid de fier, iar la interior oxid de cupru,
piesă găsită în caroul c 75. Tot aici au apărut
un cap de cheie, o tortiţă tot din bronz, cât şi o fibulă
de bronz de tip Zwiebelknopffiebel, fără arcul de închidere
şi cu unul din bulbi lipsă.
În bordeiul 256 au fost descoperite la un loc, pe o arie de 0,40
x 0,40 m, 9 oase de viţel lustruite (probabil de la rulare sau
folosire îndelungată), cu urme de prelucrare.
Problemele puse de sectorul VII rămân în continuare foarte
complexe, iar cercetările înaintează anevoios din cauza declivităţii
terenului şi a săpăturii destul de restrânse, motive
pentru care nu pot fi oferite răspunsuri imediate necunoscutelor
din acest sector, care are o suprafaţă destul de mare. În
campaniile viitoare poate vom afla, şi parţial ar fi bine,
cum a arătat partea de SV a cetăţii, şi dacă
această parte are actuala configuraţie datorită intervenţiei
voite a locuitorilor cetăţii care ar fi terasat-o, sau în
urma unor mişcări seismice.
Sector VIII (medieval) extra muros
Colectiv:
Ioan Marian Ţiplic, Zeno Karl Pinter (ULB Sibiu)
În campania anului 2004 au fost continuate lucrările la secţiunile
magistralei I (S 2 şi S
3) deschise în anul 2001, respectiv 2002 şi au
fost deschise alte două casete, cu dimensiunile de 3 x 3 m (C1 şi C2). Totodată, prin continuarea lucrărilor la S
2, au fost puse în evidenţă dimensiunile unei
construcţii de mari dimensiuni, din care au rezultat obiecte ceramice.
În acelaşi context, a fost descoperită groapa unui vas de
provizii de mari dimensiuni, din care au fost recuperate doar câteva
fragmente. Materialul ceramic rezultat este caracteristic secolelor
VIII-IX p. Chr.
În caseta C1 a
fost delimitat perimetrul B1, descoperit în S1/2001, din care a rezultat
material ceramic caracteristic fazei Dridu B. În C2 a fost cercetat un segment din zidul de piatră ce făcea
parte din incinta aşezării medievale. Un alt segment al acestuia
a fost cercetat în caroul 1 al S1, unde nu s-a putut însă stabili
lăţimea reală, datorită prăbuşirii paramentului
exterior, aceasta devenind posibilă doar din analiza stratigrafiei.
În C2 a fost pus în evidenţă un
nou segment, ce a păstrat lăţimea completă – de
2,20 m – construit din pietre de talie mică şi medie, legate
cu pământ.