Ilustraţie Anexa 8
202. Târgu Frumos, jud. Iaşi
          Punct: Baza Pătule

          Cod sit: 95480.01
          Colectiv: Dumitru D. Boghian – responsabil (UŞtcM Suceava), Nicolae Ursulescu, Vasile Cotiugă, Sergiu Haimovici, Anca Coroliuc, George Bodi (UAIC Iaşi), Lăcrămioara Istina (MJIA Bacău).
          
          În perioada 25 iunie - 25 iulie 2002 au continuat cercetările arheologice sistematice pe şantierul arheologic-şcoală de la Târgu Frumos – „Baza Pătule” (a XIII-a campanie), cu participarea studenţilor practicanţi de la Facultăţile de Istorie ale Universităţilor „Al. I. Cuza” din Iaşi şi „Ştefan cel Mare” din Suceava. La cercetări au mai participat, pentru o săptămână, cursanţii Şcolii internaţionale de vară de arheozoologie (din Olanda, Italia şi România), organizată de Facultăţile de Biologie şi Istorie ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, care au efectuat determinări osteologice la faţa locului.
          Cercetarea din anul 2002, care a urmărit completarea datelor referitoare la planimetria celei mai întinse aşezări Precucuteni III din România, s-a concentrat în sectorul A, pe care intenţionăm să-l explorăm integral. Astfel, au fost investigate şirurile de casete B - G/3 - 4 şi A - G/13 - 14, cu o suprafaţă totală de aproximativ 170 m2, continuând astfel cercetarea unor complexe arheologice depistate prin săpăturile anterioare (locuinţe şi gropi menajere), încadrate stratigrafic în cele trei niveluri de locuire cunoscute deja.
          De aceea, în casetele B-G/3-4 s-a continuat investigarea locuinţelor nr. 1, 2 şi 6, identificate încă din primele campanii în partea nordică a sectorului A. Pentru L.2, datând din ultimul nivel de locuire (III b), căreia îi fuseseră stabilite, în primele campanii, doar limita de nord şi o mică parte din cea de sud, acum i s-au delimitat jumătăţile nordice ale marginilor de est şi de vest, cercetându-se peste trei sferturi din suprafaţa ei. Dimensiunile generale ale locuinţei pot fi apreciate la aproximativ 12 x 11 m. Spre marginile de vest şi de nord s-au descoperit mai multe pietre de dimensiuni şi forme diferite, dispuse într-o suprafaţă restrânsă, precum şi o cantitate foarte mare de fragmente ceramice şi osoase. Probabil că în această parte a locuinţei, la mică distanţă de vatră şi de zona cu râşniţe (complexe descoperite în primele campanii, în S I şi S IV), se afla o zonă de preparare a hranei. La est de locuinţă, lângă aceasta, s-au descoperit mai multe râşniţe întregi sau fragmentare, precum şi pietre folosite probabil ca nicovale, aflate, credem, într-o zonă protejată de o construcţie simplă de tip paravan.
          Din nivelul al II-lea, în partea de nord a casetelor B - F/3, pe o lăţime de aproximativ 1 m, s-a cercetat limita de sud a L 1, reprezentată prin puţine materiale: fragmente ceramice, osteologice şi lipituri de perete. În casetele F - G/3 - 4 a continuat cercetarea jumătăţii vestice a L 6, de la care s-au păstrat numeroase lutuieli de perete, fragmente ceramice şi osteologice, unelte de piatră, silex, os şi aramă (o daltă şi o brăţară). În partea sudică a locuinţei s-a descoperit o mare piatră de formă cvasi-circulară, spartă în mai multe fragmente, care probabil a fost folosită drept nicovală.
          Tot în parte nordică a sectorului A, a fost definitivată cercetarea a două gropi menajere descoperite în campaniile anterioare, gr. 4 şi 16, prima fiind săpată din nivelul superior (III), iar a doua din nivelul inferior (I).
          În partea centrală a sectorului A, în casetele B-F/13-14, a continuat cercetarea L.4 a cărei vatră fusese descoperită în S I/1992. După răspândirea materialelor arheologice, se pare că locuinţa avea pe latura sudică o lungime de aproximativ 13 m. În campania din 2002 s-au investigat aproximativ două treimi din suprafaţa locuinţei, remarcându-se prezenţa printre lutuielile de pereţi a mai multor pietre, dintre care unele sunt râşniţe sau fragmente de râşniţe. Spre mijlocul laturii de sud s-a descoperit o aglomerare de materiale ceramice, între care se aflau o piatră plată de mari dimensiuni, o daltă de piatră, un nucleu de silex şi un şlefuitor de os, reprezentând probabil resturile unui atelier de prelucrat unelte de piatră. Spre vest şi spre est de locuinţă s-au descoperit alte două aglomerări de materiale arheologice, printre care şi lutuieli de perete, care continuă şi sub cele două pătule ce delimitează sectorul A, prefigurându-se, se pare, două noi complexe de locuire care vor fi cercetate în campaniile viitoare.
          Tot în partea centrală a sectorului A, în caseta C 13, a fost descoperită o nouă groapă, nr. 43. Deoarece a fost descoperită în mijlocul casetei, nu i-au putut fi surprinse marginile decât spre fundul său (aflat la adâncimea de 1,20 m de la nivelul actual de călcare), care era de formă rotundă şi alveolată. Foarte probabil a fost săpată de la un nivel posterior L 4, la partea superioară fiind umplută cu materiale ceramice, osteologice şi spărturi mozaicale de vatră care se distingeau clar de materialele găsite în locuinţa menţionată.
          Analiza preliminară a materialelor arheologice descoperite în campania din anul 2002 permite câteva observaţii. Astfel, ceramica se înscrie în tipologia categoriilor şi formelor fazei Precucuteni III. Cu excepţia unui pahar, care conţinea pigmenţi de culoare roşie, nu s-a păstrat nici un vas întreg. Dintre materialele ceramice deosebite descoperite se numără un fragment de vas de tip „horă“, un fragment de căuş, a cărui toartă prezintă o fantă, fragmente de pahare etc.
          Plastica de lut se înscrie şi ea în tipologia clasică a culturii Precucuteni, faza a III-a. Se remarcă mai multe fragmente de măsuţe-altar, un „tron” miniatural cu spătarul rupt, realizat în formă de coarne, şi un fragment de statuetă masculină.
          Uneltele de os sunt puţine şi constau din străpungătoare realizate pe diafize şi şlefuitoare pe metapodale şi astragale de bovine. Cele mai numeroase unelte descoperite sunt cele de piatră cioplită (321). Din analiza acestora, se constată preponderenţa în folosirea ca materie primă a aşa-numitului silex de Prut (79,75 %), urmat de silexul de Nistru (14,60 %) şi silexul “balcanic” (4,95 %); în câte un caz s-au folosit ca materie primă silexul central-moldovenesc şi gresia glauconitică. Dintre tipurile întâlnite, cele mai numeroase sunt lamele, cu sau fără retuşe (49,50 %), urmate de aşchii, de asemenea, cu sau fără retuşe (19,60 %), gratoare (14,65 %), răzuitoare (3,15 %), străpungătoare (2,80 %), vârfuri de săgeată şi suliţă (1,90 %) şi o lamelă (0,30 %). Vârfurile de săgeată se remarcă prin forma triunghiulară şi prin modul de prelucrare, cu retuşe pe ambele părţi, fiind asemănătoare cu cele întâlnite, ulterior, în cultura Cucuteni. Alături de unelte s-au descoperit şi patru nuclee de silex, două piramidale şi două amorfe, cu urmele desprinderilor lamelare şi aşchiale.
          Uneltele de piatră şlefuită sunt mai puţine (16), majoritatea fiind fragmentare; cele mai multe fiind realizate din marnă (87,50 %), în timp ce gresia şi şistul au fost folosite doar în câte un singur caz. Ca tipuri, întâlnim topoare trapezoidale neperforate, un topor perforat, o teslă, o daltă, precum şi o eboşă şi mai multe fragmente.
          În categoria podoabelor se înscrie o aplică dreptunghiulară (3,25 x 2,02 cm) realizată dintr-o valvă de scoică Unio, prevăzută cu câte două perforaţii pe laturile scurte.
          Dintre alte piese deosebite se remarcă cele de aramă: o brăţară, o daltă (descoperite în L6) şi o plăcuţă cu capetele îndoite (L4).
          Brăţara, realizată dintr-o bară de cupru cu lungimea de 24,6 cm, cu secţiunea cvasi-rombică, are o formă circulară - neregualtă, capetele barei, uşor subţiate şi rotunjite, fiind suprapuse pe o lungime de 6,24 cm; diametrele exteriore ale brăţării sunt de 6,50 cm şi 6,20 cm, cele interiore de 5,00 cm şi 4,55 cm, iar greutatea de 99,62 g. După recenta tipologie a pieselor de aramă din eneoliticul din România (Ion Mareş, Metalurgia aramei în neo-eneoliticul României, Suceava, 2002, 125), brăţara se încadrează în tipul C.1.2 (Brad), analogii existând, până acum, doar în faza Cucuteni A2.
          Dalta se înscrie în tipul A.1.1. (dălţi lungi, înguste: Mareş 2002, 93), având secţiunea transversală rectangulară, tăişul arcuit şi muchia plană. Dimensiuni: L. = 9,60 cm, l. max. = 1,05 cm, l. tăiş = 0,76 cm, l. muchie = 0,69 cm, gros. max. = 0,84 cm; gros. tăiş = 0,15 cm, gros. ceafă = 0,60 cm, greutate = 49,40 g. În Moldova, piese asemănătoare au fost descoperite la Târpeşti (Precucuteni III) şi Poduri (Cucuteni A).
          Piesa de podoabă a fost realizată dintr-o tablă de cupru tăiată în arc de cerc, uşor curbată, având lungimea de 2,30 cm, lăţimea de 1,13 cm la un capăt şi 0,85 cm la celălalt capăt şi grosimea de 1,47 g. Datorită capetelor îndoite, care asigurau prinderea cu ajutorul unor aţe de alte piese asemănătoare, credem că plăcuţa făcea parte dintr-o brăţară sau un colan. Piese asemănătoare au fost descoperite în tezaurul de la Cărbuna (Precucuteni III final) şi la Târpeşti (Cucuteni A).
          În campaniile viitoare se va continua cercetarea exhaustivă în sectorul A, reprezentativ pentru planimetria complexelor de locuire din aşezare.
          
          
          Résumé:
          Les fouilles de 2002 ont été effectuées dans le secteur A de le vaste habitat (environ 10 ha) appartenant à la culture Précucuteni. On a investigué une surface à peu près 170 m2, où les vestiges de quatre habitation (nos. 1, 2, 4, 6), de trois fosses (nos. 4, 16, 43) et de deux agglomérations de matériaux ont été saisis. On remarques les trois pièces en cuivre: un bracelet entier avec les têtes superposées, un ciseau et une petite plaque – pièce composant d’un bracelet.

          
          Studiul resturilor faunistice
          Sergiu Haimovici, Anca Coroliuc
          
          Materialul arheologic determinat este destul de abundent, fiind estimat la 2340 de resturi. El aparţine tuturor celor trei niveluri ale aşezării, dar cea mai mare parte provine din nivelul al II-lea (1911 piese), nivelul I având doar 141, iar nivelul al III-lea – 288.
          Resturile provin numai de la două grupe zoologice distincte: lamelibranhiate şi mamifere. Prima grupă e reprezentată prin valve întregi sau fragmentare, toate aparţinând genului Unio, în cantitate destul de mică: doar 39 de fragmente (1,67%), lipsind în nivelul I. Indivizii erau de mărimi diferite, atât tineri cât şi maturi.
          Resturile de mamifere sunt formate din 2301 piese, ce aparţin atât unor specii domestice, cât şi sălbatice. Au fost determinate cinci specii domestice: Bos taurus (taurine), Sus domesticus (porcine), Ovis aries şi Capra hircus (formând împreună ovicaprinele) şi Canis familiaris (câinele), reprezentând în total 1832 fragmente (78,29%), dar cu o pondere foarte inegală în privinţa speciilor. Pe primul loc se află taurinele, cu 1405 resturi (76,69% din totalul mamifere domestice). Restul se împarte între porcine şi ovicaprine, fiecare cu o cantitate aproape egală. Câinele are doar patru resturi, toate în nivelul al II-lea, deci o apariţie total nesemnificativă – fapt caracteristic pentru cultura Precucuteni.
          Şapte specii, cu 469 resturi (20,04% din materialul determinat), aparţin mamiferelor sălbatice. Dintre acestea, patru specii sunt reprezentate prin artiodactile: cerbul (Cervus elaphus) – cel mai abundent –, urmat de mistreţ (Sus scrofa ferus) şi, foarte aproape de acesta, de bour (Bos primigenius), care apare într-o cantitate ce poate fi considerată mare pentru această specie; frecvenţa cea mai joasă o are căpriorul (Capreolus capreolus). Aceste specii reprezintă vânatul comun, de interes alimentar. Celelalte trei specii sălbatice au apariţii sporadice: calul (Equus caballus), cu un număr destul de ridicat de resturi (21), poate o caracteristică a staţiunii de la Tg. Frumos; lupul (Canis lupus), cu trei fragmente; castorul (Castor fiber) cu doar două resturi.
          Deci, în ceea ce priveşte economia animalieră a staţiunii de la Tg. Frumos, putem afirma că o ocupaţie de prim rang era creşterea animalelor, cu precădere a taurinelor – totodată, specia cu talia cea mai mare. Vânătoarea avea un rol bine conturat, chiar destul de mare. În ceea ce priveşte ambientul, trebuie spus că actualul pârâu Adâncata trebuie să fi avut un debit mai mare şi mai consistent, iar malurile nu erau atât de abrupte, încât era propice pentru buna dezvoltare, în mâlul de la marginea sa, a speciei Unio, dar, mai ales, a castorului. Zona era totodată relativ bine împădurită (altitudinea locului indică prezenţa pădurilor alcătuite din stejărişuri), având în vedere abundenţa cerbului şi a mistreţului. Totuşi, existau şi porţiuni mai deschise (liziere, poieni), runcuri rezultate prin activitatea umană, în care căpriorul şi bourul se simţeau în largul lor.
          
          Résumé
          Les restes fauniques sont abondants: 2340, repartis sur les trois niveaux de l’habitat. On a trouvé peu de coquillages d’Unio (1,67%); 2301 des restes qui proviennent de mammifères: cinq espèces domestiques (78,29%) et sept sauvages (20,04%). Entre celles domestiques Bos taurus est préponderent (3/4). On pratiquait l’élevage, mais aussi la chasse, qu’était bien représentée.